Decizie nr. 102 din 28 februarie 2013

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 şi ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, excepţie ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.066D/2012 al Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 ianuarie 2013, în prezenţa reprezentanţilor autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public. Susţinerile acestora au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 12 februarie 2013, termen pentru care autorul excepţiei a transmis la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al Curţii Constituţionale, concluzii scrise. Ulterior, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru datele de 13 şi, respectiv, 28 februarie 2013, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.689/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 şi ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, excepţie ridicată de Marinică Cazacu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare a unei decizii definitive şi irevocabile prin care a fost admis recursul declarat de Uniunea Social Liberală Ialomiţa, cu consecinţa admiterii contestaţiilor formulate de această formaţiune politică şi respingerii candidaturii autorului excepţiei la alegerile locale din data de 10 iunie 2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se consideră că termenul de 50 de zile curge de la data încetării raportului de serviciu prin demisie, şi nu de la data înregistrării demisiei, fiind încălcate, în această ipoteză, prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 37 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Faţă de circumstanţele concrete ale speţei, arată că Hotărârea Guvernului nr. 140/2012 privind stabilirea datei de desfăşurare a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, dar, potrivit art. 2 din hotărâre, a intrat în vigoare la 27 martie 2012, în condiţiile în care dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 prevăd că stabilirea datei alegerilor se face "cu cel puţin 75 de zile" înaintea votării. Or, instanţa de recurs, admiţând recursul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa de judecată a respins contestaţiile formulate faţă de înregistrarea candidaturii autorului excepţiei la alegerile locale din iunie 2012, a motivat că "demisia funcţionarului public, notificată în scris, produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare". O asemenea interpretare este considerată a fi neconstituţională, întrucât, raportat la calendarul alegerilor locale, ar suprima dreptul de a fi ales al tuturor prefecţilor sau subprefecţilor aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 140/2012. Astfel, suprimarea dreptului de a participa la alegeri şi de a fi ales este stabilită nu de puterea legiuitoare, ci se produce pe cale jurisprudenţială, echivalând cu imixtiunea puterii judecătoreşti în sfera atribuţiilor legiuitorului.

Dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, prin aceea că interzic reformarea hotărârilor judecătoreşti de recurs prin care însă se evocă fondul, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie, precum şi ale art. 2 paragraful 3 lit. a), art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 25 lit. b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Raportat la circumstanţele concrete ale speţei sale, autorul excepţiei susţine că respectarea şi garantarea de către stat a dreptului său la un proces echitabil, dar şi, în contextul dat, a dreptului constituţional de a fi ales, devin iluzorii, fiindu-i refuzat accesul la un remediu efectiv pentru îndreptarea încălcării produse de o instanţă de judecată prin hotărârea definitivă şi irevocabilă, pronunţată în recurs, cu evocarea fondului. Mai mult, violarea dreptului de a fi ales nu este o consecinţă a acceptării unor argumente prezentate de partea adversă din litigiu, ci chiar urmare a motivării cu noi argumente de către instanţa de judecată, argumente ce nu sunt puse în discuţia părţilor, pe care autorul excepţiei nu le poate combate şi nu le poate cunoaşte decât direct, după redactarea deciziei definitive şi irevocabile.

Se mai arată că dispoziţiile art. 322 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate cu evocarea fondului, în situaţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar constata, cu privire la cauza de faţă, de pildă, că s-a produs o încălcare a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, respectiv în cazul în care Curtea Constituţională ar constata ca fiind neconstituţionale dispoziţiile incidente în cauză din Legea nr. 67/2004; or, prin efectul art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, autorul excepţiei este lipsit de acest instrument judiciar care face posibilă reformarea unei asemenea hotărâri judecătoreşti.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în privinţa dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, apreciază că, în lipsa unor elemente noi, se impune a fi menţinute cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008 şi Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 118 din aceeaşi lege, arată că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, legiuitorul având această posibilitate inclusiv în materie electorală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens sunt reluate considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008 şi Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, care au fundamentat soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 şi care îşi menţin valabilitatea şi în această cauză. Cu privire la dispoziţiile art. 118 din lege criticate se arată că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, legiuitorul având această posibilitate inclusiv în materie electorală.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 16 şi 37 din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece textele de lege examinate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar dreptul de a fi ales în funcţii şi demnităţi publice se exercită, potrivit art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, în condiţiile legii. Totodată, soluţionarea întâmpinărilor, contestaţiilor sau a altor cereri cu respectarea procedurii stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, precum şi excluderea căilor de atac în materie electorală sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, iar accesul liber la justiţie nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac şi nici posibilitatea exercitării acestora - inclusiv cele extraordinare - de către toate părţile din proces.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 118 şi ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:

–Art. 118: "Prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor.";

–Art. 121 alin. (2): "(2) Împotriva hotărârilor definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 37 - Dreptul de a fi ales. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, sunt invocate prevederile art. 2 paragraful 3 lit. a) şi ale art. 25 lit. b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la obligaţia statelor părţi să garanteze o cale de recurs efectivă, respectiv la dreptul şi posibilitatea oricărei persoane de a alege şi de a fi aleasă, fără discriminare şi restricţii nerezonabile.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. O primă critică de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004. Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale împiedică prefecţii/subprefecţii să îşi exercite dreptul de a fi aleşi la alegerile locale, deoarece sunt supuşi condiţiei de a demisiona cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Întrucât, în practică, instanţele judecătoreşti au stabilit că demisia îşi produce efectele juridice în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, adică după 30 de zile de la înregistrarea sa, rezultă că, în realitate, destinatarii normei juridice criticate trebuie să se supună respectivei obligaţii cu 80 de zile înaintea datei alegerilor. Or, Guvernul are obligaţia de a emite, cu cel puţin 75 de zile înaintea alegerilor, o hotărâre prin care stabileşte data desfăşurării lor. Într-o atare interpretare, dispoziţiile art. 118 sunt neconstituţionale în măsura în care se consideră că termenul de 50 de zile curge de la data încetării raportului de serviciu prin demisie, şi nu de la data înregistrării demisiei, fiind contrare, în opinia autorului excepţiei, prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 37 din Constituţie, precum şi celor ale art. 2 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Curtea constată că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt susceptibile a fi interpretate în mod neconstituţional, fiind indicată în acest sens o anumită practică judiciară, inclusiv cea a instanţei judecătoreşti care a soluţionat recursul formulat de acesta în prezenta cauză, în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Într-o atare situaţie, Curtea observă că nu se poate pune în discuţie competenţa sa de a soluţiona o asemenea excepţie de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut de principiu în jurisprudenţa sa că, în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei consacrat de art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, instanţa de contencios constituţional este competentă ca, ori de câte ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintro ordonanţă, ce face obiectul controlului de constituţionalitate, este susceptibilă de mai multe variante de interpretare, dintre care unele sunt neconforme cu prevederile Constituţiei, să identifice acea modalitate de interpretare care corespunde normelor şi principiilor fundamentale de drept, urmând ca, în virtutea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor sale, dispoziţia legală examinată să fie aplicată numai în acea interpretare constatată de Curte ca fiind constituţională, orice altă variantă fiind exclusă (a se vedea în acest sens deciziile nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, sau Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012). Totodată, nu se poate susţine nici că o decizie pronunţată de Curtea Constituţională sub rezervă de interpretare ar nesocoti competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conferită de art. 126 alin. (3) din Constituţie, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Procedând astfel, Curtea Constituţională identifică şi elimină interpretarea neconstituţională proprie textului legal supus controlului, prin efectul deciziilor sale, de la procesul de aplicare de către orice organ sau autoritate competentă, în timp ce instanţa supremă alege dintre două sau mai multe variante de interpretare diferite pe cea conformă cu întreg ansamblul legislativ, acea modalitate de interpretare fiind obligatorie sub aspectul aplicării de către celelalte instanţe judecătoreşti.

În continuare, Curtea va examina contextul în care a fost reglementată condiţia demisiei prefectului/subprefectului, implicaţiile procedurale şi semnificaţia sa prin raportare la finalitatea urmărită de legiuitorul ordinar.

Mai întâi, Curtea constată că această cerinţă nu este contestată în sine, ca modalitate condiţională de exercitare a dreptului prefectului/subprefectului de a fi ales într-o funcţie de demnitate publică la nivel local. De altfel, analizând şi coroborând dispoziţiile legale incidente în materie [de exemplu, art. 11 alin. (1), art. 24 alin. (5), (7) şi (11), art. 27, art. 28 alin. (2), art. 43, art. 55 alin. (11), art. 56 alin. (7), art. 57 alin. (1) şi (3), art. 58 alin. (1), art. 80 alin. (6), art. 105 alin. (1) lit. f) şi ale art. 117 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, cu art. 1 alin. (1)-(4), art. 2 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (1), art. 5, 7, 10, 17, 19, 25 şi 33 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu cele ale art. 12 lit. c) şi e), art. 22 alin. (5), art. 34 alin. (3), art. 97 şi art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi cu cele ale art. 29 alin. (1), art. 30, art. 48 alin. (2), art. 52, art. 55 alin. (2), (3), (5) şi (7), art. 56 alin. (1), art. 59, art. 69 alin. (3)-(6), art. 71 alin. (1), art. 72 alin. (4), art. 88 alin. (1), art. 99 alin. (3), (5) şi (7) şi art. 118 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001], rezultă că această condiţie este pe deplin justificată prin prisma atribuţiilor legale pe care le are prefectul în privinţa organizării şi desfăşurării alegerilor locale, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului pe plan local.

Reglementarea examinată reprezintă, în acelaşi timp, o aplicare în planul legislaţiei electorale a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute de articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3)". Art. 16 alin. (3) teza întâi din Legea fundamentală prevede că "Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară", iar art. 40 alin. (3) din aceasta dispune în sensul că "Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică".

În concluzie, dată fiind calitatea de înalt funcţionar public pe care o are prefectul sau subprefectul în cadrul statutului său de funcţionar public, acestuia îi este interzisă, de principiu, participarea sa în orice cursă electorală, în calitate de candidat, concomitent cu exercitarea funcţiei publice pe care o deţine.

Curtea constată în acest context că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 reglementează condiţiile în care prefectul/subprefectul îşi poate exercita dreptul fundamental de a fi ales în cadrul alegerilor locale. Întrucât nu este permis ca cele două calităţi, de candidat la alegeri şi de prefect/subprefect, să fie întrunite cumulativ de aceeaşi persoană, legiuitorul a prevăzut condiţia demisiei acesteia din funcţia publică de prefect/subprefect într-un termen de cel puţin 50 de zile anterior alegerilor, pentru a avea apoi posibilitatea să îşi depună candidatura, fără a mai deţine aşadar nicio funcţie publică în momentul exprimării votului de către cetăţeni.

În continuare, Curtea consideră necesar a fi examinat cadrul legal în care actul demisiei se impune spre a-şi atinge finalitatea urmărită de legiuitor, aceea de a permite prefectului/subprefectului să candideze sau să participe la campania electorală în cadrul alegerilor locale.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, "(1) Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării", iar conform art. 125 alin. (1) din aceeaşi lege, odată cu data alegerilor Guvernul stabileşte, prin hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Orice acţiune specifică procesului electoral este stabilită în acest calendar în ordine cronologică, prin raportare, în general, la ziua în care au loc alegerile. În această succesiune se înscrie şi acţiunea la care se referă prevederile art. 118 din legea examinată, cea a demisiei prefectului/subprefectului cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Prin urmare, dacă prefecţii/subprefecţii doresc să îşi depună candidatura sau să participe la campania electorală, aceştia sunt condiţionaţi de actul depunerii demisiei, sub sancţiunea demiterii din funcţie, întrucât aceeaşi persoană nu poate întruni cumulativ atât calitatea de înalt funcţionar public, cât şi pe cea de candidat sau participant implicat în campania electorală. Cele două calităţi sunt aşadar incompatibile, exercitarea lor simultană născând un conflict de interese.

Având în vedere cadrul legislativ la care s-a făcut referire, Curtea observă, raportat la susţinerile autorului excepţiei, că la nivelul instanţelor judecătoreşti apare problema incidenţei prevederilor art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora "funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare".

În acest context, Curtea constată că factorul generator de interpretări juridice diferite, inclusiv cea neconstituţională indicată de autorul excepţiei, îl reprezintă termenul "demisionează" din cuprinsul dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 67/2004, care nu defineşte cu exactitate semnificaţia sa. Aceasta deoarece demisia este o instituţie caracterizată prin regim juridic specific, cu proceduri şi termene proprii, iar actul "demisionării" este asimilat, în practica judecătorească, fie momentului depunerii/comunicării/transmiterii demisiei, în scris, persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, fie momentului la care demisia şi-a produs efectele juridice, adică la 30 de zile după depunerea sa.

În ipoteza în care acest termen de 30 de zile, necesar pentru ca demisia să îşi producă efectele juridice, este calculat anterior termenului de 50 de zile înaintea datei alegerilor, până la care prefecţii sau subprefecţii care doresc să candideze sau să participe la acţiunile din campania electorală trebuie să "demisioneze", dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale, deoarece impun acestora obligaţia de a-şi depune demisia, practic, cu 80 de zile înaintea alegerilor, ceea este imposibil, dat fiind faptul că data alegerilor este stabilită prin hotărâre a Guvernului cu cel puţin 75 de zile înaintea scrutinului.

Curtea observă că este inadmisibil ca, în considerarea prevederilor art. 102 din Legea nr. 188/1999, să se pretindă prefecţilor/subprefecţilor să îşi depună demisia cu 30 de zile anterior termenului menţionat în art. 118 din Legea nr. 67/2004, respectiv cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Aceasta deoarece data alegerilor nu poate fi cunoscută decât odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prin care este stabilită această dată, precum şi a hotărârii prin care este fixat calendarul activităţilor din perioada electorală. Or, potrivit art. 9 alin. (1) din legea criticată, mai sus menţionat, data alegerilor se stabileşte cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. O astfel de ipoteză, în care termenul de 50 de zile se calculează de la data la care demisia îşi produce efectele juridice, în sensul încetării raportului de serviciu, se situează în afara cadrului constituţional ce defineşte principiile de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 37 din Legea fundamentală. Din această perspectivă, norma legală examinată nu îndeplineşte condiţia previzibilităţii, deoarece îl lipseşte pe destinatarul său de posibilitatea de a-şi adapta conduita în sensul cunoaşterii efectelor legii, inclusiv al evitării consecinţelor nerespectării ei, şi al realizării, în final, a dreptului său fundamental de a fi ales. Absenţa previzibilităţii normei juridice este generată, în această situaţie, de lipsa accesibilităţii, faţă de un anumit moment dat (cu 50 de zile înaintea datei alegerilor), a dispoziţiei legale secundare prin care este stabilită data alegerilor.

Curtea reaminteşte principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice. De aceea, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie (a se vedea în acest sens pct. VI. 1 din Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012).

În cazul dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 67/2004, intenţia legiuitorului nu este aceea de a elimina din rândul prezumtivilor candidaţi la alegerile locale categoria persoanelor care la un moment dat exercită funcţia de prefect sau subprefect, ci doar de a condiţiona candidatura sau implicarea acestora în campania electorală de demisia din funcţia publică deţinută.

Revenind la cadrul legislativ incident în materia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, Curtea observă că, potrivit art. 10 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici, fiindu-i aplicabile, prin urmare, prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (3) din legea menţionată, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. Art. 97 din aceeaşi lege prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc prin demisie, dar şi prin acordul părţilor, consemnat în scris. Demisia, potrivit art. 102, produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrarea sa, acesta fiind un termen maximal stabilit în beneficiul ambelor părţi. Într-o interpretare raţională, se poate concluziona că nimic nu împiedică părţile ca, prin acord, să se ajungă la un termen mai scurt sau chiar la renunţarea la termen în totalitatea sa. În felul acesta, prin corelarea termenelor prevăzute de lege pentru derularea tuturor operaţiunilor în cadrul procesului electoral, se poate ca prefectul să îşi depună candidatura la alegeri cu respectarea art. 44 din Legea nr. 67/2004, adică cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, şi să participe la campania electorală, fiind îndeplinită totodată cerinţa prevăzută la art. 118 din Legea nr. 67/2004 de a demisiona din funcţie cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor, termen care curge de la data înregistrării demisiei. În atare situaţie, în care prefectul demisionar şi-a depus candidatura în termenul legal, Guvernul este obligat să ia măsurile necesare înlocuirii sale imediate din funcţie, astfel încât să nu fie periclitat procesul electoral atât sub aspectul activităţilor legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, cât şi sub aspectul asigurării corectitudinii acestora şi al respectării principiului egalităţii de şanse a candidaţilor.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 188/1999 nu pot fi interpretate şi aplicate în mod necondiţionat, ci prin coroborare cu textele mai sus indicate din acelaşi act normativ, precum şi prin analiza circumstanţelor specifice fiecărui litigiu dedus soluţionării. În caz contrar, rezultatul constă în generarea în mod direct a unei stări de neconstituţionalitate, prin împiedicarea exercitării efective a dreptului de a fi ales, în afara oricărei reglementări exprese cu acest sens. Persoana care a deţinut funcţia publică de prefect sau subprefect, dar care şi-a exprimat voinţa în mod unilateral de renunţare la raporturile de serviciu, prin actul depunerii demisiei, se află astfel în imposibilitatea obiectivă şi efectivă de a-şi exercită tocmai dreptul în vederea căruia şi-a dat demisia - dreptul de a fi ales - fiind eliminată din cursa electorală datorită depăşirii termenului-limită reglementat pentru depunerea candidaturii. Or, aşa cum s-a arătat, nu aceasta a fost intenţia legiuitorului. Dispoziţiile de lege criticate instituie deja o dublă sancţiune pentru cazul în care prefectul/subprefectul nu le respectă: demiterea din funcţie, dacă acesta îşi depune candidatura sau participă la campania electorală fără a demisiona anterior celor 50 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv nulitatea de drept a candidaturii sale, dacă s-a înscris în cursa electorală cu menţinerea calităţii sale de înalt funcţionar public.

În logica tuturor considerentelor de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei. Numai în această interpretare este posibilă depunerea candidaturii de către persoana care, anterior depunerii demisiei, a deţinut funcţia de prefect/subprefect. Înregistrarea demisiei în termenul prevăzut de lege constituie prin ea însăşi un act suficient pentru a permite oricărei persoane - în calitatea sa de prefect/subprefect demisionar - să participe în condiţii de egalitate cu ceilalţi competitori electorali la alegerile locale. Totodată, a condiţiona în mod absolut exercitarea efectivă a dreptului de a fi ales de împlinirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 102 din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care demisia a fost notificată în scris, cu respectarea cerinţelor Legii nr. 67/2004, reprezintă o interpretare excesivă şi rigidă a normelor legale, care generează o stare de neconformitate cu intenţia legiuitorului şi prevederile Constituţiei.

Curtea observă că soluţia încetării raporturilor de serviciu ar trebui reconsiderată întrucât o serie de prefecţi vor fi descurajaţi să se angajeze în a candida pentru diferite funcţii publice, deoarece rezultatele alegerilor le pot fi nefavorabile. De aceea, legile electorale trebuie să ţină cont de implicaţiile încetării raporturilor de serviciu, iar această măsură să fie reglementată într-o strânsă legătură cu termenele stabilite prin programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Totodată, Curtea reaminteşte că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

II. Al doilea aspect criticat pentru neconstituţionalitate constă în interdicţia instituită de art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, care exclude posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti în condiţiile acestei legi. Autorul susţine neconstituţionalitatea textului menţionat în ipoteza în care printro hotărâre pronunţată de o instanţă în recurs se evocă fondul cauzei, astfel că respectiva interdicţie contravine, în opinia autorului excepţiei, prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie, precum şi ale art. 2 paragraful 3 lit. a), art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 25 lit. b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Dispoziţiile de lege criticate refuză promovarea căii de atac a revizuirii, chiar dacă normele Codului de procedură civilă prevăd, ca motiv de revizuire, constatarea de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii dispoziţiilor incidente în cauză sau constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la cauza de faţă, a producerii unei încălcări a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale.

Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, un exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011.

Cu acel prilej, Curtea, reiterând jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008), a statuat că în materie electorală legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluţionare a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfăşurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanţa preşedinţială. Obiectul reglementării - valorificarea drepturilor electorale - a impus adoptarea unei proceduri de judecată care să soluţioneze cu celeritate toate cererile adresate instanţei. Sub acest aspect apare ca firească opţiunea legiuitorului de a limita exerciţiul căilor de atac doar la căile de atac ordinare, tocmai în scopul de a evita situaţia unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive şi irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac.

În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri, nu s-a reglementat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat, ci doar în scopul de se instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Aşa fiind, procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, întrucât, în absenţa ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfăşurarea procedurilor electorale aflate în curs şi ar genera o stare de incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

Argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, în lipsa unor elemente de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe.

În ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865, referitor la revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive în cazul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, Curtea subliniază că acest nou motiv de revizuire a fost introdus prin art. II pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.

Prin urmare, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010 se referă la cadrul legislativ incident la momentul sesizării instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, respectiv 3 martie 2010, şi nu vizează şi motivul revizuirii prevăzut de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, reglementat ulterior acestei date.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constată că dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, excepţie ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi