Decizie nr. 800 din 18 noiembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică din 20 octombrie 2015 reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003, excepţie ridicată de Construcţii Feroviare Moldova - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 26.163/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 111D/2015.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 octombrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru 3 noiembrie 2015 şi apoi, în acelaşi scop, pentru 17 noiembrie 2015 şi, respectiv, 18 noiembrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 10 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 26.163/245/2014, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003. Excepţia a fost ridicată de Construcţii Feroviare Moldova - S.A. din Iaşi, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul executării de activităţi miniere.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că, potrivit art. 47 alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003, pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră şi a redevenţei miniere se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei fiscale în vigoare. Însă art. 57 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege stabileşte aplicarea sancţiunii amenzii pentru nerespectarea obligaţiei stabilite prin dispoziţiile art. 39 lit. t), respectiv pentru neachitarea taxelor privind activitatea minieră şi redevenţa minieră în termenele stabilite de lege.

5.Apreciază că este neconstituţională reglementarea unei contravenţii privind neplata unei taxe şi sancţionarea acesteia cu plata amenzii, în condiţiile în care taxei neachitate i se vor calcula, oricum, penalităţi şi dobânzi. Susţine că, în acest mod, orice prejudiciu s-ar crea, prin întârzierea la plată, va fi acoperit prin aplicarea şi achitarea acestor dobânzi şi penalităţi la bugetul de stat. În final, consideră că este vorba de o dublă sancţionare a aceleiaşi fapte, cu sume ce se fac venit la bugetul de stat, încălcându-se, astfel, dreptul de proprietate privată.

6.Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând natura juridică diferită a celor două sancţiuni, precum şi finalitatea distinctă a acestora, nefiind o dublă sancţionare pentru una şi aceeaşi faptă. Arată că aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins:

(1)Nerespectarea de către titularii permiselor şi licenţelor a obligaţiilor prevăzute în prezenta lege constituie contravenţie dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă contravenţională după cum urmează: [...]

c)de la 200.000.000 lei la 500.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 4 alin. (3) şi la art. 39 alin. (1) lit. k), m), p) şi t).

11.Textele de lege la care fac trimitere la dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate prevăd că:

–Art. 4 alin. (3): "Activităţile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate în acest scop de autoritatea competentă, cu excepţia persoanelor fizice care execută activităţi miniere de exploatare în condiţiile art. 29, în cazul cărora autorizarea perimetrului nu este necesară.";

–Art. 39 alin. (1) lit. k), m), p) şi t): "Titularul licenţei/permisului are următoarele obligaţii: [...]

k)să execute şi să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activităţile miniere; [...] m) să nu transporte, să nu folosească, să nu manipuleze şi să nu depoziteze în lucrările executate deşeuri şi substanţe periculoase şi/sau toxice, radioactive sau orice alte substanţe poluante, decât cu respectarea prevederilor legale; [...] p) la încetarea concesiunii, să execute lucrările de conservare şi/sau închidere a minei/carierei, conform planului de încetare a activităţii, inclusiv monitorizarea factorilor de mediu postînchidere; [...] t) să achite taxele privind activitatea minieră şi redevenţa minieră în termenele stabilite de prezenta lege."

12.Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 privind proprietatea.

13.Curtea observă că Legea nr. 85/2003 reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului, transpunând, la nivelul legii, prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (3) şi (4). De asemenea, potrivit actului normativ menţionat, resursele minerale sunt puse în valoare prin activităţi miniere, care se concesionează persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituţiilor publice, de către autoritatea competentă. Astfel, potrivit art. 3 pct. 8 din lege, concesiunea minieră reprezintă operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale.

14.De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 44 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 85/2003, titularii licenţelor şi/sau permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere, iar taxa va fi reactualizată anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei, se datorează anual şi se plăteşte anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs. Totodată, art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 prevede că pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră şi a redevenţei miniere se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei fiscale în vigoare.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, titulară a unei licenţe de concesiune pentru exploatarea rezervelor de nisip şi pietriş din perimetrul "Timişeşti - Preuteşti", judeţul Neamţ, a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 39 lit. t) din legea minelor, respectiv pentru neîndeplinirea obligaţiei de a achita taxele privind activitatea minieră în termenele stabilite de lege.

16.Faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea urmează să analizeze natura juridică a penalităţilor de întârziere datorate pentru neplata taxelor privind activitatea minieră şi a redevenţei miniere, pe de o parte, şi a amenzii contravenţionale, pe de altă parte, pentru a stabili dacă reglementarea ambelor categorii de sancţiuni constituie o încălcare a principiului non bis in idem. Altfel spus, în ce măsură amenda contravenţională şi neplata penalităţilor de întârziere intră în sfera penală, pentru a le fi aplicabil principiul menţionat, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, receptată în controlul de constituţionalitate.

17.Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2006, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în forma scrisă, prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe care, potrivit art. 4 alin. (1) din ordonanţă, se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. De asemenea, potrivit art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006, soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri, se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

18.Referitor la natura juridică a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.439/54/2008, a reţinut că un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Din terminologia folosită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rezultă că sunt supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ şi contractele de concesiune a bunurilor proprietate publică. În legătură cu natura juridică a acestor contracte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acestea prezintă o dublă natură, în sensul că, pe lângă clauzele de natură contractuală, cuprind şi clauze de natură reglementară. Concesiunea este evident un act de gestiune a patrimoniului propriu al autorităţii publice concedente, şi nu un act de autoritate, esenţa concesiunii constând în administrarea de către un privat, pe risc propriu, a patrimoniului public, în vederea eficientizării economice a acestuia. Partea reglementară a contractului de concesiune, vizând patrimoniul comunităţilor locale sau judeţene nu poate avea, însă, un alt regim decât cel aplicabil patrimoniului statului, chiar dacă în cadrul concesiunii exista şi o parte contractuală.

19.În doctrina de specialitate s-a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele administrative, definite drept acele contracte încheiate de autorităţile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Prin legi speciale pot fi reglementate şi alte categorii de contracte administrative, enumerarea cuprinsă în textul legal menţionat neavând caracter limitativ. Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale, cu caracter oneros, constând într-un acord de voinţă între o autoritate publică şi un particular, dar fiind vorba despre acte supuse unui regim de drept public, caracterizat prin preeminenţa interesului public, părţile trebuie să accepte clauze reglementare, stabilite prin lege sau prin alte acte normative, emise în limitele legii. Astfel, autoritatea publică poate modifica sau rezilia unilateral contractul când atare măsură este impusă de interesul public, când particularul nu-şi execută obligaţiile contractuale, în mod culpabil, sau când executarea contractului devine prea împovărătoare pentru particular.

20.Ca atare, în privinţa naturii juridice a contractului de concesiune, Curtea reţine caracterul administrativ complex al acestui contract, care cuprinde o parte stabilită prin act administrativ, dar şi o parte de drept civil, aceasta din urmă fiind reprezentată şi de redevenţă şi taxa de exploatare, ca obligaţii civile principale ale concesionarului.

21.Cu privire la dobânzi, prin Decizia nr. 344 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 5 august 2015, Curtea a reţinut că acestea reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale, ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv [art. 120 alin. (1) din Codul de procedură fiscală], iar penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv [art. 120^1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală], cele două reprezentând obligaţii de plată accesorii.

22.În lipsa unor reglementări clare şi coerente în materie fiscală, Curtea apreciază că redevenţa şi taxa pentru activitatea minieră au caracter de obligaţie civilă în cadrul unui contract administrativ, context în care şi dobânzile şi penalităţile de întârziere pentru neplata acestora, stabilite potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2003, au de asemenea caracter civil.

23.Cât priveşte natura juridică a amenzii contravenţionale, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, astfel cum a fost modificată prin dispoziţiile Legii de aprobare nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

24.Potrivit instanţei de contencios al drepturilor omului, conceptul de "acuzaţie în materie penală" are o semnificaţie "autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre. În acest sens este Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52.

25.În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a prevederilor art. 6 din Convenţie, prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea Constituţională a stabilit că "legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

26.Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea Constituţională a preluat considerentele de principiu din jurisprudenţa în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a arătat, de pildă, invocând Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, paragraful 50, că, pentru a reţine existenţa unei acuzaţii în materie penală, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie avute în vedere trei criterii: caracterizarea faptei în dreptul naţional, natura faptei şi natura şi gravitatea sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

27.De asemenea, prin Decizia nr. 12 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, Curtea a reţinut că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. În acest sens sunt invocate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate la 24 septembrie 1997 în Cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, paragraful 32, şi la 2 septembrie 1998 în Cauza Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 50.

28.Prin Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, al doilea şi al treilea criteriu avute în vedere în scopul aplicării garanţiilor instituite de art. 6 din Convenţie sunt alternative, şi nu neapărat cumulative. Astfel, pentru ca art. 6 să fie aplicabil, este suficient ca fapta respectivă să fie considerată, prin natura sa, "penală" din punct de vedere al Convenţiei sau ca, prin săvârşirea unei fapte, o persoană să fie pasibilă de o sancţiune care, prin natura sa şi prin gradul său de gravitate, aparţine, în general, sferei "penale". În acest sens este Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, paragraful 54. Totodată, Curtea a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului, prin Hotărârea din 2 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 58, a aplicat garanţia instituită de art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi în situaţia în care legea naţională nu prevedea închisoarea contravenţională, faptele analizate fiind sancţionabile cu amenda într-un cuantum relativ redus.

29.Aplicând considerentele de principiu mai sus enunţate la cauza de faţă, Curtea reţine că, în ce priveşte primul criteriu - caracterizarea faptei în dreptul naţional -, deşi în dreptul intern domeniul contravenţional este unul situat în afara sferei penalului, din perspectiva garanţiilor instituite de art. 6 din Convenţie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa instanţei europene, domeniul contravenţional intră sub incidenţa acestei norme. Astfel, instanţa europeană, în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 51, a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului, a cuantumului redus al acesteia şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia respectivă, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale. De asemenea, în Cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, Curtea a reţinut că cererea adresată de către reclamantă ridică în special o problemă de aplicabilitate a art. 6 din Convenţie, sub aspect penal, în cadrul unei proceduri contravenţionale pentru tulburarea ordinii publice.

30.În ceea ce priveşte al doilea criteriu - natura faptei incriminate -, pentru a fi calificată ca penală, dispoziţia prin care se stabileşte sancţiunea trebuie să se adreseze tuturor, să aibă o aplicabilitate generală. Astfel, Curtea observă că atât art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2003 (care prevede amenda contravenţională pentru neplata taxelor privind activitatea minieră şi redevenţa minieră), cât şi art. 47 alin. (3) din acelaşi act normativ (care prevede că pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră şi a redevenţei miniere se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere) se adresează tuturor titularilor permiselor şi licenţelor prevăzute de legea minelor.

31.Referitor la natura şi gravitatea sancţiunii, Curtea observă că acest criteriu este îndeplinit atunci când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de faptul că este vorba despre o amendă într-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu serveşte la acoperirea unui prejudiciu, ci urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi fapte şi sancţionarea contravenientului.

32.În prezenta cauză, Curtea constată că amenda pe care titularul permisului sau licenţei o poate primi, potrivit textului de lege criticat, este cuprinsă între 200.000.000 lei şi 500.000.000 lei. Potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, în prezent, amenda este cuprinsă între 20.000 lei şi 50.000 lei, în cauza de faţă contestatoarea primind o amendă de 20.000 lei. Curtea consideră că, indiferent de cuantumul amenzii, în general, scopul aplicării sancţiunii contravenţionale este, în egală măsură, preventiv şi coercitiv, finalitatea vizată fiind atât oprirea contravenientului de la comiterea unei fapte similare, cât şi instituirea unor privaţiuni de ordin pecuniar. Ca atare, amenda contravenţională prevăzută de art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2003 îndeplineşte criteriile statuate de instanţa europeană.

33.Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că penalităţile de întârziere, deşi au ca scop sancţionarea concesionarului pentru conduita sa - neîndeplinirea obligaţiilor de plată -, având în vedere, pe de o parte, natura juridică a taxei privind activitatea minieră şi redevenţei, iar, pe de altă parte, jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu pot fi asimilate unei acuzaţii în materie penală, prin urmare nu intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie.

34.Amenda contravenţională intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie din perspectiva menţionată, însă nu este instituită decât pentru a asigura executarea, prin aplicarea unei sancţiuni administrative, a obligaţiilor civile asumate, în caz de nerealizare a acestora. Este, deci, un mijloc de a stimula executarea obligaţiei civile respective şi de a preveni neexecutarea sa.

35.Prin urmare, Curtea constată că legea nu reglementează măsuri sancţionatoare de aceeaşi natură, astfel încât nu operează principiul non bis in idem. Contractul de concesiune fiind un contract administrativ, legea este în măsură să stabilească şi sancţiuni administrative, în cazul nerespectării de către concesionari a obligaţiilor care le revin.

36.În concluzie, Curtea reţine că instituirea unor sancţiuni pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege, respectiv neachitarea taxelor privind activitatea minieră şi redevenţa minieră, nu poate fi considerată o nesocotire a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

37.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Construcţii Feroviare Moldova - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 26.163/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici