Decizie nr. 296 din 23 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela-Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969 şi art. 1073 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Florica Mândruţ în Dosarul nr. 23.271/325/2012 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 175D/2013.

La apelul nominal răspunde partea Iveco Capital Leasing IFN - S.A. din Bucureşti, prin avocat, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.309 din 2 decembrie 2008, nr. 311 din 3 martie 2009 şi nr. 1.125 din 23 septembrie 2010.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 140/R/LP din 21 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 23.271/325/2012, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969 şi art. 1073 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Florica Mândruţ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate asimilează legii contractele civile, sub aspectul efectelor pe care acestea le produc între părţi. Astfel, prevederile art. 969 şi 1073 din Codul civil din 1864 sunt neconstituţionale, întrucât permit ca persoanele private să încheie convenţii cu putere de lege, voinţa legiuitorului putând fi înfrântă prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante. Totodată, textele de lege criticate contravin principiului consensualismului şi al libertăţii contractuale, deoarece constrâng participanţii din cadrul unor raporturi juridice civile să îşi asume obligaţii la care nu au consimţit în mod liber.

Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate consacră un principiu fundamental al dreptului privat, conferind putere de lege acordului de voinţă al părţilor, ceea ce nu poate fi considerat în contradicţie cu principiul legalităţii, din moment ce chiar legiuitorul a emis aceste norme.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, arătând, în esenţă, că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale abrogate interesează din perspectiva aplicării în timp a legii, a efectelor pe care le produce asupra raporturilor juridice născute sub imperiul acesteia. În ceea ce priveşte motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că prevederile art. 969 din Codul civil din 1864 consacră principiul forţei obligatorii a actelor juridice, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, ca fiind acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune autorilor acestuia întocmai ca şi legea, fundamentul forţei obligatorii fiind reprezentat, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat. Se mai arată că art. 969 din Codul civil din 1864 are drept scop garantarea exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor generate de încheierea actelor juridice într-un climat de stabilitate şi siguranţă a raporturilor contractuale, fiind în deplină conformitate cu principiile statuate de Constituţie. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil din 1864, se arată că acest text de lege stabileşte regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Aşadar, textul de lege criticat creează condiţiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării acestuia.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că art. 969 din Codul civil din 1864 consacră două principii importante ale dreptului civil, şi anume principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile - pacta sunt servanda - şi principiul libertăţii contractuale. Pe de altă parte, art. 1073 din Codul civil din 1864 stabileşte regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume dreptul creditorului de a urmări şi a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. În consecinţă, finalitatea acestui text de lege presupune tocmai realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi. Instituirea unor reguli aplicabile încheierii contractelor nu este de natură a aduce atingere principiilor constituţionale, întrucât acestea se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei juridice în mod egal. Mai mult, normele criticate nu îngrădesc exerciţiul dreptului la apărare al persoanelor care se adresează justiţiei. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice, se arată că normele criticate nu conţin dispoziţii contrare dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite se stabilesc prin lege. De asemenea, textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu pun în discuţie libertatea economică, care presupune exercitarea liberei iniţiative şi accesul persoanei la o activitate economică "în condiţiile legii", precum şi posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 969 şi art. 1073 din Codul civil din 1864.

Curtea constată că aceste prevederi legale au fost preluate integral în art. 1.270 - Forţa obligatorie, respectiv art. 1.516 - Drepturile creditorului, cuprinse în secţiunea a 6-a a capitolului I - Contractul, titlul II - Izvoarele obligaţiilor, respectiv secţiunea a 3a a capitolului II - Executarea silită a obligaţiilor, titlul V - Executarea obligaţiilor din cartea a V-a - Despre obligaţii din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.

Curtea Constituţională urmează să se pronunţe însă asupra prevederilor legale cu care a fost sesizată, deoarece acestea sunt aplicabile în continuare cauzei deduse judecăţii instanţei de fond, potrivit principiului tempus regit actum. Aşa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor ulterioare sesizării, chiar dacă ar conţine prevederi asemănătoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de către autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, potrivit art. 102 alin. (1) din capitolul VII secţiunea 1 intitulată "Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a V-a «Despre obligaţii» a Codului civil" din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: "(1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.", astfel încât prevederile legale criticate îşi produc în continuare efectele faţă de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Dispoziţiile legale criticate, şi anume art. 969 şi art. 1073 din Codul civil din 1864, au următorul cuprins:

–Art. 969: "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";

–Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul, la dezdăunare."

În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, şi art. 45 - Libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la cele cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) potrivit cărora proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, art. 45 privind libertatea economică.

Astfel, prin Decizia nr. 313 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, Curtea, invocând jurisprudenţa sa anterioară, a respins excepţia de neconstituţionalitate, statuând că art. 969 din vechiul Cod civil consacră principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile "pacta sunt servanda", iar art. 1073 stabileşte regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume dreptul creditorului de a urmări şi a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare.

Totodată, Curtea a reţinut că finalitatea textului art. 1073 din Codul civil din 1864 constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului, prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între aceştia, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri. Încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florica Mândruţ în Dosarul nr. 23.271/325/2012 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 969 şi art. 1073 din Codul civil din 1864 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela-Ramona Mariţiu