Decizie nr. 462 din 20 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, se arată că dispoziţiile cap. II din Legea nr. 64/1995 nu încalcă dreptul la apărare al debitorului, acesta beneficiind de toate garanţiile procesuale necesare. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 3 februarie 2005. Totodată, se arată că prevederile art. 8 alin. (3) sunt constituţionale, acestea cuprinzând măsuri pentru buna administrare a justiţiei, iar selecţia actelor care se vor trimite instanţei de recurs este făcută de judecătorul-sindic. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nici dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) nu contravin textelor constituţionale invocate. Totodată, se susţine că nici prevederile art. 19 alin. (1) nu încalcă Constituţia, în acest sens considerându-se că administratorul sau lichidatorul judiciar desfăşoară o activitate atât în interesul debitorului, cât şi al creditorilor sub supravegherea judecătorului-sindic.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 946/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti într-o cauză având ca obiect o procedură de reorganizare judiciară şi faliment.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile cap. II din Legea nr. 64/1995, intitulat "Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului", determină strict limitativ participanţii la această procedură, iar printre aceştia nu se regăseşte şi debitorul, "astfel că, în lipsa sa - nefiind parte, procedura se poate desfăşura oricum, inclusiv cu încălcarea dreptului său la apărare, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 24". Totodată, se arată că, deşi sunt incluşi "în categoria participanţilor «adunarea generală a membrilor sau a asociaţilor/acţionarilor» şi «reprezentantul membrilor sau al asociaţilor/acţionarilor»", aceştia "nu sunt totuna cu debitorul". De asemenea, se mai susţine că "din momentul deschiderii procedurii şi numirii administratorului/ lichidatorului, debitorul este lipsit de orice posibilitate în materie procesuală", întrucât, pe de o parte, "hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic nu pot fi atacate decât prin intermediul administratorului/lichidatorului, [iar, pe de altă parte], după promovarea unor acţiuni, dacă judecătorul-sindic sau administratorul/lichidatorul nu aprobă plata taxelor impuse de instanţa de control, acestea vor fi anulate ca neîntemeiate". În consecinţă, sunt considerate a fi încălcate prevederile art. 129 din Constituţie.

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (3) teza finală "lasă la libera apreciere a cuiva, neprecizat în Lege, selecţia actelor care ar interesa rezolvarea recursului [pentru hotărârile date de judecătorul-sindic, în baza art. 11 din Lege], grefierul-şef urmând să semneze doar pentru conformitate, fără a fi obligat să realizeze selecţia respectivă", şi, în consecinţă, "instanţele învestite cu judecarea recursului nu au posibilitatea să aprecieze temeinicia motivelor invocate", ceea ce este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (2).

Se mai susţine că, "din interpretarea textelor" art. 11 alin. (1) lit. d) şi art. 50 alin. (1) şi (3) din lege, "judecătorul-sindic poate dispune restrângerea unor drepturi ale debitorului, pe calea ridicării dreptului acestuia de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele", ceea ce încalcă prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie. În continuare, autorul excepţiei apreciază că "întreaga reglementare a acestei materii, cuprinsă în Legea nr. 64/1995, este neconstituţională, confuză şi generatoare, în practică, de abuzuri flagrante în detrimentul debitorilor". Totodată, se susţine că, potrivit art. 136 alin. (5) din Constituţie, "exercitarea dreptului de proprietate privată ar putea fi restrânsă numai «în condiţiile legii organice»", iar cum Legea nr. 64/1995 nu este o asemenea lege, acesta "nu poate conţine asemenea norme restrictive decât prin încălcarea textelor constituţionale".

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi ale art. 51 alin. (1) încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, având în vedere că "libertatea asociaţilor/acţionarilor de a se întruni în adunarea generală pentru a adopta hotărâri, care, ulterior, ar putea fi atacate în justiţie, este limitată de necesitatea prezenţei, în postura de preşedinte, a administratorului/ lichidatorului", precum şi datorită faptului că debitorul nu poate dispune de disponibilul din conturi pentru susţinerea acţiunilor sale în justiţie, decât dacă administratorul/ lichidatorul sau judecătorul-sindic dispune băncii plata acestora.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanţa apreciază că "autorul excepţiei nu critică un text expres, ci o aşa-zisă «omisiune» a legiuitorului, în sensul că nu s-a prevăzut ca printre aceşti participanţi să se afle şi debitorul persoană juridică sau fizică". Se consideră că "această chestiune este una care ţine de tehnica legislativă [...] şi nu de neconstituţionalitatea unor texte din actul normativ [şi, în consecinţă,] excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă".

Totodată, se consideră că printr-o interpretare sistematică a Legii nr. 64/1995 şi a Codului de procedură civilă "rezultă că debitorul este parte în procedura colectivă de executare silită". Instanţa apreciază că "debitorul falit are o capacitate procesuală de exerciţiu diminuată", întrucât "legiuitorul a înţeles, în condiţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, să restrângă exerciţiul anumitor drepturi prin lege ale debitorului falit, deoarece se impune, după caz, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor". Această soluţie legislativă s-a impus, întrucât "debitorul falit, prin neexecutarea obligaţiilor sale, încalcă drepturile de creanţă ale unor creditori, poate crea blocaje financiare (falimente în lanţ), prejudiciind, astfel, atât subiecţii individuali de drepturi, cât şi societatea în ansamblul ei".

Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a textului art. 8 alin. (3) teza finală şi alin. (4) din Legea nr. 64/1995, instanţa apreciază că "acestea sunt dispoziţii de ordin tehnic-procedural, care duc la [accentuarea celerităţii] actului de judecată şi nu sunt susceptibile de a vătăma drepturi şi libertăţi, şi nici de a conferi caracter părtinitor actului de justiţie", părţile având posibilitatea "să se folosească de proba cu înscrisuri în cadrul recursului", ceea ce nu este de natură a încălca prevederile art. 124 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, se arată că prevederile art. 11 alin. (1) lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale, în acest sens fiind invocată jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se arată că dispoziţiile cap. II din Legea nr. 64/1995 "nu contravin sub nici un aspect accesului liber la justiţie şi nici dreptului părţilor la apărare, deoarece debitorii aflaţi în stare de insolvenţă se pot adresa instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinări şi pot exercita căile de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege şi sunt în acord cu principiul egalităţii în faţa legii, conform căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi". Totodată, se apreciază că judecătorul-sindic nu este o instanţă extraordinară.

Avocatul Poporului apreciază că "criticile de neconstituţionalitate care se referă la omisiuni legislative ori reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate".

Se consideră că prevederile art. 50 alin. (1) şi (3), precum şi ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5).

Guvernul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile cap. II, intitulat "Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului", în ansamblul său, din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum şi prevederile art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeaşi lege. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 249/2005 au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) şi i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) şi (7) şi ale art. 41 din Legea nr. 64/1995, fără însă a fi modificate esenţial, în acest mod, dispoziţiile cap. II din Legea nr. 64/1995, astfel încât critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei subzistă şi în aceste condiţii.

Textele legale criticate au următorul cuprins:

–Art. 8 alin. (3) fraza finală: "(3) [...] În vederea soluţionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care interesează rezolvarea recursului.";

–Art. 11 alin. (1) lit. d): "(1) Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea.";

–Art. 19 alin. (1): "Pe perioada desfăşurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar şi va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.";

–Art. 50 alin. (1) şi (3): "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare. [...]

(3)Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată şi condiţiile de exercitare a acestuia.";

–Art. 51 alin. (1): "Judecătorul-sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 24 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1), ale art. 124 alin. (2), ale art. 126 alin. (2), ale art. 129 şi ale art. 136 alin. (5), texte care au următorul cuprins:

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

–Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

–Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.";

–Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.";

–Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate, în mod nejustificat şi cu încălcarea prevederilor constituţionale menţionate, limitează accesul liber la justiţie şi restrâng dreptul la apărare şi dreptul de proprietate al debitorului în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Curtea observă, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, în ansamblul său, a cap. II din Legea nr. 64/1995, că anterior modificării acestuia prin Legea nr. 149/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, capitolul respectiv se numea "Organele care aplică procedura reorganizării şi lichidării judiciare" şi cuprindea, conform prevederilor art. 5 alin. (1), instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor. După modificarea operată prin Legea nr. 149/2004, organele care aplică procedura sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul şi lichidatorul, în timp ce adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generală a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor, reprezentantul membrilor sau asociaţilor/acţionarilor sunt participanţi la această procedură. Însă, în nici un caz nu se poate susţine că debitorul nu este parte în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

De altfel, prin Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, Curtea a statuat, referindu-se la "raportarea textului de lege criticat la dispoziţiile art. 24 din Constituţie, [că] debitorii se pot adresa instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinări şi pot exercita căile legale de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege". În acest sens sunt, spre exemplu, dispoziţiile art. 25 alin. (2), ale art. 80 alin. (4), ale art. 83 alin. (1) sau ale art. 87 alin. (1) din Legea nr. 64/1995. În consecinţă, din economia textului Legii nr. 64/1995, Curtea reţine că nu rezultă vreo încălcare a prevederilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) teza finală din Legea nr. 64/1995, Curtea reţine că, potrivit textului art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât este la latitudinea legiuitorului să instituie o anumită procedură în considerarea unei situaţii speciale. Nu este normal să se trimită instanţei de recurs întregul dosar privind procedura reorganizării sau a falimentului, ci numai acele părţi ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs. Aprecierea în concret a relevanţei actelor ce vor fi trimise instanţei de recurs o va face judecătorul-sindic. În consecinţă, nu se poate susţine o eventuală încălcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995, Curtea s-a mai pronunţat. Prin Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, de exemplu, Curtea a stabilit că "în ceea ce priveşte susţinerea de către autorul excepţiei a încălcării prevederilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea constată că acest text nu are incidenţă în cauză, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute la titlul II din Constituţie, la care se referă dispoziţiile art. 53.

Curtea reţine că posibilitatea ridicării dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loială şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).

De asemenea, Curtea constată că măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu are semnificaţia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, care, de altfel, prevăd inviolabilitatea proprietăţii private «în condiţiile legii organice». De asemenea, este de reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

În acelaşi sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 138 din 8 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, şi nr. 279 din 29 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004.

În legătură cu invocarea neconstituţionalităţii art. 19 alin. (1) din lege, Curtea, prin Decizia nr. 377 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 12 decembrie 2003, a statuat, printre altele, că lichidatorul, "în exercitarea atribuţiilor sale legale, trebuie să apere, deopotrivă, interesele legitime atât ale creditorilor, cât şi ale debitorului, desfăşurându-şi activitatea sub controlul judecătorului-sindic şi în mod transparent, cu participarea părţilor din proces". În consecinţă, Curtea constată că prezidarea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor de către administratorul sau lichidatorul judiciar nu este de natură a încălca prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, Curtea reţine că măsura prevăzută de text se impune, întrucât, astfel cum arată şi instanţa de judecată, debitorul, prin neexecutarea obligaţiilor sale, încalcă drepturile de creanţă ale unor creditori şi poate crea blocaje financiare, prejudiciind, astfel, atât subiecţii individuali de drepturi, cât şi circuitul comercial, în ansamblu. În consecinţă, dreptul debitorului de a dispune de disponibilul său din conturi numai în baza unui ordin al judecătorului-sindic sau al administratorului/ lichidatorului se justifică, din prisma prevederilor art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly