Articolul 40
(1)Schimbarea din funcție a cadrului militar, în interesul serviciului, se realizează la propunerea șefului nemijlocit al structurii în care este prevăzut postul vacant, materializată într-o notă de prezentare, cu aprobarea șefului unității, fie la inițiativa acestuia din urmă.
(2)În vederea fundamentării deciziei privind schimbarea din funcție, șeful unității/șeful nemijlocit poate realiza un interviu de cunoaștere a cadrului militar.
(3)Decizia privind schimbarea din funcție se ia după obținerea acordului scris al cadrului militar.
Articolul 41
(1)Schimbarea din funcție a cadrului militar, la cerere, se realizează prin raport scris adresat șefului unității.
(2)Raportul, înregistrat la secretariatul unității, se transmite structurii de resurse umane pentru a confirma existența postului vacant și îndeplinirea condițiilor de ocupare prevăzute în fișa postului.
(3)Raportul, avizat de șeful structurii la care se solicită mutarea, se prezintă șefului unității.
(4)În vederea fundamentării deciziei privind schimbarea din funcție, șeful unității/șeful nemijlocit poate realiza un interviu de cunoaștere a cadrului militar.
(5)Refuzul privind schimbarea din funcție se motivează și se comunică cadrului militar.
Articolul 42
(1)Mutarea cadrului militar, în interesul serviciului, se realizează la propunerea șefului nemijlocit al structurii în care este prevăzut postul vacant, cu aprobarea șefului unității, fie la inițiativa acestuia din urmă.
(2)În vederea fundamentării deciziei privind mutarea, șeful unității cesionare poate solicita șefului unității cedente acordul de principiu, precum și transmiterea dosarului personal al cadrului militar. Șeful unității/Șeful nemijlocit poate realiza un interviu de cunoaștere a cadrului militar.
(3)În situația în care a fost adoptată decizia privind mutarea cadrului militar, șeful unității cesionare solicită acordul scris al cadrului militar, precum și al șefului unității cedente.
(4)Unitatea cedentă, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea raportului de mutare în condițiile alin. (3), întreprinde demersurile necesare în vederea emiterii actului administrativ de mutare sau, după caz, transmite unității cesionare motivarea refuzului aprobării mutării.
Articolul 43
(1)Mutarea cadrului militar, la cerere, se realizează prin raport scris adresat șefului unității cesionare. Raportul se înregistrează la secretariatul acestei unități.
(2)Șeful unității cesionare poate solicita șefului unității cedente acordul de principiu, precum și transmiterea dosarului personal al cadrului militar.
(3)În vederea fundamentării deciziei privind mutarea, șeful unității cesionare/șeful nemijlocit poate realiza un interviu de cunoaștere a cadrului militar.
(4)În situația în care a fost adoptată decizia privind mutarea cadrului militar, șeful unității cesionare transmite unității cedente raportul de mutare al cadrului militar și solicită acordul șefului unității cedente.
(5)Unitatea cedentă, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea raportului de mutare în condițiile alin. (4), întreprinde demersurile necesare în vederea emiterii actului administrativ de mutare, sau, după caz, comunică unității cesionare motivele care au stat la baza refuzului mutării.