Decizie nr. 1.526 din 17 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin judecătorul-sindic, în Dosarul nr. 31/85/2003.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul în Dosarul nr. 5.593D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.564/85/2009. De asemenea, preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 5.777D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki şi Ibolya Nagy în Dosarul nr. 1.496/337/2008 al Judecătoriei Zalău.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea pune, din oficiu, problema conexării dosarelor nr. 5.593D/2009 şi nr. 5.777D/2009 la Dosarul nr. 4.853D/2009, care este primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 31/85/2003, Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei.

Prin Încheierea din 4 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.564/85/2009, Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei.

Prin Încheierea din 16 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.496/337/2008, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepţia de neconstituţionalitate fiind ridicată de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki şi Ibolya Nagy într-un dosar având ca obiect constatarea nulităţii unui titlu de proprietate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate judecătorul-sindic arată că prevederile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, faţă de dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 85/2006, care abrogă Legea nr. 64/1995, sunt neconstituţionale în raport cu art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, judecătorul fondului fiind ţinut de instanţa ierarhic superioară să aplice o lege abrogată. Astfel, întrucât practica Curţii de Apel Alba Iulia este constantă în aplicarea în continuare a dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, procedurilor de insolvenţă deschise sub imperiul acestei legi, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, instanţa - judecătorul-sindic apreciază că în mod evident dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt în totală contradicţie cu art. 124 din Constituţia României. În consecinţă, având în vedere practica curţii de apel ce înlătură aplicarea Legii nr. 85/2006, precum şi faptul că judecătorul-sindic este pasibil de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a unor hotărâri judecătoreşti în cazul în care nu face aplicarea acestei practici, se ajunge la concluzia că dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

Autorii Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki şi Ibolya Nagy consideră că art. 21 din Constituţie este încălcat, în măsura în care părţile nu pot devolua total litigiul sub toate aspectele în instanţa de rejudecare.

Judecătoria Zalău consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

După examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate, raportate la prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (1), s-a pronunţat prin deciziile nr. 332 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2002, şi nr. 360 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 7 martie 2003.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că principiul independenţei justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie, derivă din separaţia puterilor în stat, din necesitatea existenţei unui echilibru între autorităţile care exercită puterea în stat. Este imperios necesar ca instanţele judecătoreşti să fie la adăpost de orice ingerinţă şi, în consecinţă, independenţa judecătorilor reprezintă o garanţie fundamentală a exercitării drepturilor omului.

Din principiul independenţei justiţiei decurge, pe de-o parte, obligaţia judecătorilor de a soluţiona litigiile cu care sunt învestiţi numai în baza legii, iar, pe de altă parte, obligaţia tuturor autorităţilor publice de a se abţine de la orice imixtiune în activitatea de judecată.

Referitor la controlul judiciar ce se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate, acesta nu reprezintă o limitare a independenţei justiţiei, deoarece controlul judiciar este întotdeauna posterior, nefiind posibil să îl influenţeze pe judecătorul care a pronunţat hotărârea supusă controlului judiciar.

Dispoziţiile legale criticate nu reprezintă o încălcare a independenţei judecătorului prin faptul că, rejudecând cauza, acesta preia rezolvarea în drept stabilită de instanţa de casare, deoarece îndrumările sunt date în cadrul activităţii jurisdicţionale a instanţelor de grade diferite, pe cale de hotărâri pronunţate în urma unor dezbateri contradictorii. De asemenea, independenţa judecătorului de fond nu este ştirbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de casare, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi străine de cauza judecată, ci se conformează hotărârii judecătoreşti date în exercitarea competenţei legale de control judiciar.

Pe de altă parte, Curtea reţine că în toate legislaţiile se admite intervenţia instanţelor superioare în cadrul sistemului căilor de atac, aceasta neîncălcând principiul independenţei justiţiei. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de "instanţă independentă", cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Cauza Pretto şi alţii contra Italiei, 1983).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea observă că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, reglementarea lor este de competenţa legiuitorului.

Prin faptul că, rejudecând cauza, judecătorul preia rezolvările în drept stabilite de instanţa de casare nu se încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât aceste rezolvări sunt date în cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de casare, pe cale de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă, un judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece o anumită cauză. Astfel a decis Curtea Constituţională şi în Decizia nr. 854 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarele nr. 31/85/2003 şi nr. 1.564/85/2009, precum şi de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki şi Ibolya Nagy în Dosarul nr. 1.496/337/2008 al Judecătoriei Zalău.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae