Ordonanță de urgență nr. 106 din 27 iunie 2001
pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial
Textul actului · 6 articole
Cuprins
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 30 iunie 2001
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
(1)De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Banca Agricolă - S.A. este exonerată de drept de orice fel de obligații față de autoritățile administrației publice centrale ale căror cauze sunt anterioare datei semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, altele decât cele aferente activității de recuperare a creditelor și dobânzilor pentru care au fost emise titluri de stat pe numele acesteia potrivit legislației aplicabile.
(2)După finalizarea privatizării Băncii Agricole - S.A. sumele preluate la datoria publică pentru care s-au emis titluri de stat pe numele băncii nu se supun controlului Curții de Conturi și nu sunt supuse la recalculări sau regularizări.
Articolul 2
(1)Angajamentele extrabilanțiere în limita sumei de 4,2 miliarde lei și a echivalentului a 8,7 milioane dolari S.U.A. sunt garantate irevocabil și necondiționat de stat și se urmăresc în continuare de către Banca Agricolă - S.A.
(2)Angajamentele extrabilanțiere care la data exigibilității lor devin creanțe neperformante, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, cu modificările și completările ulterioare, vor fi predate la Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.
(3)În contrapartida activelor preluate de Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare Banca Agricolă - S.A. va primi titluri de stat de valoare egală, în lei sau în valută, după caz. Emisiunea titlurilor de stat se va efectua cu data predării activelor neperformante la Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare. Cu valoarea angajamentelor extrabilanțiere exigibile comunicate de Banca Agricolă - S.A. se va diminua valoarea garanției statului prevăzută la alin. (1).
(4)Titlurile de stat emise conform prevederilor alin. (3) sunt negociabile, au scadența la 30 de luni de la data emisiunii și sunt purtătoare de dobândă a cărei rata se situează la nivelul ratei ultimei emisiuni de titluri de stat cu scadența la 91 de zile, lansată de Ministerul Finanțelor Publice anterior perioadei pentru care se calculează și se plătește dobândă. Dobânda aferenta titlurilor de stat emise se va calcula și se va plăți trimestrial în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare trimestrului pentru care se face plata.
(5)Banca Agricolă - S.A. poartă întreaga răspundere cu privire la realitatea și corectitudinea sumelor pentru care solicită emisiunea de titluri de stat.
Articolul 3
(1)Creditele acordate de Banca Agricolă - S.A. în baza prevederilor Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziția Ministerului Agriculturii și Alimentației a fondului pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor, în perioada 1998-2000, anterior datei intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2001 și pentru care Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nu a alocat fondurile necesare conform legii, se suportă din surse proprii de către Banca Agricolă - S.A., în limita sumei totale de 21,9 miliarde lei.
(2)Dobânzile pentru aceste credite, ce se calculează de către Banca Agricolă - S.A., și bonificațiile aferente cuvenite producătorilor agricoli se regularizează după cum urmează:
a)pentru sumele acordate cu titlu de credit Banca Agricolă - S.A. va calcula un cost al surselor egal cu dobânda la titlurile de stat emise conform dispozițiilor art. 2 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 210/2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 122/2001;
b)bonificația de dobândă cuvenită și acordată producătorilor agricoli, precum și diferența dintre dobândă calculată potrivit prevederilor lit. a) și dobânda pe care producătorii agricoli o achită băncii, conform Legii nr. 165/1998, se vor reține de Banca Agricolă - S.A. din sumele datorate Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor;
c)Banca Agricolă - S.A. va restitui Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sumele trase din fond pentru acordarea de credite și dobânzile aferente diminuate cu reținerile prevăzute la lit. b) numai după rambursarea creditelor acordate din resursele proprii ale băncii.
Articolul 4
(1)Se aprobă transferul cu plata, din proprietatea Băncii Agricole - S.A. în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", al clădirilor pentru birouri și utilități social-economice, împreună cu terenurile și dotările aferente, precum și protocolul de predare-preluare încheiat în acest scop între părțile interesate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(2)Transferul imobilelor prevăzute în anexă se face fără plata taxei pe valoarea adăugată și fără recuperarea chiriilor sau a redevențelor achitate anticipat de Banca Agricolă - S.A.
(3)Clădirile pentru birouri și utilități social-economice, împreună cu terenurile și dotările aferente, prevăzute în anexă, care nu pot fi transmise ulterior în administrarea ministerelor sau a instituțiilor publice centrale și locale, vor fi trecute din domeniul public în domeniul privat al statului prin hotărâre a Guvernului, urmând să fie valorificate de Regia Autonoma "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" la valoarea de piață, stabilită pe bază de raport de evaluare.
(4)Din sumele obținute ca urmare a valorificării bunurilor, prevăzută la alin. (3), se acoperă cheltuielile făcute de Regia Autonoma "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" cu preluarea, administrarea și valorificarea bunurilor în cauză, iar diferența se varsă la bugetul de stat.
Articolul 5
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 210/2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 23 noiembrie 2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 122/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 29 martie 2001, se modifică și se completează după cum urmează:
1.Alineatul (1^1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
(1^1)Protocolul de predare-preluare în domeniul public al statului a clădirilor pentru birouri și utilități social-economice, împreună cu terenurile și dotările aferente, prevăzute în anexa «Lista cuprinzând clădirile pentru birouri, utilități social-economice, dotările și terenurile aferente, supuse transferului cu plată în domeniul public al statului» la prezenta ordonanță de urgență se încheie în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.
2.Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
(2)Plata activelor fixe prevăzute la alin. (1) se va face după încheierea protocolului de predare-preluare prin titluri de stat emise cu data de 3 ianuarie 2001, care sunt negociabile, au scadența la 30 de luni și sunt purtătoare de dobândă a cărei rată se situează la nivelul ratei ultimei emisiuni de titluri de stat cu scadența la 91 de zile, lansată de Ministerul Finanțelor Publice anterior perioadei pentru care se calculează și se plătește dobândă. Dobânda se va calcula și se va plăti trimestrial în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare trimestrului pentru care se face plata.
3.După articolul 3 se introduce articolul 3^1 cu următorul cuprins:
Articolul 3^1
(1)La solicitarea deținătorilor legali ai titlurilor de stat emise în condițiile prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 30 de zile calendaristice de la solicitare, va proceda la răscumpărarea în avans a titlurilor de stat numai în situația în care în interiorul calendarului de 30 de luni de la data emiterii titlurilor are loc unul dintre următoarele evenimente:
a)în cadrul ședințelor de licitație pentru titluri de stat Ministerul Finanțelor Publice nu organizează licitații pentru titluri de stat cu scadența la 91 de zile;
b)dacă, oricând până la data scadenței, nivelul ratei dobânzii utilizate drept rata de referință la calculul dobânzilor titlurilor de stat este mai mic cu 8%, în termeni relativi, decât media aritmetică a ratelor medii de dobândă adjudecate în cadrul ultimelor patru licitații de titluri de stat cu scadența la 91 de zile anterioare licitației de adjudecare a ratei de referință.
(2)Solicitarea de răscumpărare în avans a titlurilor de stat se va efectua în scris în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data licitației de adjudecare a ratei de referință, termen a cărui depășire conduce la exonerarea Ministerului Finanțelor Publice de obligația de răscumpărare în avans a titlurilor de stat.
4.Titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins: "Lista cuprinzând clădirile pentru birouri, utilități social-economice, dotările și terenurile aferente, supuse transferului cu plata în domeniul public al statului".
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul Autorității pentru Privatizare
și Administrarea Participațiilor Statului,
Ovidiu Tiberiu Mușetescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 27 iunie 2001.
Nr. 106.
Anexă
LISTA
cuprinzând bunurile transferate în domeniul public al statului
și în administrarea Regiei Autonome
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat
| Nr. crt | Locali- tate | Adresa | Nr. PV de preluare | Caracte- ristici tehnice | constr. | teren | val. de inventar | Obs. |
| Preluat de RAPPS | Preluat de RAPPS | Preluat de RAPPS | ||||||
| Jud. ALBA | ||||||||
| 1 | Alba Iulia clădiri terenuri utilități dotări | Str. Iuliu Maniu, 13 | 1975/ 16.05.01; 1238/ 16.05.01; 3882/ 21.05.01 | Etajele 3, 5 și 6 în imobil comun cu alte în- stituții (13,8 mp cota in- diviza ne- inclusă în suprafața totala). Dispozitiv alarma. | 384.4 | 108.0 | 4,174.2 | - |
| 3,994.7 | ||||||||
| 30.8 | ||||||||
| 39.5 | ||||||||
| 109.2 | ||||||||
| 2 | Blaj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Timotei Cipariu bl. T6 | 1232/ 15.05.01; 3882/ 21.05.01 | Dotări. S parțial P parțial etaj. 1 Utilități. Dotări. | 774.8 | - | 2,595.7 | - |
| 2,122.3 | ||||||||
| 31.5 | ||||||||
| 441.9 | ||||||||
| 3 | Alba Iulia clădiri terenuri utilități dotări | Str. I. C. Brăti- anu, 20 | 1976/ 16.05.01; 1240/ 16.05.01; 3882/ 21.05.01 | Partea de 2118 mp sistată dintr-o invest. de 4118 mp, structura și inchi- derile exter. terminate, sediul de banca este pus în funcțiune. Part: S+P+M+I II+III+Pod | 2,118.0 | 699.0 | 17,631.0 | - |
| 17,631.0 | ||||||||
| 24,400.9 | ||||||||
| Jud. ARAD | ||||||||
| 4 | Vinga clădiri terenuri utilități dotări | Com. Vinga, 478 | 1213/ 11.05.01 | Clădire individu- ală. | 97.0 | 203,0 75,6 | 151.4 | - |
| 115.9 | ||||||||
| 24.2 | ||||||||
| 11.3 | ||||||||
| 5 | Pecica clădiri terenuri utilități dotări | Com. Pecica, 20 | 1212/ 11.05.01 | Clădire indivi- duală. | 415.0 | 792.0 | 1,224.3 | - |
| 1,018.6 | ||||||||
| 118.5 | ||||||||
| 30.9 | ||||||||
| 56.3 | ||||||||
| 6 | Arad clădiri terenuri utilități dotări | Str. Lacului | 1210/ 11.05.01 | S+P+2 in- vestiție în curs. | 2,550.00 | 817.0 | 14,505.9 | Plăți necuve- nite în fav. con- struct; cupola execu- tată ne- coresp. pt. care BA are titlu executo- riu. |
| 14,505.9 | ||||||||
| 7 | Nădlac clădiri terenuri utilități dotări | Str. Victo- riei, 45-47 | 1214/ 11.05.01 | P+2 inves- tiție în curs. | 1,740.0 | 1,260.0 | 2,949.2 | - |
| 2,949.2 | ||||||||
| 18,830.8 | ||||||||
| Jud. ARGEȘ | ||||||||
| 8 | Câmpulung Muscel clădiri terenuri utilități dotări | Str. Matei Basarab 68 | 1110/ 04.05.01; 3881/ 21.05.01 | Clădire indivi- duală D+P+4. Dotări. | 1,560.0 | 283.0 | 9,399.7 | Dife- rența provine din în- scrierea eronata a valo- rii clă- dirii în L122 și din ro- tunjiri. |
| 8,969.3 | ||||||||
| 430.4 | ||||||||
| 9 | Topolo- veni clădiri terenuri utilități dotări | Calea Bucu- rești, 107A | 1086/ 02.05.01; 3881/ 21.05.01 | Clădire indivi- duală D+P+2. Diverse utilități; împrejmu- iri. Dotări. | 1,323.0 | 1,500.0 | 6,615.4 | |
| 6,218.3 | ||||||||
| 7.5 | ||||||||
| 389.6 | ||||||||
| 10 | Pitești clădiri terenuri utilități dotări | Str. Popa Șapcă, bl. D1, sc. D, ap. 3 | 1114/ 04.05.01; 3881/ 21.05.01 | 2 camere dependințe decomandat parter, bl.P+4. nou(1980) din prefa- bricate beton. Racord termofi- care; ra- cord la rețeaua electrica; gaze; par- doseli reci cu mozaic, linoleum; parțial faianță la bucătărie. | 52.5 | 7.0 | 27.6 | - |
| 27.6 | ||||||||
| 16,042.7 | ||||||||
| Jud. BACĂU | ||||||||
| 11 | Podul Turcului clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tudor Vladi- mirescu 117 | 1117/ 28.05.01 | Spațiu 70 mp din construc- ție. | 70.00 | 80.60 | 252.2 | - |
| 252.2 | ||||||||
| 12 | Podul Turcului clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tudor Vladi- mirescu 117 | 1116/ 28.05.01 | 6 apart. x 2 cam. + 2 apart. x 3 cam. | 809.00 | 260.40 | 1,227.9 | Din dotări |
| 1,222.3 | ||||||||
| 5.6 | ||||||||
| 13 | Sascut clădiri terenuri utilități dotări | Str. Pieții | 1119/ 28.05.01 | Et. 1-3 din P+3. 9 apart. x 2 cam. + 3 apart. x 3 cam. | 934.00 | 263.18 | 1,643.7 | - |
| 1,597.2 | ||||||||
| 46.5 | ||||||||
| 14 | Buhuși clădiri terenuri utilități dotări | Str. N. Bal- cescu | 1118/ 28.05.01 | P din bloc | 228.36 | 120.30 | 915.4 | - |
| 864.4 | ||||||||
| 37.0 | ||||||||
| 14.0 | ||||||||
| 15 | Onești clădiri terenuri utilități dotări | Str. Repu- blicii, 43 | 1120/ 28.05.01 | S+P+2 in- vestiție în curs. | 1,187.00 | 1200.00 | 7,150.0 | Reținut de BA Bunuri pt. care urmează să se clari- fice si- tuația |
| 6,466.0 | ||||||||
| 684.0 | ||||||||
| 11,189.2 | ||||||||
| Jud. BIHOR | ||||||||
| 16 | Șuncuiuș clădiri terenuri utilități dotări | Str. Unirii, 20 | 1183/ 11.05.01 | Parter din bloc P+3. | 226.0 | 173.0 | 314.3 | - |
| 302.9 | ||||||||
| 11.4 | ||||||||
| 17 | Diosig clădiri terenuri utilități dotări | Str. Livezi- lor, 64 | 1184/ 11.05.01 | Parter din bloc P+2. | 179.0 | 250.0 | 496.5 | - |
| 441.8 | ||||||||
| 31.2 | ||||||||
| 23.5 | ||||||||
| 18 | Stei clădiri terenuri utilități dotări | Str. Cuza Vodă, 1 | 1185/ 11.05.01 | S+P+1+M | 571.0 | 205.0 | 1,899.8 | |
| 1,707.2 | ||||||||
| 1.7 | ||||||||
| 55.4 | ||||||||
| 135.5 | ||||||||
| 19 | Secuieni clădiri terenuri utilități dotări | Str. Morii, 16 | 1186/ 10.05.01 | Etajul din P+1. | 328.0 | 600.0 | 989.7 | - |
| 892.3 | ||||||||
| 86.7 | ||||||||
| 10.7 | ||||||||
| 20 | Aleșd clădiri terenuri utilități dotări | Str. Bobâl- nei, 23-25 | 1187/ 10.05.01 | S+P+1 in- vestiție în curs. | 1,775.0 | 1,645.0 | 2,323.3 | - |
| 2,323.3 | ||||||||
| 6,023.6 | ||||||||
| Jud. BOTOȘANI | ||||||||
| 21 | Bucecea clădiri terenuri utilități dotări | Com. Bucecea | 925/ 04.05.01 | Etajul 1 din clădi- re indivi- duală P+1. | 142.50 | 200.00 | 1,189.5 | - |
| 716.0 | ||||||||
| 254.5 | ||||||||
| 128.9 | ||||||||
| 90.0 | ||||||||
| 22 | Săveni clădiri terenuri utilități dotări | Săveni | 924/ 04.05.01 | P+3 în execuție. | 932.80 | 233.00 | 455.2 | |
| 23 | Cotușca clădiri terenuri utilități dotări | Comuna Cotușca | 923/ 04.05.01 | P | 115.00 | 1320.00 | 564.9 | - |
| 372.1 | ||||||||
| 166.8 | ||||||||
| 26.0 | ||||||||
| 24 | Trușești clădiri terenuri utilități dotări | Comuna Tru- șești | 1113/ 28.05 | P+1 | 1,004.40 | 2961.00 | 2,382.7 | |
| 1,955.7 | ||||||||
| 400.2 | ||||||||
| 26.7 | ||||||||
| 4,592.3 | ||||||||
| Jud. BRAȘOV | ||||||||
| 25 | Predeal clădiri terenuri utilități dotări | Str. M Sau- lescu, 71 | 994/ 18.05.01 | D+P+1+M | 443.00 | 240.00 | 5,559.2 | Centrala termică omisă din Lege |
| 4,686.7 | ||||||||
| 93.0 | ||||||||
| 779.5 | ||||||||
| 26 | Brașov clădiri terenuri utilități dotări | Str. Kogăl- niceanu nr. 3 | /22.06.01 | D+P+9 | 481.00 | 8,365.8 | Centrala termică omisă din Lege | |
| 8,038.0 | ||||||||
| 327.8 | ||||||||
| 13,925.0 | ||||||||
| Jud. BRĂILA | ||||||||
| 27 | Brăila clădiri terenuri utilități dotări | Str. M. Sebas- tian, 17-19 | 2142/ 14.05 | Teren | - | 1,252.0 | 1,314.1 | - |
| 1,314.1 | ||||||||
| 28 | Ianca clădiri terenuri utilități dotări | Str. Sără- țeni, 1 | 2143/ 14.05 | P+1 în curs de execuție. | 813.0 | 607.0 | 6,452.6 | - |
| 6,452.6 | ||||||||
| 29 | Brăila clădiri terenuri utilități dotări | Str. Unirii, 72, bl. turn, et. 3, ap. 9 | 2141/ 14.05 | - | 47,89 5,71% | 29.0 | 63.4 | - |
| 63.4 | ||||||||
| 30 | Făurei clădiri terenuri utilități dotări | Str. Repu- blicii, 46 | 2144/ 14.05 | P+1 | 264.0 | 500.0 | 948.0 | - |
| 874.3 | ||||||||
| 73.7 | ||||||||
| 8,778.1 | ||||||||
| Municipiul BUCUREȘTI | ||||||||
| 31 | Magazin Sora clădiri terenuri utilități dotări | 10,678.1 | - | |||||
| 10,678.1 | ||||||||
| 32 | Hotel Dunărea clădiri terenuri utilități dotări | 19,405.6 | - | |||||
| 19,405.6 | ||||||||
| 33 | București clădiri terenuri utilități dotări | Str. Smârdan 3, sect. 3 | R/4370/ 22.05.01 | Sediu banca S+P+4. | 5274.00 | 880.00 | 108,584.3 | - |
| 108,584.3 | ||||||||
| 34 | București clădiri terenuri utilități dotări | Str. Traian, bl. L111B, sect. 3 | Parter bloc L111B | 168.50 | - | 3,239.2 | Eronat Lege. | |
| 3,239.1 | ||||||||
| 35 | București clădiri terenuri utilități dotări | Str. M. Basarab 71, bl. L111A, sect. 3 | Parter bloc L111A | 105.00 | - | 3,022.4 | Eronat Lege. | |
| 3,022.4 | ||||||||
| 36 | București clădiri terenuri utilități dotări | Str. M. Basarab 73, bl. L113A, sect. 3 | Parter bloc L113A | 316.35 | - | 9,088.8 | Eronat Lege. | |
| 9,088.8 | ||||||||
| 154,018.4 | ||||||||
| Jud. BUZĂU | ||||||||
| 37 | Rm. Sărat clădiri terenuri utilități dotări | Str. Victo- riei, 104 | 2352/ 03.05 | Clădire indivi- duală. S+P+1 | 1423.80 | 1270.40 | 12,390.7 | - |
| 11,927.2 | ||||||||
| 292.6 | ||||||||
| 170.9 | ||||||||
| 38 | Buzău clădiri terenuri utilități dotări | Str. N. Bălces- cu, 43 | 552/ 03.05.01 | P+1 în clădire individ. S+P+1. | 505.00 | 70.47 | 2,261.5 | - |
| 2,215.1 | ||||||||
| 13.7 | ||||||||
| 32.7 | ||||||||
| 14,652.2 | ||||||||
| Jud. CĂLĂRAȘI | ||||||||
| 39 | Lehliu Gară clădiri terenuri utilități dotări | Str. Indus- triei,1 | 679/ 24.05.01 | Sediu bancă et.1 | 752.97 | 2261.57 | 2,751.3 | - |
| 2,662.3 | ||||||||
| 89.0 | ||||||||
| 40 | Jegălia clădiri terenuri utilități dotări | Comuna Jegălia | 619/ 14.05.01 | Clădire indivi- duală parter 10 camere, hol, de- pendințe. | 708.37 | 2536.00 | 255.5 | - |
| 178.8 | ||||||||
| 76.7 | ||||||||
| 41 | Budești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Budești | 378/ 14.05.01 | Investiție în curs. Structura de rezis- tență 80% S+P+1. | 960.11 | 2000.00 | 3,309.4 | - |
| 3,309.4 | ||||||||
| 6,316.2 | ||||||||
| Jud. CARAȘ SEVERIN | ||||||||
| 42 | Reșița clădiri terenuri utilități dotări | Piața 1 Decem- brie 1918, 9 | 1185/ 11.05; 3990/ 23.05. | Ansamblu garaje la subsolul unui imo- bil S+P+10 pereți din beton ar- mat. L=8,15 m și l=3,15 m. Racord termofi- care, apă, canal, iluminat electric. | 29.9 | 4.97 | 56.8 | - |
| 56.4 | ||||||||
| 0.4 | ||||||||
| 43 | Bocșa clădiri terenuri utilități dotări | Str. Funicu- larului nr. 67 | 1183/ 11.05; 3991/ 23.05. | Clădire indivi- duală P+1. Centrala termică | 1,080.0 | 1,546.0 | 3,748.7 | Centr. termică este mențio- nată în lege pt. a fi preluată dar s-a omis val 44160562 lei; trapa de acces și ușa de tezaur nu sunt prevăzu- te a fi prel., val. lor 1534000 lei, resp. 10822016 lei. Ne- prelua- rea im- plică chelt. suplim. pt. de- montare și stri- căciuni imobilu- lui. |
| 3,692.2 | ||||||||
| 56.5 | ||||||||
| 44 | Oravița clădiri terenuri utilități dotări | Str. 1 Decem- brie 1918, nr. 1 | 1187/ 11.05.; 3990/ 23.05. | Clădire S part. I+M. Dotări. | 642.7 | - | 2,137.9 | - |
| 2,119.2 | ||||||||
| 13.0 | ||||||||
| 5.7 | ||||||||
| 45 | Bozovici clădiri terenuri utilități dotări | Str. Mihai Emi- nescu, 250B, bl. IF, et. 2, ap. 10 | 1189/ 11.05.; 3990/ 23.05. | Apartament 3 camere în clădire S+P+2; boxă la subsol de 16,20 mp. Dotări. | 84.5 | 27.63 | 52.9 | - |
| 42.4 | ||||||||
| 10.5 | ||||||||
| 5,996.3 | ||||||||
| Jud. CLUJ | ||||||||
| 46 | Cluj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Pata, nr. 24 | 1217/ 11.05. | 1 apart. x 3 cam. Spatii sociale. | 67.37 | 21.0 | 249.0 | - |
| 196.4 | ||||||||
| 52.6 | ||||||||
| 47 | Cluj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Cuza Vodă, 1 | 1216/ 11.05. | Etaj 1-5 din clădi- re S+P+M+5 Construc- ție noua. | 2,600.0 | 784.0 | 19,929.7 | - |
| 19,929.7 | ||||||||
| 48 | Turda clădire terenuri utilități dotări | Str. Piața Romană, 15B | 643/ 13.06.01 | S+D+P+M | 1,047.7 | 315.0 | 4,513.0 | preluat în plus în com- pensare cu Gherla |
| 4,416.0 | ||||||||
| 97.0 | ||||||||
| 24,691.7 | ||||||||
| Jud. CONSTANȚA | ||||||||
| 49 | Băneasa clădire terenuri utilități dotări | Str. Tranda- firilor 79,com. Băneasa jud. Con- stanța | 2158/ 14.05.01 | P+1 locu- ința | 190.0 | 152.0 | 761.1 | |
| 683.6 | ||||||||
| 41.3 | ||||||||
| 36.2 | ||||||||
| 50 | Eforie Sud clădire terenuri utilități dotări | Str. Ingine- rilor,2 | 2157/ 13.05.01 | Complex hotelier "Flamingo" | 6,873.0 | 17,270.0 | 89,678.5 | Eronat Lege. |
| 76,338.1 | ||||||||
| 3,982.5 | ||||||||
| 9,357.9 | ||||||||
| 51 | Hotel Zefir clădire terenuri utilități dotări | Str. Teilor, 7 | 3342/ 21.06.01 | Hotel Zefir | 2,069.4 | 1,715.0 | 8,837.2 | |
| 7,704.4 | ||||||||
| 1,132.8 | ||||||||
| 99,276.8 | ||||||||
| Jud. COVASNA | ||||||||
| 52 | Covasna clădire terenuri utilități dotări | Str.Gh. Doja, 2A | 3792/ 17.05. | S+P+5 mini hotel | 947.00 | 850.00 | 1,415.7 | Redeven- ța |
| 1,018.1 | ||||||||
| 3.6 | ||||||||
| 112.3 | ||||||||
| 281.7 | ||||||||
| 53 | Sf. Gheorghe clădire terenuri utilități dotări | Str. Gabor Aron, 1 | 1296/ 20.06.01 | Spațiu la demisol și et. 1 în clădire birouri D+P+2 | 718.2 | 404.2 | 3,215.9 | |
| 2,763.3 | ||||||||
| 83.5 | ||||||||
| 369.1 | ||||||||
| 54 | Covasna clădire terenuri utilități dotări | Str. Ghe. Doja 2A | 1297/ 20.06.01 | Spațiu în clădire S+P+2+M | 759.0 | 282.7 | 2,412.5 | rotun- jiri |
| 2,156.5 | ||||||||
| 3.9 | ||||||||
| 252.1 | ||||||||
| 7,044.1 | ||||||||
| Jud. DÂMBOVIȚA | ||||||||
| 55 | Puciosa clădire terenuri utilități dotări | Str. Repu- blicii, 1 | 1699/ 26.04. | Clădire individu- ală. S+P+1. | 604.00 | 263.00 | 2,906.2 | Se scade val. racord gaze. |
| 2,295.5 | ||||||||
| 50.5 | ||||||||
| 175.3 | ||||||||
| 384.9 | ||||||||
| 56 | Târgo- viște clădire terenuri utilități dotări | Str. Avram Iancu,3 | 1699/ 26.04 | Parter bloc propriet. pers. | 276.00 | 105.02 | 1,142.1 | |
| 880.0 | ||||||||
| 26.6 | ||||||||
| 235.5 | ||||||||
| 57 | Găești clădire terenuri utilități dotări | Str. 13 Decem- brie,84 | 1699/ 26.04. | Clădire individu- ală S+P+1 | 1581.00 | 2489.65 | 8,026.5 | Eronat Lege |
| 6,542.0 | ||||||||
| 241.8 | ||||||||
| 80.8 | ||||||||
| 1,161.9 | ||||||||
| 58 | Titu clădire terenuri utilități dotări | Str. Gării,2 | 1699/ 26.04. | Investiție în curs. P+1 Structura de rezist. 80%. | 585.00 | 1413.83 | 825.6 | |
| 825.6 | ||||||||
| 12,900.4 | ||||||||
| Jud. DOLJ | ||||||||
| 59 | Segarcea clădire terenuri utilități dotări | Str. Unirii, 90 | 401/ 26.04. | Clădire D+P+1+M | 613.92 | 1,053.5 | 16,248.6 | |
| 15,532.5 | ||||||||
| 61.2 | ||||||||
| 480.6 | ||||||||
| 174.3 | ||||||||
| 60 | Celaru clădire terenuri utilități dotări | Com. Celaru | 11486/ 26.04. | Clădire P+1.Dotări | 272.0 | 750.0 | 951.9 | |
| 920.9 | ||||||||
| 31.0 | ||||||||
| 17,200.5 | ||||||||
| Jud. GALAȚI | ||||||||
| 61 | Tg. Bujor clădire terenuri utilități dotări | Str. General Eremia Grigo- rescu, 77 | 2138/ 14.05. | S+P sediu bancar | 348.0 | 1,500.0 | 1,320.5 | Valoare teren necu- prinsă în Lege |
| 933.4 | ||||||||
| 154.6 | ||||||||
| 140.0 | ||||||||
| 92.5 | ||||||||
| 62 | Tg. Bujor clădire terenuri utilități dotări | Str. General Eremia Grigo- rescu, 77 | 2138/ 14.05. | Spatii sociale: 2 ap. x 2 cam. + 2ap x 3cam. | 282.7 | - | 772.9 | - |
| 758.3 | ||||||||
| 14.6 | ||||||||
| 63 | Liești clădire terenuri utilități dotări | Com. Liești | 2139/ 14.05. | P | 488.15 | 2,078.4 | 1,225.5 | - |
| 873.3 | ||||||||
| 302.6 | ||||||||
| 25.3 | ||||||||
| 24.3 | ||||||||
| 64 | Cudalbi clădire terenuri utilități dotări | Com. Cudalbi | 2140/ 14.05. | Parter din bloc P+2 | 160.8 | 58.6 | 328.4 | |
| 320.0 | ||||||||
| 8.4 | ||||||||
| 65 | Galați clădire terenuri utilități dotări | Str. Brăilei (Ada Mari- nescu) 232, bl E4 | 2137/ 14.05. | Parter din bloc S+P+10 | 104.0 | 8.93 | 613.2 | |
| 609.3 | ||||||||
| 3.9 | ||||||||
| 4,260.5 | ||||||||
| Jud. GIURGIU | ||||||||
| 66 | Hotarele clădire terenuri utilități dotări | Sat Herești | 1372/ 09.05 | Clădire P+ beci | 251.60 | 3000.15 | 563.9 | - |
| 561.6 | ||||||||
| 2.3 | ||||||||
| 563.9 | ||||||||
| Jud. GORJ | ||||||||
| 67 | Tg.Cărbu- nești clădire terenuri utilități dotări | Str. Eroilor 6 | 1084/ 02.05.; 3879/ 21.05. | Clădire individu- ala P+1 Garaj structura metalică Utilități. Dotări | 307.0 | 190.0 | 506.6 | - |
| 468.0 | ||||||||
| 12.0 | ||||||||
| 24.2 | ||||||||
| 2.4 | ||||||||
| 68 | Bumbești Pitic clădire terenuri utilități dotări | Com. Bumb- bești Pitic | 1085/ 02.05.; 3879/ 21.05. | Clădire compusă din parter având 5 birouri, hol și ex- tindere cu intrare separata din exte- rior, alipită la clădirea principala anexe con- tinuate în spatele clădirii. Utilități. Dotări. | 163.0 | 600.0 | 88.6 | - |
| 56.7 | ||||||||
| 4.8 | ||||||||
| 26.2 | ||||||||
| 0.9 | ||||||||
| 595.2 | ||||||||
| Jud. HARGHITA | ||||||||
| 69 | Sânmartin clădire terenuri utilități dotări | Str. Princi- pală, bl.F | 1195/ 11.06.01 | Parter bloc P+3 | - | 323.9 | dotări neprelu- ate | |
| 290.5 | ||||||||
| 33.4 | ||||||||
| 323.9 | ||||||||
| Jud. HUNEDOARA | ||||||||
| 70 | Baru Mare clădire terenuri utilități dotări | Str. Princi- pală, bl. J, parter | 1244/ 16.05.; 3878/ 21.05. | Parter bloc cărămidă | 148.0 | - | 367.3 | |
| 367.3 | ||||||||
| 71 | Hațeg - total clădire terenuri utilități dotări | Str. Biseri- cilor,2 | 1242/ 16.05.; 3878/ 21.05. | Clădire parter | 100.0 | 63.5 | 203.4 | Diferen- ta pro- vine de la va- loarea clădirii 177,8 mil.lei față de 178,0 mil.lei (în L122). |
| 177.8 | ||||||||
| 25.6 | ||||||||
| 72 | Orăștie clădire terenuri utilități dotări | Str. N. Bălces- cu,4 | 167/ 16.05.01; 169/ 16.05.01; 1246/ 16.05. | Clădire parter în S+P+1 | 74.2 | 34.2 | 200.0 | - |
| 199.2 | ||||||||
| 0.8 | ||||||||
| 73 | Călan clădire terenuri utilități dotări | Str. In depen- denței, 13 | 1269/ 17.05.; 3878/ 21.05. | Clădire parter. | 120.0 | - | 373.5 | - |
| 367.1 | ||||||||
| 6.4 | ||||||||
| 74 | Deva clădire terenuri utilități dotări | B-dul Iuliu Maniu, 18 | 1267/ 17.05.; 3878/ 21.05. | Spațiu parțial: S+P+I+II. | 992.0 | 480.0 | 9,031.3 | Redeven- ta |
| 8,772.8 | ||||||||
| 10.0 | ||||||||
| 248.5 | ||||||||
| 10,175.5 | ||||||||
| Jud. IAȘI | ||||||||
| 75 | Vlădeni clădire terenuri utilități dotări | Com. Vlădeni | 975/ 11.05.01 | P din bloc P+2 | 128.63 | 40.70 | 38.8 | - |
| 38.8 | ||||||||
| 76 | Mircești clădire terenuri utilități dotări | Com. Mir- cești | 976/ 11.05.01 | P+1 | 178.91 | 627.00 | 804.7 | - |
| 777.9 | ||||||||
| 26.8 | ||||||||
| 77 | Țibănești clădire terenuri utilități dotări | Com. Tiba- nești | 974/ 11.05.01 | P din bloc P+3 | 204.10 | 60.00 | 192.6 | - |
| 170.9 | ||||||||
| 21.7 | ||||||||
| 78 | Tg. Frumos clădire terenuri utilități dotări | Str. Cuza Vodă, 40b | 972/ 11.05.01 | S+P+3 | 1135.80 | 765.00 | 1,993.5 | Din do- tări |
| 1,427.8 | ||||||||
| 565.7 | ||||||||
| 79 | Iași clădire terenuri utilități dotări | Str. Sf Lazăr 3 | 1349/ 21.06.01 | Sediu banca | 5349.80 | 1986.24 | 46,271.1 | |
| 28,837.6 | ||||||||
| 15,521.0 | ||||||||
| 1,912.5 | ||||||||
| 80 | Hârlău clădire terenuri utilități dotări | Hârlău | 973/ 11.05.01 | Et.1 din P+8 | 187.50 | 40.00 | 808.7 | - |
| 784.4 | ||||||||
| 24.3 | ||||||||
| 50,109.4 | ||||||||
| Jud. IALOMIȚA | ||||||||
| 81 | Căzănești clădire terenuri utilități dotări | Com. Caza- nești | 1929/ 10.05. | Clădire indivi- duală 9 camere | 239.39 | 1231.61 | 738.5 | - |
| 526.6 | ||||||||
| 143.1 | ||||||||
| 68.8 | ||||||||
| 82 | Slobozia clădire terenuri utilități dotări | B-dul Chimiei nr.2-4 | 2505/ 18.06.01 | Clădire individu- ala S+P+2 | 909.82 | 464.25 | 6,963.6 | - |
| 6,583.8 | ||||||||
| 44.7 | ||||||||
| 335.1 | ||||||||
| 83 | Fetești clădire terenuri utilități dotări | Str. Ceahlău nr. 1-3 | 1865/ 19.06.01 | Clădire individu- ala S+P+1 | 520.90 | 399.70 | 2,309.5 | |
| 1,959.1 | ||||||||
| 84.0 | ||||||||
| 266.4 | ||||||||
| 10.011.6 | ||||||||
| Jud. MEHEDINȚI | ||||||||
| 84 | Drobeta- Turnu- Severin clădire terenuri utilități dotări | Str. Iulius Cezar,3 bl.P1, parter. | 1181/ 10.05.; 3989/ 23.05. | Spațiu amenajat (8 camere) la parter bloc locu- ințe, prin cumpărare a 2 apar- tamente cu 3 camere, intrare separata | 142.9 | - | 492.4 | |
| 444.4 | ||||||||
| 48.0 | ||||||||
| 85 | Strehaia- total clădire terenuri utilități dotări | Str. Unirii 1A, bl. A1, sc. 2,et.1, ap.3 | 1179/ 10.05.; 3989/ 23.05. | Dotări Apartament cu 3 cam. situat în bloc locu- ințe. Dotări | 75.7 | - | 268.7 | - |
| 254.7 | ||||||||
| 14.0 | ||||||||
| 761.1 | ||||||||
| Jud. MUREȘ | ||||||||
| 86 | Iernut clădire terenuri utilități dotări | Str. Dacia Traiana 4 | 15/06/ 2001 | Clădiri individ. S+P+1 | 1,500.0 | 9,311.1 | - | |
| 9,056.4 | ||||||||
| 254.7 | ||||||||
| 87 | Sighi- șoara clădire terenuri utilități dotări | Str. Justi- ției 2 | 15/06/ 2001 | Spațiu în clădire S+P+1 | 460.0 | 3,580.8 | - | |
| 3,507.2 | ||||||||
| 73.6 | ||||||||
| 88 | Reghin clădire terenuri utilități dotări | Str. Repu- blicii nr. 1A | 16/06/ 2001 | Spațiu în clădire individ. S+P+2 | 97.2 | 786.2 | din ro- tunjiri | |
| 765.9 | ||||||||
| 20.3 | ||||||||
| 89 | Târnăveni clădire terenuri utilități dotări | Str.22 Decem- brie 2 | 15/06/ 2001 | Spațiu S+P în bloc locuințe | 118.8 | 554.9 | ||
| 554.9 | ||||||||
| 90 | Sovata clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tranda- firilor nr.90 | 15/06/ 2001 | Minihotel clad. individ. S+P+1 | 3,834.0 | 4,366.9 | - | |
| 4,225.3 | ||||||||
| 141.6 | ||||||||
| 18,599.9 | ||||||||
| Jud. NEAMȚ | ||||||||
| 91 | Tg. Neamț clădiri terenuri utilități dotări | Str.M. Emines- cu, bl.M11 | 1123/ 28.05. | Spațiu din bloc S+P+M | 663.65 | 110.61 | 2,072.3 | Valoarea mărită propor- țional cu spa- țiul preluat |
| 1,894.3 | ||||||||
| 178.0 | ||||||||
| 92 | Piatra Neamț clădiri terenuri utilități dotări | Str. Cuza Voda | 1121/ 28.05. | S+P+4 investiție în curs. | 3,341.60 | 800.00 | 4,327.2 | - |
| 4,327.2 | ||||||||
| 93 | Roznov clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tinere- tului | 1122/ 28.05. | S+P+2 investiție în curs. | 1,340.00 | 1954.05 | 3,149.2 | Neprevă- zută în Lege usa blindată |
| 3,145.8 | ||||||||
| 3.4 | ||||||||
| 9,548.7 | ||||||||
| Jud. OLT | ||||||||
| 94 | Caracal clădiri terenuri utilități dotări | Str. Cuza Voda, 8 | 1141/ 08.05.; 3877/ 21.05. | Clădire individu- ala S+P+2. Dotări. | 1,531.0 | 1,500.0 | 7,906.1 | - |
| 7,750.8 | ||||||||
| 155.3 | ||||||||
| 95 | Slatina clădiri terenuri utilități dotări | Str. Unirii, 2B | 1145/ 08.05.; 3877/ 21.05. | Parțial: S+P+1 în bloc cu 4 etaje. Utilități. Dotări. | 583.0 | 224.75 | 3,025.5 | - |
| 2.693.9 | ||||||||
| 50.7 | ||||||||
| 91.0 | ||||||||
| 189.9 | ||||||||
| 96 | Corabia clădiri terenuri utilități dotări | Str. Carpați 5 | 1143/ 08.05.; 3877/ 21.05. | S parțial 1+2. Dotări. | 1,033.0 | 1,500.0 | 5,367.5 | - |
| 5,161.7 | ||||||||
| 205.8 | ||||||||
| 97 | Balș clădiri terenuri utilități dotări | Str.N. Bălces- cu, 6B | 1217/ 14.05.; 3877/ 21.05. | Clădire individu- ala P+1. Dotări. | 376.0 | - | 1,592.0 | - |
| 1,557.7 | ||||||||
| 34.3 | ||||||||
| 17,891.1 | ||||||||
| Jud. PRAHOVA | ||||||||
| 98 | Ploiești clădiri terenuri utilități dotări | B-dul. Indepen denței, 12 | 3320/ 20.06.01 | Locuință 2 cam.+depen dinte P. | 129.00 | 533.00 | 349.3 | |
| 194.4 | ||||||||
| 154.8 | ||||||||
| 99 | Puchenii Mari clădiri terenuri utilități dotări | Comuna Puche- nii Mari | 3321/ 20.06.01 | Inv. în curs | 382.00 | 1,965.9 | ||
| 1,846.4 | ||||||||
| 119.5 | ||||||||
| 100 | Ploiești clădiri terenuri utilități dotări | B-dul. Indepen denței, 12 | 2236/ 04.05. | Sediu banca S+P+1. | 834.00 | 672.00 | 2,120.8 | Mișcări de MF și reparti- zarea va lorii pe corpuri- le de clădire ce comp sediul BA. |
| 1,578.8 | ||||||||
| 195.2 | ||||||||
| 346.7 | ||||||||
| 101 | Urlați clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tudor Vladi- mirescu 13 | 2237/ 04.05. | Locuință 2 cam. dependințe P. | 70.00 | 608.00 | 107.6 | - |
| 80.6 | ||||||||
| 27.0 | ||||||||
| 102 | Mizil clădiri terenuri utilități dotări | Str. Unirii, 14 | 2306/ 08.05. | Investiție în curs S+P+M+E | 1775.00 | 970.00 | 6,270.8 | -materi- ale în stoc re- ținute de BA. - valoare eronata în Lege. |
| 6,270.8 | ||||||||
| 10,814.4 | ||||||||
| Jud. SATU MARE | ||||||||
| 103 | Livada clădiri terenuri utilități dotări | Str. Satu Mare, 18 | 1203/ 11.05. | S+P+1+M | 421.8 | 248.0 | 1,560.8 | - |
| 1,240.9 | ||||||||
| 234.4 | ||||||||
| 85.5 | ||||||||
| 104 | Supur clădiri terenuri utilități dotări | Str. Teilor, 18, Supuru de jos | 1204/ 11.05. | Construc- ție individua- la P | 112.9 | 971.0 | 488.7 | - |
| 338.7 | ||||||||
| 27.8 | ||||||||
| 122.2 | ||||||||
| 2,049.5 | ||||||||
| Jud. SIBIU | ||||||||
| 105 | Sibiu clădiri terenuri utilități dotări | Calea Dumbră- vii | 2S+P+M+5 | 5,509.0 | 1,514.0 | 24,318.6 | - | |
| 24,318.6 | ||||||||
| 24,318.6 | ||||||||
| Jud. SUCEAVA | ||||||||
| 106 | Suceava clădiri terenuri utilități dotări | Bd.1 Mai, 5A | 903/ 04.05.01 | Etajele 3, 4,5 și sca ra de ac- ces din clădire individua- la S+P+5 | 2858.00 | 520.00 | 14,270.7 | Prel. redev. plătită antici- pat Redeven- ta |
| 14,127.2 | ||||||||
| 45.5 | ||||||||
| 98.0 | ||||||||
| 107 | Suceava clădiri terenuri utilități dotări | Str. Ana Ipătes- cu, 2 | 905/ 04.05.01 | P garaj | 42.00 | 122.00 | 18.7 | - |
| 18.7 | ||||||||
| 108 | Rădăuți clădiri terenuri utilități dotări | Str. Piața Unirii, 33 | 902/ 04.05.01 | S parțial, et. 1 și scara de acces din clădire S+P+1. | 707.00 | 360.00 | 3,049.4 | Eronat Lege; centrala ventila- ție pro- prie băncii |
| 2,426.9 | ||||||||
| 27.8 | ||||||||
| 61.2 | ||||||||
| 533.5 | ||||||||
| 109 | Vatra Dornei clădiri terenuri utilități dotări | Str. Tudor Vladimi rescu, 10 | 900/ 04.05.01 | Etaj+M din P+1+M minihotel | 443.00 | - | 1,380.8 | - |
| 1,200.0 | ||||||||
| 180.8 | ||||||||
| 110 | Pleșești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Vultu- rești | 908/ 04.05.01 | P+1 | 403.30 | 1440.00 | 1,483.0 | - |
| 1,440.7 | ||||||||
| 20.9 | ||||||||
| 21.2 | ||||||||
| 0.2 | ||||||||
| 111 | Bogdă- nești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Bogdă- nești | 906/ 04.05.01 | P | 195.00 | 500.00 | 302.7 | - |
| 237.1 | ||||||||
| 10.0 | ||||||||
| 55.6 | ||||||||
| 112 | Calafin- dești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Calafin dești | 907/ 04.05.01 | P | 132.00 | 700.00 | 360.4 | - |
| 342.1 | ||||||||
| 7.2 | ||||||||
| 11.1 | ||||||||
| 113 | Dolhești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Dol- hești | 1115/ 28.05. | Etaj 1 din P+1 | 132.00 | 60.00 | 57.5 | - |
| 57.5 | ||||||||
| 114 | Udești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Udești | Apartament 3 camere | 35.7 | - | |||
| 35.7 | ||||||||
| 20,958.9 | ||||||||
| Jud. TELEORMAN | ||||||||
| 115 | Alexan- dria clădiri terenuri utilități dotări | Str.Av. Alex. Colfes- cu, 63 | 2823/ 30.05. | Clădire sediu banca D+P+2 | 1874.00 | 1213.40 | 19,204.0 | - |
| 16,088.1 | ||||||||
| 184.0 | ||||||||
| 1,636.4 | ||||||||
| 1,295.5 | ||||||||
| 116 | Zimnicea clădiri terenuri utilități dotări | Str. Prima- verii, 2 | 2446/ 07.05. | Clădire sediu banca et.1 parțial corp C. | 364.00 | 156.00 | 711.4 | -redev. teren centrala term. transf. prel. de regie în totalita te; -sistem de secu- rit. centrala telef. ramase la BA |
| 531.6 | ||||||||
| 179.8 | ||||||||
| 117 | Alexan- dria clădiri terenuri utilități dotări | Str. Ion Creangă 52-54 | 2444/ 07.05. | Et.2 în clădire P+6. | 569.24 | 174.60 | 1,132.7 | - |
| 902.6 | ||||||||
| 8.4 | ||||||||
| 221.7 | ||||||||
| 118 | Alexan- dria clădiri terenuri utilități dotări | Sos. Turnu Măgure- le, fn | 2445/ 07.05. | Garaje clădire individu- ala. | 35.50 | 66.00 | 22.6 | - |
| 19.5 | ||||||||
| 3.1 | ||||||||
| 119 | Draga- nești Vlașca clădiri terenuri utilități dotări | Com. Draga- nești Vlașca | 2826/ 30.05 | Clădire individ. D+P. | 511.10 | - | 1,369.0 | - |
| 1,297.2 | ||||||||
| 71.8 | ||||||||
| 120 | Vârtoape clădiri terenuri utilități dotări | Com. Vârtoa- pe | 2825/ 30.05. | Clădire individ. | 276.04 | 700.00 | 627.3 | - |
| 627.3 | ||||||||
| 121 | Piatra clădiri terenuri utilități dotări | Com. Piatra | 2824/ 30.05. | Clădire individ.P. | 251.30 | - | 352.3 | - |
| 294.3 | ||||||||
| 25.8 | ||||||||
| 32.2 | ||||||||
| 23,419.3 | ||||||||
| Jud. TIMIȘ | ||||||||
| 122 | Gătaia clădiri terenuri utilități dotări | Str. Carpați 10 | 1208/ 11.05. | P | 128.8 | 141.2 | 430.2 | - |
| 430.2 | ||||||||
| 123 | Timișoara clădiri terenuri utilități dotări | Bd. C.D. Loga,40 | 1207/ 11.05. | garaje | 45.6 | 49.6 | 34.1 | - |
| 34.1 | ||||||||
| 124 | Lugoj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Timișo- rii, 27-33 | 1206/ 11.05 | S+P+2+M sediu banca | 1,197.8 | 20,058.4 | ||
| 14,147.0 | ||||||||
| 32.2 | ||||||||
| 4,417.8 | ||||||||
| 1,461.4 | ||||||||
| 125 | Lugoj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Timișo- rii, 27-33 | 1206/ 11.05. | Construc- ție meta- lică, garaj | 2,606.0 | 64.2 | 213.3 | |
| 213.3 | ||||||||
| 126 | Lugoj clădiri terenuri utilități dotări | Str. Timișo- rii, 27-33 | 1206/ 11.05. | S+P+2+M spatii cazare | 405.0 | 625.0 | ||
| 625.0 | ||||||||
| 127 | Deta clădiri terenuri utilități dotări | Str. Victo- riei nr. 3A | 2822/ 14.06.01. | Spațiu în clădire | 400.0 | 576.0 | 1,358.7 | |
| 1,194.0 | ||||||||
| 34.3 | ||||||||
| 130.4 | ||||||||
| 128 | Deta clădiri terenuri utilități dotări | Str. Victo- riei nr. 3A | 2822/ 14.06.01. | Spatii cazare S+P+1E+M | 924.8 | 623.0 | 1,720.9 | |
| 1,606.6 | ||||||||
| 114.3 | ||||||||
| TOTAL | 24,440.6 | |||||||
| Jud. TULCEA | ||||||||
| 129 | Peceneaga clădiri terenuri utilități dotări | Com. Pece- neaga | 2144/ 14.05. | P | 238.0 | 703.0 | 531.4 | |
| 453.1 | ||||||||
| 78.3 | ||||||||
| 130 | Macin clădiri terenuri utilități dotări | Str. 1 Decem- brie, 49-53 | 2146/ 14.05. | P+1+M | 1,403.0 | 1,500.0 | 2,176.3 | |
| 2,176.3 | ||||||||
| 131 | Tulcea clădiri terenuri utilități dotări | Str. Sălcii- lor, 9 | 2145/ 14.05. | P+4+M | 2,290.0 | 480,0 388,0 | 13,198.8 | |
| 13,198.8 | ||||||||
| 132 | Horia clădiri terenuri utilități dotări | Com. Horia | 2147/ 14.05.01 | P+1 | 422.0 | 843.0 | 792.2 | Nu s-a reținut valoare teren. |
| 704.6 | ||||||||
| 87.6 | ||||||||
| 16,698.7 | ||||||||
| Jud. VÂLCEA | ||||||||
| 133 | Râmnicu Vâlcea clădiri terenuri utilități dotări | Str. G-ral. Prapor- gescu, 17 | 2110/ 27.04.01 | Teren proiect tehnic executat și achitat | 1,186.0 | 1,863.2 | ||
| 1,863.2 | ||||||||
| 134 | Călimă- nești clădiri terenuri utilități dotări | Str. Calea lui Traian, 295, bl.3, parter | 2111/ 27.04. 1062/ 27.04. 3876/ 21.05. | Investiție în curs de realizare, închideri executate 20%. | 885.0 | 1,160.0 | 1,863.7 | Valoare dif. supraf. 92,03 mp |
| 1,863.7 | ||||||||
| 3,726.9 | ||||||||
| Jud. VASLUI | ||||||||
| 135 | Bârlad clădiri terenuri utilități dotări | Str. Repu- blicii, 235 | 1051/ 21.05.01 | S+P+2 | 1580.00 | 1153.00 | 10,341.3 | |
| 10,272.3 | ||||||||
| 69.0 | ||||||||
| 136 | Murgeni clădiri terenuri utilități dotări | Str. Princi- pală, 1 | 1052/ 21.05.01 | P | 188.68 | 508.00 | 69.6 | Din dotări |
| 65.0 | ||||||||
| 4.6 | ||||||||
| 137 | Vaslui clădiri terenuri utilități dotări | Str. Stefan cel Mare, 39 | 1053/ 21.05.01 | S+P+2 investiție în curs. | 2828.00 | 2538.00 | 14,217.2 | Nepre- luat corp 1 fiind în litigiu (proces pe rol) |
| 13,112.2 | ||||||||
| 1,105.0 | ||||||||
| 24,628.1 | ||||||||
| Jud. VRANCEA | ||||||||
| 138 | Focșani clădiri terenuri utilități dotări | Str. Cuza Voda, 28 | 1114/ 28.05.01 | P din bloc | 159.00 | 159.00 | 447.9 | |
| 420.1 | ||||||||
| 27.8 | ||||||||
| 139 | Focșani clădiri terenuri utilități dotări | Str. Mareșal Anto- nescu, 21 | 1057/ 21.05.01 | P din bloc | 307.00 | 249.00 | 1,232.8 | |
| 1,031.0 | ||||||||
| 82.4 | ||||||||
| 8.0 | ||||||||
| 111.4 | ||||||||
| 140 | Maica- nești clădiri terenuri utilități dotări | Com. Maica- nești | 1054/ 21.05.01 | P+1 | 238.10 | 2881.00 | 514.0 | |
| 258.8 | ||||||||
| 239.0 | ||||||||
| 16.2 | ||||||||
| 141 | Dumbră- veni clădiri terenuri utilități dotări | Com. Dumbră- veni | 1055/ 21.05.01 | P+1 | 210.00 | 6511.00 | 2,019.9 | |
| 1,062.8 | ||||||||
| 751.0 | ||||||||
| 15.5 | ||||||||
| 190.6 | ||||||||
| 142 | Vidra clădiri terenuri utilități dotări | Com. Vidra | 1056/ 21.05.01 | S+P+1 | 480.00 | 760.00 | 2,891.7 | |
| 2,861.9 | ||||||||
| 29.8 | ||||||||
| 7,106.3 | Eronat Lege. | |||||||
| 726,881.2 | ||||||||
| Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Nr. 4.902 din 26 iunie 2001 | Banca Agricolă - S.A. Nr. 4.001 din 26 iunie 2001 |
PROTOCOL
de predare-preluare
Încheiat astăzi, 26 iunie 2001, între:
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", reprezentată prin domnul Eugen Bejinariu, director general, și doamna Emilia Șerban, director economic, în calitate de primitor,
și
Banca Agricola - S.A., reprezentată prin domnul Constantin Marin, directorul Direcției resurse umane și logistică, și domnul Marin Ilie, directorul Direcției contabilitate, în calitate de predător
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 210/2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 122/2001, s-a încheiat prezentul protocol pentru predarea, respectiv preluarea din proprietatea Băncii Agricole - S.A. în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" a clădirilor pentru birouri și utilități social-economice, împreună cu terenurile și dotările aferente, prevăzute în procesele-verbale de predare-preluare întocmite pentru fiecare unitate teritorială.
Predarea-preluarea s-a efectuat în prezenta comisiilor de preluare, numite prin deciziile Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" nr. 141/10 aprilie 2001 și nr. 149/11 aprilie 2001, și a comisiilor de predare, numite în baza Ordinului președintelui Băncii Agricole - S.A. nr. 84/10 aprilie 2001, prin inventarierea faptică a obiectivelor menționate în anexa nr. 1*) (valoare în milioane lei, pe obiective), completată cu anexa nr. 2 (valoare în lei, pe județe), ce fac parte integrantă din prezentul protocol.
Rezultatele operațiunii de predare-preluare au fost consemnate în procesele-verbale întocmite de fiecare comisie, care fac parte integrantă din prezentul protocol.
După inventarierea faptică și potrivit datelor din evidența contabilă Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prin sucursalele sale, a preluat active în valoare totală de inventar de 726.881.203.708,74 lei, conform anexei nr. 2.
Se menționează că valoarea obiectivelor preluate a fost reevaluată de Banca Agricolă - S.A., conform prevederilor hotărârilor Guvernului nr. 945/1990, nr. 26/1992, nr. 500/1994 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/1997, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/1998.
Starea tehnică, precum și situația juridică a construcțiilor și terenurilor sunt menționate în procesele-verbale întocmite de comisiile de preluare, iar pentru anumite poziții preluate cu diferite probleme s-a întocmit anexa nr. 3**) care face parte integrantă din prezentul protocol.
Banca Agricolă - S.A. își asuma întreaga responsabilitate asupra valorii bunurilor transmise, situației juridice și titlurilor de proprietate, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" nefiind ținută de drepturile și obligațiile Băncii Agricole - S.A. în legătură cu bunurile (clădiri, terenuri, dotări etc.) preluate în administrarea regiei.
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" își va exercita drepturile și obligațiile ce îi revin în calitate de administrator, o dată cu semnarea prezentului protocol.
Până la data semnării protocolului cheltuielile aferente utilităților, precum și plata taxelor și impozitelor vor fi suportate de Banca Agricolă - S.A.
Prezentul protocol s-a întocmit în 5 (cinci) exemplare, din care:
–1 exemplar la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat";
–1 exemplar la Banca Agricolă - S.A.;
–1 exemplar la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului;
–1 exemplar la Ministerul Finanțelor Publice;
–1 exemplar la Secretariatul General al Guvernului.
| Am predat --------- Banca Agricola - S.A. Directorul Direcției resurse umane și logistică, .......................... Directorul Direcției contabilitate, ................................... Oficiul juridic .................. | Am primit ---------- Regia Autonoma "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Director general, .................. Director economic, ................. Oficiul juridic ................. |
*)Anexa nr. 1 are conținutul listei-anexa la ordonanța de urgență care aprobă prezentul protocol.
**)Anexa nr. 3 conține date tehnice care interesează numai părțile intre care s-a încheiat protocolul și instituțiile publice cărora acesta se comunică.
Anexa nr. 2
SITUAȚIA
privind obiectivele preluate de Regia Autonomă
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat
de la Banca Agricola - S.A. conform Legii nr. 122/2001
–lei -
| Nr. crt. | Județul | Sucursala care a preluat | Total valoare de inventar | Clădiri | Terenuri | Utilități | Dotări |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. | Alba Arad Argeș Bacău Bihor Botoșani Brașov Brăila Buzău Caras-Severin Călărași Cluj Constanța Covasna Dâmbovița Dolj Galați Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomița Iași Mehedinți Mureș Neamț Olt Prahova Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timiș Tulcea Vaslui Vâlcea Vrancea Municipiul București | S.R.P. Olănești S.R.P. Cluj S.R.P. Olănești S.R.P. Suceava S.R.P. Cluj S.R.P. Suceava S.R.P. Predeal S.R.P. Neptun S.A.I.P.S.A.P S.R.P. Olănești S.A.I.P.S.A.P. S.R.P. Cluj S.R.P. Neptun S.R.P. Predeal S.A.I.P.S.A.P. S.R.P. Olănești S.R.P. Neptun S.A.I.P.S.A.P. S.R.P. Olănești S.R.P. Predeal S.R.P. Olănești S.A.I.P.S.A.P. S.R.P. Suceava S.R.P. Olănești S.R.P. Predeal S.R.P. Suceava S.R.P. Olănești S.R.P. Sinaia S.R.P. Cluj S.R.P. Olănești S.R.P. Suceava S.A.I.P.S.A.P. S.R.P. Cluj S.R.P. Neptun S.R.P. Suceava S.R.P. Olănești S.R.P. Suceava S.A.I.P.S.A.P. | 24.400.875.948,00 18.830.779.107,00 16.042.676.941,00 11.189.153.743,28 6.023.659.232,00 4.592.316.871,67 13.924.976.735,00 8.778.087.208,00 14.652.221.659,83 5.996.297.230,00 6.316.166.291,00 24.691.692.089,78 99.276.817.795,00 7.044.102.553,66 12.900.423.758,77 17.200.495.274,00 4.260.474.682,00 563.900.000,00 595.191.864,82 323.954.647,00 10.175.494.224,00 10.011.587.231,00 50.109.396.390,50 761.072.691,95 18.599.929.217,00 9.548.726.509,28 17.891.097.802,54 10.814.268.623,50 2.049.540.803,00 24.318.644.176,00 20.958.925.925,00 23.419.266.266,00 24.440.647.923,00 16.698.667.940,16 24.628.045.105,00 3.726.855.383,00 7.106.351.326,00 154.018.422.540,00 | 23.747.957.964,00 18.558.376.731,00 15.215.233.767,00 10.401.980.885,00 5.667.540.734,00 3.499.064.644,00 12.724.630.290,00 7.390.280.248,00 14.142.271.253,81 5.910.107.454,00 6.150.480.896,00 24.542.076.005,00 84.726.125.381,00 5.937.927.367,00 10.543.229.374,77 16.453.401.414,00 3.494.309.807,00 561.600.000,00 524.657.117,00 290.507.660,00 9.884.131.059,00 9.069.465.516,00 32.037.453.765,00 699.101.691,00 18.109.644.355,00 9.367.336.424,28 17.164.102.853,00 9.970.909.643,00 1.579.571.153,00 24.318.644.176,00 19.885.984.160,00 19.760.586.309,00 18.250.208.705,00 16.532.739.006,16 23.449.503.753,00 2.549.555.383,00 5.634.617.242,00 154.018.422.540,00 | 30.764.286,0 142.743.681,0 7.500.000,0 83.567.444,0 119.642.362,0 821.610.341,0 0,0 1.387.806.960,0 13.357.693,0 13.430.205,0 76.680.000,0 0,0 41.283.194,0 90.930.247,0 318.769.959,0 61.193.630,0 457.128.457,0 2.300.000,0 16.814.113,0 0,0 36.458.166,0 143.132.207,0 0,0 0,0 73.600.000,0 0,0 50.678.000,0 377.069.611,0 0,0 0,0 111.251.914,0 195.347.842,0 66.482.896,0 165.928.934,0 1.109.596.367,0 1.177.300.000,0 1.072.376.737,0 0,0 | 70.968.403,0 42.215.298,0 0,0 0,0 139.461.683,0 128.882.654,0 239.228.681,0 0,0 292.646.418,0 0,0 0,0 0,0 3.982.473.637,0 112.309.784,0 256.072.725,0 494.016.104,0 165.246.894,0 0,0 50.449.289,0 0,0 0,0 128.644.241,0 15.520.931.749,0 0,0 0,0 0,0 90.979.792,0 0,0 262.261.710,0 0,0 82.383.593,0 1.662.278.709,0 4.417.805.546,0 0,0 0,0 0,0 23.506.707,0 0,0 | 551.185.295,00 87.443.397,00 819.943.174,00 703.605.414,28 97.014.453,00 142.759.232,00 961.117.764,00 0,00 203.946.295,02 72.759.571,00 89.005.395,00 149.616.084,78 10.526.935.583,00 902.935.155,66 1.782.351.700,00 191.884.126,00 143.789.524,00 0,00 3.271.345,82 33.446.987,00 254.904.999,00 1.210.345.267,00 2.551.010.876,50 61.971.000,95 416.684.862,00 181.390.085,00 585.337.157,54 466.289.369,50 207.707.940,00 0,00 879.306.258,00 1.801.053.406,00 1.706.150.776,00 0,00 68.944.985,00 0,00 375.850.640,00 0,00 |
| TOTAL: | 726.881.203.708,74 | 662.763.736.726,02 | 8.264.745.246,0 | 28.162.763.617,0 | 27.689.958.119,72 | ||
| Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Nr. 4.944 din 26 iunie 2001-06-28 | Banca Agricolă - S.A. Nr. 4.002 din 26 iunie 2001 |
ACT ADIȚIONAL
la Protocolul de predare-preluare nr. 4.902/26 iunie 2001
Încheiat astăzi, 26 iunie 2001, între:
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", reprezentată prin domnul Eugen Bejinariu, director general, și doamna Emilia Șerban, director economic, în calitate de primitor,
și
Banca Agricolă - S.A., reprezentată prin domnul Constantin Marin, directorul Direcției resurse umane și logistică, și domnul Marin Ilie, directorul Direcției contabilitate, în calitate de predător,
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 210/2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 122/2001, s-a încheiat prezentul act adițional în completarea Protocolului nr. 4.902/26 iunie 2001 pentru predarea, respectiv preluarea din proprietatea Băncii Agricole - S.A. în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" a clădirilor pentru birouri și utilități social-economice, împreună cu terenurile și dotările aferente, prevăzute în procesele-verbale de predare-preluare, prin inventarierea faptică a bunurilor menționate în anexa care face parte integrantă din prezentul act adițional.
La valoarea de inventar (reevaluată) de 726.881.203.708,74 lei, prevăzută în protocolul inițial, după inventarierea faptică și potrivit datelor din evidența contabilă se adaugă valoarea de inventar de 3.118.560.320 lei, valoare rezultată din procesele-verbale de predare-preluare suplimentare care fac parte integrantă din prezentul act adițional.
Astfel se completează anexele nr. 1 și 2 la Protocolul nr. 4.902/26 iunie 2001 cu valorile aferente bunurilor preluate conform proceselor-verbale de predare-preluare întocmite de comisiile de predare, respectiv preluare, și prezentate în anexa la prezentul act adițional.
Astfel valoarea totală de inventar aferentă bunurilor preluate conform Legii nr. 122/2001 devine 729.999.764.028,74 lei.
Se menționează că Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prin preluarea celei de-a doua cupole aferente investiției în curs din Arad, județul Arad (poziția D2 din lista-anexa la Legea nr. 122/2001), va cuprinde valoarea de 1.077.328.174 lei, în valoarea activului disponibilizat.
Contravaloarea cupolei ce face obiectul litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, dacă va fi recuperată de Banca Agricola - S.A., se va vira în contul Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" care va dispune de aceasta conform prevederilor legale.
De asemenea, în baza Adresei nr. 3.999/26 iunie 2001 a Băncii Agricole S.A. - Administrația centrală, valoarea obiectivului de investiții în curs "Magazinul Sora" (Calea Griviței nr. 140) se completează cu suma de 44.056.000 lei, deoarece, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul desemnat de Tribunalul Municipiului București, valoarea debitului Cibela este de 2.086,3 milioane lei, suma bunurilor predate devenind 10.722,1 milioane lei.
Prezentul act adițional constituie parte integrantă din Protocolul nr. 4.902/26 iunie 2001 și s-a întocmit în cinci exemplare:
–1 exemplar la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat";
–1 exemplar la Banca Agricolă - S.A.;
–1 exemplar la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului;
–1 exemplar la Ministerul Finanțelor Publice;
–1 exemplar la Secretariatul General al Guvernului.
| Am predat --------- Banca Agricolă - S.A. Directorul Direcției resurse umane și logistică, .......................... Directorul Direcției contabilitate, ................................... Oficiul juridic .................. | Am primit ---------- Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Director general, .................. Director economic, ................. Oficiul juridic ................. |
Anexă
SITUAȚIA
privind activele preluate de Regia Autonomă
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat
de la Banca Agricolă - S.A. conform Legii nr. 122/2001
–completare la anexele nr. 1 și 2 la Protocolul nr. 4.902/26 iunie 2001 -
| N r c r t | Loca- lita- te | Adre- sa | Nr.PV de pre- luare | P o z. d i n L 1 2 2/ 01 | Car teh | Supraf constr -mp- | O b s | Supraf│O | Valoare inventar totală | Obs. | |||||||
| -mp- | s | Cf. L122/01 - mil. lei- | Preluat de regie - lei - | D i f | |||||||||||||
| Cf L 1 2 2/ 01 | P r e l u a t d e r e g i e | D i f. | C f L 1 2 2 / 0 1 | P r e l u a t d e r e g i e | D i f. | ||||||||||||
Jud. ARAD
| 1 | Arad clă- diri tere- nuri utili tăți do- tări | Str. Lacu- lui | 1210/ 11.05 2001 | D/ 2 | Cu- po- lă | 1.077,3 | 1.077.328.174,0 | ||||||||||
| 1.077,3 | 1.077.328.174,0 | ||||||||||||||||
Jud. BRAȘOV
| 2 | Bra- șov clă- diri tere- nuri utili tăți do- tări | Str. Kogăl nicea nu, nr.3 | /22. 05.01 | D/ 7 | 0,0 | 1.798.443.161,0 | |||||||||||
| 0,0 | 1.798.443.161,0 |
Municipiul BUCUREȘTI
| 3 | Maga- zin Sora clă- diri tere- nuri utili tăți do- tări | D/ 25 | 0,0 | 44.056.000,0 | Cf. Adresa BA nr. VII/ 3999/ 26.06. 2001 | ||||||||||||
| 0,0 | 44.056.000,0 | ||||||||||||||||
| 4 | Bucu- rești clă- diri tere- nuri utili tăți do- tări | Str. Smâr- dan nr.3 sect. 3 | R/ 4370/ 22.05 2001 | A/ 63 | 0,0 | 198.732.985,0 | |||||||||||
| 0,0 | 198.732.985,0 | ||||||||||||||||
| TOTAL | 1.077,3 | 3.118.560.320,0 | |||||||||||||||
