Decizie nr. 84 din 4 mai 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, ale art. 10 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, precum şi ale art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cost" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.056/1999 al Tribunalului Dambovita - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca art. 12 din Legea nr. 105/1997, prin care a fost abrogat art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, nu contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat şi nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, deoarece, în temeiul art. 9 din Legea nr. 105/1997, împotriva deciziei Ministerului Finanţelor este deschisă calea acţiunii în justiţie, astfel ca hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, considera ca acestea sunt constituţionale, întrucât prin ele se instituie cadrul legal pentru executarea creanţelor bugetare, în scopul evitării blocarii recuperării creanţelor statului de la debitorii aflaţi în culpa, pe perioada judecării contestaţiilor. În final se solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 6.056/1999, Tribunalul Dambovita - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. 1 din Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, referitor la abrogarea art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a art. 10 alin. 2, coroborat cu art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, precum şi a art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Comercială "Cost" - S.A. din Targoviste cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.594 din 26 martie 1999, pronunţată de Judecătoria Targoviste în Dosarul nr. 1.191/1999, având ca obiect contestaţia la executare formulată împotriva unor titluri executorii emise de Administraţia financiară a municipiului Targoviste.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 12 din Legea nr. 105/1997, prin care a fost abrogat art. 3 din Legea nr. 12/1990, republicată, "contravine Constituţiei şi principiului instituit prin lege de control judiciar din partea justiţiei asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii privind protejarea împotriva unor activităţi comerciale ilicite". De asemenea, acest text de lege încalcă "principiul separaţiei puterilor în stat, în care puterea judecătorească exercita controlul legalităţii actelor administrative emise de Guvern [...]". În continuare se arata ca, deoarece Garda financiară a aplicat retroactiv dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, s-a încălcat principiul neretroactivitatii legii, consfintit în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi în art. 1 din Codul civil, iar "prin modul de aplicare a măsurii confiscării unei sume de provenienţă licita [...]" s-au infrant prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, precum şi ale art. 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. În ceea ce priveşte art. 10 alin. 2, art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 care consfinţeşte dreptul la apărare, deoarece "contestaţiile depuse cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare efectuate cu ocazia verificărilor nu suspenda obligaţiile debitorilor la plata sumelor datorate [...]".

Tribunalul Dambovita - Secţia comercială şi de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţiile invocate sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiilor şi prevederilor constituţionale invocate, astfel ca excepţia este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii legale:

I. Art. 12 din Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: [...]

–art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991; [...]."

II. Art. 10 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 108/1996, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997: "Exercitarea căilor de atac la organele competente, de către plătitori, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspenda obligaţia acestora de plată. Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor, la cererea plătitorului, poate dispune, ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea obligaţiei de plată, până la soluţionarea primei cai de atac."

Acest din urma articol este coroborat cu art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, texte care au următorul conţinut:

–Art. 23: "În cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile de plată potrivit dispoziţiilor titlului I din prezenta ordonanţă, organul de executare îi va transmite o înştiinţare de plată, prin care i se notifica acestuia suma de plată datorată. În termen de 15 zile debitorul urmează să-şi achite obligaţiile restante sau să facă dovada achitării acestora. Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.

Dacă debitorul nu a efectuat plata în termenul prevăzut în înştiinţarea de plată, organul de executare va începe executarea silită prin comunicarea unei somaţii, prin care îi va face cunoscut debitorului ca, în termen de 15 zile, este obligat să efectueze plata sumelor datorate.

Somaţia va cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnatura şi ştampila organului de executare şi va fi însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu.

Somaţia este obligatorie şi se va comunică debitorului, după cum urmează:

–prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

–prin funcţionarii organelor de executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedura, care se aplică în mod corespunzător, sau prin publicare în cotidiene de larga circulaţie.

Dovada comunicării somaţiei potrivit alin. 4 se va înscrie, de îndată, în evidentele organului de executare şi va fi păstrată la dosarul de executare.";

–Art. 25: "Executarea silită a creanţelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu.

Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta bugetară este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Pentru obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi, majorări de întârziere şi alte sume datorate şi neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.

În cazul în care suma neachitata la scadenta din obligaţia bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanţelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanta, câte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conţine: antetul organului emitent; numele şi prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ştampila şi semnatura organului de executare.

Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor bugetare se va întocmi un singur titlu executoriu."

III. Art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995: "3. În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română sau, după caz, a executării lucrărilor şi prestării serviciilor în străinătate, în funcţie de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naţionala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plăţii, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeaşi perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice. [...]

7.În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:

–10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

–15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;

–20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.

În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.

În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50%."

Examinând prevederile legale enumerate mai sus, sub raportul constituţionalităţii lor, Curtea retine următoarele:

I. Autorul excepţiei susţine, în esenta, ca dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 105/1997 contravin Constituţiei prin faptul ca abrogarea art. 3 din Legea nr. 12/1990 ar conduce la înlăturarea controlului judiciar asupra actelor emise de organele financiare şi ca, pe de altă parte, ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat. Este invocată, deopotrivă, nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, relative la aplicarea retroactivă a unei dispoziţii legale, în speta a Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, alături de alte reglementări ce ar fi fost, de asemenea, incalcate prin abrogarea respectiva (printre care art. 1 din Codul civil şi art. 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească). Prevederile art. 3, a cărui abrogare a fost dispusă prin Legea nr. 105/1997, reglementau cazul în care agentul constatator, apreciind ca neîndestulătoare sancţiunea amenzii, trebuia sa trimită judecătoriei în a carei raza teritorială a fost săvârşită contravenţia procesul-verbal de constatare a acesteia, pentru ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi, după caz, să aplice sancţiunea şi sa ia măsura confiscării ori sa anuleze procesul-verbal. Autorul excepţiei susţine ca, abrogandu-se aceste prevederi legale, a fost suprimată posibilitatea pentru instanţele de judecată de a se pronunţa asupra legalităţii actelor de control întocmite de organele financiare. "Legiuitorul - arata autorul excepţiei - a prevăzut controlul judecătoresc asupra legalităţii proceselor-verbale de control şi a celor de constatare a contravenţiilor [...] în scopul de a inlatura orice măsură abuzivă din partea organelor executive", astfel ca, prin eliminarea din conţinutul Legii nr. 12/1990 a art. 3, "[...] s-a adus o încălcare esenţială a legii aflate în concordanta cu dispoziţiile Constituţiei şi s-a înlăturat controlul din partea instanţelor de judecată cu privire la legalitatea confiscării".

Faţa de aceste sustineri Curtea constata ca, deşi prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1990, lege preconstitutionala, stabileau o anumită procedura jurisdicţională relativă la judecarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenţiei, totuşi abrogarea acestui text prin art. 12 din Legea nr. 105/1997 nu poate duce la concluzia ca noua procedura instituită ar avea caracter neconstitutional ca urmare a încălcării principiului separaţiei puterilor în stat sau a "principiului, instituit prin lege, de control judiciar din partea justiţiei" asupra actelor administrative, între care şi cele întocmite de organele de control financiar în legătură cu protejarea împotriva unor activităţi comerciale ilicite. În realitate, noua procedura, instituită prin Legea nr. 105/1997 în locul celei anterioare, nu exclude controlul judecătoresc, ci îi conferă doar un alt cadru legislativ care nu este în contradictie nici cu principiul separaţiei puterilor în stat şi nici cu dreptul instanţelor judecătoreşti de a cerceta legalitatea actelor administrative, astfel cum este el consfintit în art. 48 din Constituţie. Aceasta noua reglementare legislativă privitoare la soluţionarea contestaţiilor ce au ca obiect actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor instituie o procedură specială cu caracter administrativ-jurisdicţional stabilind modalităţi specifice de contestare în cadrul unui sistem de cai de atac succesive, ultima dintre acestea fiind la Ministerul Finanţelor.

În final însă, potrivit art. 9 din această lege, cel interesat poate solicita anularea deciziei emise chiar de minister, prin acţiune introdusă la o instanţa judecătorească, şi anume cea prevăzută de legea specială de instituire a impozitului sau taxei contestate ori, în cazul în care această lege nu precizează instanţa competenţa, la curtea de apel în a carei raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul. Mai mult decât atât, conform art. 9 alin. 3 din aceeaşi lege, împotriva sentinţei judecătoriei sau, după caz, a curţii de apel se poate face recurs la tribunal sau, după caz, la Curtea Suprema de Justiţie, asigurându-se astfel şi dreptul la o cale de atac, în deplin acord cu prevederile art. 128 din Constituţie, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Asadar, în considerarea celor de mai sus, noua reglementare instituită prin Legea nr. 105/1997 nu numai că nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat sau accesul liber la justiţie ori dispoziţiile art. 48 din Constituţie, dar ea asigura - este drept, după parcurgerea mai multor etape ale unei proceduri administrativ-jurisdicţionale "în trepte" - chiar dreptul la exerciţiul unei cai de atac la instanţa judecătorească superioară celei care s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate de partea interesată.

În legătură cu pretinsa încălcare, prin prevederile Legii nr. 105/1997, a unor dispoziţii legale în vigoare, Curtea retine ca aceste critici nu sunt de domeniul contenciosului constituţional, fiind, sub acest aspect, lipsite de temei.

Aceeaşi concluzie este valabilă şi în privinta criticii conform căreia Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 ar fi fost aplicată retroactiv, Curtea neavând între atribuţiile sale cenzurarea modului de aducere la îndeplinire a ordonanţelor Guvernului, ci numai constituţionalitatea lor.

II. În ceea ce priveşte a doua critica de neconstituţionalitate, referitoare la art. 10 alin. 2, coroborat cu art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, Curtea nu poate retine nici un aspect de neconstituţionalitate desprins din raportarea acestora la prevederile constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, şi ale art. 24, care consacra dreptul la apărare, numai prin faptul ca aceste dispoziţii nu suspenda obligaţiile debitorilor la plata sumelor datorate ca urmare a contestarii acestor acte de către debitor.

Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 instituie cadrul legislativ necesar în vederea executării creanţelor bugetare, inclusiv căile de atac aflate la dispoziţia debitorilor, cu delimitarea competentelor ce revin în acest sens instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 77 şi următoarele din cuprinsul ei. Faptul ca doar instanţa de judecată este în măsura sa suspende, potrivit art. 78, executarea silită nu conduce în mod obligatoriu la concluzia ca introducerea la organele administrativ-jurisdicţionale a contestaţiei ar trebui sa atragă după sine, imediat, suspendarea executării obligaţiei, dispoziţiile criticate avându-şi ratiunea în evitarea blocarii recuperării creanţelor statului faţă de debitorii aflaţi în culpa, pe toată perioada judecării contestaţiilor.

Dreptul de acces la justiţie, precum şi dreptul la apărare nu sunt incalcate, întrucât debitorul se poate adresa justiţiei, conform art. 78 din ordonanţa, şi, implicit, se bucura de dreptul de a-şi formula apărările ce crede de cuviinţă în faţa instanţei, în vederea anulării debitului pe care pretinde ca în mod ilegal organul financiar de control l-a instituit în sarcina sa.

Pe de altă parte, suspendarea executării unei creanţe, indiferent în ce faza a contestarii acesteia s-ar afla, nu constituie un drept, fiind, în fapt, o măsura de excepţie, asupra instituirii căreia legiuitorul este suveran sa aprecieze, ţinând seama, evident, şi de interesele existente în cauza; or, în speta, aceste interese sunt incontestabil legate de îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, în conformitate cu care acesta trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară.

III. În sfârşit, examinând dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, relative la repatrierea valutei, Curtea constata ca soluţionarea cauzei aflate în faţa instanţei judecătoreşti nu depinde de prevederile legale criticate, cauza având ca obiect contestaţia asupra executării unor titluri executorii. Deoarece, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii este inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor şi ale art. 10 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 108/1996, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cost" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.056/1999 al Tribunalului Dambovita - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

2.Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Doina Suliman