pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice" (actualizată până la data de 6 noiembrie 2014
Emitent
Guvernul
Versiune
Formă consolidată, valabilă 6 nov. 2014 – 3 dec. 2014
Se aprobă Programul de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", denumit în continuare Program, prevăzut în anexa nr. 1.
Fondurile necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, denumită în continuare autoritate finanţatoare.
(1)Programul se adresează autorităţilor administraţiei publice locale care, prin hotărâre a consiliului local/judeţean sau al municipiului Bucureşti, decid concomitent înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează în condiţiile prevăzute de lege.
(2)Sunt eligibile pentru finanţare căminele pentru persoane vârstnice înfiinţate în condiţiile alin. (1) prin desfiinţarea unităţilor sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 şi care respectă următoarele cerinţe principale:
a)funcţionează şi sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)se organizează în conformitate cu prevederile standardelor minime specifice de calitate pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;
c)funcţionează cu personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi TESA şi muncitori preluat în limita posturilor aprobate potrivit legii, conform necesarului de resurse umane, de la unităţile sanitare cu paturi prevăzute la alin. (2) şi normat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unităţilor sanitare cu paturi, prevăzute la art. 3 alin. (1), care nu a fost preluat de către căminele pentru persoanele vârstnice, urmează să fie redistribuit la alte unităţi sanitare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(1)Acordarea finanţării în cadrul Programului se realizează în baza contractului de finanţare încheiat între autoritatea finanţatoare şi solicitanţi.
(2)Prin Program se finanţează cheltuielile curente de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate în condiţiile art. 3 alin. (1), pe o perioadă de maximum 55 de luni de la data prevăzută în contractul de finanţare, cu încadrare în perioada de derulare a Programului, prevăzută în anexa nr. 1.
(4)Acordarea de finanţare prin Program se realizează începând cu data de 1 aprilie 2011 pentru autorităţile administraţiei publice locale care încheie contractul până la data de 31 martie 2011, iar pentru cele care depun solicitarea de finanţare după această dată, finanţarea se asigură de la data încheierii contractului.
(1)Aprobarea finanţării prin Program se realizează pe baza documentaţiei de solicitare a finanţării, întocmită de autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 3 care administrează căminele pentru persoanele vârstnice.
(2)Metodologia de evaluare, aprobare şi acordare de finanţare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.*) (3) Finanţarea, monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor alocate în cadrul Programului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin departamentele specializate şi agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.
(1)Patrimoniul unităţilor sanitare cu paturi desfiinţate, aflate în reţeaua autorităţilor publice locale, stabilit pe baza bilanţului contabil de închidere, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturile de execuţie şi celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, împreună cu protocolul de predare-primire, se preia de către căminele pentru persoanele vârstnice înfiinţate în condiţiile prezentei hotărâri.
(2)Echipamentele medicale din dotarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 3 alin. (1) pot fi redistribuite la alte unităţi sanitare.
Programul poate fi accesat, pe lângă autorităţile prevăzute la anexa nr. 2, de orice autoritate publică locală care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre.
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1), în limita fondurilor disponibile, pe o perioadă de 22 de luni, începând cu data de 1 ianuarie 2014, Programul poate fi accesat şi de autorităţile administraţiei publice locale care administrează cămine pentru persoane vârstnice, în scopul finanţării următoarelor tipuri de cheltuieli:
a)cheltuieli curente de funcţionare, numai pentru căminele pentru persoane vârstnice care au beneficiat de cofinanţare de la bugetul de stat destinată lucrărilor de construcţii/reabilitare clădiri şi dotări şi care, până la data depunerii solicitării de finanţare din Program, nu au fost date în funcţiune;
b)cheltuieli care privesc doar achiziţia de consumabile necesare îngrijirii personale curente, de orteze şi echipamente ortopedice, de echipamente şi dispozitive medicale, de recuperare locomotorie, de gimnastică medicală şi de întreţinere, precum şi de echipamente şi materiale necesare funcţionării atelierelor de terapie ocupaţională, a sălilor de gimnastică şi de recuperare funcţională, pentru oricare din căminele pentru persoane vârstnice din sistemul public, în scopul creşterii calităţii vieţii beneficiarilor.
(2)Suma aprobată pentru finanţarea cheltuielilor curente de funcţionare a căminelor pentru persoane vârstnice prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabileşte conform prevederilor art. 5 alin. (3).
(3)Căminele pentru persoane vârstnice prevăzute la alin. (1) sunt eligibile pentru finanţare dacă îndeplinesc cerinţele principale prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), b) şi d).
(4)Căminelor pentru persoane vârstnice prevăzute la alin. (2) nu li se aplică prevederile art. 4, ale art. 5 alin. (5), precum şi cele ale art. 7. (5) Evaluarea, aprobarea şi acordarea finanţării în condiţiile alin. (1) se realizează conform metodologiei prevăzute la art. 6 alin. (2).
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul muncii,
familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 9 martie 2011.
Nr. 212.
Anexa 1
PROGRAMUL DE INTERES NAŢIONAL
"Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine
pentru persoanele vârstnice"
Scop:
a)creşterea numărului de cămine pentru persoanele vârstnice pentru a răspunde cererilor în aşteptare înregistrate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale;
b)îmbunătăţirea accesului la servicii de îngrijire şi asistenţă în regim instituţionalizat pentru persoanele vârstnice, indiferent de mediul de rezidenţă al acestora;
c)întărirea suportului acordat familiilor care nu mai pot asigura îngrijirea tradiţională a persoanelor vârstnice dependente;
d)creşterea responsabilităţii autorităţilor locale faţă de persoanele vârstnice care necesită îngrijire şi suport pentru a-şi continua viaţa în condiţii decente şi cu respectarea demnităţii;
e)reducerea numărului de spitalizări ale persoanelor vârstnice care suferă de afecţiuni cronice, generatoare de dependenţă.
Obiective:
a)creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente, respectarea demnităţii şi a libertăţii de a alege a acestei categorii de populaţie aflate în nevoie;
b)asigurarea unei îngrijiri de lungă durată de calitate pentru persoanele vârstnice care şi-au pierdut autonomia funcţională şi nu-şi mai pot continua viaţa în condiţii de siguranţă la propriul domiciliu;
c)creşterea calităţii serviciilor prin angajarea de personal calificat.
Indicatori cantitativi:
a)procentul creşterii numărului actual de persoane vârstnice asistate în centre rezidenţiale publice;
b)numărul căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate din numărul unităţilor sanitare cu paturi eligibile pentru înfiinţarea de cămine;
c)creşterea ponderii persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de asistenţă şi îngrijire acordate în regim rezidenţial.
Indicatori de eficienţă:
a)asigurarea unor condiţii de viaţă decentă pentru persoanele vârstnice dependente;
b)prevenirea degradării autonomiei funcţionale a persoanelor vârstnice dependente pe o perioadă cât mai îndelungată;
c)asigurarea serviciilor de îngrijire şi asistenţă corespunzătoare nevoilor individuale ale fiecărei persoane asistate;
d)diminuarea numărului cererilor aflate pe listele de aşteptare.
Indicatori de rezultate:
a)între 1.500-4.200 de persoane vârstnice beneficiază de servicii sociale în căminele pentru persoane vârstnice finanţate prin Program;
b)creşterea accesului la servicii pentru persoanele vârstnice din mediul rural sau localităţi cu un număr insuficient de servicii.
Perioada de derulare:
Programul se derulează pe o perioadă de 55 de luni, începând cu data de 1 aprilie 2011, dar nu mai târziu de data de 31 octombrie 2015, iar planificarea finanţării este multianuală.
a)Bugetul total al acestui program de interes naţional este de 100.000 mii lei.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 6 nov. 2014 și 3 dec. 2014.