Decizie nr. 1.309 din 2 decembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 24.947/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 24.947/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate "încalcă exigenţele constituţionale privitoare la asigurarea unui proces echitabil", întrucât permit "instanţei de judecată să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forţei coercitive a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să analizeze pretenţiile sau apărărilor părţilor pe fond, precum şi să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credinţă şi consimţământul părţilor la încheierea actelor juridice." Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin proces echitabil se înţelege "obligaţia statului, prin lege şi puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual a părţilor şi de a nu le pune, prin orice instrument, într-o poziţie de inferioritate una faţă de cealaltă." Se mai arată că, deşi art. 969 din Codul civil consacră principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile, iar art. 1073 din acelaşi Cod stabileşte regula privind efectul general al obligaţiilor, textele de lege criticate aduc atingere libertăţii contractuale şi principiului consensualismului, întrucât constrâng agenţii economici la asumarea de obligaţii la care nu au consimţit în mod liber, ceea ce încalcă prevederile constituţionale referitoare la proprietate şi la buna-credinţă. Mai susţine că art. 9 din Legea nr. 136/1995 contravine principiilor libertăţii economice şi al liberei iniţiative, întrucât "asiguratorul ar fi obligat să plătească o sumă asigurată mult mai mare decât valoarea reală a bunurilor asigurate, cu atât mai mult cu cât consimţământul său a fost viciat la data încheierii contractului." În consecinţă, autorul excepţiei consideră că prin textele de lege criticate se încalcă art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 24, 44, 45 şi 135 din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în esenţă, arată că nu sunt încălcate cerinţele unui proces echitabil, "instanţa de judecată analizând pretenţiile, respectiv apărările fiecăreia dintre părţi pe baza probelor administrate în cauză", ea fiind obligată să cenzureze propunerile de probatorii formulate de părţi, partea nemulţumită având calea de atac a apelului şi a recursului. Cu privire la invocarea încălcării celorlalte dispoziţii din Constituţie, arată că autorul excepţiei nu a precizat în mod concret în ce fel textele de lege vin în contradicţie cu acestea.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată, de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, "aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare." De asemenea, consideră că aceste dispoziţii nu contravin nici principiului libertăţii comerţului şi nici dreptului de proprietate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 30 iunie 2005, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil. Textele de lege criticate prevăd:

–Art. 9 din Legea nr. 136/1995: "Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile prezentei legi, în limitele şi la termenele convenite.";

–Art. 969 din Codul civil: "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";

–Art. 1073 din Codul civil: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare."

În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) - "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (3) - "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", ale art. 24 - "Dreptul la apărare", ale art. 44 - "Dreptul de proprietate privată", ale art. 45 - "Libertatea economică" şi ale art. 135 - "Economia".

În esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 "încalcă exigenţele constituţionale privitoare la asigurarea unui proces echitabil", întrucât permit "instanţei de judecată să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forţei coercitive a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să analizeze pretenţiile sau apărările părţilor pe fond, precum şi să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credinţă şi consimţământul părţilor la încheierea actelor juridice." De asemenea, se susţine că art. 969 şi art. 1073 din Codul civil încalcă prevederile constituţionale referitoare la proprietate şi la buna-credinţă, întrucât agenţii economici sunt constrânşi la asumarea de obligaţii la care nu au consimţit în mod liber.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Articolul 9 din Legea nr. 136/1995, cuprins în Capitolul II din aceasta - "Contractul de asigurare", Secţiunea 1 - "Încheierea contractului. Drepturi şi obligaţii", prevede că în cazul producerii riscului asumat, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească despăgubirea ori suma asigurată, aşa cum aceasta rezultă din contractul de asigurare încheiat în condiţiile legii, în limitele şi la termenele convenite. Art. 969 din Codul civil consacră principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile pacta sunt servanda, iar art. 1073 care face parte din Capitolul VII din acelaşi Cod - "Despre efectele obligaţiilor" stabileşte regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume dreptul creditorului de a urmări şi a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri.

Aşa fiind, Curtea nu poate reţine existenţa vreunei contradicţii între aceste dispoziţii de lege şi, astfel cum susţine autorul excepţiei, "exigenţele constituţionale privitoare la asigurarea unui proces echitabil" sau cele referitoare la proprietate şi la buna-credinţă. De asemenea, nici din cuprinsul art. 9 din Legea nr. 136/1995 şi nici din cuprinsul art. 969 sau al art. 1073 din Codul civil nu reiese că instanţa de judecată poate lua "măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forţei coercitive a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să analizeze pretenţiile sau apărările părţilor pe fond, precum şi să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credinţă şi consimţământul părţilor la încheierea actelor juridice." Asemenea susţineri pot rezultă, eventual, din modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Or, exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind competentă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii prevederilor de lege cu privire la care a fost sesizată, şi nu asupra modului de aplicare a acestora.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 24.947/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu