Decizie nr. 414 din 25 mai 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu Constantin Pop, Dan Mihăilă şi Cornel Popeanu în Dosarul nr. 1.128/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal, răspunde pentru autorul excepţiei Valentin Bogdan Ciufu, avocatul acestuia, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare, legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei Valentin Bogdan Ciufu susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, solicitând constatarea neconstituţionalităţii acestui text de lege.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.128/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu Constantin Pop, Dan Mihăilă şi Cornel Popeanu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "statuarea prin textul criticat asupra posibilităţii atacării cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în fond şi în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă, şi excluderea posibilităţii exercitării aceleiaşi căi de atac în vederea verificării legalităţii încheierilor cu acelaşi obiect, date la judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (7) privind libertatea individuală, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac". Se arată că "[...]se creează o discriminare în aplicarea legii pentru inculpaţii din cauzele în care instanţele s-au desesizat ori au dispus, potrivit art. 333 din Codul de procedură penală, restituirea dosarului pentru completarea urmăririi, conducând la încălcarea dreptului la apărare, accesului liber la justiţie şi la un proces echitabil".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat".

Autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (7) privind libertatea individuală, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.

Curtea reţine că nu există nicio contradicţie între dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală şi cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără nicio discriminare în raport de criteriile egalităţii în drepturi stabilite de art. 4 din Constituţie.

Textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce nicio atingere liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie acestui drept, reglementând posibilitatea atacării separat cu recurs de către procuror sau de către inculpat a încheierii date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

De asemenea, prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul încălcării, prin normele ce fac obiectul excepţiei, a libertăţii individuale, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, prin Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 18 ianuarie 2005. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea a reţinut că, "potrivit art. 23 alin. (7) din Legea fundamentală, «încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege». Rezultă că opţiunea legiuitorului de a nu fi prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, dată la judecarea în recurs a cauzei penale, nu poate fi considerată neconstituţională, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, «împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii». Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate". S-a reţinut totodată că "aceste dispoziţii se referă la o hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ci care priveşte o măsură procesuală provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu Constantin Pop, Dan Mihăilă şi Cornel Popeanu în Dosarul nr. 1.128/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu