referitoare la interpretarea art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
Dosar nr. 658/1/2022
| Gabriela Elena Bogasiu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Valentina Vrabie | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Denisa Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Valentin Mitea | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Tăbârcă | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ileana Izabela Dolache-Bogdan | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Csaba Bela Nasz | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adina Oana Surdu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Maria Andrieș | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Lucian Cătălin Mihai Zamfir | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Marius Ionel Ionescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Horațiu Pătrașcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 658/1/2022, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.744/117/2020.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul Ministerul Justiției a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 7 februarie 2022, în Dosarul nr. 2.744/117/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, se interpretează în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 martie 2022, cu nr. 658/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 6 iunie 2022.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Articolul 1
(...) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (...)
Articolul 38Aplicarea legii
(...) (6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (...)
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bihor.
Stabilirea indemnizației de bază brute lunare a reclamanților-judecători are în vedere, până la data aplicării în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, formula de calcul reglementată la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din justiție, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), pe baza unei valori de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la acest act normativ [cu precizarea că prevederile legale cu caracter tranzitoriu cuprinse la art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010), art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012), art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016), art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017), art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017), art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020), art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), au menținut în plată drepturile salariale stabilite la nivelul lunii decembrie 2009, respectiv 12 noiembrie 2009-data la care prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au devenit aplicabile pentru familia ocupațională „Justiție.“]; Legea-cadru nr. 153/2017 se află în aplicare etapizată până la atingerea nivelului indemnizației de bază prevăzute pentru anul 2022, potrivit art. 38 din acest act normativ.
Începând cu data de 1 decembrie 2015 s-a aplicat o majorare a cuantumului brut al indemnizației de încadrare și o majorare a cuantumului sporurilor, precum și a celorlalte elemente care compun sistemul de salarizare și care fac parte, potrivit legii, din indemnizația brută, de 10%, în temeiul art. I din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările ulterioare (Legea nr. 293/2015), față de nivelul acordat în luna noiembrie 2015.
Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 s-a prevăzut că: „(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.“
Ulterior, prin dispozițiile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), s-a statuat că „Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.“
Personalul de probațiune face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind cuprins în familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“, potrivit anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 330/2009, anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 284/2010 și anexei nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017.
Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a aplicat o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază și o majorare a cuantumului brut al sporurilor, precum și a celorlalte elemente care compun sistemul de salarizare și care fac parte, potrivit legii, din indemnizația brută, de 25%, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, față de nivelul acordat în luna decembrie 2017.
În perioada 2019-2022 s-a prevăzut, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, „o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h)“.
Încadrarea salarială, potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 și ale Legii-cadru nr. 284/2010, în perioada în care aceste acte normative au fost în vigoare, precum și încadrarea salarială în perioada de aplicare etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit art. 38, s-a realizat doar teoretic și scriptic în baza acestor acte normative, cuantumul indemnizației stabilite efectiv și plătite fiind determinat potrivit formulei de calcul definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, date fiind prevederile exprese cuprinse în art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă cele cuprinse în actele normative anuale de reglementare a unor măsuri cu caracter fiscal-bugetar, enumerate anterior, prin care au fost menținute în plată, în mod succesiv, drepturile salariale stabilite în anul precedent, cu excepția majorărilor prevăzute în mod expres, la care s-a făcut referire în cele ce precedă.
Ministrul justiției a emis acte administrative privind stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel, asistenților judiciari, pe de o parte, precum și în favoarea personalului de probațiune, pe de altă parte, prin raportare la o valoare de referință sectorială majorată, astfel cum aceasta a fost stabilită prin diferite hotărâri judecătorești.
Astfel, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.066 din 24 mai 2018*) s-a dispus recalcularea indemnizațiilor judecătorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu data de 9 aprilie 2015, și de 463,5 lei, începând cu data de 1 decembrie 2015, iar prin Ordinul ministrului justiției nr. 4.988/C din 29 noiembrie 2019*) s-a prevăzut recalcularea indemnizațiilor judecătorilor pe baza unei valori de referință sectorială de 484,18 lei, începând cu data de 1 decembrie 2016.
Totodată, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.883 din 19 iulie 2018*) s-a stabilit salariului de bază brut pentru personalul de probațiune prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, și de 463,5 lei (plus majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), începând din 1 decembrie 2015.
*)Ordinele ministrului justiției nr. 2.066/2018, 4.988/C/2019 și 2.883/2018 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin Ordinul ministrului justiției nr. 6.245/C din 31 decembrie 2021**) s-a dispus că, începând cu data de 30 decembrie 2021, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel se stabilesc având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
**)Ordinul ministrului justiției nr. 6.245/C/2021 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La nivel jurisprudențial, prin hotărâri judecătorești definitive, s-a dispus în favoarea personalului plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională „Justiție“ recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară, cu încadrarea în termenul de prescripție, precum și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei (respectiv o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), actualizată cu indicele de inflație.
Aceste hotărâri judecătorești au avut în vedere stabilirea indemnizației/salariului de bază brut lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială stabilită la nivel maxim, în cadrul aceleiași familii ocupaționale „Justiție“, soluțiile jurisprudențiale fiind argumentate pe prevederile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), precum și pe cele cuprinse la art. I pct. 1 și art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și având în vedere statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016 (Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016), și nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018), precum și în Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016).
Prin prezentul demers judiciar, apelanții-reclamanți au solicitat obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 august 2016, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale, dintre cele încasate și cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei (respectiv o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), actualizată cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.
Pretențiile deduse judecății se fundamentează pe prevederile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, precum și pe cele cuprinse la art. I pct. 1 și art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și pe statuările cu caracter obligatoriu date prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 și nr. 36 din 4 iunie 2018 și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
Prin Sentința civilă nr. 888 din 1 aprilie 2021, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Tribunalul Bihor, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 20 iulie 2017 și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată cu privire la drepturile salariale pentru această perioadă. A admis în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bihor, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data de 20 iulie 2017 și în continuare actualizată cu indicele inflației la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității și până la data plății efective. A respins celelalte pretenții formulate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și pârâții Tribunalul Bihor și Ministerul Justiției.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților motivat, printre altele, de necesitatea respectării plafonului maximal al stabilirii indemnizației de încadrare reglementat pentru anul 2022, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
La data de 17 noiembrie 2021, apelanții-reclamanți au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, se interpretează în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?
Prin Încheierea din 7 februarie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.
Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale este legal învestită cu soluționarea căii de atac a apelului, într-un litigiu de muncă, urmând a pronunța o hotărâre în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), precum și ale art. 96 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte, este îndeplinită, deoarece, față de obiectul cauzei, de interpretarea sferei de aplicare a sintagmei „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“ la care norma cuprinsă în alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă, din perspectiva atingerii nivelului maximal al stabilirii indemnizației de bază brute de încadrare, pentru reclamanții judecători, având grad profesional de tribunal și care fac parte din personalul încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“, coroborat cu necesitatea interpretării normei prin prisma aplicării principiilor avute în vedere cu ocazia adoptării cadrului normativ de reglementare a salarizării unitare în sistemul bugetar, precum și din perspectiva aplicării prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a statuărilor obligatorii cuprinse în deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 și nr. 36 din 4 iunie 2018 și în Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, depinde soluționarea pe fond a cauzei.
Problema de drept enunțată este nouă, chiar dacă norma legală a cărei interpretare se solicită nu este recent intrată în vigoare, caracterul de noutate derivând din evenimentele ulterioare, materializate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești și emiterea unor acte administrative ale ordonatorului principal de credite - ordine ale ministrului justiției privind stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel, asistenților judiciari, pe de o parte, precum și în favoarea personalului de probațiune, pe de altă parte, prin raportare la o valoare de referință sectorială unică majorată.
Întrucât, ca urmare a cercetărilor efectuate, nu a fost identificată practică judiciară consistentă în materie, litigiile cu un obiect identic cu cel din cererea de chemare în judecată fiind pendinte pe rolul mai multor instanțe judecătorești, instanța de trimitere a apreciat că asupra chestiunii de drept nu au fost date dezlegări relevante pe cale jurisprudențială care să prezinte caracterul unei practici judiciare bine conturate și constante.
Deoarece majoritatea soluțiilor pronunțate nu fac referire la necesitatea respectării plafonului maximal al stabilirii indemnizației de încadrare reglementat pentru anul 2022, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a preîntâmpina ivirea unei jurisprudențe neunitare la nivelul curților de apel, care soluționează astfel de litigii în ultimă instanță, instanța de trimitere a apreciat necesară interpretarea unitară a chestiunii de drept în discuție printr-o dezlegare obligatorie, prin intermediul mecanismului procedural al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită nu a format obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Apelanții-reclamanți, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, au susținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „majorări salariale reglementate“, se interpretează în sensul că nu se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, ci doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite.
Au argumentat că legea este cea care reglementează sistemul de salarizare, iar nu instanțele de judecată, astfel încât majorările salariale reglementate din cuprinsul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au în vedere exclusiv majorările salariale reglementate de lege, iar nu pe cele stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.
În cazul în care dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar interpreta în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, ar însemna în fapt ca hotărârea judecătorească definitivă prin care au fost recunoscute anumite majorări salariale să rămână fără efect, deci pârâții să aibă posibilitatea de a nu o executa, așadar aceasta să nu producă efecte juridice, ceea ce nu este permis. Ca atare, starea de discriminare invocată în fața instanței învestite cu soluționarea acțiunii pendinte nu ar fi înlăturată, iar indemnizația apelanților-reclamanți nu ar fi stabilită la nivelul maxim aflat în plată.
Având în vedere împrejurarea că, prin hotărârile judecătorești invocate de reclamanți, ca temei al stării de discriminare și în raport cu care au solicitat și instanța de fond a dispus egalizarea indemnizației de încadrare la nivel maxim aflat în plată, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 și Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu s-a prevăzut stabilirea indemnizației prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, fără a se depăși plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nici instanțele învestite ulterior cu o astfel de cerere, prin care se solicită egalizarea la nivelul maxim aflat în plată, nu pot reține incidența art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece ar încălca considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale indicate, discriminarea existând în continuare, iar indemnizația de încadrare a reclamanților, în fapt, nu ar fi cea stabilită prin hotărârea judecătorească, ci într-un cuantum inferior.
Într-o atare situație s-ar încălca și cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 (Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019), care se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Astfel, problema de drept care a făcut obiectul Deciziei nr. 7 din 11 februarie 2019 a vizat stabilirea momentului până la care reclamanții magistrați, care au obținut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acordarea drepturilor bănești majorate cu procentele de 18% (5% + 2% + 11%), prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 10/2007), sunt îndreptățiți să beneficieze de plata acestor drepturi, mai exact, dacă aceste majorări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, ar fi trebuit acordate și plătite reclamanților și după intrarea în vigoare a acestei legi.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, chiar dacă, așa cum instanța a reținut anterior, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege.
În consecință, aplicând același raționament și în cazul dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, apelanții-reclamanți au apreciat că interpretarea acestor dispoziții, în sensul aplicării și în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, încalcă Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Deosebit de important este și considerentul 58 din Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, potrivit căruia: „De asemenea, instanța de contencios constituțional a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice afectează art. 124 și art. 126 din Constituție, precum și principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească.“
În cazul în care art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar interpreta în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, s-ar încălca și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Au fost invocate paragrafele 24, 25 și 28 din decizie.
De asemenea, s-ar încălca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la executarea hotărârilor judecătorești, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).
În practica instanței europene s-a reținut că, în situația în care administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 din Convenție de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul Ministerul Justiției a depus, în termen legal, un punct de vedere prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, apreciind că dispozițiile a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii și nu prezintă un grad ridicat de dificultate, care să justifice sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 2.744/117/2020 apreciază că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, se interpretează în sensul că se aplică doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență), nu și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite.
O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești și/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noțiunii de „majorări reglementate“, cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătorești, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine dispozițiilor art. 38 alin. (6^1) și alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, care consacră principiul menținerii în plată a drepturilor câștigate, fie ca urmare a aplicării în integralitate a noului act normativ care modifică formula de calcul al salariului/indemnizației de bază, fie ca urmare a promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii.
Astfel, sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017, are la bază principiile definite la art. 6, respectiv „a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege;
b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c)principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;
d)principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor; (...)“.
Din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 reiese că la elaborarea actului normativ s-au avut în vedere, printre altele, eliminarea disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare; stabilirea salariilor de bază ca valori nominale în lei pentru anul 2022, eliminarea coeficienților de ierarhizare și a valorii de referință utilizate conform Legii-cadru nr. 284/2010; stabilirea salariilor de bază, a soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază, indemnizațiilor de încadrare, începând cu anul 2023, prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII din lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la acea dată; stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru funcțiile comune existente în cadrul familiilor ocupaționale; aplicarea etapizată a legii în următorii ani.
Aplicarea etapizată a legii a fost reglementată prin dispozițiile art. 38 din noul act normativ - Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul menținerii în plată a cuantumului brut al salariilor de bază sau al sporurilor potrivit alin. (2) sau acordării creșterilor salariale prevăzute la alin. (3) și (4).
Prin urmare, intenția legiuitorului, astfel cum aceasta rezultă din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, precum și din ansamblul prevederilor cuprinse la art. 38 referitoare la aplicarea etapizată a legii, nu a fost nicidecum în sensul scăderii nivelului veniturilor salariale.
În ipoteza admiterii pretențiilor deduse judecății, începând cu data de 1 august 2016 - data intrării în vigoare a dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, pe care se fundamentează cererea introductivă, sau de la o dată ulterioară, cu încadrarea în termenul general de prescripție, reclamanții judecători beneficiază de stabilirea indemnizației de bază brute lunare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 lei.
Ca o consecință, aceștia beneficiază la data de 1 ianuarie 2018, când devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, de un nivel al indemnizației de bază superior nivelului reglementat potrivit anexei nr. V pentru anul 2022, nivel rezultat ca urmare a majorărilor recunoscute, cu efect retroactiv, prin hotărâri judecătorești și/sau acte administrative ale ordonatorilor de credite - ordine ale ministrului justiției. Limitarea acesteia la nivelul stabilit pentru anul 2022 ar avea ca efect diminuarea nivelului indemnizației de bază, cu ignorarea principiilor legalității, egalității și nediscriminării consacrate prin dispozițiile art. 6 și în vădită contradicție cu scopul urmărit de legiuitor, acela al menținerii în plată a drepturilor câștigate, în edictarea normei cuprinse în art. 38 alin. (6^1) și (8) din Legea-cadru nr. 153/2017.
La data de 1 iulie 2017 - data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 - nu putea fi anticipat efectul hotărârilor judecătorești sau al actelor administrative ale ordonatorului de credite asupra nivelului indemnizației de încadrare pentru personalul din familia ocupațională „Justiție“, pentru a se putea deduce intenția legiuitorului de a le cuprinde în noțiunea de „majorări reglementate“ la care face trimitere alin. (6) al art. 38.
Sfera noțiunii de „majorări reglementate“, la care se referă alin. (6) al art. 38, are în vedere majorările reglementate la alin. (3), (4) și următoarele ale art. 38, concluzie care rezultă cu evidență din toponimia textelor de lege, precum și din ansamblul reglementării care se referă, după cum este indicat în denumirea marginală, la aplicarea etapizată a legii, în sensul acordării creșterilor salariale eșalonat, în perioada 2018-2021.
O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești în sfera noțiunii de „majorări reglementate“, cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătorești, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cuprinse în Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, prin care s-a stabilit că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.
În aplicarea aceluiași raționament, interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este necesar să fie în sensul menținerii drepturilor câștigate pentru o perioadă de referință anterioară aplicării acestora.
Includerea majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești și/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noțiunii de „majorări reglementate“ anulează efectul reglementărilor, precum și al deciziilor interpretative date în aplicarea acestora, referitoare la egalizarea nivelului indemnizației la nivel maxim aflat în plată, în cadrul aceleiași familii ocupaționale, în condiții egale de funcție, grad, gradație și vechime, cuprinse la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, la art. I pct. 1 și art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, respectiv prin statuările cu caracter obligatoriu date prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 și nr. 36 din 4 iunie 2018 și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
În ipoteza interpretării dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, care fac trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, în coroborare cu cele statuate prin deciziile instanței supreme și ale instanței de contencios constituțional amintite, ar rezulta că majorarea salarială la care se referă (valoarea de referință sectorială 484,18 + 25% = 605,225) ar trebui aplicată unitar la nivelul întregii familii ocupaționale „Justiție“.
Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin prevederile acestui act normativ s-a urmărit tocmai eliminarea discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aspect ce rezultă din expunerea de motive a amendamentului propus pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014, prin introducerea alin. (5^1) al art. 1, precum și din Raportul comun din data de 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României.
Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins: „(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...) (3) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției sau autorității publice respective, se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor inclusă în acesta, doar dacă persoana deține titlul științific de doctor;
(4)În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim aferent funcției, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție/specialitate din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile bănești incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidența celor două acte normative“.
Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, prin care, la art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, după alineatul (1) au fost introduse patru noi alineate, alineatele (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins: „(1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(1^2)În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.
(1^3)În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
(1^4)Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.“
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, reținându-se că: „31. (...) pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
32.În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.“
Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.“
De asemenea, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“
În aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018, ordonatorul principal de credite -ministrul justiției - a emis acte administrative privind stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel, asistenților judiciari, prin raportare la o valoare de referință sectorială majorată, astfel cum aceasta a fost stabilită prin diferite hotărâri judecătorești.
Prin urmare, astfel cum reiese și din statuările instanței de contencios constituțional, precum și din cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - date în procedura privind dezlegarea unor chestiuni de drept -, nivelul maxim al salariului la care se face egalizarea trebuie să aibă în vedere și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, iar o astfel de stabilire a avut ca reper un moment anterior datei de 1 ianuarie 2018, când prevederile alin. (6) al art. 38 devin incidente.
Interpretarea în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești în sfera noțiunii de „majorări reglementate“, cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel reținută prin hotărâri judecătorești, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare decât maximul reglementat pentru anul 2022, ar lipsi hotărârea judecătorească definitivă/irevocabilă de caracterul ei efectiv și executoriu.
Astfel, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, cu consecința obligării pârâților la plata unei indemnizații calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, s-ar ajunge, în mod paradoxal, la situația în care, deși cererea a fost admisă, pentru o perioadă de referință anterioară datei de 1 ianuarie 2018, hotărârea judecătorească să nu poată produce efecte juridice dacă reclamanții, prin majorarea cu 25% a indemnizației de bază, începând cu aceeași dată, în condițiile reglementate de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, au atins nivelul indemnizației de încadrare stabilit pentru anul 2022, la care fac trimitere prevederile alin. (6) al aceluiași articol.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021 (Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020), a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Curtea a concluzionat asupra caracterului tehnic al nivelului indemnizației de încadrare prevăzut de lege pentru anul 2022, precum și în sensul că norma legală nu a dispus cu privire la reducerea salariului de bază al personalului plătit din fondurile publice, fără a analiza conținutul noțiunii „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, care nu a format obiectul criticilor de neconstituționalitate.
La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice ale magistraților, din care a rezultat existența a două opinii în interpretarea problemei de drept semnalate.
Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, se interpretează în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești.
Scopul Legii-cadru nr. 153/2017 a fost acela de a elimina inechitățile ivite în sistemul de salarizare, inclusiv ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, având în vedere și jurisprudența neunitară în materie.
Astfel, dispozițiile legale sunt integrate în normele ce reglementează dispoziții tranzitorii și prevăd explicit acordarea, începând cu 1 ianuarie 2018, a salariilor de bază/indemnizațiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022 și în cazul în care salariile în plată sunt mai mari decât salariile stabilite potrivit noii legi de salarizare, precum și în ipoteza în care salariile în plată devin mai mari decât cele prevăzute de lege pentru anul 2022 după data de 1 ianuarie 2018, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. Majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești se includ în noțiunea de majorări salariale reglementate, de vreme ce hotărârea judecătorească face aplicarea dispozițiilor legii. În sprijinul acestei opinii au fost invocate considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 (Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020).
În acest sens au transmis hotărâri judecătorești și opinii teoretice Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă.
Într-o altă opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu au în vedere și majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, ci doar majorările reglementate de lege sau stabilite prin acte ale ordonatorului principal de credite. S-a argumentat că o interpretare contrară ar însemna ca o hotărâre judecătorească să rămână fără efect, iar debitorul să fie exonerat de obligația de a o executa, cu încălcarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenție.
Au fost invocate și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, aplicate mutatis mutandis și în ceea ce privește art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În acest sens au exprimat opinii teoretice Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Vaslui.
Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Bacău au făcut cunoscut că, la nivelul instanțelor judecătorești din circumscripția lor teritorială, nu au identificat practică judiciară referitoare la problema de drept examinată, iar Curtea de Apel Suceava a arătat că, deși pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a curții a fost înregistrat un număr mare de dosare cu un astfel de obiect, în aceste cauze nu s-au formulat apărări cu privire la depășirea indemnizației de încadrare stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, astfel încât problema în discuție nu a fost tranșată.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020, respingând excepția invocată.
Astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că: „19. (...) art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunțate în alin. (2)-(6). Prevederile art. 38 alin. (6) din legea-cadru stabilesc faptul că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.20. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
21.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).
22.În raport cu cele enunțate și aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu semnifică o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție.“IX. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu sunt întrunite cerințele privind noutatea și existența unei veritabile chestiuni de drept.X. Înalta Curte de Casație și Justiție
Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Această normă instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;
–ivirea unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată;
–chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;
–Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se fi pronunțat asupra chestiunii de drept respective;
–problema de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Procedând la verificarea îndeplinirii acestor condiții, se constată că primele două sunt îndeplinite, întrucât sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 888 din 1 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.744/117/2020. Decizia ce urmează a fi pronunțată în apel este definitivă, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 96 pct. 2 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Din consultarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție nu rezultă că instanța supremă s-ar fi pronunțat asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată în acest dosar și nu este învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.
Chestiunea de drept relevată este determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere critica formulată în apel de pârâtul Ministerul Justiției referitoare la necesitatea respectării plafonului maximal al indemnizațiilor de încadrare reglementat pentru anul 2022, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În ceea ce privește noutatea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, se constată că această condiție nu este îndeplinită.
În lipsa unei definiții a „noutății“ chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a revenit instanței supreme sarcina identificării acestor criterii pentru conturarea noțiunii de „noutate“ care califică ca atare chestiunea de drept și pe baza acesteia să hotărască dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
Sub acest aspect, s-a subliniat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.
Examinarea acestei condiții necesită, prin verificarea jurisprudenței recente, a se vedea dacă, în procesul curent de aplicare a legii, instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere. Cu alte cuvinte, ceea ce prezintă importanță sub acest aspect sunt existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie (în acest sens, paragraful 71 din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 73 din 9 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021).
Caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Or, din examinarea hotărârilor judecătorești definitive depuse la dosarul cauzei rezultă că, în materia supusă analizei, există o practică recentă, însă consistentă și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră îndreptățirea reclamanților - personal plătit din fonduri publice încadrat în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“ - la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară cu încadrarea în termenul de prescripție, precum și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa Legii-cadru nr. 153/2017.
Din centralizarea datelor comunicate de instanțele naționale au fost identificate hotărâri judecătorești rămase definitive la nivelul curților de apel Alba Iulia, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Oradea și Ploiești, prin care s-a statuat că plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în privința drepturilor salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, în sens contrar fiind formulate numai opinii teoretice.
Opțiunea provizorie a instanței de trimitere în sens contrar practicii judiciare arătate sau existența unei practici neunitare la nivelul tribunalelor, în primă instanță, în condițiile în care la nivelul instanțelor de apel s-a consolidat o practică cu tendințe previzibile, nu susține concluzia apariției riscului unei practici judiciare neunitare și nu justifică intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare.
Împrejurarea că unele instanțe au limitat explicit drepturile salariale recunoscute conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar altele nu, este lipsită de relevanță din perspectiva analizei de față, soluțiile pronunțate astfel fiind influențate de conturarea cadrului procesual în fiecare cauză, ca urmare a pretențiilor și apărărilor concrete ale părților, fără ca în faza de executare eficacitatea hotărârilor, indiferent de soluția pronunțată, să fie diferită. În acest sens s-au transmis, spre exemplu, Decizia civilă nr. 3.541 din 16 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și Decizia civilă nr. 1.145 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Așadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, astfel că se poate concluziona în sensul că sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește cerința noutății prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind inadmisibilă sub acest aspect.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.744/117/2020, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate“, se interpretează în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2022.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
