Decizie nr. 1.236 din 18 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175, art. 180, art. 181, art. 184, art. 186 şi art. 188 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A. în Dosarul nr. 6.755/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarei excepţiei, domnul avocat Florin Kovacs, din cadrul Baroului Timiş, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei, precizând mai întâi că textele de lege criticate au primit o nouă numerotare urmare republicării Codului de procedură fiscală, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, criticile formulate în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă normele constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.755/30/2007, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175, art. 180, art. 181, art. 184, art. 186 şi art. 188 din Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc că persoana al cărei drept a fost vătămat poate sesiza instanţa de judecată doar cu privire la decizia Ministerului Finanţelor Publice pronunţată în soluţionarea căilor administrative de atac, aşa încât obligaţia stabilită prin actul administrativ de control sau de impunere îşi păstrează valabilitatea, menţinându-se deci vătămarea dreptului persoanei. Se încalcă şi dreptul la apărare, deoarece "soluţionarea căilor administrative de atac se realizează fără participarea petenţilor", precum şi egalitatea în drepturi, deoarece, prin instituirea căilor administrative de atac, Ministerul Finanţelor Publice capătă o poziţie privilegiată în raport cu petenţii, prin faptul că termenele stabilite de lege pentru depunerea contestaţiilor sunt termene de prescripţie, iar termenele de soluţionare a acestora de către organele Ministerului Finanţelor Publice sunt termene de recomandare, a căror depăşire nu este sancţionată. În opinia autoarei excepţiei, absenţa unei asemenea sancţiuni contravine art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu se asigură un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor. În susţinerea excepţiei se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 208/2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte obiectul excepţiei, se constată că, urmare republicării Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, textele de lege criticate, respectiv: art. 175 - Posibilitatea de contestare, art. 180 - Decizia sau dispoziţia de soluţionare, art. 181 - Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, art. 184 - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, art. 186 Soluţii asupra contestaţiei, art. 188 - Comunicarea deciziei şi calea de atac, au primit o nouă numerotare, devenind art. 205, art. 210, art. 211, art. 214, art. 216 şi art. 218.

Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 205 - Posibilitatea de contestare, art. 210 - Decizia sau dispoziţia de soluţionare, art. 211 - Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, art. 214 - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, art. 216 Soluţii asupra contestaţiei şi art. 218 - Comunicarea deciziei şi calea de atac din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile din Codul de procedură fiscală care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Astfel, prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea a stabilit, în soluţionarea unei excepţii privind dispoziţiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ şi pe cele criticate în prezenta cauză), că aceste texte de lege "reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege". Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că "actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată". Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

De asemenea, prin Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a arătat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 187 alin. (2) [devenit art. 188 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură fiscală, iar ulterior, într-o nouă republicare, art. 218], conform cărora "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă", "nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă".

În ceea ce priveşte critica art. 184 din Codul de procedură fiscală (devenit art. 214), Curtea a statuat, prin Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, că prin această normă legiuitorul a adoptat, în materie fiscală, o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001 şi prin Legea nr. 219/2005), potrivit căreia instanţa putea suspenda judecata "când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea". În acest sens, Curtea a reţinut că "întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală [...]. În acelaşi sens, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia". Pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală, în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

În plus, în prezenta cauză se mai invocă încălcarea, prin aceste texte de lege, a prevederilor art. 16 şi art. 53 din Constituţie. Nici aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât normele ce fac obiectul excepţiei nu stabilesc nici o discriminare, ci se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi, de asemenea, nu restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale, ci, dimpotrivă, consacră liberul acces la justiţie al persoanelor vătămate prin acte administrativ-fiscale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, art. 210, art. 211, art. 214, art. 216 şi art. 218 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A. în Dosarul nr. 6.755/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta