Decizia nr. 333 din 11 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 4.213/108/2014 al Tribunalului Arad - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 251D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, în speță, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către experți independenți, astfel că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 nu au legătură cu soluționarea cauzei. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 23 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.213/108/2014, Tribunalul Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Traian Don cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea, printre altele, a unei infracțiuni de evaziune fiscală, faptă incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât prevăd posibilitatea folosirii estimărilor pentru stabilirea prejudiciului ca element constitutiv al unei infracțiuni, sarcina estimării revenind organelor de inspecție fiscală, în baza unor reguli arbitrare, cu restrângerea posibilităților instanței de judecată de a administra probatoriul în cauză. Consideră că o atare estimare a prejudiciului impune instanței să constate „existența unui prejudiciu anterior calculării“ acestuia, fiind încălcată prezumția de nevinovăție. De fapt, instanța este obligată să procedeze la estimarea prejudiciului în favoarea fiscului, fără a avea loc o determinare certă a existenței și a întinderii acestui prejudiciu, iar inculpatul este împiedicat să propună probe în apărarea sa, din moment ce estimarea prejudiciului este stabilită, ab initio, prin dispozițiile de lege criticate.

6.Tribunalul Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că textul de lege criticat își găsește aplicabilitatea atunci când contribuabilul nu pune la dispoziția organelor abilitate documentele fiscale și contabile necesare verificării modului de calcul al sumelor datorate bugetului general consolidat. Or, principial vorbind, printr-o faptă culpabilă nu poate fi obținut un drept. Constituția prevede, pe de o parte, că cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice (art. 56), iar, pe de altă parte, că drepturile și libertățile fundamentale trebuie exercitate cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți (art. 57). Împrejurarea că, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea 241/2005, există posibilitatea calculării prin estimare a obligațiilor bugetare care nu pot fi stabilite pe baza evidențelor contribuabilului - deoarece acesta nu și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția organelor abilitate documentele fiscale și contabile -, pune în valoare atât obligația constituțională ca fiecare cetățean să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice, cât și principiul fundamental care interzice obținerea unui drept printr-o faptă culpabilă. Mai mult, posibilitatea calculării prejudiciului datorat bugetului de stat numai în situația în care se găsesc documentele fiscale și contabile ale contribuabilului ar oferi acestuia alternativa distrugerii documentelor în cauză, consecința fiind înlăturarea răspunderii civile și penale. Instanța consideră că determinarea prin estimare a sumelor datorate de către contribuabil bugetului general consolidat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât există căi legale pentru contestarea valorii prejudiciului. În procesul penal sumele calculate de către organele fiscale prin estimare nu au caracterul unei probe absolute, necenzurabile de către instanță, ci, din contră, probele se administrează în procesul penal în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 100 din Codul de procedură penală, fiind supuse cenzurii judecătorului. Prin urmare, prejudiciul estimativ nu scapă controlului efectuat de o instanță independentă și imparțială, atunci când inculpatul este trimis în judecată. Estimarea prejudiciului nu înlătură prezumția de nevinovăție a inculpatului, pe de o parte, pentru că existența unui prejudiciu nu este sinonimă cu vinovăția inculpatului, iar, pe de altă parte, întrucât, în cursul procesului penal, se administrează o multitudine de probe, atât în susținerea acuzării, cât și în susținerea prezumției de nevinovăție, prezumție de care inculpatul beneficiază pe întreaga durată a procesului penal.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin intermediul normei criticate, legiuitorul a prevăzut modalitatea de stabilire a prejudiciului în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat. Apreciază că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul inculpatului de a-și dovedi în instanță nevinovăția și nici posibilitatea instanței de a administra probe în vederea stabilirii situației reale. Invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012.

9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 sunt constituționale. Astfel, arată că, din analiza textului de lege criticat, rezultă că acesta instituie regula stabilirii sumelor datorate bugetului general consolidat pe baza evidențelor contribuabilului, iar, pe cale de excepție, în cazul în care acest lucru nu este posibil, sumele datorate se determină, prin estimare, de către organul competent potrivit legii, în condițiile Codului de procedură fiscală. Prin urmare, critica autorului excepției nu poate fi reținută, deoarece estimarea nu constituie regula, ci ea este aplicabilă numai cu titlu de excepție, atunci când sumele datorate nu pot fi determinate pe baza evidențelor contribuabilului. Această modalitate de calcul nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al justițiabilului, acesta beneficiind de toate mijloacele procedurale prevăzute de lege în acest sens. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, textul de lege criticat prevede că este aplicabil „ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni“. Ca atare, organului fiscal îi revine numai obligația de a estima cuantumul prejudiciului, dar înfăptuirea actului de justiție revine exclusiv instanței de judecată, care apreciază cu privire la existența prejudiciului, întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată și, nu în ultimul rând, dacă a fost sau nu săvârșită o infracțiune. Prezumția de nevinovăție - care semnifică faptul că persoana este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare - cere ca, în realizarea competențelor stabilite de lege, organele judiciare să nu pornească de la premisa că cel cercetat sau judecat este vinovat, întrucât existența vinovăției trebuie stabilită numai printr-o hotărâre penală definitivă. Or, din examinarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 nu rezultă stabilirea vinovăției în afara unei hotărâri judecătorești definitive. În plus, dispozițiile de lege criticate își găsesc aplicabilitatea față de acei contribuabili care nu și-au îndeplinit obligația fundamentală de a contribui prin taxe și impozite la cheltuielile publice. Totodată, aspectele criticate de autorul excepției se referă la situația în care evidențele contribuabilului nu permit stabilirea sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale. Or, în temeiul art. 135 din Legea fundamentală, statul are obligația de a impune reguli de disciplină economică, iar legiuitorul este îndreptățit să stabilească sancțiuni corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: „În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum și ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că organul fiscal la care se face trimitere nu devine organ de cercetare penală ori instanță de judecată, nefiind parte a justiției în accepțiunea art. 124 și 126 din Constituție. Acesta nu face altceva decât să estimeze cuantumul unui prejudiciu, pentru ca, în final, tot instanței de judecată să îi revină rolul de a înfăptui actul de justiție și de a aprecia dacă există prejudiciu, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată etc.

15.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16.Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, Curtea observă că textul de lege criticat își găsește aplicabilitatea atunci când nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat. Posibilitatea calculării prin estimare, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005, a sumelor datorate bugetului general consolidat - în condițiile în care aceste sume nu pot fi stabilite pe baza evidențelor contribuabilului, întrucât acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția organelor competente documentele prevăzute de lege în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale - pune în valoare îndatorirea fundamentală prevăzută de art. 56 din Constituție ca fiecare cetățean să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Mai mult, soluția stabilirii exclusiv pe baza evidențelor contribuabilului a prejudiciului cauzat bugetului general consolidat prin neplata sumelor datorate ar oferi contribuabilului alternativa distrugerii documentelor în cauză, în vederea înlăturării răspunderii penale și civile.

17.Determinarea de către organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală, a sumelor datorate bugetului general consolidat - în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, respectivele sume nu se pot stabili pe baza evidențelor contribuabilului - nu încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât există căi legale pentru contestarea valorii prejudiciului, având în vedere faptul că sumele calculate, prin estimare, de către organul competent nu au caracterul unei probe absolute, necenzurabile de către judecător, ci, dimpotrivă, atunci când inculpatul este trimis în judecată, probele sunt supuse controlului efectuat de către o instanță independentă și imparțială.

18.Astfel - prin Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești -, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la incidența acestei norme procesul penale, și anume absența unei manifestări exprese de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale (paragraful 19). Faptul că instanța de judecată, fără a readministra probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării întregului probatoriu administrat în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). De aceea, utilizarea unei probe așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile de lege criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie administrate întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153) - paragraful 20 din Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015.

19.Așadar, prin decizia citată anterior - nr. 245 din 7 aprilie 2015 -, Curtea a reținut că problema afectării dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil s-ar putea pune în discuție, dacă probele nu sunt readministrate, numai în situația în care părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte sunt verificate de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, iar acesta, în baza art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din același cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. După începerea judecății, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, în fața instanței de judecată pot fi puse în discuție [numai] aspecte ce țin de temeinicia probelor, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță (paragrafele 21 și 22).

20.Astfel, analizând dispozițiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, prin aceeași decizie, Curtea a constatat că nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a observat că alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală prevede că „Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală (paragraful 23).

21.Tot prin Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015, mai sus menționată, Curtea a reținut - cu privire la posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, că, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în niciun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii“ (paragraful 24).

22.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 4.213/108/2014 al Tribunalului Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică