Decizia nr. 131 din 7 aprilie 2025 referitoare la art. 36 alin. (2), art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017

1.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.515/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

2.

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

4.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.630/40/2022*.

5.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, și că nu s-au formulat puncte de vedere.

6.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

7.

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.630/120/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă dispozițiile art. 36 alin. (2), art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 conferă dreptul de încadrare/reîncadrare prin asimilare a unui garderobier din cadrul unui spital județean pe unul din capitolele din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care personalul spitalului a fost încadrat pe anexa nr. VIII și, ulterior, anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017;

Dacă dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, inclusiv art. 36 alin. (2), art. 39 alin. (1) și (2) din acest act normativ, conferă dreptul de a încadra/reîncadra categoria de personal a garderobierilor din cadrul unui spital județean strict formal pe anexa VIII și, ulterior, anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, însă prin asimilare cu funcția de bază și salarizarea aferente din altă anexă, în speță anexa nr. III la același act normativ; dacă răspunsul la întrebarea anterioară este negativ atunci pe ce anexă și capitol din aceasta la Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia făcută încadrarea/reîncadrarea garderobierilor din spitalul județean;

Dacă este supusă controlului de legalitate/temeinicie încadrarea/reîncadrarea în privința criteriilor de stabilire a capitolului din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 pe care s-a făcut încadrarea/reîncadrarea personalului, în condițiile în care toate capitolele anexei respective prevăd funcția de bază garderobier cu același salariu de bază și coeficient de multiplicare, sau aspectul vizează exclusiv dreptul ordonatorului de apreciere/oportunitate;

Dacă încadrarea/reîncadrarea garderobierilor din cadrul spitalului județean prin asimilare pe capitolul I din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă un criteriu legal de excludere de la majorarea salarială prevăzută de art. IV din Legea nr. 42/2020, în condițiile în care funcția de garderobier cu același salariu de bază și coeficient de multiplicare se regăsește în toate capitolele din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv în cazul categoriilor de personal avute în vedere de art. IV din Legea nr. 42/03.04.2020; în cazul unui răspuns negativ, dacă dreptul la majorarea prevăzută de art. IV din Legea nr. 42/2020 trebuie recunoscut în baza principiilor legalității, egalității și nediscriminării prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

8.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 noiembrie 2024, cu nr. 2.515/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025.

9.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017:

art. 36 alin. (2) „În cazul în care funcția deținută nu se regăsește în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcțiile prevăzute în anexe.“

art. 38 alin. (1) „Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.“

art. 39 alin. (1) „Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.“

art. 39 alin. (2) „În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă.“

10.

Legea nr. 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

art. IV „Începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2020, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională se majorează cu 30%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.“

11.

În Dosarul nr. 1.630/120/2022*, instanța de trimitere este învestită cu judecarea cererii formulate de reclamanți - persoane fizice, în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, având ca obiect calcul drepturi bănești.

12.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea unității medicale la acordarea unor drepturi de natură salarială constând în majorări salariale recunoscute prin dispozițiile legale incidente.

13.

Pârâtul spitalul județean a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar la solicitarea instanței a depus precizări în sensul că încadrarea reclamanților s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2018 conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, însă cu funcția de bază din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât în anexa nr. VIII nu erau prevăzute astfel de funcții, și că s-a ținut cont de reîncadrarea personalului în baza art. 36 alin. (2) și art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. A mai precizat că, începând cu 1 iunie 2022, toți salariații din cadrul spitalului județean care se regăseau pe anexa nr. VIII (inclusiv garderobierele) au fost încadrați pe anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

14.

În ședința publică din 3 octombrie 2024, instanța de trimitere, constatând incidența dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, iar apoi a suspendat judecata.

15.

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

16.

Prin precizările depuse la data de 2 octombrie 2024 în Dosarul nr. 1.630/120/2022* (rejudecare în al doilea ciclu procesual), reclamanții au arătat că sunt de acord cu lămurirea chestiunii de drept puse în discuție de instanța de judecată. Au apreciat că problema este una actuală, care nu a mai făcut obiectul unei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

17.

Pentru a nu se înțelege că ceea ce s-a solicitat a fi lămurit s-ar suprapune cu soluția ce urmează a fi dispusă în cauză, reclamanții au apreciat că se impune reformularea întrebării, respectiv: „dacă prin personalul din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională din formularea art. IV din Legea nr. 42 din 3 aprilie 2020 se înțelege doar personalul care lucrează efectiv în astfel de instituții sau/și personalul care este încadrat în familia ocupațională corespunzătoare a acestora, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea.“

18.

Opinia instanței asupra dezlegării chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării este în sensul că, deși dispozițiile art. 36 alin. (2), art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 conferă dreptul de încadrare/reîncadrare prin asimilare a unui garderobier din cadrul unui spital județean pe unul din capitolele din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care personalul spitalului a fost încadrat pe anexa nr. VIII și, ulterior, pe anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, acestea nu conferă dreptul încadrării/reîncadrării doar formal, având în vedere finalitatea emiterii actului, și anume stabilirea elementelor necesare salarizării. Totodată, în cazul categoriei de personal pentru care s-a identificat prin asimilare grila de salarizare, aceasta trebuie avută în vedere sub toate aspectele ce țin de salarizarea respectivei categorii de personal cu care au fost asimilați reclamanții. Deși există un drept de apreciere al ordonatorului de credite în ceea ce privește criteriile de încadrare/reîncadrare conferit în virtutea atribuțiilor legale, în cauză acesta trebuie apreciat ca fiind limitat în măsura în care ordonatorul nu a arătat criteriile de încadrare/reîncadrare pe unul dintre capitolele anexei respective, având în vedere că funcția de bază garderobier cu același salariu de bază și coeficient de multiplicare se regăsește în toate capitolele din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017. Nu în ultimul rând, având în vedere indicarea în dispozițiile art. IV din Legea nr. 42/2020 a sferei de aplicare prin referirea la instituțiile în care lucrează beneficiarii majorărilor respective, consideră că se poate deduce intenția legiuitorului de a exclude alte categorii de personal.

19.

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o opinie unanimă în sensul că, în ipoteza în care funcția ocupată se regăsește în anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea personalului nonmedical din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

20.

Curtea de Apel Timișoara a comunicat o decizie prin care s-a reținut că salarizarea personalului tehnic, economic, social și administrativ din cadrul unei unități sanitare se realizează în acord cu anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, iar nu cu anexa nr. III la același act normativ, fără a rezulta însă care sunt posturile ocupate efectiv de reclamanți.

21.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

22.

Prin Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.“

23.

Prin Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 mai 2024, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea lămuririi următoarei probleme de drept privind interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020, respectiv dacă dispozițiile acestuia privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională.

24.

Prin Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1328 din 31 decembrie 2024, s-a stabilit că:

În aplicarea dispozițiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

25.

Prin Decizia nr. 185/2023 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constatându-se că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

26.

Prin Decizia nr. 760/2020 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constatându-se că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

27.

Prin Decizia nr. 327/2020 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1279 din 22 decembrie 2020, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constatându-se că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate. De asemenea, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

28.

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării.

29.

Primordial, s-a examinat dacă sesizarea de față este admisibilă din perspectiva mecanismului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, așa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanța de urgență.

30.

Din coroborarea dispozițiilor relevante cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pe temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate:

a)existența unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;

b)cauza să fie în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac;

c)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

d)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

31.

Nu există nicio îndoială că prima, a doua și a patra condiție de admisibilitate sunt îndeplinite în prezenta cauză.

32.

Într-adevăr, prezenta sesizare vizează un litigiu care face parte din cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului salarizat din fonduri publice, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dâmbovița. De asemenea, sesizarea vizează o chestiune asupra căreia instanța supremă nu a statuat în mod expres și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

33.

Prin urmare, rămâne de stabilit doar dacă sesizarea îndeplinește cea de-a treia condiție de admisibilitate.

34.

În această privință trebuie stabilit dacă cererea privește o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

35.

Astfel cum s-a conturat deja în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, această cerință se referă la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens, s-a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015).

36.

Prin urmare, chestiunile dificile de drept, în sensul paragrafului 9 din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sunt acelea care, prin natura, gradul lor de complexitate sau alte circumstanțe, prezintă un aspect dificil și neclar asupra căruia instanța de trimitere necesită clarificări.

37.

În ceea ce privește prezenta cerere, trebuie remarcat faptul că întrebările formulate sunt elaborate pe larg, incluzând mai multe aspecte în aceeași întrebare.

38.

Sintetizând, prin întrebările adresate, instanța de trimitere dorește să afle:

–dacă art. 36 alin. (2) și art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 permit încadrarea/reîncadrarea garderobierilor dintr-un spital județean pe capitole din anexa nr. III, în condițiile în care personalul nonmedical a fost încadrat anterior pe anexele nr. VIII și nr. VII la lege;

–dacă legea permite strict formal încadrarea garderobierilor pe anexa nr. VIII sau nr. VII, dar prin asimilare la funcții și salarizări din anexa nr. III la lege;

–dacă asimilarea la anexa nr. III nu este legală, se pune întrebarea care altă anexă și capitol din Legea-cadru nr. 153/2017 ar fi fost corecte pentru încadrare/reîncadrare, dacă încadrarea/reîncadrarea este supusă unui control de legalitate în funcție de criteriile de stabilire a capitolului anexei nr. III, având în vedere uniformitatea funcției și salariului de bază pe toate capitolele anexei;

–dacă încadrarea garderobierilor prin asimilare pe capitolul I din anexa nr. III exclude legal dreptul la majorarea salarială prevăzută de art. IV din Legea nr. 42/2020, iar, în caz de excludere, dacă dreptul la majorare poate fi recunoscut pe baza principiilor legalității, egalității și nediscriminării din art. 6 al Legii-cadru nr. 153/2017.

39.

Înalta Curte reamintește că, în general, dacă norma juridică aplicabilă este suficient de clară și nu lasă loc unor interpretări contradictorii sau ambigue, sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este inadmisibilă.

40.

De asemenea, existența unei jurisprudențe constante sau unanime în aplicarea normei respective poate reprezenta un argument că nu există o veritabilă chestiune de drept.

41.

În plus, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este chemat să stabilească faptele unui caz concret, ci să interpreteze o normă juridică în sens general. Dacă întrebarea adresată completului implică, în concret, analiza unor aspecte factuale specifice, aceasta este inadmisibilă.

42.

Instanțele de drept comun au obligația de a analiza și soluționa litigiile deduse judecății în baza faptelor și normelor aplicabile. Sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să fie utilizată doar în situații în care există o dilemă juridică reală care depășește capacitatea instanței de drept comun de a decide.

43.

Aceste considerații subliniază importanța delimitării clare între problemele de drept (care pot fi dezlegate pe calea acestui mecanism) și problemele de fapt (care sunt de competența instanței de trimitere).

44.

În raport cu aceste considerații de ordin general, Înalta Curte consideră că instanța de trimitere nu urmărește interpretarea unei chestiuni de drept, ci dorește lămuriri privind aplicarea unor norme clare la situația litigioasă în cauză, aspect care rezultă cu evidență din cele expuse în paragraful 38, întrucât în această situație aplicarea legii depinde mai mult de circumstanțele cauzei, ceea ce sugerează o evaluare de fapt.

45.

În exemplul concret, analiza dacă o funcție specifică - garderobier la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște - se încadrează în criteriile definite de lege necesită o examinare a situației factuale.

46.

Pe de altă parte, chestiunea de drept referitoare la interpretarea și aplicarea art. 36 alin. (2) și art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a art. IV din Legea nr. 42/2020 nu ridică probleme de interpretare și aplicare în cauză.

47.

Instanța de trimitere nu a demonstrat dificultatea problemei de drept, respectiv că aceasta ar fi susceptibilă de interpretări diferite și ar putea genera divergențe serioase de jurisprudență, care să fie inconciliabile din perspectiva sa.

48.

Dimpotrivă, din cuprinsul punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă reies argumente în favoarea unei singure soluții, ceea ce nu este de natură să susțină teoria existenței unei probleme dificile de drept ce necesită implicarea instanței supreme în vederea clarificării ei.

49.

Totodată, încheierea instanței de trimitere nu cuprinde argumente privind caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor invocate și nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menționate.

50.

Nici susținerile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt de natură a demonstra dificultatea raționamentului logico-juridic, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile.

51.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din jurisprudența evidențiată la pct. VIII din prezenta decizie, se constată că instanța supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la salarizarea personalului nonmedical din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătății.

52.

Chiar dacă nu au fost dezlegate chestiuni de drept identice celor ce fac obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).

53.

Or, în cazul modului de încadrare/reîncadrare salarială a personalului nonmedical din spitalele aflate în subordinea autorităților județene (cum este și cazul garderobierilor), corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul hotărârii prealabile nu prezintă nicio dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanțele particulare ale cauzei.

54.

Așa cum s-a antamat, Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților sau dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul prezentei proceduri nefiind acela de a transfera litigiul Înaltei Curți.

55.

Privirea de ansamblu asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în unificarea practicii demonstrează că instanța de trimitere dispune de reperele necesare aplicării legii la situația de fapt și instanța supremă nu consideră că există vreun motiv pentru care ar trebui să fie lămurite în continuare dispozițiile legale.

56.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că întrebările adresate de către Tribunalul Dâmbovița nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, motiv pentru care nu este necesară verificarea în continuare a celorlalte condiții de admisibilitate din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

57.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

Mariana Constantinescu	- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Carmen Elena Popoiag	- președintele Secției I civile
Adina Oana Surdu	- președintele Secției a II-a civile
Elena Diana Tămagă	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Simona Lala Cristescu	- judecător la Secția I civilă
Mariana Hortolomei	- judecător la Secția I civilă
Irina Alexandra Boldea	- judecător la Secția I civilă
Diana Florea Burgazli	- judecător la Secția I civilă
Liviu Eugen Făget	- judecător la Secția I civilă
Mărioara Isailă	- judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa	- judecător la Secția a II-a civilă
Valentina Vrabie	- judecător la Secția a II-a civilă
Petronela Iulia Nițu	- judecător la Secția a II-a civilă
Simona Maria Zarafiu	- judecător la Secția a II-a civilă
Gabriela Elena Bogasiu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Maria Hrudei	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adriana Florina Secrețeanu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Ștefania Dragoe	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Ramona-Maria Gliga	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 131 din 7 aprilie 2025

Textul actului

I.Titularul și obiectul sesizării

II.Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

III.Expunerea succintă a procesului

IV.Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

V.Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

VI.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

VII.Jurisprudența instanțelor naționale în materie

VIII.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

IX.Jurisprudența Curții Constituționale

X.Raportul asupra chestiunii de drept

XI.Înalta Curte de Casație și Justiție