Decizie nr. 524 din 11 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Nicoară în Dosarul nr. 5.187/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curţii că Eugen Nicoară a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 615D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.553/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La apelul nominal lipseşte partea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 597D/2005 şi nr. 615D/2005 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 615D/2005 la Dosarul nr. 597D/2005, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 5 mai 2005 şi 4 mai 2005, pronunţate în dosarele nr. 5.187/2005 şi nr. 3.553/2005, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Nicoară şi, respectiv, de instanţa de judecată, din oficiu, în dosarele menţionate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale "în măsura în care nici o persoană nu poate accede la justiţie decât după respingerea unei plângeri prin rezoluţie dată de procuror", întrucât, în condiţiile în care "procurorul nu dă o astfel de rezoluţie nici după ani de zile, ar însemna ca orice persoană să nu mai ajungă în faţa justiţiei niciodată, ori să ajungă după o perioadă îndelungată de timp".

În plus, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere practica neunitară existentă la nivelul acestei instanţe în ceea ce priveşte interpretarea sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", cuprinsă în textul de lege criticat, susţine că art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că persoanele faţă de care s-a aplicat amenda administrativă potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală nu au dreptul de a ataca soluţia dată de procuror. În opinia instanţei, această sintagmă vizează inclusiv persoanele faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi cărora li s-au aplicat sancţiuni administrative, apreciindu-se că "admiterea unei soluţii contrare ar echivala [...] cu o încălcare flagrantă a principiului liberului acces la justiţie, [...] garantat atât de dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Codul de procedură penală, cât şi de art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că formularea plângerii în temeiul art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu este condiţionată de comunicarea soluţiei date de prim-procuror cu privire la soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, câtă vreme, potrivit alin. 2 al art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul în care prim-procurorul parchetului nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, termenul pentru introducerea acţiunii la instanţa de judecată curge de la expirarea celor 20 de zile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, referindu-se la critica dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Constituţie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, pentru a garanta persoanei lezate accesul liber la justiţie într-un termen rezonabil, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a stabilit în mod expres dreptul persoanei respective de a formula plângere direct la instanţa de judecată în cazul în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a soluţiona plângerea sa. Ca urmare, atât în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea, cât şi în situaţia în care tergiversează soluţionarea acesteia peste termenul legal prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală, la expirarea acestui termen se naşte dreptul persoanei lezate de a se adresa direct cu plângere la instanţa de judecată, accesul său liber la justiţie fiind asigurat prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte criticile vizând interpretarea sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", formulate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, din oficiu, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât aceasta "se întemeiază în exclusivitate, pe de o parte, pe existenţa unei practici neunitare la nivelul completelor de judecată de la o instanţă judecătorească [...], iar, pe de altă parte, pe existenţa unei carenţe legislative", în sensul că "nu se prevede soluţia ce ar trebui pronunţată în situaţia în care o astfel de plângere ar fi admisibilă şi, totodată, întemeiată". Or, "împrejurarea că, în practica instanţei judecătoreşti, s-au pronunţat soluţii contradictorii pe acest aspect [...] nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât nici Constituţia, nici Legea nr. 47/1992 [...] nu recunoaşte Curţii Constituţionale o astfel de competenţă".

Avocatul Poporului apreciază că textul legal ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestuia, fără privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituţie, şi, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în acord cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală şi cu cele ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte criticile formulate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, din oficiu, se apreciază că acestea "vizează extinderea prevederilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală şi la alte situaţii neprevăzute de acestea, şi anume posibilitatea atacării, pe calea plângerii la instanţele judecătoreşti, şi a altor acte sau măsuri ale procurorului. Acceptarea unor astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării."

În concluzie, Avocatul Poporului, făcând referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Prevederile constituţionale pretins încălcate sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi în art. 21, care consacră accesul liber la justiţie. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale.

Examinând excepţia invocată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

I. O primă critică de neconstituţionalitate constă în susţinerea că prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie "în măsura în care nici o persoană nu poate accede la justiţie decât după respingerea unei plângeri prin rezoluţie dată de procuror", întrucât, în ipoteza în care procurorul întârzie soluţionarea ori nu soluţionează plângerea cu care a fost sesizat, nu se mai poate realiza liberul acces la justiţie sau acesta se poate realiza cu mare întârziere.

Contrar acestei susţineri, Curtea reţine că art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă un răspuns la necesitatea consacrării legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instanţei de judecată competente atunci când este nemulţumită de soluţia dată plângerii sale contra actelor procurorului, aşadar o concretizare a dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de acces liber la justiţie. În vederea garantării dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în cuprinsul art. 278^1 din Codul de procedură penală, dreptul persoanei vătămate de a formula plângere direct la instanţa de judecată în cazul în care procurorul nu se conformează prevederilor art. 277 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată". Astfel, în conformitate cu art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, "în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile". Aşa fiind, este neîntemeiată critica potrivit căreia eventuala nesoluţionare a plângerii de către procuror sau soluţionarea cu întârziere a acesteia ar avea drept consecinţă împiedicarea accesului la justiţie, câtă vreme termenul de formulare a plângerii la instanţă curge, în ipotezele arătate, de la data expirării termenului legal de soluţionare a acesteia de către procuror.

II. În ceea ce priveşte criticile fundamentate pe existenţa unei practici neunitare la nivelul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub aspectul interpretării sintagmei "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate", Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Aşadar, solicitarea de interpretare a prevederilor legale criticate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 11 noiembrie 2004, şi Decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că dispoziţiile alin. 1 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Au deschisă calea accesului la justiţie, prin posibilitatea de a formula plângere la instanţele judecătoreşti în temeiul art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, atât "persoana vătămată", cât şi "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate". Aşadar, textul de lege criticat este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care se află în ipoteza acestuia, fără privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi stabilite de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel încât nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia pronunţată în deciziile menţionate, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Nicoară în Dosarul nr. 5.187/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.553/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta