Decizie nr. 1.073 din 20 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 158 şi pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 (nr. vechi 4.060/2006) al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, apărătorul ales, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Doamna avocat Mariana Ştefan pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care expune pe larg aspectele inserate în notele scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.060/45/2006 (nr. vechi 4.060/2006), Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 158 şi pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi,excepţie ridicată de Doru Colac în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, art. 23 alin. (1), (11) şi (12) referitoare la libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepselor, art. 129 referitoare la Folosirea căilor de atac, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi art. 2 şi 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitoare la Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală şi la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

Astfel, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală referitoare la examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare contravin principiului egalităţii în drepturi, dreptului la un proces echitabil şi afectează imparţialitatea şi unicitatea justiţiei, deoarece pune justiţiabilul pe o poziţie de inferioritate faţă de procuror. De asemenea, prin instituirea liberului arbitru ce permite instanţei de judecată să asculte partea interesată numai dacă găseşte necesar se creează o situaţie de inegalitate a armelor juridice între părţile litigante.

Cât priveşte dispoziţiile din Legea nr. 356/2006, autorul excepţiei arată că prin abrogarea textului care permitea controlul în recurs al unui hotărâri judecătoreşti sub aspectul legalităţii, se elimină un grad de jurisdicţie şi se încalcă liberul acces la justiţie.

Referitor la prevederile care abrogă posibilitatea restituirii pentru completarea urmăririi, autorul excepţiei nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea reglementării cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile referitoare la procedura abţinerii sau recuzării în materie penală nu instituie privilegii sau discriminări pentru părţile cărora li se aplică aceste prevederi. De asemenea, încheierea prin care se soluţionează cererea de abţinere sau de recuzare poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Cât priveşte criticile referitoare la art. I pct. 158 şi 185 din Legea nr. 356/2006, Guvernul arată că nu pot fi primite, deoarece textele nu aduc atingere liberului acces la justiţie. Eliminarea unui grad de jurisdicţie nu poate fi apreciată ca limitând dreptul de acces liber la justiţie, deoarece anterior cauza a fost examinată sub toate aspectele, atât în fapt, cât şi în drept, în faţa instanţei de fond şi a celei care a soluţionat apelul, iar liberul acces la justiţie nu presupune obligativitatea unui număr de trei grade de jurisdicţie.

De asemenea, raţiunea abrogării prevederilor referitoare la restituirea dosarului la procuror pentru completarea urmăririi penale izvorăşte din necesitatea eficientizării actului de justiţie, tocmai în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, dispoziţiile legale criticate se aplică nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, şi, pe cale de consecinţă, justiţia rămâne una imparţială şi egală pentru toţi.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Astfel, textele legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei şi nu se poate susţine că aduc atingere principiului egalităţii în drepturi. Cât priveşte critica art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, Avocatul Poporului arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, exceptând dublul grad de jurisdicţie în materie penală, nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd câte grade de jurisdicţie trebuie asigurate pentru soluţionarea diferitelor litigii, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti ori condiţiile procedurale de exercitare a acestora. De asemenea, potrivit prevederilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu se face apel, motivele de casare nu se limitează la cele arătate în art. 385^9 din acelaşi cod, iar instanţa de judecată este obligată să examineze cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele. Ca atare, legislaţia procedural penală asigură garanţiile necesare existenţei dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Procedura de soluţionare în cursul judecăţii, precum şi dispoziţiile art. I pct. 158 şi 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul conţinut:

–Art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.";

–Art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006: "Articolul 333 se abrogă.";

–Art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006: "La articolul 385^9, punctul 17^1 al alineatului 1 se abrogă."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală şi art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 565 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, şi Deciziei nr. 680 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 16 octombrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 prin care s-a abrogat punctul 17^1 al alineatului 1 al articolului 385^9, prin care s-a eliminat posibilitatea criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pe motiv că este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea Constituţională a statuat deseori că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, condiţie îndeplinită de textul de lege criticat în prezenta cauză.

De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dreptul la un proces echitabil nu presupune obligativitatea parcurgerii unui număr de trei grade de jurisdicţie în materie penală. Aşa fiind, textul criticat nu contravine dreptului la două grade de jurisdicţie consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Mai mult decât atât, recursul, ca şi cale de atac, implică eo ipso posibilitatea de a repara ilegalităţile strecurate în apel, neavând drept consecinţă rezolvarea unei cauze penale. Prin urmare, spre deosebire de calea de atac a apelului care urmăreşte îndreptarea oricărei greşeli de fapt sau de drept, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, definite lato sensu ca violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. Iată de ce, prin menţinerea punctului 17^1 al alineatului 1 din articolul 385^9 din Codul de procedură penală, s-ar fi menţinut o reglementare redundantă, imprecisă şi generală care ar fi generat serioase confuzii.

Or, aşa cum a mai statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi nu intră nicidecum în competenţa justiţiabililor ori a instanţelor de judecată de a stabili pe cale jurisprudenţială cazuri de aşa zise hotărâri contrare legii. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 158 şi pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 (nr. vechi 4.060/2006) al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru