Decizie nr. 263 din 10 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Bogdan Adrian în Dosarul nr. 5.686/221/2014 al Judecătoriei Deva şi care constituie obiectul Dosarului nr. 906D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului şi are caracter personal, textul criticat aplicându-se tuturor celor aflaţi în ipoteza normei. Apreciază că autorul excepţiei urmăreşte completarea prevederilor de lege supuse controlului, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 158/R/2015 din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.686/221/2014/a1, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Bogdan Adrian într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care Judecătoria Deva a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, excepţie ridicată în cursul judecării unei acţiuni în stabilirea paternităţii.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt împotriva interesului superior al copilului, care poate fi împiedicat prin atitudinea mamei sale să ştie cine este tatăl său, dar şi împotriva dreptului pe care îl are presupusul tată de a fi decisă paternitatea sa pe baza unor probe concludente. Forma de manifestare pentru presupusul tată biologic al unui copil născut în afara căsătoriei este limitată la recunoaşterea pretinsului său copil, neavând posibilitatea de a se adresa justiţiei şi de a solicita proba cu expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei, pentru a-şi forma convingerea cu privire la paternitatea reală faţă de acel copil. Diferenţierea prin care se are în vedere numai sexul părintelui şi starea civilă a mamei copilului creează o discriminare evidentă între persoane care se află în aceeaşi situaţie juridică, de presupuşi părinţi, raportat la copilul născut în afara căsătoriei. Autorul excepţiei consideră că ar trebui să existe posibilitatea legală ca şi cel care pretinde că este tatăl copilului născut în afara căsătoriei sau tatăl copilului care nu are stabilită paternitatea, ca urmare a pierderii paternităţii după finalizarea unor acţiuni în justiţie, să aibă la îndemână mijloacele procedurale pentru a introduce în justiţie acţiunea în stabilirea paternităţii pe cale judecătorească, nu numai prin recunoaşterea paternităţii de către presupusul tată în faţa organelor administrative. În scopul stabilirii paternităţii, tatăl biologic al unui copil ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ce sunt reglementate pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, adică filiaţia faţă de tată să se stabilească printr-o acţiune în stabilirea paternităţii în cadrul căreia să poată fi administrate orice mijloace de probă. În interesul superior al copilului este stabilirea filiaţiei faţă de ambii părinţi, indiferent care dintre aceştia porneşte acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

6.Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă apreciază că prin limitarea dreptului de a promova acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, fiind în acord şi cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, sunt aplicabile cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 983 din 30 septembrie 2008 referitoare la prevederile similare cuprinse în art. 59 din Codul familiei.

9.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 şi art. 26 din Constituţie. În plus, apreciază că autorul excepţiei urmăreşte completarea acestuia în sensul reglementării dreptului tatălui biologic de a formula acţiune în stabilirea paternităţii, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, apare ca inadmisibil, întrucât Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 425 alin. (1) din Codul civil, care au următoarea redactare: "Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal".

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care garantează accesul liber la justiţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 privind familia, art. 124 alin. (1) şi (2) privitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) şi (2) referitor la instanţele judecătoreşti. Se invocă, de asemenea, şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi în art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 983 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 59 din Codul familiei, care aveau acelaşi conţinut normativ cu actualele dispoziţii din Codul civil ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, constatând că nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nu nesocotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

15.Astfel, Curtea a reţinut că art. 59 din Codul familiei reglementează acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Aceasta este o acţiune în reclamaţie de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Potrivit textului de lege criticat în cauza soluţionată prin decizia menţionată, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se poate porni în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Acţiunea aparţine copilului, indiferent dacă este minor sau major, şi are caracter personal. Astfel, mama poate introduce în numele copilului acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, acţiunea introdusă de mamă în nume propriu fiind lipsită de legitimare procesuală. Copilul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi copilul care are capacitate de exerciţiu deplină pot introduce singuri acţiunea, deoarece aceasta are caracter personal. Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, fiind totodată în acord şi cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.

16.Întrucât textul de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate are un conţinut identic cu cel cu privire la care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia menţionată, cele reţinute în considerentele acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

17.În plus, distinct de cele deja arătate, Curtea observă că problema ridicată de autorul prezentei excepţii vizează persoanele care pot avea calitate procesuală activă în cazul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. Acesta este nemulţumit de faptul că doar mama, în numele copilului, are posibilitatea de a promova această acţiune, nu şi cel care se presupune că ar fi tatăl copilului. Sub acest aspect, Curtea reţine, în primul rând, că, potrivit reglementării actuale, stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este o acţiune esenţialmente personală, care aparţine exclusiv copilului. Niciun alt subiect de drept nu poate introduce în nume propriu o asemenea acţiune. Atunci când copilul este minor şi nu a împlinit vârsta de 14 ani, această acţiune va fi pornită în numele său de mama sa ori de reprezentantul lui legal, care vor acţiona însă numai în numele şi în interesul copilului. După împlinirea acestei vârste şi până la majorat, copilul va putea introduce personal acţiunea, urmând să fie asistat de reprezentantul său legal, conform regulilor privind capacitatea persoanei. Dacă este major, acesta are deplina libertate să formuleze şi să susţină acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

18.Este firesc ca unicul titular al acestei acţiuni să fie însuşi copilul, nicio altă persoană neputând justifica un interes în promovarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Copilul este cel care este interesat să ştie cu certitudine care îi sunt părinţii fireşti, în funcţie de această împrejurare având apoi posibilitatea să solicite şi să obţină de la aceştia îndeplinirea obligaţiilor pe care legea le impune în sarcina lor în ceea ce priveşte ocrotirea, creşterea şi educarea sa, fiind ţinut, totodată, de reciprocitatea obligaţiei de întreţinere, potrivit art. 516 din Codul civil, precum şi să culeagă, după moartea acestora, cota din masa succesorală cuvenită potrivit regulilor devoluţiunii succesorale.

19.În aceste condiţii, nu poate fi reţinută critica referitoare la imposibilitatea persoanei faţă de care ar urma să se stabilească paternitatea de a introduce o astfel de acţiune. Presupunând prin absurd că o asemenea posibilitate ar fi permisă de lege, s-ar ajunge la situaţia în care orice bărbat ar putea să pretindă pe cale judecătorească, la un moment dat, că este tatăl biologic al unui copil care nu are stabilită filiaţia faţă de un alt bărbat, fie din cauză că este provenit din afara căsătoriei, fie ca urmare a faptului că a fost admisă acţiunea în tăgada paternităţii, fie în cazul în care copilul este adoptat fără ca tatăl biologic al acestuia să fie cunoscut. O asemenea situaţie ar genera o perpetuă instabilitate în ceea ce priveşte statutul civil al copilului, de natură să pericliteze interesul superior al acestuia, valoare ce trebuie avută permanent în vedere. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, "în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

20.Prin urmare, nu se poate reţine vreo discriminare între pretinsul tată şi mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia din urmă în ce priveşte dreptul de a iniţia o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Este adevărat că cel care afirmă că este tatăl biologic al copilului trebuie să aştepte ca acesta din urmă să declanşeze acţiunea, dar este evident că, faţă de cele mai sus arătate, o asemenea cronologie este necesară pentru asigurarea interesului superior al copilului. În plus, Curtea observă că, dacă este animat de bună-credinţă, iar intenţia sa de afirmare a calităţii de tată biologic este serioasă, acesta poate uza de instituţia recunoaşterii paternităţii, consacrată de art. 415 alin. (2) din Codul civil.

21.Autorul excepţiei susţine, totodată, că textul de lege este neconstituţional ca urmare a faptului că nu se poate adresa justiţiei în vederea stabilirii paternităţii, astfel că nu are posibilitatea de a solicita proba cu expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei, pentru a-şi forma convingerea cu privire la paternitatea faţă de acel copil. În realitate, în cadrul procesului prin care se soluţionează acţiunea în stabilirea paternităţii nimic nu împiedică părţile să utilizeze orice mijloace de probă în vederea stabilirii prin hotărâre judecătorească a filiaţiei faţă de tată, inclusiv expertize ştiinţifice prin care să se dovedească în mod indubitabil că respectivul bărbat este tatăl copilului.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Adrian în Dosarul nr. 5.686/221/2014 al Judecătoriei Deva şi constată că dispoziţiile art. 425 alin. (1) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu