Decizie nr. 660 din 10 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al Curţii de Apel Iaşi şi de Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 931D/2006 şi nr. 407D/2006, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 931D/2006 la Dosarul nr. 407D/2006, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 15 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.879/2005, Curtea de Apel Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, 30, 31, 34, 40, 372, 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim cu prilejul soluţionării unui recurs îndreptat împotriva unei decizii civile de încuviinţare a executării silite.

Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.068/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Radu Schneider cu ocazia soluţionării unui recurs formulat împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, următoarele: art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece creează posibilitatea executării hotărârii definitive prin executorul judecătoresc, înainte de judecarea recursului, chiar dacă legea, în speţă art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, prevede că nu se pot executa decât hotărârile rămase irevocabile. Este în acest fel încălcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece se creează o discriminare între creditor şi debitor, creditorul putându-l evacua pe chiriaş din casa care a devenit proprietatea sa, pe baza unei hotărâri judecătoreşti care nu este irevocabilă, iar debitorul neavând mijloace să se opună efectiv la evacuare înainte de a i se soluţiona recursul contra hotărârii ilegal pronunţate. De asemenea, consideră că art. 27, 30, 31 şi 34 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât interdicţia de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, înainte de pronunţarea hotărârii asupra fondului, lipseşte de eficienţă dreptul de a promova această cale de atac. În sfârşit, arată că şi art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece instanţa a cărei pricină se cere a fi strămutată nu este obligată să suspende cauza până la soluţionarea cererii de strămutare, putând, aşadar, să se pronunţe pe fondul chestiunii şi apoi să respingă cererea de strămutare ca lipsită de obiect.

Curtea de Apel Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în realitate, autorul excepţiei ridică o problemă de aplicare a legii, care este de competenţa instanţei de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Totodată, instanţa arată că este dreptul legiuitorului de a stabili căile de atac, termenele acestora sau hotărârile judecătoreşti care nu sunt supuse unor căi de atac, în vederea respectării principiului celerităţii judecării cauzelor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Deşi autorii excepţiei se referă şi la art. 27, 30 şi 31 din Codul de procedură civilă, din motivarea acestora reiese cu claritate că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.";

–Art. 40 alin. 2: "Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective."

–Art. 372: "Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";

–Art. 373: "Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.

Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.";

–Art. 373^1 alin. 2: "Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.";

–Art. 376: "Se învestesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Actele autentificate de o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României se vor putea învesti cu formula executorie de judecătoria domiciliului uneia dintre părţile părtaşe la actul autentic.

Dacă nici una din părţi nu are domiciliul cunoscut în ţară, învestirea cu formulă executorie se face de judecătoria sectorului III din Capitala României."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 44, art. 47, art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, referitoare la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate, nivelul de trai, înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 31 din Carta socială europeană.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, autorii excepţiei susţin că interdicţia de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, înainte de pronunţarea hotărârii asupra fondului, lipseşte de eficienţă dreptul de a promova această cale de atac.

Referitor la această critică, Curtea observă că, asupra constituţionalităţii art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 547/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut că recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse nici unei căi de atac.

Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.

De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorii acesteia invocă mai degrabă o contrarietate între textul art. 376 din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile care au rămas definitive se învestesc cu formula executorie, şi cele ale art. 25 alin. (1) din Legea locuinţei nr. 114/1996, care prevede că "Evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile". O asemenea necorelare între două texte de lege, chiar reală de ar fi, nu poate constitui un temei de neconstituţionalitate, Curţii Constituţionale revenindu-i sarcina de a examina numai conformitatea unui text de nivel legislativ cu Constituţia.

Referitor la susţinerea că art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă ar crea o discriminare între creditor şi debitor, se observă că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă, creditorul şi debitorul sau, după caz, proprietarul şi chiriaşul nu se găsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere. În acest sens s-a exprimat Curtea Constituţională în numeroase decizii, dintre care cea de principiu este Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Cu privire la art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, s-a mai pronunţat asupra acestor aspecte, reţinând că soluţia legislativă adoptată prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate, de a lăsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii, nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al Curţii de Apel Iaşi şi de Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu