Lege Nr. 33 din 9 iunie 1993
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 125 din 11 iunie 1993
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi a Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive se modifica şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7. – Salariile de baza ale funcţiilor din conducerea prefecturilor şi consiliilor locale sunt prevăzute în anexa nr. 7.
2.Articolul 8 alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3)Salariile de baza pentru personalul de conducere prevăzut în anexele nr. 8, 9 şi 10 - director general, director, şef serviciu şi şef birou, adjuncţi şi asimilaţi ai acestora - sunt cele corespunzătoare funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale şi gradatiei deţinute, la care se adauga o indemnizaţie de conducere care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, cu mărimea unităţilor şi compartimentelor, precum şi cu ponderea muncii de conducere faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează. Atribuţiile funcţiei de execuţie se stabilesc de ministere, celelalte organe ale administraţiei centrale şi locale, sub forma unor obligaţii minime, prin statute, regulamente sau norme proprii pe domenii de activitate. Indemnizaţia de conducere se stabileşte anual de conducătorul instituţiei publice competente, potrivit legii, în raport cu rezultatele obţinute şi răspunderea ce îi revine.
3.Articolul 8 alineatul (4) va avea următorul cuprins:
(4)Ponderea funcţiilor de conducere, inclusiv a celor prevăzute la art. 9, nu poate depăşi 20% din totalul personalului din instituţiile prevăzute în anexele nr. 8 şi 9 şi se stabileşte de ministru sau de conducătorul instituţiei publice centrale şi locale a administraţiei de stat.
4.Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. – (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, personalul poate primi un salariu de merit, care face parte din salariul de baza. Acesta poate fi de până 15% aplicat la salariul de baza.
(2)Persoanele care beneficiază de salariu de merit se stabilesc o dată pe an, de regula după aprobarea bugetului, în raport cu rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată. Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de 6 luni de la angajare. (3) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzut în statul de funcţii ale instituţiei, din care cel puţin două treimi vor fi utilizate pentru funcţiile de execuţie.
5.Articolul 11 va avea următorul cuprins:
Art. 11. – (1) Trecerea în gradatia imediat superioară sau majorarea salariului, în cazul în care acesta este prevăzut între limite, precum şi stabilirea indemnizaţiei de conducere, se fac o dată pe an, de regula după aprobarea bugetului, la propunerea şefului compartimentului în care lucrează persoana respectiva, cu aprobarea conducătorului instituţiei.
(2)La trecerea în gradatia imediat superioară se tine seama de calităţile personale concretizate prin rezultatele obţinute în activitatea profesională, notate cu calificativul "foarte bun" sau "bun" în anul precedent. Vechimea minima necesară pentru trecerea în gradatia imediat superioară este de 2 ani. (3) În mod excepţional, vechimea minima prevăzută la alin. (2) poate fi redusă la 6 luni.
6.Articolul 12 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2)În mod excepţional, pentru personalul având valoare profesională deosebită, ministrul sau conducătorul instituţiei publice centrale şi locale a administraţiei de stat poate aproba nominal prezentarea la concurs pentru avansarea în gradul sau treapta profesională imediat superioară, fără îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute la alineatul precedent.
7.Articolul 12 alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3)Stabilirea concretă a vechimii minime pentru avansarea în grade sau trepte profesionale pe funcţii, precum şi a altor cerinţe suplimentare pentru avansare - doctorat, cursuri postuniversitare, cunoaşterea unor limbi străine, specializări, atestări şi altele - se face de către ministere, celelalte instituţii publice centrale şi locale ale administraţiei de stat pentru activităţi proprii.
8.Articolul 14 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 14. – (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază, la funcţia de baza, de un spor de vechime în munca de până la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
Tranşe de vechime în muncă Cota din salariul de bază între 3 şi 5 ani 5% de la 5 la 10 ani 10% de la 10 la 15 ani 15% de la 15 la 20 de ani 20% peste 20 de ani 25% 9.După alineatul (3) al articolului 14 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"Pensionării pentru limita de vârsta care se reangajeaza în munca, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în munca, dobândită după data pensionării."
10.După alineatul (2) al articolului 15 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"La locurile de muncă la care durata nominală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător."
11.După alineatul (1) al articolului 16 se introduc doua noi alineate cu următorul cuprins:
"Salariaţii care lucrează, potrivit contractului de muncă, numai în zone izolate, beneficiază de un spor de 10-20% din salariul de baza. Criteriile de acordare, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Personalul care, potrivit programului de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor de 25% din salariul de baza, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul normal de lucru."
12.După alineatul (2) al articolului 20 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele utilizate temporar în calitate de colaboratori în ministere şi în celelalte organe ale administraţiei publice centrale, prefecturi şi consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei se aproba de ministru sau, după caz, de conducătorul instituţiei centrale, de prefect sau preşedintele consiliului judeţean.
13.Articolul 22 va avea următorul cuprins:
Art. 22. – Persoanele numite temporar în locul unei persoane cu funcţie de conducere, care lipseşte din instituţie o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi care nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva, primesc, pe lângă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sunt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.
14.După articolul 23 se introduc doua noi articole 23'1) şi 23'2) cu următorul cuprins: "ART. 23'1). - Salariaţilor care trec, în cadrul aceleiaşi unităţi, din funcţii cu salarii fixe sau între limite în funcţii unde salariile sunt stabilite pe gradatii, li se vor acorda un număr de gradatii care să le asigure un salariu de baza apropiat de cel avut.
Art. 23'2). În cazul reorganizării, prin acte normative, a instituţiilor publice, salariaţii care exercită aceleaşi atribuţii vor fi încadraţi pe funcţii, grade sau trepte profesionale şi gradatii care să le asigure salariul avut anterior reorganizării."
15.Articolul 24 va avea următorul cuprins:
Art. 24. – (1) În limita fondului destinat plăţii salariilor, aprobat prin bugetul de stat şi bugetele locale, fiecare minister, instituţie publică centrala şi locală defalca fondul respectiv pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate.
(2)Statele de funcţii pentru aparatul propriu al ministerelor şi al celorlalte instituţii publice centrale ale administraţiei de stat se avizează de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Finanţelor.
16.După articolul 25 se introduce un nou articol, 25'1), cu următorul cuprins:
ART. 25^1). - (1) Pentru încasarea unor amenzi, despăgubiri, contribuţii, taxe, cheltuieli de judecată transmise spre urmărire şi încasare aparatului fiscal de către organele competente care le-au stabilit, unităţile din subordinea direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat pot folosi, pentru localităţile unde volumul debitelor o justifica, personal angajat prin convenţii civile, plătit pe bază de tarife.
(2)Tarifele pentru plata personalului care efectuează operaţiuni de încasare a veniturilor bugetare, pentru care nu se justifica încadrarea de salariaţi cu contract de muncă, se stabilesc de Ministerul Finanţelor cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
17.Articolul 27 va avea următorul cuprins:
Art. 27. – (1) Prevederile art. 17 şi 18 se vor aplica începând cu anul 1994. Pentru anul 1993 se va acorda premii anuale în limita unui fond de 3% din fondul de salarii realizat.
(2)În cazurile în care ordonatorii principali de credite bugetare realizează economii prin reducerea cheltuielilor de personal, pot acorda premii, în cursul anului, în limita a 2% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli. Premiile individuale se aproba de conducătorul unităţii. (3) Ministerele şi celelalte instituţii publice centrale şi locale ale administraţiei de stat care, potrivit legii, au dreptul sa procedeze la confiscarea şi valorificarea de bunuri sau să aplice şi sa încaseze penalităţi, pot constitui un fond de până la 15% din valoarea acestora pentru stimularea personalului. Nivelurile de constituire pentru fiecare sursa şi condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc prin norme aprobate de Guvern.
18.Articolul 29 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 29. – (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradatiilor, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa Secretariatului general al Presedentiei, Secretariatului general al Guvernului, consiliului de administraţie al ministerului, instituţiilor publice centrale, prefectului şi a consiliilor judeţene şi locale pentru aparatul propriu.
19.Articolul 31 va avea următorul cuprins: "ART. 31. - Statele de funcţii pentru ministere, celelalte instituţii publice centrale şi prefecturi se elaborează cu respectarea numărului de posturi aprobate prin hotărâri ale Guvernului."
20.Articolul 32 va avea următorul cuprins:
Art. 32. – (1) În serviciile Presedentiei şi în aparatul Guvernului pot fi utilizate şi funcţiile prevăzute în anexa nr. 8, care vor fi salarizate cu salarii de baza mai mari de 30%.
(2)Cu salarii de baza mai mari cu 20% faţă de cele prevăzute în anexa nr. 8 se salarizeaza şi personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe, ca ministere de sinteza. (3) Cu salarii de baza mai mari cu 30% faţă de cele prevăzute în anexa nr. 8 se salarizeaza şi personalul din aparatul propriu al Curţii Constituţionale, încadrat conform acestei anexe. (4) În aparatul propriu al Prefecturii municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov şi al Consiliului municipiului Bucureşti salariile de baza ale personalului sunt mai mari cu 10% faţă de nivelul prevăzut în anexa nr. 9 la prezenta lege.
21.Articolul 33 va avea următorul cuprins:
Art. 33. – Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte instituţii publice centrale şi locale ale administraţiei de stat vor putea include în statele de funcţii ce se aplică pentru serviciile din aparatul propriu şi, după caz, în instituţiile pe care le coordonează, şi unele funcţii aprobate altor sectoare de activitate bugetare, care se dovedesc necesare, prin preluarea acestora din unităţile bugetare unde funcţiile respective sunt specifice.
22.După articolul 33 se introduce un nou articol, 33'1), cu următorul cuprins:
ART. 33^1). - Criteriile de acordare a salariilor şi nivelurile în valută, precum şi a celorlalte drepturi în valută şi în lei, pentru personalul trimis în misiune permanenta în străinătate la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi alte reprezentante oficiale în străinătate ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi ale celorlalte ministere şi instituţii publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
23.Articolul 35 va avea următorul cuprins:
Art. 35. – (1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, împreună cu Ministerul Finanţelor, ca organe de specialitate, avizează, la propunerea ministerelor, celorlalte instituţii publice centrale şi prefecturilor, ponderea personalului care poate fi încadrat la gradele profesionale superioare, utilizarea unor niveluri de salarizare, echivalarea unor funcţii şi a condiţiilor de ocupare a acestora prin corelare cu cele prevăzute în prezenta lege.
(2)Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor, ca organe de specialitate, controlează în ministere şi în celelalte instituţii publice centrale şi locale şi instituţii bugetare ale acestora modul de aplicare a dispoziţiilor legale referitoare al salarizare şi stabilesc măsuri ce se impun pentru eliminarea deficienţelor constatate şi informează Guvernul.
24.După art. 36 se introduce un nou articol, 36^1), cu următorul cuprins:
ART. 36^1). - Pentru menţinerea unui echilibru între salariile tuturor categoriilor de personal din instituţiile publice Guvernul va lua măsuri pentru asigurarea unei cresteri corelate cu salariile şi pentru personalul din celelalte unităţi bugetare, ale căror salarii se aproba prin hotărâre a Guvernului.
25.Articolul 38 va avea următorul cuprins:
Art. 38. – Salariile prevăzute în prezenta lege sunt brute şi impozabile, potrivit legii. Acestea se vor indexa în baza hotărîrilor Guvernului adoptate după 1 ianuarie 1993 în procentul prevăzut de acestea. Nivelurile noi ale salariilor vor fi calculate şi transmise instituţiilor publice interesate, de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Articolul 2
Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege şi înlocuiesc anexele nr. 1-11 la Legea nr. 40/1991.
Articolul 3
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:
–articolul 25 şi articolul 28 din Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive;
–Hotărârea Guvernului nr. 521/1991 privind acordarea unor drepturi pentru stimularea personalului Gărzii financiare;
–orice alte dispoziţii contrare.
Articolul 4
Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, cu toate modificările, se republică în Monitorul Oficial al României, punându-se de acord denumirile organelor sau instituţiilor cu cele prevăzute în Constituţia României şi în Legea nr. 69/1991 şi dîndu-se articolelor o noua numerotare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 31 mai 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 31 mai 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE
Anexa 1
SALARIUL DE BAZA
al Preşedintelui României
Preşedintele României primeşte un salariu de baza lunar de 293.600 lei.
Anexa 2
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile din Guvernul României şi pentru unele funcţii de nivel guvernamental
| Nr. crt. | Salariul de bază lunar - lei - | ||
| 1. | Prim-ministru | 209.300 | |
| 2. | Ministru de stat | 182.000 | |
| 3. | Ministru | 170.900 | |
| 4. | Secretar de stat | 159.900 | |
| 5. | Subsecretar de stat | 148.700 |
Anexa 3
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate specifice Presedentiei României
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar - lei - | ||||
| a) Funcţii de conducere | |||||||
| 1. | Şef departament analiză politică | S | 170.900 | ||||
| 2. | Secretar general, consilier prezidenţial | S | 159.900 | ||||
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar - lei - | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice | |||||||
| 3. | Director de cabinet*) | S | 127.400 - | 132.600 | |||
| 4. | Consilier | S | 116.700 - | 127.400 | |||
| 5. | Expert | S | 105.900 - | 116.700 | |||
| 6. | Consultant | S | 65.400 - | 80.300 | |||
| 7. | Şef de cabinet I | S | 49.500 - | 65.400 | |||
| 8. | Şef de cabinet II | M | 39.100 - | 53.400 | |||
| 9. | Secretar de cabinet | M | 35.000 - | 43.900 | |||
Notă *) Se utilizează la Preşedintele României Anexa 4
SALARIILE DE BAZA
pentru unele funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice aparatului Guvernului României
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar - lei - | |
| a) Funcţii de conducere | ||||
| 1. | Secretar general al Guvernului | S | 170.900 | |
| 2. | Secretar general adjunct, consilier de stat | S | 159.900 | |
| b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice | ||||
| 3. | Director de cabinet*) | S | 127.400 - 132.600 | |
| 4. | Consilier guvernamental, director de cabinet**) | S | 116.700 - 127.400 | |
| 5. | Expert guvernamental, inspector guvernamental de specialitate | S | 105.900 - 116.700 | |
| 6. | Consultant | S | 65.400 - 80.300 | |
| 7. | Şef de cabinet I | S | 49.500 - 65.400 | |
| 8. | Şef de cabinet II | M | 39.100 - 53.400 | |
| 9. | Secretar de cabinet | M | 35.000 - 43.900 |
Notă *) Se utilizează la primul-ministru. Notă **) Se utilizează la miniştrii de stat. Anexa 5
INDEMNIZAŢIA DE CONDUCERE
pentru personalul din serviciile Presedentiei şi aparatului Guvernului
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere lunară - lei - | |||
| minimă | maximă | ||||
| 1. | Director, şef sector, şef compartiment | Salariul de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice, respectiv funcţii de execuţie | 9.800 | 24.800 | |
| 2. | Director adjunct, şef sector adjunct, şef compartiment adjunct | 4.800 | 19.800 | ||
Anexa 6
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile de conducere din cadrul unor instituţii centrale
I. Funcţii de conducere la care salariul de baza este cel prevăzut pentru funcţia de ministru
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei - | |
| 1. | Preşedintele Academiei Române | 170.900 | |
| 2. | Guvernatorul Băncii Naţionale a României | 170.900 |
II. Asimilarea funcţiilor de conducere, din cadrul unor instituţii subordonate Guvernului, cu cele de nivel guvernamental, respectiv secretar de stat sau subsecretar de stat, este cea prevăzută în actul normativ de înfiinţare şi organizare sau în actul de numire a conducătorului.
III. Funcţiile de conducere asimilate, la înfiinţare, cu funcţia de consilier de stat, se echivaleaza de la data prezentei legi cu cea de director de cabinet la primul-ministru.
IV. După intrarea în vigoare a prezentei legi, echivalarea altor funcţii de conducere, din cadrul unor instituţii subordonate Guvernului, cu funcţiile de nivel guvernamental sau de director de cabinet la primul-ministru, se face de către Guvern.
Anexa 7
SALARIILE DE BAZA
ale funcţiilor din conducerea prefecturilor şi consiliilor locale
I. Prefectura municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov, Consiliul municipiului Bucureşti - capitala României
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei - | |
| 1. | Prefect, primar general al Capitalei | 159.900 | |
| 2. | Subprefect, viceprimar | 148.700 | |
| 3. | Director general prefectură, secretar | 126.500 |
II. Prefecturi şi consilii judeţene
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei - | ||
| Categoria I | Categoria II | |||
| 1. | Prefect, preşedinte | 148.700 | 137.500 | |
| 2. | Subprefect, vicepreşedinte | 137.500 | 126.500 | |
| 3. | Director general prefectură, secretar | 121.000 | 115.300 | |
III. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei - | ||||
| Cu peste 320.000 locuitori*) | Categoria | |||||
| I | II | III | ||||
| 1. | Municipii | |||||
| - primar | 126.500 | 109.800 | 96.000 | 90.300 | ||
| - viceprimar | 115.300 | 98.800 | 90.300 | 85.000 | ||
| - secretar | 109.800 | 93.000 | 85.000 | 82.000 | ||
| 2. | Oraşe | |||||
| - primar | 84.500 | 79.000 | 76.400 | |||
| - viceprimar | 79.000 | 73.800 | 71.200 | |||
| - secretar | 73.800 | 68.500 | 65.700 | |||
| 3. | Comune | |||||
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei - | ||||
| Cu peste 15.000 locuitori | Categoria | |||||
| I între 7.001-15.000 locuitori | II între 3.001-7.000 locuitori | III până la 3.000 locuitori | ||||
| - primar | 66.800 | 60.200 | 55.600 | 53.400 | ||
| - viceprimar | 62.400 | 55.600 | 52.200 | 51.100 | ||
| - secretar | 57.900 | 51.100 | 48.900 | 47.800 | ||
Notă *) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
Anexa 8
MINISTERE ŞI CELELALTE INSTITUŢII PUBLICE CENTRALE ALE
ADMINISTRAŢIEI DE STAT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IA1) | S | 62.400 | 64.800 | 67.100 | 69.400 | |
| 2. | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul I | S | 54.400 | 56.300 | 58.300 | 60.300 | |
| 3. | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul II | S | 47.750 | 49.300 | 50.800 | 52.500 | |
| 4. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul III | S | 42.200 | 43.550 | 44.850 | 46.250 | |
| 5. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IV | S | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
| 6. | Referent, inspector, revizor contabil; debutant | S | 36.150 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 7. | Referent IA | M | 37.300 | 38.500 | 39.700 | - | |
| 8. | Referent I | M | 33.150 | 34.150 | 35.150 | 36.150 | |
| 9. | Referent II | M | 29.600 | 30.400 | 31.300 | 32.200 | |
| 10. | Referent III | M | 26.450 | 27.150 | 27.950 | 28.800 | |
| 11. | Referent IV | M | 23.850 | 24.450 | 25.050 | 25.750 | |
| 12. | Referent debutant | M | 23.250 | - | - | - | |
'1) Se utilizează numai la ministere şi departamente din cadrul ministerelor, organe centrale şi instituţii asimilate acestora, la care conducătorul instituţiei respective are salariul de baza stabilit la nivelul funcţiei de ministru de stat, ministru sau secretar de stat.
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 13. | Director general, inspector de stat şef | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 22.300 | |
| 14. | Consilier al ministrului*) | 22.300 | ||
| 15. | Director general adjunct, inspector de stat şef adjunct | 19.800 | ||
| 16. | Director, inspector şef | 17.800 | ||
| 17. | Director adjunct, inspector şef adjunct | 19.800 | ||
| 18. | Şef serviciu, şef secţie | 13.900 | ||
| 19. | Şef birou | 9.800 |
Notă *) Se utilizează în limita a 1-3 posturi la miniştri şi cîte 1-2 posturi la departamentele din cadrul ministerelor şi la alte organe centrale şi instituţii asimilate acestora, la care conducătorul instituţiei respective are salariul de baza stabilit la nivelul funcţiei de ministru de stat, ministru sau secretar de stat.
II. Salarii de baza pentru funcţiile pe grade şi trepte profesionale din
activităţile administrative, de secretariat, relaţii cu publicul,
protocol, gospodărire, întreţinere - reparaţii şi de deservire din
aparatul propriu al ministerului sau organului central
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Economist, inspector, referent, inginer; gradul IA | S | 47.750 | 49.300 | 50.800 | 52.500 | |
| 2. | Economist, inspector, referent, inginer; gradul I | S | 42.200 | 43.550 | 44.850 | 46.250 | |
| 3. | Economist, inspector, referent, inginer; gradul II | S | 36.150 | 37.300 | 38.500 | 39.700 | |
| 4. | Economist, inspector, referent, inginer; gradul III | S | 32.200 | 33.150 | 34.150 | 35.150 | |
| 5. | Economist, inspector, referent, inginer; debutant | S | 31.300 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 6. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA | M | 34.150 | 35.150 | 36.150 | - | |
| 7. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 30.400 | 31.300 | 32.200 | 33.150 | |
| 8. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 9. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 10. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IV | M | 22.650 | 23.250 | 23.850 | - | |
| 11. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 22.050 | - | - | - | |
| 12. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IA | M | 33.150 | 34.150 | 35.150 | - | |
| 13. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; I | M | 29.600 | 30.400 | 31.300 | 32.200 | |
| 14. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; II | M | 25.750 | 26.450 | 27.150 | 27.950 | |
| 15. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; III | M | 22.650 | 23.250 | 23.850 | 24.450 | |
| 16. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M | 22.050 | - | - | - | |
| 17. | Funcţionar I | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 18. | Funcţionar II | M | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 19. | Funcţionar III | M | 22.050 | 22.650 | 23.250 | 23.850 | |
| 20. | Funcţionar debutant | M | 21.400 | - | - | - | |
| 21. | Casier, magaziner, arhivar; I | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 22. | Casier, magaziner, arhivar; II | M; G | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 23. | Casier, magaziner, arhivar; III | M; G | 22.050 | 22.650 | 23.250 | 23.850 | |
| 24. | Casier, magaziner, arhivar; debutant | M; G | 21.400 | - | - | - | |
| 25. | Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; I | 22.050 | 22.650 | 23.250 | - | ||
| 26. | Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; II | 20.400 | 20.900 | 21.400 | - | ||
| 27. | Curier I | 20.900 | 21.400 | 22.050 | - | ||
| 28. | Curier II | 19.550 | 19.900 | 20.400 | - | ||
| 29. | Muncitor I | 32.200 | 33.150 | 34.150 | - | ||
| 30. | Muncitor II | 29.600 | 30.400 | 31.300 | - | ||
| 31. | Muncitor III | 27.150 | 27.950 | 28.800 | - | ||
| 32. | Muncitor IV | 25.050 | 25.750 | 26.450 | - | ||
| 33. | Muncitor V | 23.250 | 23.850 | 24.450 | - | ||
| 34. | Muncitor VI | 21.400 | 22.050 | 22.650 | - | ||
| 35. | Muncitor necalificat | 20.400 | 20.900 | 21.400 | - | ||
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 36. | Director*) | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 17.800 | |
| 37. | Director adjunct | 14.400 | ||
| 38. | Contabil şef | 10.300 | ||
| 39. | Şef serviciu | 9.300 | ||
| 40. | Şef birou | 7.300 | ||
| 41. | Consilier teritorial şef, care coordonează Inspectoratul de Cultură judeţean şi al municipiului Bucureşti**) | 17.800 |
Notă *) La Comisia de Stat pentru Încadrarea şi Omologarea Soiurilor se utilizează funcţia de preşedinte. Notă **) Salariile de baza corespunzătoare funcţiei de execuţie sunt cele prevăzute la cap. I lit. A. pct. 2-4 din prezenta anexa, funcţia fiind exceptată de la prevederile art. 8 alin. 4.
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii diplomatice | |||||||
| 1. | Ambasador | S | 92.200 | (în limita a 5 posturi) | |||
| 2. | Ministru plenipotenţiar | S | 87.800 | (1 post) | |||
| 3. | Ministru consilier | S | 62.400 | 64.800 | 67.100 | 69.400 | |
| 4. | Consilier diplomatic, consul general | S | 54.400 | 56.300 | 58.300 | 60.300 | |
| 5. | Secretar I, consul, interpret relaţii diplomatice I | S | 47.750 | 49.300 | 50.800 | 52.500 | |
| 6. | Secretar II, viceconsul, interpret relaţii diplomatice II | S | 42.200 | 43.150 | 44.850 | 46.250 | |
| 7. | Secretar III, curier diplomatic I, referent relaţii I, interpret relaţii diplomatice III | S | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
| 8. | Ataşat, agent consular, referent relaţii II, curier diplomatic II, arhivist | S | 36.150 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 9. | Referent transmitere I | M | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
| 10. | Referent transmitere II | M | 33.150 | 34.150 | 35.150 | 36.150 | |
| 11. | Referent transmitere III | M | 29.600 | 30.400 | 31.300 | 32.200 | |
| 12. | Referent debutant | M | 28.800 | - | - | - | |
Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Director general | Salariul de bază corespunzător funcţiei diplomatice îndeplinite | 22.300 | |
| 2. | Director general adjunct | 19.800 | ||
| 3. | Director | 19.800 | ||
| 4. | Director adjunct | 17.800 | ||
| 5. | Şef serviciu | 13.900 | ||
| 6. | Şef birou | 9.800 |
2.MINISTERUL FINANŢELOR
| Garda financiară - aparatul central - personal militarizat | |||||||
| Funcţia ─────── Comisar general | Salariul de bază - lei - ──────────────── 148.700 lunar | ||||||
| A. Funcţii de execuţie | |||||||
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Comisar principal IA | S | 78.000 | 81.000 | 83.875 | 86.750 | |
| 2. | Comisar principal I | S | 68.000 | 70.375 | 72.875 | 75.375 | |
| 3. | Comisar principal II | S | 59.700 | 61.625 | 63.500 | 65.625 | |
| 4. | Comisar principal III | S | 52.750 | 54.450 | 56.100 | 57.850 | |
| 5. | Comisar principal IV | S | 46.625 | 48.125 | 49.625 | 51.125 | |
| 6. | Comisar debutant | S | 45.200 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 7. | Comisar IA | M | 46.625 | 48.125 | 49.625 | - | |
| 8. | Comisar I | M | 41.450 | 42.700 | 43.950 | 45.200 | |
| 9. | Comisar II | M | 37.000 | 38.000 | 39.125 | 40.250 | |
| 10. | Comisar III | M | 33.075 | 33.950 | 34.950 | 36.000 | |
| 11. | Comisar IV | M | 29.850 | 30.600 | 31.350 | 32.200 | |
| 12. | Comisar debutant | M | 29.100 | - | - | - | |
| B. Funcţii de conducere | ||||
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Comisar general adjunct | Salariul de bază corespunzător funcţiei de comisar principal | 22.300 | |
| 2. | Comisar şef divizie | 13.900 | ||
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| Funcţii specifice pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Ministru consilier | S | 62.400 | 64.800 | 67.100 | 69.400 | |
| 2. | Consilier economic | S | 54.400 | 56.300 | 58.300 | 60.300 | |
| 3. | Secretar economic I | S | 47.750 | 49.300 | 50.800 | 52.500 | |
| 4. | Secretar economic II | S | 42.200 | 43.550 | 44.850 | 46.250 | |
| 5. | Secretar economic III | S | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
4.MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I | IP3*) | 42.200 | 43.550 | 44.850 | 46.250 | |
| 2. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II | IP3*) | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
| 3. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III | IP3*) | 33.150 | 34.150 | 35.150 | 36.150 | |
| 4. | Instructor sportiv, referent sportiv; debutant | IP3*) | 29.600 | - | - | - | |
Notă *) Studii superioare cu durata de 2-3 ani, învăţământ de zi, sau de 3-4 ani, învăţământ seral şi fără frecventa. Anexa 9
APARATUL PROPRIU AL PREFECTURILOR, CONSILIILOR JUDEŢENE ŞI AL MUNICIPIULUI
BUCUREŞTI, AL CELORLALTE CONSILII LOCALE ŞI AL UNITĂŢILOR TERITORIALE DE
SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI DE STAT CENTRALE ŞI LOCALE
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Funcţii de execuţie
| A. Funcţii de execuţie | |||||||
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul IA1) | S | 50.800 | 52.500 | 54.400 | 56.300 | |
| 2. | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul I | S | 44.850 | 46.250 | 47.750 | 49.300 | |
| 3. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul II | S | 39.700 | 40.900 | 42.200 | 43.550 | |
| 4. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul III | S | 35.150 | 36.150 | 37.300 | 38.500 | |
| 5. | Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutant | S | 34.150 | - | - | - | |
| 8. | Conductor arhitect IA2), instructor sportiv IA | Cond. arh. IP3 | 40.900 | 42.200 | 43.550 | - | |
| 7. | Conductor arhitect I2), instructor sportiv I | Cond. arh. IP3 | 36.150 | 37.300 | 38.500 | 39.700 | |
| 8. | Conductor arhitect II2), instructor sportiv II | Cond. arh. IP3 | 32.200 | 33.150 | 34.150 | 35.150 | |
| 9. | Conductor arhitect III2), instructor sportiv III | Cond. arh. IP3 | 28.800 | 29.600 | 30.400 | 31.300 | |
| 10. | Conductor arhitect2), instructor sportiv; debutant | Cond. arh. IP3 | 27.950 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 11. | Referent, inspector; IA | M | 35.150 | 36.150 | 37.300 | 38.500 | |
| 12. | Referent, inspector; I | M | 31.300 | 32.200 | 33.150 | 34.150 | |
| 13. | Referent, inspector; II | M | 27.950 | 28.800 | 29.600 | 30.400 | |
| 14. | Referent, inspector; III | M | 25.050 | 25.750 | 26.450 | 27.150 | |
| 15. | Referent, inspector; IV | M | 22.650 | 23.250 | 23.850 | 24.450 | |
| 16. | Referent, inspector; debutant | M | 22.050 | - | - | - | |
| B. Funcţii de conducere | ||||
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| La nivel de judeţ şi municipiul Bucureşti | ||||
| 17. | Şef departament3) | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 22.300 | |
| 18. | Director general, arhitect şef | 19.800 | ||
| 19. | Director general adjunct, arhitect şef adjunct | 17.800 | ||
| 20. | Director, inspector şef | 17.800 | ||
| 21. | Director adjunct, inspector şef adjunct, contabil şef | 15.700 | ||
| 22. | Consilier al prefectului | 15.700 | ||
| 23. | Şef serviciu, şef filială, şef corp control comercial I | 13.900 | ||
| 24. | Şef birou, şef corp control comercial II | 9.800 | ||
| La nivel de municipiu sau oraş | ||||
| 25. | Director administraţie financiară | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 15.700 | |
| 26. | Director adjunct administraţie financiară | 14.400 | ||
| 27. | Şef circumscripţie fiscală | 14.400 | ||
| 28. | Şef serviciu, şef corp control comercial I, contabil şef | 10.300 | ||
| 29. | Şef birou, şef corp control comercial II | 9.300 | ||
| La nivel de comună | ||||
| 30. | Şef percepţie | 7.300 | ||
| 31. | Şef birou | 5.500 | ||
1)
Se poate utiliza numai în aparatul prefecturilor, consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti şi al unităţilor teritoriale de specialitate ale administraţiei de stat centrale şi locale, din judeţe şi municipiul Bucureşti.
2)
Se utilizează numai la direcţii sau compartimente de urbanism şi amenajare a teritoriului.
3)
Se utilizează numai la Consiliul municipiului Bucureşti.
II. Funcţii specifice unor ministere
1.MINISTERUL FINANŢELOR
1.1.Garda financiară - personal militarizat
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Comisar principal IA | S | 63.500 | 65.625 | 68.000 | 70.735 | |
| 2. | Comisar principal I | S | 56.100 | 57.850 | 59.700 | 61.625 | |
| 3. | Comisar principal II | S | 49.625 | 51.125 | 52.750 | 54.450 | |
| 4. | Comisar principal III | S | 43.950 | 45.200 | 46.625 | 48.125 | |
| 5. | Comisar debutant | S | 42.700 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 6. | Comisar IA | M | 43.950 | 45.200 | 46.625 | 48.125 | |
| 7. | Comisar I | M | 39.125 | 40.250 | 41.450 | 42.700 | |
| 8. | Comisar II | M | 34.950 | 36.000 | 37.000 | 38.000 | |
| 9. | Comisar III | M | 31.350 | 32.200 | 33.075 | 33.950 | |
| 10. | Comisar IV | M | 28.325 | 29.100 | 29.850 | 30.600 | |
| 11. | Comisar debutant | M | 27.575 | - | - | - | |
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Comisar şef secţie | Salariul de bază corespunzător funcţiei de comisar principal | 22.300 | |
| 2. | Comisar şef secţie adjunct | 19.800 | ||
| 3. | Comisar şef divizie | 13.900 |
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| 1. | Casier trezorier I | M | 31.000 | 31.900 | 32.800 | 33.800 | |
| 2. | Casier trezorier II; agent fiscal, operator rol, numărător bani; I | M | 27.700 | 28.500 | 29.300 | 30.100 | |
| 3. | Casier trezorier III; agent fiscal, operator rol, numărător bani; II | M | 24.800 | 25.500 | 26.200 | 26.900 | |
| 4. | Casier trezorier IV; agent fiscal, operator rol, numărător bani; III | M | 22.400 | 23.000 | 23.600 | 24.200 | |
| 5. | Casier trezorier, agent fiscal, operator rol, numărător bani; debutant | M | 21.800 | - | - | - | |
III. Salariile de baza pentru funcţiile pe grade şi trepte profesionale din activităţile administrative, de secretariat, relaţii cu publicul, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti, al celorlalte consilii locale şi al unităţilor teritoriale de specialitate ale administraţiei de stat centrale şi locale
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Economist, inginer, inspector, referent; gradul IA | S | 43.550 | 44.850 | 46.250 | 47.750 | |
| 2. | Economist, inginer, inspector, referent; gradul I | S | 38.500 | 39.700 | 40.900 | 42.200 | |
| 3. | Economist, inginer, inspector, referent; gradul II | S | 34.150 | 35.150 | 36.150 | 37.300 | |
| 4. | Economist, inginer, inspector, referent; gradul III | S | 30.400 | 31.300 | 32.200 | 33.150 | |
| 5. | Economist, inginer, inspector, referent; debutant | S | 29.600 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţii pe trepte profesionale | |||||||
| 6. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA | M | 34.150 | 35.150 | 36.150 | - | |
| 7. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 30.400 | 31.300 | 32.200 | 33.150 | |
| 8. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 9. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 10. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IV | M | 22.650 | 23.250 | 23.850 | - | |
| 11. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 22.050 | - | - | - | |
| 12. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; I | M | 27.950 | 28.800 | 29.600 | 30.400 | |
| 13. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf: II | M | 25.050 | 25.750 | 26.450 | 27.150 | |
| 14. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; III | M | 22.650 | 23.250 | 23.850 | 24.450 | |
| 15. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M | 22.050 | - | - | - | |
| 16. | Funcţionar I | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 17. | Funcţionar II | M | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 18. | Funcţionar III | M | 22.050 | 22.650 | 23.050 | 23.850 | |
| 19. | Funcţionar debutant | M | 21.400 | - | - | - | |
| 20. | Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; I | M | 27.150 | 27.950 | 28.800 | 29.600 | |
| 21. | Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; II | M; G | 24.450 | 25.050 | 25.750 | 26.450 | |
| 22. | Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; III | M; G | 22.050 | 22.650 | 23.250 | 23.850 | |
| 23. | Casier, magaziner, arhivar, agent agricol; debutant | M; G | 21.400 | - | - | - | |
| 24. | Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri; I | 22.050 | 22.650 | 23.250 | - | ||
| 25. | Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri; II | 20.400 | 20.900 | 21.400 | - | ||
| 26. | Curier I | 20.900 | 21.400 | 22.050 | - | ||
| 27. | Curier II | 19.550 | 19.900 | 20.400 | - | ||
| 28. | Muncitor I | 32.200 | 33.150 | 34.150 | - | ||
| 29. | Muncitor II | 29.600 | 30.400 | 31.300 | - | ||
| 30. | Muncitor III | 27.150 | 27.950 | 28.800 | - | ||
| 31. | Muncitor IV | 25.050 | 25.750 | 26.450 | - | ||
| 32. | Muncitor V | 23.250 | 23.850 | 24.450 | - | ||
| 33. | Muncitor VI | 21.400 | 22.050 | 22.650 | - | ||
| 34. | Muncitor necalificat I | 20.400 | 20.900 | 21.400 | - | ||
| 35. | Muncitor necalificat II | 19.200 | 19.550 | 19.900 | - | ||
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Director | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 17.800 | |
| 2. | Director adjunct | 14.400 | ||
| 3. | Contabil şef | 10.300 | ||
| 4. | Şef serviciu | 9.300 | ||
| 5. | Şef birou | 7.300 |
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| a) Din cadrul inspectoratelor pentru cultură | ||||
| 1. | Consilier teritorial la judeţe*) | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 14.400 | |
| b) Din cadrul inspectoratelor şcolare | ||||
| 1. | Inspector şcolar general | Salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite şi gradului didactic | 15.700 | |
| 2. | Inspector şcolar general adjunct | 14.400 | ||
D. Sporuri pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi
suplimentare funcţiei de baza, care face parte din salariul de baza,
| Spor maxim - lei - | ||
| - Medic (farmacist) inspector | 10.300 | |
| - Inspector şcolar de specialitate | 10.300 |
Notă *) Salariile de baza sunt cele prevăzute la cap. I lit. A. pct. 2-4 din prezenta anexa.
Anexa 10
SERVICII DE CONTENCIOS
I. Salarii de baza pentru funcţiile de specialitate
A.
Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| 1. | Consilier juridic gradul IA | S | 62.400 | 64.800 | 67.100 | 69.400 | |
| 2. | Consilier juridic gradul I | S | 54.400 | 56.300 | 58.300 | 60.300 | |
| 3. | Consilier juridic gradul II | S | 47.750 | 49.300 | 50.800 | 52.500 | |
| 4. | Consilier juridic gradul III | S | 42.200 | 43.550 | 44.850 | 46.250 | |
| 5. | Consilier juridic gradul IV | S | 37.300 | 38.500 | 39.700 | 40.900 | |
| 6. | Consilier juridic debutant | S | 36.150 | - | - | - | |
B.
Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Şef serviciu contencios | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 13.900 |
Anexa 11
DREPTURILE
persoanelor utilizate în calitate de colaboratori la Presedintie, Guvern, ministere, celelalte organe centrale şi instituţii asimilate acestora
Persoanele utilizate în calitate de colaboratori beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la nivelul salariului de baza minim brut pe ţara, stabilită în raport cu perioada de colaborare şi importanţa lucrărilor efectuate.
Dacă aceste persoane desfăşoară activitatea de colaborare în alta localitate decît cea în care domiciliază au dreptul şi la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o diurna, în condiţiile stabilite pentru salariaţii unităţilor bugetare, pe toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea.
