Decizia nr. 681 din 21 octombrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chirazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Profesorilor „Invictus“ din Scornicești, prin împuternicit Aurel Dascălu, în Dosarul nr. 9.683/311/2018 al Tribunalului Olt - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 137D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul la asociere este un drept garantat, dar nu este un drept absolut. În ceea ce privește condiția unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat amintește că, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, constatând constituționalitatea acestei reglementări.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 11 decembrie 2018, Tribunalul Olt - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Profesorilor „Invictus“ din Scornicești, prin împuternicit Aurel Dascălu, cu prilejul soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.571 din 9 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 9.683/311/2018, prin care s-a respins cererea sindicatului de acordare a personalității juridice.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dreptul de liberă asociere, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituție, ar fi îngrădit dacă s-ar impune un număr obligatoriu de membri, mai ales dintr-un cadru restrâns. Or, dacă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 s-ar interpreta în sensul că pentru a înființa un sindicat în domeniul învățământului, este necesar un număr de 15 membri de la aceeași școală, textul ar impune o restrângere atât de mare încât însuși dreptul lor de a se asocia ar deveni iluzoriu.

6.Pentru școlile din mediul rural, a impune pentru constituirea unui sindicat conlucrarea a 15 angajați este o condiție prin care practic se blochează constituirea de sindicate, pentru că nu au atâția angajați, fără a se mai lua în calcul și faptul că nu toți sunt interesați de astfel de demersuri. În contextul realității românești, în care profesorii sunt forțați să predea la clase simultane, numărul profesorilor fiind astfel împuținat, cerința de a avea 15 membri constituanți dintr-o singură școală nu mai poate fi considerată în niciun caz o cerință rezonabil de îndeplinit.

7.Cerințele legii nu pot fi de așa natură încât să suprime substanța dreptului, în sensul eliminării posibilității reale și efective de exercitare a dreptului de asociere. Or, în cazul școlilor cu puțini profesori, condiția de a aduna 15 salariați de la o singură școală este similară cu blocarea posibilității de constituire de sindicate și apare ca o măsură excesivă.

8.O astfel de restrângere nu este necesară într-o societate democratică și cu atât mai puțin nu este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei ori a drepturilor și a libertăților altora. Dimpotrivă, măsura de a permite constituirea unui sindicat fără a impune numărul de membri dintr-o unitate este necesară într-o societate democratică și este necesară pentru apărarea drepturilor altora, respectiv a drepturilor angajaților.

9.Tribunalul Olt - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Arată că art. 40 alin. (1) din Constituție prevede dreptul cetățenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere, dar acesta nu este un drept absolut, iar legea poate institui anumite condiții obligatorii privind constituirea și desfășurarea activității asociațiilor. Impunerea prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat se încadrează în condițiile pe care legea le poate impune potrivit art. 9 din Constituție. Stabilirea unui număr minim de membri constituanți se impune pentru a asigura organizației sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfășurării activităților specifice de apărare a drepturilor și a intereselor membrilor săi.

10.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut: „(2) Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate.“14. Autorul excepției susține că aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 40 alin. (1) referitor la libertatea de asociere în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere. De asemenea, invocă prevederile art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind libertatea de întrunire și de asociere.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 15 mai 2019, Curtea, analizând jurisprudența sa anterioară și prevederile art. 8, 9 și 40 din Constituție, a reținut că dreptul de asociere este garantat, însă nu este absolut, deoarece orice formă de asociere (partid politic, sindicat, patronat, asociație profesională sau alte forme de asociere), ca expresie concretă de manifestare a acestui drept, trebuie să respecte condițiile legii referitoare la modalitatea de constituire și la desfășurarea activității specifice (paragraful 20).

16.Curtea Constituțională a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la libertatea de asociere, în care s-a statuat că aceasta nu este absolută, art. 11 paragraful 2 din Convenție permițând statelor să intervină pentru protejarea instituțiilor de drept și a drepturilor și libertăților altora dacă sunt amenințate prin activitățile sau intențiile unei asociații cu caracter politic. Cu toate acestea, marja de apreciere a statului este una limitată, fiind necesar ca excepțiile de la regula respectării dreptului de asociere să fie interpretate strict și impuse numai cu motive convingătoare și imperative, de natură a justifica restricționarea dreptului. Marja limitată de apreciere a statului face obiectul supravegherii europene riguroase atât asupra legii, cât și asupra deciziilor de aplicare a acesteia, inclusiv asupra deciziilor judiciare (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 17 februarie 2004, pronunțată în Cauza Gorzelik și alții împotriva Poloniei, paragrafele 94 și 95, Hotărârea din 10 iulie 1998, pronunțată în Cauza Sidiropoulos și alții împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 2 octombrie 2001, pronunțată în Cauza Stankov și Organizația Macedoneană Unită Ilinden împotriva Bulgariei, paragraful 84) (paragraful 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 22 ianuarie 2019).

17.În ceea privește condiția existenței unui număr minim de membri constituanți ai sindicatului, Curtea a reținut că aceasta „se impune pentru a se asigura organizației sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfășurării activităților specifice de apărare a drepturilor și intereselor membrilor săi“. De asemenea, a arătat că „aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituționalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului“ și că „acest criteriu ar putea fi neconstituțional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare“. Prin urmare, Curtea a reținut, de principiu, că legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, are libertatea de a aprecia asupra numărului concret ce constituie, într-o materie sau alta, pragul de reprezentativitate, cu condiția de a nu afecta, de a nu suprima însăși posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului sau a libertății fundamentale garantate (paragrafele 23-25 din decizia precitată).

18.În același sens, Curtea a reținut și că „stabilirea în concret a unui număr minim de angajați pentru constituirea unui sindicat are legătură directă cu scopul înființării sindicatului, și anume apărarea drepturilor și intereselor colective ale angajaților în relația cu angajatorul. Mecanismul legal prin care este asigurată atingerea scopului pentru care se înființează un sindicat constă, în principal, în dialogul social, respectiv accesul la negocierile colective de muncă și participarea la soluționarea conflictelor colective de muncă. Este unanim acceptat în materie faptul că participarea la aceste negocieri colective de muncă este condiționată de un anumit nivel de reprezentativitate al unei organizații sindicale, condiție firească, impusă de faptul că obiectul acestor negocieri îl reprezintă problemele de interes comun ale angajaților, pe de o parte, și ale angajatorilor/ patronilor, pe de altă parte. Prin urmare, stabilirea prin lege a unui anumit număr minim de angajați care pot constitui un sindicat nu reprezintă, în sine, o restrângere a exercițiului dreptului de asociere, ci o condiționare firească, unanim acceptată, justificată prin însuși scopul specific urmărit prin constituirea sindicatului“ (paragrafele 31 și 32).

19.Cu privire la numărul concret stabilit prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, Curtea a apreciat că acesta nu poate fi determinat decât de legiuitor, în urma analizării dinamicii mediului economic și a consultării părților implicate. Curtea Constituțională nu are aptitudinea de a proceda la o atare analiză și de a stabili dacă numărul de minimum 15 angajați ce pot constitui un sindicat este excesiv sau nu, în special în contextul mai sus prezentat, care demonstrează faptul că autoritățile publice competente se află într-un continuu proces de analiză și consultări pe marginea acestui subiect. Așa fiind, Curtea a considerat că, sub aspectul condiției numerice impuse de textul legal criticat, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată (paragraful 33).

20.Referitor la condiția potrivit căreia cei minimum 15 angajați trebuie să fie din aceeași unitate angajatoare, Curtea a reținut că este justificată sub aspectul unității de interese ce trebuie să caracterizeze scopul înființării unui sindicat, „pentru că, în caz contrar, sindicatul nu ar mai contribui la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale economice și sociale ale membrilor lor, ci numai a unora dintre membrii lor“. În plus, a menționat că neîndeplinirea acestei condiții, alături de cea referitoare la numărul minim de membri ai unui sindicat la unitatea de bază, nu împiedică angajații să își apere drepturile și interesele profesionale în relația lor cu angajatorul/organizația patronală. Aceasta, deoarece Legea nr. 62/2011 nu menționează doar organizația sindicală în calitate de partener în cadrul mecanismului complex al dialogului social, ci și pe reprezentanții aleși ai angajaților (paragrafele 34 și 35).

21.Prin urmare, Curtea a reținut că „orice formă de dialog social, indiferent că implică negocieri colective legate strict de încheierea contractului colectiv de muncă sau negocieri având alt obiect, poate fi purtată de către orice unitate de bază, fie prin sindicatul reprezentativ sau afilierea la o federație reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, fie direct, prin reprezentanții aleși ai angajaților, dacă nu există un sindicat legal constituit reprezentativ. Concluzia este aceea că, indiferent de mărimea unității de bază - adică numărul concret al angajaților, la un moment dat - Legea nr. 62/2011 conține suficiente garanții astfel ca, printr-un reprezentant ales, aceștia să poată fi informați și să își poată susține drepturile și interesele profesionale rezultate din relația cu angajatorul“ (paragraful 40).

22.În sfârșit, Curtea a apreciat că dispozițiile legii mai sus indicate sunt necesare și, totodată, justificate de faptul că nimeni nu poate fi obligat să constituie sau să adere la o formă de asociere ca unică modalitate prin intermediul căreia își poate apăra drepturile și interesele legale. Dreptul de asociere nu poate avea ca scop în sine constituirea unei forme de asociere, ci trebuie avută în vedere finalitatea reală a exercitării dreptului de asociere, și anume apărarea drepturilor și intereselor legale profesionale ale angajaților. Sindicatul reprezintă doar una dintre modalitățile prin intermediul căreia se poate realiza această protecție. Însă, în lipsa îndeplinirii unor condiții de ordin numeric pentru constituirea unui sindicat, legea garantează, în continuare, posibilitatea protejării drepturilor și intereselor profesionale ale angajaților, care își pot alege un reprezentant în acest sens (paragraful 41).

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția Deciziei nr. 62 din 22 ianuarie 2019 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Profesorilor „Invictus“ din Scornicești, prin împuternicit Aurel Dascălu, în Dosarul nr. 9.683/311/2018 al Tribunalului Olt - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea