Decizie nr. 288 din 7 iunie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278, art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, excepţie ridicată de Elena Luminiţa Afrăsinei în Dosarul nr. 1.903/P/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă partea Emanoel Decebal David şi se constată lipsa autoarei excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, iar în realitate motivul ridicării acestei excepţii este acela de a tergiversa soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât prevederile legale contestate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional, ocazie cu care s-a statuat că acestea nu vin în contradicţie cu dispoziţiile Legii fundamentale şi convenţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.903/P/2004, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275-278, art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.

Excepţia a fost ridicată de Elena Luminiţa Afrăsinei în dosarul de mai sus, având ca obiect o plângere formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că, în măsura în care dispoziţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, referitoare la atacarea actelor procurorului prin care s-a dispus netrimiterea în judecată, permit părţii interesate de a formula plângerea oricând, fără a fi supusă vreunui termen, se aduce atingere dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.

În ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, autoarea excepţiei susţine că acestea aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1), ale art. 131 şi ale art. 124 alin. (2), deoarece oferă părţii vătămate, care de cele mai multe ori se constituie şi parte civilă în procesul penal, posibilitatea de a se substitui procurorului în susţinerea acţiunii penale. Or, o atare acuzare nu poate fi nici obiectivă şi nici echitabilă, fiind susceptibilă de încălcarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute pentru inculpat atât în Legea fundamentală, cât şi în celelalte acte internaţionale la care România este parte.

Mai mult decât atât, este de principiu că orice plângere penală poate fi retrasă, iar dacă aceasta este retrasă înseamnă că instanţa sesizată astfel trebuie să înceteze procesul penal pentru că nu mai are act de sesizare şi nu se poate sesiza din oficiu.

Cu privire la prevederile art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003, autoarea excepţiei susţine că, de vreme ce pentru cauzele aflate pe rol la data intrării în vigoare a legii se aplică dispoziţiile legale existente anterior, ar trebui ca şi în caz de desfiinţare sau casare a hotărârii să se aplice tot legea în vigoare din momentul exercitării căii de atac. În caz contrar se încalcă principiul neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Şi punctul 5 al articolului criticat este neconstituţional, deoarece se aplică retroactiv. Ori, nu se poate spune că repunerea în termenul de a ataca orice soluţie de netrimitere în judecată ar fi mai favorabilă persoanei cercetate.

Pe de altă parte, textul este neconstituţional prin raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, deoarece practic repune în termen pe toţi cei care se consideră lezaţi de soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror, chiar dacă acestea au fost pronunţate cu mai mulţi ani în urmă. Or, de vreme ce Codul penal prevede în art. 122 lit. a) un termen de prescripţie al răspunderii penale de 15 ani, înseamnă că s-ar putea ataca soluţiile pronunţate de procuror chiar înainte de decembrie 1989, situaţie care ar încălca în mod flagrant dreptul persoanei de a fi judecată într-un termen rezonabil.

Curtea de Apel Craiova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât nu se pune problema imprescriptibilităţii răspunderii penale, deoarece însăşi Legea nr. 281/2003 a instituit, prin art. IX pct. 5, termenul de un an, care curge de la data intrării sale în vigoare.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi ale alin. 9 din Codul de procedură penală, instanţa arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece este evident că, şi în cazul admiterii plângerii şi al reţinerii cauzei spre judecare, inculpatul beneficiază de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

Dimpotrivă, lipsa unor asemenea dispoziţii care să permită atacarea soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată ar fi contravenit principiului constituţional al liberului acces la justiţie.

Referitor la dispoziţiile art. IX pct. 3 din Legea nr. 281/2003, instanţa opinează că această excepţie nu are legătură cu litigiul dedus judecăţii, care are ca obiect soluţionarea unei plângeri contra rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

În ce priveşte dispoziţiile art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, instanţa arată că acestea sunt constituţionale, deoarece, pe de o parte, echitabilitatea unui proces nu poate fi analizată decât după rămânerea definitivă a hotărârii şi, pe de altă parte, posibilitatea oferită de lege de a fi atacate, în cadrul termenului de prescripţie al răspunderii penale, anumite acte efectuate de procuror nu aduce atingere în nici un fel dreptului inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

În ce priveşte dispoziţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, Guvernul arată că autoarea excepţiei nu a făcut referire expresă la nici un articol din Constituţie, astfel încât nu se pune problema neconstituţionalităţii acestor prevederi.

Referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate au menirea de a asigura accesul liber la justiţie al părţilor, dând posibilitatea persoanei nemulţumite de actele, rezoluţiile şi ordonanţele emise de procuror de a le ataca la instanţă şi de a le supune controlului judecătoresc.

De asemenea, nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003, neîncălcându-se dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), deoarece instanţele competente să judece cauzele aflate pe rol la 1 ianuarie 2004 sunt determinate de legea aplicabilă anterior acestei date şi numai în caz contrar s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii. Punctul 5 din lege nu cuprinde dispoziţii referitoare la o eventuală aplicare pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare.

Nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece stabilirea prin textele legale criticate a termenului pentru introducerea plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror până la intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003 este determinată de succesiunea obiectivă a legilor penale în timp, respectiv de introducerea prin acest act normativ a prevederilor art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie.

Regulile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza soluţionării cauzei după admiterea plângerii făcute împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată şi desfiinţarea actului atacat. Judecătorul are posibilitatea să îşi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în nici un fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justiţiei, consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

De asemenea, dispoziţiile art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 nu conţin nici o prevedere cu caracter retroactiv, acestea urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezultă dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate, de către o lege posterioară, iar o cale de atac se exercită doar împotriva hotărârilor pronunţate după intrarea sa în vigoare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275-278, art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, cu următorul conţinut:

–Art. 275 din Codul de procedură penală: "Dreptul de a face plângere

Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.

Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii.";

–Art. 276 din Codul de procedură penală: "Obligaţia de înaintare a plângerii

Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare.";

–Art. 277 din Codul de procedură penală: "Termenul de rezolvare

Procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.";

–Art. 278 din Codul de procedură penală: "Plângerea contra actelor procurorului

Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. (6), art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.

Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător." ;

–Art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală: "Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...]

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1." ;

–Art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale:

3.Cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi. [...]

5.În cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanţelor ori, după caz, al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278^1 din Codul de procedură penală este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 275-278 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitoare la concordanţa dispoziţiilor fundamentale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor cu celelalte acte internaţionale la care România este parte, ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, iar prevederile art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 17 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 martie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că, în ce priveşte termenul de formulare a plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, fie că sunt ale organului de cercetare penală, fie că sunt ale procurorului, s-a constatat că soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în conformitate cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este garantată în cursul urmăririi penale prin mai multe dispoziţii legale. Astfel, în art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabileşte un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Totodată, în Codul de procedură penală au fost introduse prevederi legale care au ca obiect de reglementare plângerile împotriva măsurilor preventive, cum ar fi: ordonanţa organului de cercetare penală sau a procurorului privind măsura reţinerii, ordonanţa procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii de a nu părăsi ţara. Pentru celelalte acte sau măsuri de urmărire penală se poate face plângere, în condiţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, până la terminarea fazei de urmărire penală, termen care este, de asemenea, rezonabil.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 20, art. 124 alin. (2) şi art. 131 din Constituţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, reglementarea de către legiuitor, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, a măsurilor pe care instanţa le ia atunci când pronunţă soluţia de admitere a plângerii nu aduce atingere principiului constituţional care consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei.

Nu se poate reţine nici susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Constituţie, privind Rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În ce priveşte dispoziţiile art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003, critica de neconstituţionalitate, de asemenea, nu poate fi reţinută, deoarece chiar din conţinutul textelor de lege criticate rezultă că se respectă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, instanţele competente să judece cauzele aflate pe rol la 1 ianuarie 2004, data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003, sunt determinate de legea aplicabilă anterior acestei date, deoarece schimbarea instanţelor competente prin această lege presupune tocmai încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Împrejurarea că, în caz de desfiinţare sau casare a hotărârii, se aplică noua lege, şi nu legea în vigoare în momentul exercitării căii de atac, este, dimpotrivă, în deplin acord cu dispoziţiile fundamentale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor. De asemenea, în ceea ce priveşte prevederile art. IX pct. 5, se constată că acestea nu cuprind dispoziţii referitoare la o eventuală aplicare pentru perioada anterioară intrării lor în vigoare, urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003, în concordanţă cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Curtea reţine că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278, art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, excepţie ridicată de Elena Luminiţa Afrăsinei în Dosarul nr. 1.903/P/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru