Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) și art. 130 din Codul penal, excepție ridicată de Radu Andrei Varga în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.297 D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosarul cauzei, autorul excepției a depus o cerere de judecată în lipsă.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație juridică. Se susține, de asemenea, că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele minore și cele majore, întrucât situațiile lor sunt diferite. Se arată că, în ceea ce privește infractorii minori, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul Codului penal, că acestora li se aplică doar măsuri educative, care pot fi privative sau neprivative de libertate, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Se susține că, pentru ipoteza săvârșirii de către aceeași persoană a unui concurs de infracțiuni, unele comise în timpul minorității, altele după majorat, era firesc ca legiuitorul să prevadă un tratament juridic mai sever decât cel prevăzut pentru situația săvârșirii, în concurs, a mai multor infracțiuni, în timpul minorității. Dar, nici această ultimă situație juridică, invocată de autorul excepției, nu este similară cu cea în care un inculpat săvârșește toate infracțiunile, care compun concursul de infracțiuni, în calitate de persoană majoră. Se mai susține că, de tratamentul juridic solicitat de autorul excepției, respectiv amânarea aplicării pedepsei închisorii sau executarea acesteia sub supraveghere, nu beneficiază nici inculpatul major; dimpotrivă, în situația săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni în interiorul termenului de supraveghere, și în privința sa este dispusă o pedeapsă rezultantă care trebuie executată în regim de detenție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală din 9 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) și art. 130 din Codul penal, excepție invocată de Radu Andrei Varga într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei sentințe penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că textele criticate, coroborate cu prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal, creează discriminare între inculpații majori și cei minori, în cazul săvârșirii unor pluralități de infracțiuni, întrucât, în cazul inculpaților minori, executarea pedepsei stabilite, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, nu poate fi individualizată prin amânarea aplicării pedepsei sau prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se susține că această diferență de regim juridic nu poate fi justificată de simplul fapt că, în cazul minorului, pentru una dintre fapte s-a aplicat o măsură educativă privativă de libertate, iar în cazul majorului s-a aplicat o pedeapsă penală, de vreme ce, în cazul pluralității dintre o faptă comisă în perioada în care inculpatul a fost minor și o faptă comisă în timpul majoratului, inculpatul ar urma să execute o singură pedeapsă penală, și nu o măsură educativă. Se arată că, astfel, nu poate fi invocat argumentul referitor la scopul măsurilor educative și la caracterul special al acestora, grefate pe asigurarea interesului superior al minorului și menite a educa sau reeduca minorul care a săvârșit o infracțiune, respectiv de a genera o schimbare în conștiința acestuia, în sensul respectării valorilor sociale, întrucât aceste trăsături ale măsurilor educative își pierd relevanța prin efectuarea unei contopiri ca cea prevăzută la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Mai mult, se susține că, prin diferența de regim juridic criticată, legiuitorul pare a considera ca fiind de o gravitate sporită comiterea unei fapte penale în perioada minorității, urmată de comiterea unei fapte penale în calitate de major, față de comiterea acelorași fapte de către o persoană majoră. Se arată că minorii sunt incomplet dezvoltați psihologic și intelectual, motiv pentru care beneficiază de o protecție sporită, din punct de vedere penal, ceea ce a determinat reglementarea unui sistem diferit de tragere la răspundere a acestora, care însă nu poate fi mai împovărător decât cel prevăzut pentru inculpații majori. Se conchide că textele criticate prevăd, pentru situații obiectiv identice, un regim juridic diferit, în funcție de vârsta inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii. Se susține, totodată, încălcarea, pentru aceleași motive, a prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituție referitor la protecția copiilor și a tinerilor.

6.Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că nu există identitate între situația minorului, căruia i s-a aplicat o măsură educativă privativă de libertate, și cea a majorului, căruia i s-a aplicat o pedeapsă susceptibilă de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere. Se mai arată că măsurile educative sunt incompatibile cu amânarea aplicării pedepsei sau cu suspendarea executării sub supraveghere, din cauza naturii proprii a acestor măsuri. Se mai susține că, din Expunerea de motive la Codul penal, rezultă că excluderea măsurilor educative de la aceste modalități de individualizare a executării pedepselor atrage, implicit, excluderea de la aceleași modalități de individualizare a pedepselor cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât acesta, conform jurisprudenței Curții Constituționale, presupune acordarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situații juridice identice; or, cele două categorii de inculpați invocate de autorul excepției se află în situații juridice diferite. Se mai arată că, în prezenta cauză, nu poate fi identificată vreo formă de discriminare, bazată pe vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 4 din Constituție. Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 484 din 23 iunie 2015, paragraful 15, despre care se susține că este aplicabilă mutatis mutandis și în prezenta cauză. Se mai arată că dispozițiile legale criticate au fost reglementate în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție. Se susține, de asemenea, că textele criticate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 49 din Constituție, întrucât exclud dispunerea pedepselor penale în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității. În fine, se arată că prevederile legale criticate nu încalcă drepturi fundamentale, motiv pentru care dispozițiile constituționale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) și art. 130 din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, autorul critică prevederile art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal, care au următorul cuprins:

–Art. 129 alin. (5): „(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispozițiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.“;

–Art. 130: „Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 129 alin. (2)-(4)“.

12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 49 referitor la protecția copiilor și a tinerilor și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, Codul penal prevede un regim al răspunderii penale a minorului diferit de cel specific persoanelor majore, atât sub aspectul sancțiunilor aplicate, cât și sub aspectul individualizării acestora.

14.În acest sens, prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal reglementează regula aplicării, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, a unei măsuri educative neprivative de libertate, excepția de la această regulă, prevăzută la alin. (2) al aceluiași art. 114, constând în aplicarea unei pedepse privative de libertate, în două situații, expres și limitativ reglementate în cuprinsul normei anterior menționate; acestea se referă la săvârșirea de către minor a unei infracțiuni, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, și, respectiv, la situația în care pedeapsa penală prevăzută de lege, pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea, a cărei limită specială maximă este de 7 ani sau mai mare, ori detențiunea pe viață.

15.Măsurile educative privative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Având în vedere natura acestor măsuri, executarea lor nu poate fi individualizată potrivit regulilor referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea executării sub supraveghere, aceste două forme de individualizare fiind reglementate, de altfel, la art. 83-90 și art. 91-98 din Codul penal, doar în privința executării pedepsei cu închisoarea.

16.În aceste condiții, dispozițiile art. 129 alin. (2) din Codul penal reglementează ipoteza pluralității de infracțiuni, dintre care una este săvârșită în timpul minorității și una după majorat, situații pentru care, potrivit dispozițiilor Codului penal, vor fi aplicate măsuri educative și, respectiv, pedepse. Pentru această ipoteză, dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. a) și b) din Codul penal prevăd că, dacă pentru infracțiunea săvârșită în timpul minorității este aplicată o măsură educativă neprivativă de libertate, iar pentru cea săvârșită după majorat se aplică o pedeapsă, se execută numai pedeapsa, iar, dacă pentru infracțiunea săvârșită în timpul minorității se aplică o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru cea săvârșită după majorat se aplică o pedeapsă cu închisoarea, pentru pluralitatea de infracțiuni se va aplica pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Referitor la această din urmă regulă de sancționare a pluralității de infracțiuni, dispozițiile art. 129 alin. (5) din Codul penal prevăd că pedeapsa astfel stabilită nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere. De asemenea, cu privire la o ipoteză similară, cea a descoperirii unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității, dispozițiile art. 130 din Codul penal prevăd că, dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 129 alin. (2)-(4) din Codul penal.

17.Aceste modalități de individualizare sunt însă opțiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privința unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepției, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție. 18. Cu privire la dispozițiile legale criticate, în Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se precizează că, în reglementarea Codului penal în vigoare, legiuitorul a renunțat la ficțiunea consacrată de Codul penal din 1969, potrivit căreia o măsură educativă este întotdeauna mai ușoară decât o pedeapsă, ficțiune ce determina concluzia că o internare de mai mulți ani, într-un centru de reeducare, este mai ușoară decât o pedeapsă penală, chiar și cu amenda, în privința căreia se dispune suspendarea executării. Pentru acest motiv, la reglementarea cumulului juridic, s-a avut în vedere, în principal, natura privativă sau neprivativă de libertate a sancțiunilor aplicate. Totodată, având în vedere că măsurile educative privative de libertate nu sunt susceptibile de amânarea aplicării sau de suspendarea executării sub supraveghere, se arată că au fost excluse de la aceste modalități de individualizare și pedepsele cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal.

19.Soluția juridică mai sus analizată nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele care săvârșesc pluralități de infracțiuni după împlinirea majoratului și categoria de persoane prevăzută la art. 129 alin. (2) și art. 130 din Codul penal, invocată de autorul excepției, întrucât acestea se află în situații juridice diferite determinate nu doar de momentul săvârșirii infracțiunilor, ci și de componentele pluralității de infracțiuni comise, precum și de pedepsele și măsurile educative avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante, conform art. 129 alin. (1)-(4) din Codul penal. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi, reglementat la art. 16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, acesta neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

20.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 49 din Constituție, referitor la protecția copiilor și a tinerilor, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât modalitatea de stabilire a pedepsei și de individualizare a acesteia, conform textelor criticate, are în vedere, în realitate, persoane devenite majore.

21.Cum dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 130 din Codul penal nu încalcă drepturi fundamentale, nici prevederile constituționale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Andrei Varga în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop