Decizie nr. 599 din 8 noiembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (3) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.397/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 64/1995 nu contravin prevederilor cuprinse în art. 24 şi 129 din Constituţie, întrucât toate părţile au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Totodată, consideră că dreptul de proprietate nu este încălcat prin ridicarea dreptului de administrare a patrimoniului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (3) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. din Bucureşti, recurentă într-o cauză comercială având ca obiect soluţionarea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare a autorului excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele:

a)Capitolul II din Legea nr. 64/1995 - "Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului" încalcă, prin omisiune, drepturile debitorilor la apărare şi la folosirea căilor de atac, întrucât debitorii nu sunt nominalizaţi printre participanţii la procedură, fiind lipsiţi de exerciţiul drepturilor procesuale, deşi constituie obiectul procedurii. Această omisiune nu poate fi considerată acoperită prin includerea în categoria participanţilor a "adunării generale a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor" ori a "reprezentantului membrilor sau asociaţilor/acţionarilor";

b)Dispoziţiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege sunt contrare principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în justiţie şi la competenţa şi procedura de judecată, deoarece lasă la aprecierea subiectivă a unei persoane neprecizate selectarea actelor care interesează soluţionarea recursului şi care se înaintează instanţei de recurs, care nu are, astfel, posibilitatea să aprecieze temeinicia motivelor de recurs invocate, ca în alte cauze în care are la dispoziţie întregul material al dosarului;

c)Prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) şi (3) din lege "se legalizează restrângerea unor drepturi, dincolo de situaţiile şi condiţiile permise de Constituţie, se încalcă dreptul de proprietate şi se atentează la principiul inviolabilităţii proprietăţii private", întrucât judecătorul-sindic poate dispune ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele;

d)Dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din aceeaşi lege încalcă prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, deoarece judecătorul-sindic poate dispune în legătură cu adunările generale ale asociaţilor/acţionarilor, care sunt prezidate de administrator/lichidator şi care nu au libertatea de a lua hotărâri care apoi pot fi atacate în justiţie. Debitorul nu are posibilitatea să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, conturile sale fiind blocate, neputând astfel achita nici taxele, onorariile sau cauţiunile prevăzute de lege.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

a)Debitorul nu este participant la procedură, ci parte în proces, calitate în care beneficiază de toate drepturile procesuale garantate de Constituţie, de Codul de procedură civilă şi de Legea nr. 64/1995. Adunarea asociaţilor/acţionarilor, care, în mod implicit, reprezintă şi interesele debitorului, beneficiază de drepturi procesuale distincte, iar administratorul/lichidatorul are o poziţie echidistantă, reprezentând şi interesele debitorului. În lege sunt prevăzute atât posibilitatea contestării hotărârilor judecătorului-sindic, cât şi condiţiile în care acest drept poate fi exercitat;

b)Datorită caracterului specific al procedurii, aceasta implică existenţa unei multitudini de procese, iar calea de atac fiind exercitată împotriva hotărârii pronunţate într-un anumit proces, este firesc ca instanţei superioare să i se înainteze actele referitoare la acel proces. De altfel, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură;

c)"Ridicarea dreptului debitorului de administrare, deşi reprezintă o restrângere a dreptului de proprietate, aceasta este justificată, fiind o măsură de protecţie a creditorilor, dar şi a patrimoniului societăţii comerciale împotriva unor acte abuzive care ar conduce la o diminuare semnificativă a acestuia", cât şi de apărare a interesului general al societăţii de a menţine un climat sănătos al mediului de afaceri;

d)Dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât critica formulată, în realitate, nu se referă la limitarea accesului la justiţie, ci la restrângerea rolului debitorului în luarea deciziilor economice ale societăţii comerciale ajunse în stare de insolvenţă.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că:

a)Nu contravin dreptului la apărare şi dreptului de exercitare a căilor de atac, întrucât atât debitorii aflaţi în stare de insolvenţă, cât şi creditorii se pot adresa instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinări şi pot exercita căile de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege;

b)Sunt în concordanţă cu principiul potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorul-sindic nu este o instanţă extraordinară, ci o instanţă specializată;

c)Posibilitatea ridicării, în tot sau în parte, a dreptului debitorului de administrare este în concordanţă cu prevederile constituţionale, potrivit cărora dreptul de proprietate este garantat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege, iar proprietatea privată este inviolabilă în condiţiile legii organice;

d)Toate părţile implicate în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se pot adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile capitolului II, intitulat "Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului", în ansamblul său, din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum şi prevederile art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeaşi lege. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 249/2005 au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) şi i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) şi (7) şi ale art. 41 din Legea nr. 64/1995, fără însă a fi modificate esenţial, în acest mod, dispoziţiile capitolului II din Legea nr. 64/1995, astfel încât critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei subzistă şi în aceste condiţii.

Prin urmare, dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei au următorul cuprins:

–capitolul II "Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului" (art. 5 - art. 30): "Instanţele judecătoreşti"; "Judecătorul-sindic"; "Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor"; "Adunarea generală a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor. Reprezentantul membrilor sau asociaţilor/acţionarilor"; "Administratorul" şi "Lichidatorul";

–Art. 8 alin. (3) fraza finală: "În vederea soluţionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care interesează soluţionarea recursului.";

–Art. 11 alin. (1) lit. d): "(1) Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:[...]

d)judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;";

–Art. 19 alin. (1): "(1) Pe perioada desfăşurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar şi va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.";

–Art. 50 alin. (1) şi (3): "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare. [...]

(3)Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată şi condiţiile de exercitare a acestuia.";

–Art. 51 alin. (1): "(1) Judecătorul-sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului."

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24, art. 44 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 129 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, prevederi care au următorul cuprins:

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 44 alin. (1): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

–Art. 53 alin. (1): "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–Art. 124 alin. (2): "(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.";

–Art. 126 alin. (2): "(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.";

–Art. 136 alin. (5): "(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Legea nr. 64/1995 reglementează procedura specială a reorganizării judiciare şi a falimentului, derogatorie de la procedura din dreptul comun. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată se stabileşte numai prin lege şi, ca atare, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului să reglementeze procedura general aplicabilă, dar şi procedurile speciale, derogatorii, cu condiţia ca normele stabilite să nu contravină principiilor şi dispoziţiilor Constituţiei.

Curtea constată că nici una dintre dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu încalcă prevederile constituţionale, pentru următoarele considerente:

Debitorul nu este nominalizat la capitolul II al Legii nr. 64/1995 printre participanţii la procedură, întrucât, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, prin participanţi se înţeleg organele care aplică procedura. Debitorul nu este un simplu participant la procedură, ci una dintre părţile principale ale procesului, faţă de care se aplică procedura. Potrivit art. 31 alin. (1) din lege, procedura poate începe şi la cererea debitorului, persoană aflată în stare de insolvenţă. Totodată, debitorul, ca parte în proces, poate exercita toate drepturile procesuale, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic. Pe parcursul procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, o serie de acte vor fi îndeplinite de administrator sau de lichidator, persoană care răspunde şi de respectarea intereselor legitime ale debitorului.

Dispoziţiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege reglementează recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, în baza art. 11. Fiecare hotărâre, dată în îndeplinirea oricărei atribuţii, poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, iar procedura continuă. În asemenea condiţii, pentru a se putea continua procedura şi pentru a nu se tergiversa soluţionarea cauzei, este justificat ca la curtea de apel să fie înaintate în copie acele acte care se referă la problema în care s-a dat hotărârea recurată, respectiv interesează soluţionarea recursului. Nu este normal să se trimită instanţei de recurs întregul dosar privind procedura reorganizării sau a falimentului, ci numai acele părţi ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs. Aprecierea în concret a relevanţei actelor ce vor fi trimise instanţei de recurs o va face judecătorul-sindic şi, în consecinţă, nu se poate susţine o eventuală încălcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, printre atribuţiile judecătorului-sindic este şi aceea de judecare a cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea, iar art. 50 alin. (1) din aceeaşi lege prevede ridicarea dreptului debitorului de administrare, o dată cu deschiderea procedurii falimentului, dacă aceasta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare.

Curtea reţine că ridicarea dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii judecătorului-sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului în scopul prevenirii unor noi pierderi, ce ar limita posibilităţile de recuperare a creanţelor creditorilor. Această măsură se datorează culpei administratorului debitorului, care nu a putut conduce activitatea în aşa fel încât să nu devină insolvabil, iar apoi nu a putut prezenta nici un fel de plan de reorganizare eficient pentru redresare şi pentru ieşirea din starea de insolvenţă. În asemenea cazuri, judecătorul-sindic va numi un administrator, iar apoi un lichidator, persoană fizică ori societate comercială de specialitate, care va răspunde pentru conducerea activităţii debitorului şi îndeplinirea tuturor actelor necesare pentru păstrarea şi sporirea activului debitorului, în interesul atât al acestuia, cât şi al tuturor creditorilor. Ca atare, nu sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată.

Art. 19 din Legea nr. 64/1995 prevede convocarea adunării generale a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor ori de câte ori este necesară rezolvarea unor probleme de competenţa adunării generale. În cazul în care pentru conducerea activităţii debitorului a fost desemnat administrator sau lichidator, este normal ca adunarea generală să fie prezidată de acesta. Curtea observă că hotărârile adunării generale pot fi atacate în condiţiile legii, ceea ce este în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 21, 24 şi 129.

Totodată, Curtea reţine că art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului prevede dreptul de dispoziţie al judecătorului-sindic către băncile la care debitorul are disponibil să nu dispună de acesta fără un ordin al său ori al administratorului/lichidatorului. Blocarea conturilor debitorului pe durata desfăşurării procedurii este justificată, dar aceasta nu înseamnă şi îngrădirea exercitării dreptului de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie. Dacă apelarea la justiţie se impune ori se justifică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale debitorului, acesta o va autoriza sau chiar administratorul/lichidatorul o va face în numele debitorului.

Cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 462/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 24 octombrie 2005, constatând că acestea nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24, art. 44 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 129 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Neexistând elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (3), şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.397/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean