Decizia nr. 548 din 7 iulie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Radislav Stojanov în Dosarul nr. 1.305/220/2014 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 67D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Iovanca Bac a depus note scrise prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate și judecarea cauzei în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece în cauză nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate, iar, în subsidiar, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate textele invocate din Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 7 decembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 1.305/220/2014, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Radislav Stojanov într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor formulate împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins acțiunea în constatarea nulității unui act juridic.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că excepția de neconstituționalitate, ca mijloc procedural, poate fi utilizată și în scopul verificării constituționalității unei practici judiciare contra legem rezultată din aplicarea și interpretarea art. 307 din Codul de procedură civilă. Apreciază că titlul marginal al articolului criticat nu poate conduce la separarea celor două măsuri juridice reglementate de acesta, respectiv posibilitatea instanței de a suspenda judecata procesului de înaintarea către parchet a înscrisului denunțat ca fals, ci ele trebuie dispuse împreună, concomitent.

7.În continuare, arată că instanța constituțională nu numai că este abilitată, ci este obligată să decidă dacă o practică uniformă a organului statului constituie o măsură de restrângere a unor drepturi sau libertăți. Termenul „măsură“ din cuprinsul art. 53 din Constituție nu se rezumă la înțelesul de act normativ, el cuprinzând orice tip de act sau fapt juridic provenind de la organele statului. Aplicarea unei metode de interpretare poate duce la restrângerea protecției persoanei.

8.Or, regula de interpretare logico-sistemică utilizată intră în contradicție cu finalitatea sistemului, care constă în protecția persoanei. Astfel, interpretarea teleologică a normelor în cauză are ca efect aplicarea cumulativă a condițiilor care încadrează și limitează competența statului de a restrânge exercițiul drepturilor și libertăților, obținându-se o protecție mai adecvată a persoanei. Aplicarea unei reguli de interpretare determină restrângerea libertății, ceea ce înseamnă că o anumită combinare a metodelor de interpretare poate fi neconstituțională.

9.Tribunalul Timiș - Secția I civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu își exprimă opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, iar din perspectiva argumentelor prezentate, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 307 - Suspendarea procesului și sesizarea parchetului din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.“15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează posibilitatea instanței judecătorești de a suspenda judecarea procesului atunci când are îndoieli cu privire la autenticitatea înscrisului. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că „suspendarea procesului și sesizarea parchetului nu pot fi separate, ci luate, aplicate imperativ împreună, concomitent“. Or, din modul de formulare, rezultă că autorul acesteia este nemulțumit de soluția legislativă a textului legal criticat, scopul criticii sale fiind acela ca, pe calea controlului de constituționalitate, să se instituie obligativitatea suspendării judecării procesului care să înlocuiască posibilitatea dispunerii acestei măsuri. De asemenea critica autorului vizează modul de interpretare și aplicare a normelor legale criticate în cauza dedusă judecății, apreciind că „excepția de neconstituționalitate poate fi utilizată în scopul verificării și a constituționalității unei practici judecătorești din aplicarea - contra legem - a dispoziției legale prevăzute de art. 307 din Codul de procedură civilă“.

17.Or, dintr-o asemenea perspectivă, examinarea excepției de neconstituționalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a soluției legislative, precum și a modului în care au fost interpretate și aplicate prevederile legale de către instanțele judecătorești, excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Modul de interpretare a unor texte de lege, ca fază a procesului de aplicare a legii, intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a instanței constituționale.

18.Problema de interpretare a textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituționalitate. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, dacă în privința normei de referință, și anume Constituția, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție, iar pentru ca textele legale să poată forma obiect al controlului de constituționalitate în interpretarea dată de instanțele judecătorești, aceasta trebuie să fie una general acceptată - putându-se realiza prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă - sau de un anumit nivel de acceptare la nivelul practicii judecătorești (a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 și 30).

19.Considerentele de principiu antereferite nu își găsesc aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece, pe de o parte, dispoziția legală criticată nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește interpretarea instanțelor judecătorești, autorul excepției de neconstituționalitate nu indică vreo jurisprudență a acestora și nici sensul în care aceasta a fost conturată. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate, astfel formulată, urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Radislav Stojanov în Dosarul nr. 1.305/220/2014 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 iulie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin