Lege
Lege nr. 248 din 20 iulie 2005
privind regimul liberei circulatii a cetăţenilor români în străinătate
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 682 din 29 iulie 2005
Textul actului · 55 de articole
100%
privind regimul liberei circulatii a cetăţenilor români în străinătate
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Prezenta lege stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la libera circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept.
(1)Cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţara. Nici o autoritate română nu îi poate interzice, în nici o situaţie, unui cetăţean român să se reintoarca pe teritoriul României.
(2)Cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, sa exercite drepturile şi sa îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.
(1)Limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege, şi consta în suspendarea sau, după caz, restrangerea exercitării acestui drept.
(2)Suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de parasire a teritoriului României, instituită de drept sau, după caz, de către autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi. Aceasta măsura are caracter individual, cu excepţia situaţiilor în care este instituită prin lege specială, în cazul apariţiei unor situaţii de natura sa o justifice în raport cu necesitatea asigurării apărării tarii sau a securităţii naţionale.
(3)Restrangerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state, dispusă de autorităţile competente române, în condiţiile prezentei legi.
(4)Autorităţile competente au obligaţia sa informeze în scris, în condiţiile prezentei legi, persoana împotriva căreia s-a instituit o măsura de limitare a exercitării dreptului de libera circulaţie, asupra motivelor care au determinat această măsură, precum şi asupra perioadei pentru care s-a limitat exerciţiul acestui drept.
(1)Pe perioada şederii în străinătate orice cetăţean român are dreptul la asistenţa şi protecţie din partea misiunilor diplomatice, precum şi a oficiilor consulare ale României.
(2)Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate au obligaţia sa acorde sprijin şi asistenţa, în condiţiile legii, cu sprijinul instituţiilor competente din ţara, cetăţenilor români aflaţi în dificultate sau care solicită ajutorul în vederea întoarcerii în ţara, precum şi de a întreprinde toate demersurile necesare pentru informarea cetăţenilor români asupra apariţiei unor situaţii de natura să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.
(3)Pe baza informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, organele poliţiei de frontieră sunt obligate sa îi informeze pe cetăţenii români care urmează sa calatoreasca în străinătate asupra apariţiei, pe teritoriile statelor de tranzit şi de destinaţie, a unor situaţii de natura să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.
Pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au următoarele obligaţii:
a)să respecte legislaţia României şi sa nu desfăşoare activităţi de natura sa compromita imaginea României ori care să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale;
b)să respecte legislaţia statului în care se afla, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România;
c)să depună toate diligenţele în vederea acordării de ajutor cetăţenilor români aflaţi în dificultate pe teritoriul statului pe care se afla, informand cu privire la astfel de situaţii misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul respectiv;
d)în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, sa informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;
e)sa informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenita în starea lor civilă.
(1)Tipurile de documente de călătorie pe baza cărora cetăţenii români pot călători în străinătate, eliberate în condiţiile prezentei legi, sunt următoarele:
a)pasaport diplomatic;
b)pasaport de serviciu;
c)pasaport simplu;
d)titlu de călătorie.
(2)Documentele de călătorie prevăzute la alin. (1) sunt proprietatea statului român şi fac dovada, în faţa autorităţilor române şi străine, a identităţii, cetateniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a călători în străinătate.
(3)Cetăţenii români pot călători în străinătate şi în baza altor documente stabilite prin acordurile internaţionale la care România sau, după caz, Guvernul României este parte.
(4)Procedura depunerii şi soluţionării cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate, actele care trebuie prezentate de solicitanţi la depunerea cererilor, precum şi termenele în care se soluţionează acestea se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Forma şi conţinutul documentelor de călătorie prevăzute la art. 6 alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Afacerilor Externe.
(1)Pasaportul diplomatic este documentul de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, în condiţiile prezentei legi, următoarelor categorii de persoane, în scopul facilitării reprezentării de către acestea a intereselor statului român în străinătate:
a)preşedintele României;
b)preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor;
c)membrii Senatului şi membrii Camerei Deputaţilor;
d)primul-ministru, membrii Guvernului şi persoanele asimilate ministrilor;
e)preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale;
f)avocatul poporului şi adjunctii acestuia;
g)preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
h)membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
i)preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii de Conturi;
j)procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general financiar al Curţii de Conturi şi adjunctii acestora;
k)preşedintele şi preşedinţii de secţie ai Consiliului Legislativ;
l)guvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României;
m)preşedintele şi vicepreşedinţii Academiei Române;
n)patriarhul, cardinalul, mitropolitii şi şefii cultelor din România, recunoscute de stat;
o)secretarii de stat şi persoanele asimilate acestora;
p)funcţionarii cu grad diplomatic şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în Ministerul Afacerilor Externe, prin detaşare de la alte instituţii, pe funcţii corespunzătoare funcţionarilor cu grad diplomatic;
q)funcţionarii cu grad consular şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în Ministerul Afacerilor Externe, prin detaşare de la alte instituţii, pe funcţii corespunzătoare funcţionarilor cu grad consular;
r)atasatii militari şi atasatii de afaceri interne, adjunctii acestora, precum şi funcţionarii superiori din organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale;
s)curierii diplomatici;
t)soţul, sotia şi copiii minori ai persoanelor prevăzute la lit. a)-r);
u)persoanele trimise în misiune oficială în străinătate, pentru susţinerea unor interese naţionale, pe bază de mandat şi pe durata acestuia, cu aprobarea ministrului afacerilor externe;
v)foştii şefi ai statului român, foştii presedinti ai Senatului şi Camerei Deputaţilor şi foştii prim-miniştri.
(2)Pasapoartele diplomatice se eliberează persoanelor prevăzute la alin. (1), după cum urmează:
a)la începutul mandatului cu care au fost investiti, în cazul celor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e), g), i), j), l) şi m);
b)înaintea primei deplasări care necesita utilizarea pasaportului diplomatic, în cazul celorlalte persoane prevăzute la alin. (1).
(1)Pasapoartele diplomatice se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin structura sa specializată, la solicitarea instituţiilor sau a autorităţilor publice interesate, care vor preciza scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate pe baza acestor documente de călătorie.
(2)În cazul în care structura specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Externe constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 8, poate refuza eliberarea pasaportului diplomatic, informand în acest sens instituţia solicitanta.
(1)Pasapoartele diplomatice se eliberează, de regula, cu o valabilitate de 5 ani, care poate fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii.
(2)În cazul persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. c), o)-r) şi u), pasapoartele diplomatice se pot elibera şi pentru o perioadă solicitată de instituţiile din care acestea fac parte, fără a se putea depăşi perioada maxima prevăzută la alin. (1).
(1)Titularii paşapoartelor diplomatice sunt obligaţi să le predea instituţiei din care fac parte, după cum urmează:
a)persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. e), g), i), j), l) şi m), la încheierea mandatului cu care au fost investite;
b)persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f), h), k) şi n), în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii pasaportului diplomatic.
(2)Persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. u) sunt obligate sa predea pasaportul diplomatic la Ministerul Afacerilor Externe, în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii pasaportului diplomatic.
(3)La încetarea calităţii prevăzute la art. 8 alin. (1), instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia sa predea documentul Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării.Secţiunea a 3-a Pasaportul de serviciu
Pasaportul de serviciu este documentul de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, în condiţiile prezentei legi, următoarelor categorii de persoane:
a)magistraţilor, când călătoresc în misiuni oficiale;
b)prefecţilor şi subprefecţilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, când călătoresc în misiuni oficiale;
c)funcţionarilor din aparatul central al administraţiei publice şi ai Parlamentului, când călătoresc în misiuni oficiale;
d)personalului tehnico-administrativ şi de serviciu al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare, al reprezentantelor permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, lectorilor trimişi în misiune de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi soţului, sotiei şi copiilor minori ai acestora;
e)preşedinţilor şi vicepreşedinţilor organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale la nivel naţional, legal constituite, când călătoresc în misiuni oficiale;
f)preşedinţilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, când se deplaseaza în străinătate în interes de serviciu;
g)altor persoane, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, când călătoresc în străinătate în misiuni oficiale.
(1)Pasapoartele de serviciu se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin structura sa specializată, la solicitarea instituţiilor, autorităţilor publice sau organizaţiilor interesate, care vor preciza scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate în baza acestor documente de călătorie.
(2)Pasapoartele de serviciu se eliberează cu o valabilitate de 5 ani, care poate fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii.
(1)Pasapoartele de serviciu pot fi folosite de titularii acestora numai atunci când se deplaseaza în străinătate în calitate oficială, în interesul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte.
(2)În termen de 5 zile de la întoarcerea în ţara, titularul are obligaţia de a preda pasaportul de serviciu, spre păstrare, la autoritatea sau instituţia publică din care face parte. Pe cale de excepţie, şeful autorităţii sau instituţiei publice poate dispune ca pasaportul de serviciu sa rămână în posesia titularului atunci când acesta, prin natura activităţii desfăşurate, se deplaseaza frecvent în străinătate, cu condiţia ca perioada de şedere pe teritoriul României, între doua deplasări, sa nu depăşească 30 de zile.
(3)La încetarea calităţii prevăzute la art. 12, autoritatea sau instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia sa predea pasaportul de serviciu Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării.Secţiunea a 4-a Pasaportul simplu
(1)Pasaportul simplu se eliberează, la cerere, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi nu se afla în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.
(2)Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţara, la serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenta paşapoartelor simple, în a căror rază de competenţa au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
(3)Persoanele care, din motive obiective, nu se pot prezenta personal la serviciile publice comunitare pot depune cererile prin mandatar, cu procura specială, autentificată în ţara de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României.
(4)Eliberarea paşapoartelor simple este supusă taxelor consulare prevăzute de lege.
(5)În situaţia în care titularul constata faptul ca datele de identitate înscrise în pasaport sunt incomplete sau inexacte, trebuie să sesizeze autoritatea emitenta, care este obligată sa îi elibereze un nou document. În acest caz, eliberarea noului pasaport nu este supusă taxelor prevăzute la alin. (4).
(1)Cetăţenii români nu pot deţine în acelaşi timp decât câte un singur pasaport simplu valabil, cu excepţia cazurilor care justifica deţinerea simultană a doua sau mai multe paşapoarte, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(2)Cetăţenii români care sunt titulari ai mai multor paşapoarte valabile, în condiţiile prezentei legi, au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la încetarea cazurilor prevăzute la alin. (1), sa predea autorităţilor competente pasapoartele deţinute suplimentar.
(3)Ordinul ministrului administraţiei şi internelor prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)Minorilor cetăţeni români, care nu se afla în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, li se eliberează paşapoarte simple în următoarele condiţii:
a)în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;
b)în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal.
(2)Minorii cetăţeni români, care nu au împlinit vârsta de 14 ani, pot fi incluşi în pasapoartele ambilor părinţi sau, după caz, în pasaportul unuia dintre părinţi, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a). În cazul în care minorul este titular al unui pasaport simplu, acesta poate fi anulat la solicitarea părintelui, concomitent cu efectuarea menţiunii privind includerea în pasaportul acestuia.
(3)În situaţia în care se solicita, în conformitate cu alin. (1) şi (2), eliberarea unui pasaport pentru un minor sau, după caz, includerea minorului în pasaportul unui părinte şi nu exista, dacă legea o cere, acordul celuilalt părinte, autorităţile responsabile cu emiterea paşapoartelor simple procedează după cum urmează:
a)dacă solicitantul argumenteaza necesitatea eliberării sau includerii prin faptul ca minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise ori avizate de autorităţile medicale române, vor elibera pasaportul sau, după caz, vor include minorul în pasaportul părintelui solicitant;
b)dacă solicitantul argumenteaza necesitatea eliberării sau includerii prin faptul ca minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale, prezentând documente doveditoare în acest sens, vor elibera pasaportul sau, după caz, vor include minorul în pasaportul părintelui solicitant numai cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4)În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani şi care se afla în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a), dar care nu prezintă acordul nici unuia dintre părinţi, autorităţile competente vor emite pasaportul numai cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5)Dacă pasaportul a fost emis de autorităţile competente în condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), acestea au obligaţia de a-i informa părinţii, concomitent sau de îndată ce este posibil.
(6)Emiterea pasaportului pentru minor sau, după caz, includerea acestuia în pasaportul unuia dintre părinţi, în situaţia în care exista neintelegeri între aceştia cu privire la exprimarea acordului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (3) şi (4), se efectuează numai după soluţionarea neintelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.
(1)Valabilitatea paşapoartelor simple este stabilită după cum urmează: a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani; b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani; c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.
(2)Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, pasapoartele se pot elibera cu o valabilitate solicitată de părinţi sau, după caz, de reprezentanţii legali, fără a se putea depăşi valabilitatea maxima prevăzută la alin. (1) lit. a).
(3)Pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, pasapoartele se pot elibera, la cererea părinţilor, cu o valabilitate mai mica decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), cu condiţia sa nu depăşească data la care titularul împlineşte vârsta de 18 ani.
(4)Valabilitatea paşapoartelor simple încetează de drept la data la care se constata de către autorităţile competente faptul ca sunt deteriorate ori distruse sau, după caz, existenta în conţinutul acestora a unor ştersături ori modificări operate fără drept.
(1)Valabilitatea menţiunii privind înscrierea minorilor în pasaportul părintelui este de 3 ani, dar nu mai mare decât valabilitatea pasaportului, precum şi decât perioada rămasă până la împlinirea vârstei de 14 ani de către aceştia.
(2)În situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (4), valabilitatea menţiunii privind înscrierea minorilor în pasaportul părintelui încetează de drept odată cu cea a pasaportului.
(1)Pasapoartele simple se păstrează de către titulari, care au obligaţia de a nu le instraina, cu excepţia situaţiilor în care documentele se reţin de autorităţile competente sau se depun la misiunile diplomatice ori oficiile consulare străine, în vederea aplicării vizei.
(2)Pasapoartele simple ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani se păstrează de către părinţii acestora, reprezentanţii legali sau, după caz, de către insotitori, atunci când minorii se deplaseaza în străinătate împreună cu alte persoane, în condiţiile prezentei legi.
(3)Pasapoartele simple pot fi reţinute numai de către organele de poliţie, autorităţile judiciare, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenta paşapoartelor simple, precum şi cele pentru evidenta persoanelor, doar în cazul în care situaţia o impune, pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege. În aceste situaţii autorităţile care reţin pasapoartele au obligaţia sa elibereze titularului o dovadă care să ateste faptul ca pasaportul a fost reţinut, precum şi motivele care au stat la baza acestei măsuri.
(4)Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia de a păstra pasapoartele în condiţii care să nu implice riscul deteriorării, distrugerii sau pierderii acestora.
(1)Dacă în urma depunerii cererii pentru eliberarea pasaportului sau, după caz, pentru includerea minorilor în pasaportul părintelui se constata faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, solicitantului i se respinge cererea.
(2)Decizia de respingere a cererii, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului în scris, în termenul stabilit pentru soluţionarea cererii.
(3)Decizia de respingere a cererii este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.Secţiunea a 5-a Titlul de călătorie
Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai poseda document de călătorie valabil, pentru ca titularul să îşi poată continua călătoria, reglementa şederea ori pentru a se întoarce în ţara.
Titlul de călătorie se eliberează cu valabilitatea de cel mult un an. Valabilitatea titlului de călătorie încetează de drept la data intrării titularului în România.
Prevederile art. 20 referitoare la obligaţia neinstrainarii şi condiţiile păstrării paşapoartelor simple se aplică în mod corespunzător şi în cazul titlurilor de călătorie.
(1)Pierderea documentelor de călătorie se declara de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la autoritatea care l-a eliberat, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
(2)Distrugerea documentului de călătorie se declara, în cazul pasaportului simplu, de către titular la autoritatea competentă, cu ocazia solicitării eliberării unui nou pasaport.
(3)Furtul documentului de călătorie se declara de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie din ţara sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverinte care să ateste declararea evenimentului respectiv.
(4)În cazul pierderii, distrugerii sau furtului paşapoartelor diplomatice şi de serviciu, titularul are întotdeauna obligaţia de a informa de îndată Ministerul Afacerilor Externe sau, după caz, instituţia din care face parte.
(5)Organele de poliţie române sesizate în legătură cu pierderea sau furtul documentului de călătorie sunt obligate sa elibereze titularului o adeverinta care să ateste declararea evenimentului respectiv.
(1)Documentele de călătorie găsite, precum şi cele care au aparţinut persoanelor decedate se predau autorităţii emitente sau celei mai apropiate unităţi de poliţie, care are obligaţia de a le transmite autorităţii emitente.
(2)Documentele de călătorie declarate pierdute sau furate, recuperate de autorităţile emitente, pot fi restituite titularilor, dacă mai sunt valabile şi dacă nu li s-au eliberat noi documente în locul acestora, în condiţiile prezentei legi.
(1)Autorităţile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate şi care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condiţiile prevăzute la art. 25. (2) În cazul în care titularul unui document de călătorie, eliberat în condiţiile prevăzute la alin. (1), găseşte documentul declarat pierdut sau furat, are obligaţia de a nu-l folosi şi de a-l depune de îndată la autoritatea emitenta ori, după caz, la instituţia din care face parte.
(3)Documentul declarat pierdut sau furat, găsit de titular după ce a declarat evenimentul în condiţiile prevăzute la art. 25, dar înainte de a i se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condiţiile prezentei legi, numai după ce informează autoritatea emitenta cu privire la găsirea acestuia.
(1)Organele poliţiei de frontieră permit cetăţenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani şi minorilor căsătoriti în condiţiile legii, care sunt titulari de documente de călătorie valabile, sa iasa de pe teritoriul României, dacă nu se afla în una dintre situaţiile de limitare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate.
(2)Cetăţenilor români împotriva cărora s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se poate permite ieşirea din România numai dacă se afla în una dintre următoarele situaţii:
a)declara că nu călătoresc în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură;
b)din documentele de transport nu rezultă faptul ca urmează sa calatoreasca în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură;
c)punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este unul situat la frontiera comuna cu statul cu privire la care s-a instituit această măsură.
(3)În cazul în care se permite ieşirea din România în condiţiile prevăzute la alin. (2), cetăţeanului român i se pune în vedere de către organele poliţiei de frontieră faptul ca, pe perioada deplasarii în străinătate, nu are dreptul sa calatoreasca în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, pe perioada pentru care s-a dispus aceasta restrangere.
(4)Prevederile alin. (2) referitoare la situaţiile în care se permite ieşirea din România a cetăţeanului român împotriva căruia s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate nu se aplică persoanelor care se legitimează în punctul de trecere a frontierei cu pasaport diplomatic sau de serviciu, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 40 lit. a)-c).
(5)Titularul pasaportului simplu împotriva căruia s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate poate călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură numai în situaţii excepţionale, determinate de motive obiective care necesita prezenta acestuia în statul respectiv, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(1)La întoarcerea pe teritoriul României, cetăţenii români au obligaţia să prezinte organelor poliţiei de frontieră documentele de călătorie în străinătate valabile, emise de autorităţile competente române din ţara sau din străinătate.
(2)Organele poliţiei de frontieră pot permite intrarea pe teritoriul României a cetăţeanului român care se legitimează cu un document de călătorie emis de autorităţile competente române, a cărui valabilitate a încetat, numai după efectuarea verificărilor corespunzătoare în evidentele specifice, cu privire la identitatea şi cetăţenia titularului. În acest caz durata verificărilor efectuate nu poate depăşi 24 de ore din momentul prezentării solicitantului în punctul de trecere a frontierei.
(3)În cazul în care persoana care se prezintă în punctul de trecere a frontierei pentru a intra pe teritoriul României declara ca este cetăţean român, dar nu poseda documente eliberate de autorităţile române, valabile sau expirate, care să ateste identitatea acesteia, organele poliţiei de frontieră efectuează în cel mai scurt timp posibil verificările necesare pentru stabilirea identităţii şi cetateniei persoanei respective.
(4)În situaţia în care persoana prevăzută la alin. (3) este titulara a unui document de călătorie eliberat de un alt stat şi îndeplineşte condiţiile de intrare pe teritoriul României, potrivit legii, organele poliţiei de frontieră permit intrarea acesteia în ţara, în calitate de străin, şi o îndrumă totodată să se adreseze Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru clarificarea situaţiei privind cetăţenia română.
(5)Organele poliţiei de frontieră sunt obligate să permită intrarea pe teritoriul României persoanelor prevăzute la alin. (2) şi (3), de îndată ce stabilesc identitatea acestora, precum şi faptul ca sunt cetăţeni români.
(6)În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în funcţie de intervalul de timp necesar pentru efectuarea verificărilor corespunzătoare de către organele poliţiei de frontieră, persoana poate fi cazata, cu acordul acesteia, într-un spaţiu special amenajat în incinta punctului de trecere a frontierei, pus la dispoziţie de administratorul acestuia.
(1)Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţara a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizica majoră, în următoarele cazuri:
a)minorului care este înscris în documentele de călătorie ale ambilor părinţi sau, după caz, este titular al unui document de călătorie individual şi călătoreşte în străinătate însoţit de aceştia i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia;
b)minorului care este înscris în pasaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui pasaport individual şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
c)minorului care este înscris în pasaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui pasaport individual şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului ca minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;
d)minorului care este titular al unui pasaport individual şi călătoreşte însoţit de o altă persoană fizica majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana insotitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sau legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale insotitorului respectiv.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau, după caz, declarat dispărut, în condiţiile legii, dacă însoţitorul face dovada în acest sens, cu excepţia cazului în care ambii părinţi se afla în aceasta situaţie, când este obligatorie declaraţia reprezentantului legal al minorului.
(3)Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. b)-d), organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a minorilor însoţiţi, numai în următoarele situaţii:
a)în cazul în care însoţitorul argumenteaza necesitatea călătoriei în străinătate prin faptul ca minorul urmează sa beneficieze de un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, cu condiţia să prezinte documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care urmează să se acorde tratamentul medical respectiv, chiar dacă nu exista acordul ambilor părinţi, al celuilalt părinte, al părintelui supravieţuitor sau al reprezentantului legal;
b)în cazul în care însoţitorul argumenteaza necesitatea călătoriei în străinătate prin faptul ca minorul se deplaseaza pentru studii sau concursuri oficiale, cu condiţia să prezinte documente doveditoare în acest sens, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura aceste studii sau concursuri, precum şi avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile prevăzute în normele metodologice, chiar dacă nu exista acordul celuilalt părinte.
(4)Pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), declaraţia părinţilor, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului legal, după caz, trebuie să cuprindă şi următoarele menţiuni:
a)scopul deplasarii;
b)ruta urmată până în statul de destinaţie;
c)indicarea faptului dacă minorul urmează sa rămână în statul de destinaţie, caz în care trebuie menţionată persoana căreia urmează a-i fi încredinţat minorul, sau dacă urmează să se reintoarca împreună cu un însoţitor, ale cărui date de identitate trebuie indicate, în cazul în care acesta este o altă persoană decât cea cu care iese din România.
(5)Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, sa desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.
(6)Organele poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a minorilor însoţiţi numai dacă se constată că se respecta informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) şi la alin. (4), referitoare la însoţitor, perioada deplasarii şi ruta care trebuie urmată, iar în situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă se constată că ruta aleasă pentru deplasare şi momentul prezentării la ieşirea din ţara se justifica în raport cu destinaţia, respectiv cu perioada deplasarii.
(7)Declaraţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) trebuie redactate în doua exemplare şi trebuie să fie autentificate în ţara de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, sa îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinței supralegalizarii actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare. Un exemplar al declaraţiei se păstrează de către însoţitor, iar al doilea exemplar însoţeşte pasaportul minorului.
(1)În situaţia în care organele poliţiei de frontieră constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru ca minorul sa iasa din România, vor întrerupe călătoria acestuia. Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi, vor proceda la informarea imediata a acestora, punându-le în vedere sa îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibila informarea părinţilor, organele poliţiei de frontieră vor anunta de îndată Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care va iniţia procedura aplicabilă minorilor neinsotiti, potrivit legii.
(2)Organele poliţiei de frontieră vor întrerupe, de asemenea, călătoria minorului, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 30, în următoarele situaţii:
a)însoţitorul este cetăţean străin şi nu face dovada faptului ca are dreptul să se reintoarca în România, deşi în declaraţia părinţilor sau, după caz, a reprezentantului legal se menţionează că minorul se va reintoarce împreună cu acelaşi însoţitor;
b)însoţitorul a săvârşit anterior una dintre infracţiunile următoare, cu excepţia cazului în care a fost reabilitat pentru aceasta infracţiune:
1.omor, omor calificat, omor deosebit de grav;
2.infracţiuni privitoare la viaţa sexuală;
3.cerşetorie;
4.lipsire de libertate în mod ilegal;
5.sclavie;
6.prostituţie;
7.proxenetism;
8.infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
9.infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane;
10.trafic de migranti;
11.trafic de tesuturi sau organe umane;
12.infracţiuni de terorism;
c)însoţitorul este cetăţean străin şi părăseşte teritoriul României ca urmare a unei decizii de îndepărtare de pe teritoriul României, dispusă în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care este părinte al minorului şi exista acordul celuilalt părinte, dat în condiţiile prevăzute la art. 30;
d)insotitorului sau, după caz, minorului i-a fost limitat, în condiţiile prezentei legi, exerciţiul dreptului la libera circulaţie în străinătate pentru statul de destinaţie ori pentru un stat care urmează să fie tranzitat, în perioada în care urmează sa calatoreasca împreună;
e)însoţitorul nu este persoana căreia i-a fost încredinţată de către instanţa supravegherea minorului, atunci când faţă de acesta s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale;
f)minorul refuza sa iasa din ţara, dacă a împlinit vârsta de 14 ani.
(3)Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care exista neintelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neintelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.
(4)În vederea constatării de către organele poliţiei de frontieră a situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. e), instanţa care dispune măsura educativă a libertăţii supravegheate este obligată sa comunice această măsură Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Autoritatea competenţa sa elibereze minorului pasaport simplu efectuează în acest document menţiunile corespunzătoare referitoare la persoana căreia i-a fost încredinţată supravegherea minorului.
(1)Până la preluarea minorului de către părinte sau, după caz, de către o altă persoană, în condiţiile prezentei legi, însoţitorul prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d), care călătoreşte în străinătate în condiţiile prezentei legi împreună cu acesta, are următoarele obligaţii:
a)sa acorde îngrijire şi supraveghere minorului pe toată durata deplasarii;
b)sa nu abandoneze minorul;
c)sa nu încredinţeze minorul altei persoane decât părintelui, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c) ori, în cazuri deosebite, autorităţilor străine competente în domeniul acordării de asistenţa şi protecţie pentru minori;
d)să respecte scopul, ruta şi durata deplasarii menţionate în declaraţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. d), cu excepţia situaţiei când exista acordul ulterior al acestora cu privire la schimbările intervenite;
e)în cazul dispariţiei minorului pe perioada deplasarii în străinătate, sa anunţe de îndată autorităţile competente de pe teritoriul statului unde s-a produs evenimentul, precum şi cea mai apropiată reprezentanta diplomatică sau oficiu consular al României, solicitând eliberarea unei adeverinte în acest sens;
f)sa informeze de îndată ce este posibil cea mai apropiată reprezentanta diplomatică sau oficiu consular al României, în cazul apariţiei unei situaţii obiective de natura sa intrerupa călătoria, sa schimbe ruta, să depăşească durata călătoriei indicate de părinţi sau de reprezentantul legal;
g)în cazul în care nu este posibila încredinţarea minorului persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c), sa anunţe imediat cea mai apropiată reprezentanta diplomatică sau oficiu consular al României, în vederea reunificarii familiale a minorului sau, după caz, să se reintoarca în România cu acesta.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)-g), misiunea diplomatică sau oficiul consular sesizat are obligaţia de a informa imediat, direct sau prin intermediul Direcţiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cat şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea anunţării părinţilor ori a reprezentantului legal al minorului în legătură cu evenimentul produs.
Minorul care călătoreşte în străinătate însoţit de cel puţin unul dintre părinţi sau de reprezentantul sau legal nu poate fi încredinţat de către acesta unei persoane de pe teritoriul altui stat, atunci când faţă de minor s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale.
(1)Cetăţeanului român care şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat i se aplică în pasaportul simplu de către autorităţile competente, la cererea acestuia, menţiunea privind stabilirea domiciliului în acel stat, dacă se afla în una dintre următoarele situaţii:
a)a dobândit un drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;
b)a dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificarii familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;
c)a dobândit un drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanenta pe teritoriul statului respectiv;
d)a dobândit cetăţenia statului respectiv.
(2)Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate are obligaţia ca, la înmânarea pasaportului în care a fost aplicată menţiunea prevăzută la alin. (1), sa predea actul de identitate care atesta existenta domiciliului în România, emis de autorităţile române.
(3)Actele necesare, procedura şi termenele de soluţionare a cererii privind aplicarea în pasaportul simplu a menţiunii privind stabilirea domiciliului în străinătate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Cetăţeanului român care are domiciliul în străinătate şi solicita autorităţilor competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetateniei române, i se eliberează documentele respective, în condiţiile legii, numai după ce se atesta de către Direcţia Generală de Paşapoarte, la cererea acestor autorităţi, faptul ca solicitantul este cetăţean român.
(1)Cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi minorului căsătorit cu respectarea legii, care şi-au stabilit domiciliul în România, li se anulează, la cerere, menţiunea din pasaportul simplu privind stabilirea domiciliului în străinătate şi li se eliberează carte de identitate, în condiţiile legii.
(2)Cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate şi a fost returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz, a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în România, sa declare autorităţilor competente locul unde şi-a stabilit domiciliul, în condiţiile legii.
Minorul îşi stabileşte domiciliul în străinătate sau, după caz, în România, în condiţiile Codului familiei şi ale altor legi speciale care cuprind reglementări în aceasta materie.
Restrangerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane:
a)cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat;
b)cu privire la persoana a carei prezenta pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma sa o desfăşoare, ar aduce atingere grava intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
(1)În situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui raza teritorială se afla domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
(2)În situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competente în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează sa o desfăşoare în străinătate, de către tribunalul în a cărui raza teritorială se afla domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa se pronunţa, prin hotărâre, în termen de 5 zile de la primirea solicitării autorităţilor competente, şi comunică hotărârea persoanei, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenta paşapoartelor simple, competent sa elibereze pasaportul simplu persoanei împotriva căreia a fost dispusă măsura.
(4)Hotărârea prevăzută la alin. (3) este supusă apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la curtea de apel competenţa teritorial. Instanţa se pronunţa în termen de 3 zile de la data primirii cererii.
(5)Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, termenul de recurs, precum şi cel de judecată fiind cele prevăzute la alin. (4).
(6)Exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) şi (5) nu suspenda executarea hotărârii instanţei.
(7)Prezenta procurorului la toate şedinţele de judecată este obligatorie.
(8)În baza hotărârii definitive şi irevocabile a instanţei competente, prin care s-a dispus măsura, serviciul public comunitar prevăzut la alin. (3) efectuează în pasaportul simplu al persoanei menţiunile corespunzătoare referitoare la perioada şi statul/statele pentru care se aplică măsura restrângerii exercitării dreptului de a călători în străinătate.
Exercitarea de către o persoană a dreptului la libera circulaţie în străinătate se suspenda numai în următoarele situaţii:
a)este invinuita sau inculpata într-o cauza penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de procedura penală;
b)a fost condamnata şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate;
c)este internată într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, în condiţiile legii penale;
d)nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, dispusă în condiţiile prezentei legi.
(1)În vederea punerii în executare de către autorităţile competente a măsurii de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, autorităţile care au dispus măsurile prevăzute la art. 40 lit. a)-c) au obligaţia de a le comunică Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera.
(2)Suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate încetează de drept la data la care încetează măsura dispusă în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 40 lit. a)-c).
(1)În situaţia prevăzută la art. 40 lit. d) măsura se dispune, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera sau a Direcţiei Generale de Paşapoarte, de către tribunalul în a cărui raza teritorială se afla domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani. Prevederile art. 39 alin. (3)-(7) şi ale art. 41 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(2)În situaţia în care persoana împotriva căreia se instituie măsura suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a fost returnată în baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la libera circulaţie în străinătate, perioada pentru care se poate suspenda acest drept poate fi majorată până la 5 ani, în condiţiile alin. (1).
Pe durata suspendării exercitării la libera circulaţie în străinătate, cetăţeanului român i se poate refuza temporar eliberarea documentului de călătorie de către autoritatea competentă sa elibereze aceste documente, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras de către autorităţile competente sa pună în executare măsura.
(1)La cererea persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura prevăzută la art. 40, în condiţiile art. 42, instanţa de judecată care a instituit această măsură poate dispune suspendarea temporară a executării acesteia şi înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 39 alin. (3)-(7), în următoarele cazuri:
a)persoana urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române;
b)în cazul decesului în străinătate al soţului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv;
c)în alte situaţii obiective care necesita prezenta temporară a persoanei pe teritoriul altui stat, fără de care interesele legitime ale acesteia sau ale altui cetăţean ar fi în mod grav afectate.
(2)În cazul în care instanţa admite cererea prevăzută la alin. (1), prin hotărârea pe care o pronunţa trebuie să stabilească perioada exactă, precum şi statul/statele în care persoana poate călători.
(3)Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţara a persoanei prevăzute la alin. (1), în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) şi (3), dacă prezintă hotărârea instanţei de judecată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care se suspenda temporar executarea măsurii prevăzute la art. 40.
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea penală, civilă, contravenţională sau administrativă a persoanei vinovate.
Următoarele fapte constituie contravenţii:
a)nerespectarea obligaţiei de predare a paşapoartelor diplomatice, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1);
b)nerespectarea de către titularii paşapoartelor diplomatice a obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (2);
c)folosirea paşapoartelor de serviciu în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 14 alin. (1);
d)nerespectarea de către titularii paşapoartelor de serviciu a obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (2);
e)nerespectarea de către titularii mai multor paşapoarte simple a obligaţiei prevăzute la art. 16 alin. (2);
f)nerespectarea de către titularii paşapoartelor simple a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1);
g)nerespectarea condiţiei privind păstrarea paşapoartelor simple ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani de către insotitori, prevăzută la art. 20 alin. (2);
h)reţinerea pasaportului aparţinând unei persoane, de către alte persoane decât cele autorizate, în condiţiile art. 20 alin. (3);
i)nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) a obligaţiei prevăzute la alin. (4);
j)nerespectarea de către titularul pasaportului simplu, declarat furat sau pierdut, a obligaţiei de a nu-l folosi, prevăzută la art. 27 alin. (2);
k)folosirea pasaportului declarat furat sau pierdut, de către titularul acestuia, fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 27 alin. (3);
l)nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) de către însoţitorul minorului, cu excepţia situaţiei în care a existat acordul părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal;
m)nerespectarea termenului prevăzut la art. 36 alin. (2) de către persoana returnată de pe teritoriul statului unde îşi stabilise domiciliul;
n)pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentului de călătorie în mod repetat, într-un interval de 3 ani.
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 46 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 300.000 lei la 500.000 lei, cele prevăzute la lit. a), d), e), g), i), k) şi n);
b)cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, cele prevăzute la lit. b), c), f) şi j);
c)cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei, cea prevăzută la lit. m);
d)cu amendă de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei, cea prevăzută la lit. l);
e)cu amendă de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei, cea prevăzută la lit. h).
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se vor actualiza prin hotărâre a Guvernului.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ori, după caz, de către agenţi constatatori anume desemnaţi ai altor instituţii sau autorităţi, potrivit competentelor.
Contravenţiilor prevăzute la art. 46 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
(1)Împiedicarea de orice fel, fără drept, a exercitării de către cetăţeanul român a dreptului la libera circulaţie în străinătate, prin refuzul eliberării sau reţinerea documentului de călătorie ori prin refuzul permiterii de a ieşi şi de a intra din/în România în alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(1)Fapta persoanei prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) de a fi lăsat minorul într-un alt stat, cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), e) şi g), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părintelui sau, după caz, a reprezentantului legal al minorului.
Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnarii unui cetăţean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art. 40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauza face dovada ca are drept de intrare.
Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu următoarele excepţii:
a)Hotărârea Guvernului nr. 460/2001 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de paşapoarte româneşti, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 25 mai 2001;
b)Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţara, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 14 noiembrie 2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 177/2002, cu completările ulterioare, şi Ordinul ministrului de interne nr. 177/2001 pentru stabilirea cuantumului sumei minime în valută liber convertibilă pe care cetăţenii români trebuie să o detina la ieşirea din ţara, când călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 28 noiembrie 2001, care se abroga la data aderării României la Uniunea Europeană.
(1)Măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pasaportul, dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)-e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân în vigoare sau, după caz, încetează după cum urmează:
a)cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)-c) rămân în vigoare în aceleaşi condiţii;
b)cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. d) încetează de drept;
c)cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnati în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrangere a dreptului la libera circulaţie în străinătate, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (3)-(8), precum şi, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte.
(2)Cererile pentru eliberarea sau prelungirea documentelor de călătorie, precum şi cele pentru includerea oricăror menţiuni în aceste documente, depuse la autorităţile competente înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DAN RADU RUSANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucureşti, 20 iulie 2005.
Nr. 248.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.