Ordin nr. 1.845 din 22 decembrie 2003

În temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 735/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare, în baza prevederilor art. 128 alin. (1), art. 142, art. 145 alin. (6), art. 147 alin. (10), art. 149 alin. (5), art. 151 şi ale art. 161 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Capitolul INorme de aplicare a art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 1

Conform art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestora. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.

Capitolul IINorme de aplicare a scutirilor de taxă pe valoarea adăugată pentru importurile de bunuri prevăzute la art. 142 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 2

(1)Potrivit art. 142 lit. d) din Legea nr. 571/2003, este scutit de taxa pe valoarea adăugată importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme.

(2)Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor.

Articolul 3

(1)Potrivit art. 142 lit. e) din Legea nr. 571/2003, este scutit de taxa pe valoarea adăugată importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme.

(2)Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.

Articolul 4

(1)Potrivit art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003, este scutit de taxa pe valoarea adăugată importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, educativ, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme.

(2)Scutirea se aplică de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligaţii de plată şi a unei declaraţii pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003, că nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi că vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag răspunderea civilă sau penală, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare. Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile legale privind importul mărfurilor şi să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului. Organele de control fiscal şi ale Gărzii Financiare sunt obligate să urmărească destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia, să sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.

(3)Bunurile destinate apărării sănătăţii, pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003, sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003.

Articolul 5

(1)Potrivit art. 142 lit. i) din Legea nr. 571/2003, este scutit de taxa pe valoarea adăugată importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme.

(2)Prin împrumuturi nerambursabile acordate României, în sensul art. 142 lit. i) din Legea nr. 571/2003, se înţelege împrumuturile băneşti acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară.

(3)Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile.

(4)Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară.

(5)Organele de control fiscal şi ale Gărzii Financiare sunt obligate să urmărească destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în ţară a bunurilor, să sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.

Articolul 6

(1)Potrivit art. 142 lit. j) din Legea nr. 571/2003, este scutit de taxa pe valoarea adăugată importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2)Bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:

a)bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale;

b)bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situaţia vamală a acestora;

c)bunurile confiscate de autorităţile competente, potrivit legii.

(3)Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizării şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului, respectiv:

a)nu pot beneficia de prevederile art. 142 lit. j) din Legea nr. 571/2003 agenţii economici care operează în domeniile: agricultură, activităţi de instruire a angajaţilor în domeniul mediului, proiectarea şi fabricarea de mijloace de transport care pot fi exploatate cu mai puţine resurse naturale, acţiunile întreprinse în cadrul instalaţiilor sau al altor unităţi de producţie în vederea îmbunătăţirii siguranţei în exploatare sau igienizării;

b)ajutoarele pentru protecţia mediului trebuie acordate, de regulă, numai agenţilor economici care respectă principiul "internalizarea costurilor", respectiv toate costurile legate de protecţia mediului trebuie să fie incluse în costurile de producţie ale agentului economic, şi sunt acordate în vederea atingerii unor standarde de mediu mai mari decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare;

c)în cazul în care agenţii economici dovedesc imposibilitatea respectării acestui principiu, ajutorul de stat acordat pentru alinierea la standardele de mediu generale existente trebuie să fie limitat în timp;

d)pentru întreprinderile mici şi mijlocii se pot acorda ajutoare pe o perioadă de 3 ani pentru a se conforma noilor norme care prevăd standarde de mediu;

e)ajutorul pentru protecţia mediului poate fi acordat: pentru investiţii, pentru reabilitarea amplasamentelor industriale poluate, pentru reamplasarea agenţilor economici;

f)intensitatea maximă a ajutorului reprezintă ponderea ajutorului de stat în total costuri eligibile aferente investiţiei şi are următoarele plafoane în cazul investiţiilor: rata ajutorului regional - 50% pentru firmele mari, 65% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, plus 10%. În cazul în care se demonstrează caracterul indispensabil al investiţiei, se pot acorda ajutoare pentru investiţii în favoarea producerii de energie regenerabilă şi acestea pot atinge până la 100% din costurile eligibile. Costurile eligibile trebuie să se limiteze strict la costurile suplimentare generate de investiţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de protecţie a mediului. Costurile eligibile trebuie calculate făcând abstracţie de avantajele obţinute dintr-o eventuală creştere a capacităţii, de economiile de costuri realizate în primii 5 ani de viaţă ai investiţiei şi de producţia auxiliară suplimentară obţinută în respectiva perioadă de 5 ani. În cazul investiţiilor pentru producerea de energie din surse regenerabile, costurile eligibile ale investiţiei sunt în mod normal costurile suplimentare suportate de către agentul economic în comparaţie cu o instalaţie de energie convenţională care are aceeaşi capacitate de producţie efectivă de energie;

g)în cazul reabilitării amplasamentelor industriale poluate, intensitatea maximă admisibilă a ajutorului de stat poate ajunge la 100% din costurile eligibile plus 15% din costul total al lucrării. Costurile eligibile sunt egale cu costurile lucrării de reabilitare diminuate cu creşterea valorii terenului;

h)în cazul reamplasării agenţilor economici, intensitatea maximă admisibilă a ajutorului de stat are aceleaşi praguri ca în cazul ajutorului pentru investiţii. Costurile eligibile nu includ şi cheltuielile legate de eventualele creşteri ale capacităţilor;

i)ajutoarele pentru protecţia mediului nu pot fi combinate cu alte forme de ajutor cu acelaşi obiectiv sau obiective diferite dacă un asemenea cumul atinge o intensitate a ajutorului mai mare decât cele prevăzute mai sus.

Capitolul IIINorme de aplicare a art. 145 alin. (6) şi (10) şi art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 7

(1)Potrivit art. 145 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii destinate realizării de operaţiuni prevăzute la art. 145 alin. (3)-(5) din Legea nr. 571/2003, efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care nu aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Legea nr. 571/2003, în condiţii prevăzute prin norme.

(2)Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:

a)în situaţia în care sunt persoane impozabile stabilite în străinătate şi trebuie să îşi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;

b)în caz de reorganizare, când o entitate se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;

c)în orice situaţie în care între momentul înfiinţării juridice a unei persoane impozabile şi data la care i se atribuie codul fiscal de plătitor de taxă pe valoarea adăugată există un decalaj de timp.

Articolul 8

(1)Potrivit art. 145 alin. (10) din Legea nr. 571/2003, în situaţiile prevăzute la art. 138 din Legea nr. 571/2003, precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată conform procedurii stabilite prin norme.

(2)În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să îşi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

(3)Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (2) şi art. 7 din prezentul ordin trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a)bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b)persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate.

(4)Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 571/2003, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(5)În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să îşi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial .

(6)Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Legea nr. 571/2003 beneficiarii sunt obligaţi să îşi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din aceeaşi lege, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ.

Articolul 9

(1)Potrivit art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situaţia în care persoana impozabilă renunţă la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fişa pe plătitor.

(2)Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Legea nr. 571/2003, cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare conform alin. (1).

(3)Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate până la această dată, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul privind taxa pe valoarea adăugată.

Capitolul IVNorme de aplicare a prevederilor art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 10

(1)Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă, stabilită în străinătate, la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a)declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România;

b)copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c)acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

(2)Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(3)Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul fiscal atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul fiscal atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. Atribuirea codului fiscal se face de către Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. În cazul respingerii cererii decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

(4)Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, atât timp cât durează mandatul său. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate, privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România, sunt cele stabilite la titlul VI din Legea nr. 571/2003 pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Legea nr. 571/2003 nu sunt aplicabile pentru persoanele impozabile stabilite în străinătate.

(5)Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România.

(6)Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în această sumă taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. La completarea facturii fiscale se derogă de la toate prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

a)numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;

b)la rubrica "furnizor" se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul fiscal atribuit pentru persoana stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c)numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a beneficiarului, la rubrica "cumpărător";

d)denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate;

e)valoarea bunurilor/serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obţinută prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii fiscale;

f)cota de taxă pe valoarea adăugată;

g)valoarea taxei pe valoarea adăugată;

h)la total de plată se va înscrie numai suma taxei pe valoarea adăugată.

(7)Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu îi este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea sa proprie pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată separat.

(8)Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie, de regulă, să deţină documentele originale prevăzute de lege. Cu aprobarea organului fiscal la care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, reprezentantul fiscal poate justifica deducerea taxei pe valoarea adăugată pe baza fotocopiei de pe factura originală, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)persoana impozabilă stabilită în străinătate să justifice organului fiscal obligaţia legală, impusă de ţara unde aceasta este stabilită, de a deţine facturi originale la sediul societăţii străine;

b)fotocopiile să fie certificate de societatea străină că sunt conforme cu originalul;

c)persoana străină trebuie să se angajeze în scris că va pune temporar facturile originale la dispoziţie reprezentantului fiscal, la cererea organului fiscal, pentru control.

Articolul 11

(1)Dacă activitatea pe care o desfăşoară în România persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Legea nr. 571/2003, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din aceeaşi lege şi din prezentele norme pentru activităţile atribuibile sediului permanent.

(2)Pentru activităţile care nu sunt atribuibile sediului permanent, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, sediul permanent aplică o procedură similară celei stabilite la art. 10 alin. (6) şi (8) din prezentul ordin pentru reprezentantul fiscal. Se exceptează lit. b) a alin. (6) al art. 10, unde se completează la rubrica "furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul fiscal atribuit pentru sediul permanent. Pe facturile emise se va face menţiunea: "activităţi care nu sunt atribuibile sediului permanent".

(3)Sediul permanent este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată şi pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate care nu sunt atribuibile sediului permanent. Decontul de taxă pe valoarea adăugată cuprinde atât operaţiunile atribuibile sediului permanent, cât şi pe cele care nu sunt atribuibile acestuia, efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.

(4)În situaţia în care ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, ca urmare a activităţii desfăşurate, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unui sediu permanent, aceasta trebuie să renunţe la reprezentantul fiscal, drepturile şi obligaţiile în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată fiind preluate de sediul permanent.

Capitolul VNorme de aplicare a art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 12

(1)În conformitate cu art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, operaţiunile efectuate după data intrării în vigoare a titlului VI din legea menţionată, în baza unor contracte în derulare, vor fi supuse prevederilor titlului VI, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2), (3) şi (6) ale art. 161. Ordonatorii de credite, în cazul instituţiilor publice, au obligaţia să asigure fondurile necesare plăţii taxei pe valoarea adăugată în situaţia în care operaţiunile respective nu mai sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată sau în cazul modificării de cotă.

(2)Livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, justificate cu documente de expediţie şi transport, situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie sau cu alte documente similare, din care să rezulte că livrarea şi/sau prestarea au fost efectuate până la data menţionată, vor fi facturate potrivit regimului în vigoare la data efectuării operaţiunilor respective.

(3)În situaţia în care, anterior datei de 1 ianuarie 2004, s-au încasat avansuri sau au fost întocmite facturi fiscale înaintea livrării de bunuri ori prestării de servicii, se va proceda la regularizare pentru a se aplică regimul în vigoare la data efectuării livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează continuu, pentru care regularizarea se va efectua în funcţie de data la care intervine exigibilitatea taxei potrivit art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

(4)Preţurile cu amănuntul, care includ taxa pe valoarea adăugată colectată neexigibilă de 19%, ale stocurilor de medicamente de uz uman şi veterinar din farmacii, existente la data de 31 decembrie 2003, se corectează cu diferenţa dintre cota de 19% în vigoare până la data de 31 decembrie 2003 şi cota de 9% în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, aplicând procedeul sutei mărite. Această operaţiune se reflectă contabil prin înregistrarea: 371 = 4428 în roşu sau cu semnul minus, cu suma aferentă reducerii taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 9%. Modificarea de cotă nu afectează deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de medicamente efectuate până la 31 decembrie 2003, care au fost livrate prin aplicarea cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 medicamentele de uz uman şi veterinar se livrează cu cota de 9% de taxă pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt din stocurile producătorilor, ale farmaciilor sau dacă provin din import.

(5)Orice contract în derulare privind livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv cele de achiziţii publice, sunt supuse cotelor şi regimurilor de taxă pe valoarea adăugată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, potrivit art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003. În cazul contractelor de achiziţii publice, la care preţurile negociate nu conţin taxa pe valoarea adăugată potrivit legii achiziţiilor publice, se procedează astfel: pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au fost scutite cu sau fără drept de deducere până la data de 31 decembrie 2003, iar de la 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei standard sau cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în cazul livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii care au fost supuse cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, iar de la data de 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv se aplică prevederile alin. (2) şi (3).

Capitolul VINorme de aplicare a art. 161 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Articolul 13

Potrivit art. 161 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 pentru operaţiunile de intermediere în turism, vânzările de bunuri second hand, operaţiunile realizate de casele de amanet, se stabilesc reguli diferite prin norme.

Articolul 14

(1)Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale pentru operaţiunile de intermediere în turism.

(2)Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale prevăzute de prezentul articol, în măsura în care acţionează în nume propriu în folosul turistului şi utilizează pentru realizarea pachetului turistic sau a unor componente ale acestuia, bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile.

(3)Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului turistic sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (2), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenţiei de turism. Această prestaţie unică se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile.

(4)Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituită din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului turistic sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat, prin:

a)preţ de vânzare se înţelege tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care se va obţine de către agenţia de turism de la client ori de la un terţ pentru pachetul turistic sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de această operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitată de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Legea nr. 571/2003;

b)costul real al pachetului turistic sau, după caz, al unor componente ale acestuia se înţelege preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii precum servicii de transport, hoteliere şi de alimentaţie publică şi alte cheltuieli precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă şi cazare pentru şofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intră în costul pachetului turistic sau, după caz, al unor componente ale acestuia.

(5)Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă serviciului unic al agenţiei de turism se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (4). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor turistice sau a unor componente ale acestora comercializate într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului turistic. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectată pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(6)Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale prevăzute de prezentul articol.

(7)Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism touroperatoare intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (4) sunt certe.

(8)Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizării de operaţiuni supuse regulilor speciale prevăzute de prezentul articol nu este deductibilă de către agenţiile de turism.

(9)Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2).

(10)Atunci când agenţiile de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidenţe contabile separate pentru fiecare.

Articolul 15

(1)Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale pentru vânzările de bunuri second hand.

(2)Regulile speciale pentru vânzările de bunuri second hand se aplică de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care livrează bunuri second hand (de ocazie) în conformitate cu prevederile prezentului articol.

(3)În vederea aplicării acestor reguli speciale, în sensul taxei pe valoarea adăugată, prin bunuri second hand (de ocazie) se înţelege bunurile mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziţionării şi urmează a fi reparate, îmbunătăţite sau vândute ca atare. În această categorie se include şi cartea veche.

(4)Prin persoană impozabilă revânzătoare, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care în cadrul activităţii sale economice cumpără din ţară bunuri second hand (de ocazie) în vederea revânzării acestora către alte persoane.

(5)În prevederile alin. (4) se încadrează persoanele impozabile care au prevăzut în obiectul de activitate comercializarea de bunuri second hand (de ocazie).

(6)Baza de impozitare pentru livrarea de către persoanele impozabile revânzătoare a bunurilor second hand se determină la livrarea bunurilor şi este constituită din suma reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare obţinut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi preţul de cumpărare a bunurilor, însă numai dacă persoana impozabilă revânzătoare a cumpărat bunurile respective de la:

a)persoane care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

b)alte persoane impozabile revânzătoare, în măsura în care livrarea de bunuri realizată de acestea a fost supusă prezentului regim special.

(7)Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător.

(8)Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare, de bunuri second hand se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinată conform alin. (6). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% sau, după caz, cota redusă de 9%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor de livrare de bunuri second hand într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(9)Persoanele impozabile revânzătoare pot opta pentru regimul normal de taxă pe valoarea adăugată.

(10)Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri în regim second hand trebuie să ţină evidenţă separat pentru fiecare activitate.

Articolul 16

(1)Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale aplicate bunurilor second hand vândute în sistem de consignaţie.

(2)Pentru bunurile second hand vândute în sistem de consignaţie baza de impozitare este constituită din:

a)suma obţinută din vânzarea bunurilor încredinţate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată;

b)suma reprezentând comisionul obţinut din vânzarea de bunuri aparţinând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau a bunurilor scutite de taxă pe valoarea adăugată.

(3)Taxa pe valoarea adăugată colectată se determină astfel:

a)în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare, dacă livrările de bunuri sunt taxabile. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% sau, după caz, cota redusă de 9%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor, plătitorii de taxă pe valoarea adăugată care au încredinţat bunurile respective sunt obligaţi să emită facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;

b)în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra comisionului reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este de 19%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor.

(4)Taxa pe valoarea adăugată colectată stabilită conform alin. (3) lit. b) nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri second hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(5)Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri supuse regulilor speciale de vânzare în sistem de consignaţie, conform alin. (3) lit. b), trebuie să ţină evidenţa separat pentru fiecare activitate.

Articolul 17

Pentru operaţiunile realizate de casele de amanet se aplică următoarele reguli speciale:

a)dobânzile sau comisioanele încasate de casele de amanet pentru acordarea de împrumuturi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit art. 141 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, indiferent dacă bunurile mobile depuse de către debitor drept gaj sunt sau nu returnate;

b)dacă împrumutul nu este restituit de către debitor, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea obţinută din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet. Dacă potrivit contractului încheiat cu debitorul bunurile sunt vândute în sistem de consignaţie, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată numai pentru comisionul realizat din vânzarea bunurilor, aplicând prevederile art. 16.

Articolul 18

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 22 decembrie 2003.

Nr. 1.845.