Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Gușet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche și Steluța Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 10.621/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.325D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 2 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 10.621/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Gușet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche și Steluța Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece determină diminuarea salariilor al căror cuantum aferent lunii decembrie 2017 se află peste cel stabilit de legiuitor. Astfel, prin dispozițiile legale contestate, legiuitorul nu a avut în vedere sub nicio formă menținerea standardelor de viață ale categoriilor sociale afectate de măsurile de reducere a salariilor aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2017. Ca efect al aplicării dispozițiilor legale criticate, anumite categorii de funcționari publici, precum managerii publici, sunt afectate prin scăderea semnificativă a drepturilor salariale, în procente cuprinse între 10-36%, astfel încât acestor categorii sociale le este afectat în mod grav standardul de viață, pe lângă faptul că li se aplică un tratament discriminatoriu în raport cu alte categorii de personal plătit din fonduri publice, ale căror salarii cresc. Prin reducerea substanțială a salariilor anumitor categorii de funcționari publici se aduce atingere principiului protecției așteptărilor legitime, iar cetățenii nu se mai pot baza pe predictibilitatea normelor de drept. Limitarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă, în realitate, o reducere a salariului aflat în plată în luna decembrie 2017 și astfel o ingerință nejustificată, netransparentă, discriminatorie și disproporționată în drepturile deja câștigate și legal recunoscute managerilor publici. Totodată, prin prevederile legale criticate, legiuitorul contrazice principiile prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, printre care principiul egalității, principiul importanței sociale a muncii, principiul ierarhizării, atât pe verticală, cât și pe orizontală, principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale.

6.Prin reducerea salariului aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2017 se aduce atingere dreptului de proprietate privată, în substanța sa, având în vedere că drepturile salariale și de natură salarială pot fi asimilate noțiunii de „bun“ protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, dispozițiile legale criticate determină o ingerință nejustificată a autorităților publice, o expropriere, fără a fi respectate condițiile privind privarea de proprietate sau restrângerea dreptului de proprietate.

7.Autorii mai susțin încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se realizează o scădere semnificativă a salariului managerilor publici, deși Legea-cadru nr. 153/2017 prevede o creștere/menținere a salariului de bază pentru majoritatea persoanelor care lucrează în autoritățile publice.

8.De asemenea, autorii excepției consideră că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la muncă, de vreme ce aplicarea acestor prevederi conduce la scăderea salariului care este o componentă a dreptului la muncă, iar restrângerea exercițiului acestui drept nu respectă exigențele art. 53 din Constituție. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, Decizia Curții Constituționale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, precum și deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010) și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind noțiunea de „bun“.

9.Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că textele normative criticate reglementează modalitatea de determinare a salariului autorilor excepției începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, marjă de apreciere recunoscută legiuitorului național și permisă, din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, în condițiile respectării unui echilibru just între diversele interese în cauză. Invocă considerente cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, precum și aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relevante în ceea ce privește dreptul la respectarea bunurilor, spre exemplu, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (3): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“;

–Art. 38 alin. (6): „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“14. În opinia autorilor excepțiilor, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul oricărei persoane fizice și juridice la respectarea bunurilor.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020), Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate.

16.Astfel, analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reținut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân, în mod exclusiv, cele stabilite în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi aplicabile în mod nediferențiat în cadrul acestei categorii.

17.În privința modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor analizate și anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcțiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

18.În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării sale în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38“.

19.Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunțate în alin. (2)-(6). Prevederile art. 38 alin. (6) din legea-cadru stabilesc faptul că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.20. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

21.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).

22.În raport cu cele enunțate și aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu semnifică o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție.

23.Cât privește invocarea unor aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind restrângerea exercițiului dreptului fundamental la salariu, Curtea a reținut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

24.Referitor la invocarea principiului protecției așteptărilor legitime a cetățenilor și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.

25.Cât privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituție privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reținut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reține o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituției.

26.De asemenea, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.

27.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iuliana Cotîrlan, Ovidiu Eugen Vlădoi, Mihai-Ovidiu Dumitrache, Elena Marcela Glodeanu, Petre Tudor Gușet, Anca Mihaela Radu, Elena Aura Munteanu, Mariana-Claudia Vasilica, Maria Gabriela Fetche și Steluța Burlăcean, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 10.621/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin