Decizie nr. 1.615 din 20 decembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din Nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş în Dosarul nr. 3.293/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 192D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 27 septembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11 octombrie 2011. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 18 octombrie 2011 când, pentru acelaşi motiv, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 20 octombrie 2011. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor motivată de necesitatea obţinerii unor informaţii de la Guvern cu privire la impactul bugetar al textului legal criticat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 8 noiembrie 2011 când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte ce privesc competenţa instanţei constituţionale şi faptul că soluţia legislativă criticată a fost preluată în textul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi al Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru data de 6 decembrie 2011. La acest din urmă termen de judecată, Curtea, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, repunerea din nou pe rol a cauzei pentru data de 20 decembrie 2011.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, precizează că, în lumina Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra textului legal criticat chiar dacă legea în cauză nu mai este formal în vigoare din moment ce aceasta continuă să producă efecte juridice în dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Pe fond, arată că personalul din învăţământul gimnazial este discriminat faţă de cel din învăţământul primar, întrucât, deşi există posibilitatea predării simultane în cadrul învăţământului gimnazial, personalului care efectuează această activitate nu i se poate acorda un spor de predare simultană, spor pe care personalul didactic din învăţământul primar îl primeşte. Se susţine că diferenţierea de tratament juridic este nejustificată şi nerezonabilă, fiind contrară art. 16 din Constituţie.

În consecinţă, se apreciază că textul legal criticat este neconstituţional în măsura în care se exclude de la acordarea acestui spor personalul didactic din învăţământul gimnazial.

Totodată, arată că, în temeiul Deciziei nr. III/1995, Curtea este competentă să se pronunţe şi asupra textelor care au preluat soluţia legislativă criticată, respectiv cele ale Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, pe care, de asemenea, le consideră neconstituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.293/102/2010, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a autorităţilor publice competente la acordarea sporului de predare simultană unui profesor din învăţământul gimnazial.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul legal criticat instituie o discriminare a personalului didactic din mediul gimnazial care asigură predarea simultană la două-patru clase de elevi faţă de acelaşi personal din mediul primar. Se apreciază că ambele categorii de cadre didactice se află în situaţii juridice similare prin statutul lor, iar o atare reglementare instituie un dezavantaj în sarcina uneia dintre ele, fapt ce are ca rezultat ruperea echilibrului juridic dintre acestea.

Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, neexistând nicio justificare obiectivă şi rezonabilă care să reclame o deosebire de tratament între cadrele didactice din învăţământul primar şi cel gimnazial care predau simultan la mai multe clase de elevi, întrucât această activitate implică o încordare psihică şi efort suplimentar indiferent de faptul că predarea are loc în cadrul ciclului primar sau gimnazial.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea art. 41 din Constituţie. Totodată, se arată că textul legal criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, textul de lege criticat nemaifiind în vigoare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, informaţiile suplimentare solicitate Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile pct. 10 din nota la anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În realitate, Curtea reţine că autorul excepţiei critică prevederile pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ cuprinsă în anexa nr. II/1 privind reglementări specifice personalului contractual din unităţile de învăţământ la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, prevederi asupra cărora urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins: "10. Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-4 clase de elevi în învăţământul primar primeşte un spor la salariul de bază pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, potrivit art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare.

Mărimea concretă a sporului se stabileşte după cum urmează:

–pentru 2 clase de elevi - 5%;

–pentru 3 clase de elevi - 7%;

–pentru 4 clase de elevi - 10%".

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:

I. Obiectul de reglementare al listei referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ cuprinse în anexa nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 nu vizează în mod exclusiv personalul din învăţământul primar, punctele acestei note referindu-se, în general, la învăţământul preuniversitar şi universitar. Rezultă că eventuala neconstituţionalitate a unei referiri la personalul din învăţământul primar din cuprinsul pct. 10 al listei nu atrage automat eliminarea sporului respectiv, ci înlătură limitarea acordării acestui spor numai personalului din învăţământul primar, ceea ce nu echivalează cu arogarea de către Curtea Constituţională a unui rol de legiuitor pozitiv, din contră, Curtea are posibilitatea de a elimina din textul legal criticat o limitare eventual neconstituţională în privinţa acordării sporului de predare simultană.

Curtea nu va pune în discuţie legitimitatea acordării acestui spor personalului din învăţământul primar, ci legitimitatea constituţională a limitării acordării acestui spor numai acestei categorii de cadre didactice. Ad similis, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea unei sintagme din textul legal criticat, ceea ce a echivalat cu obligaţia procurorului ca, în cazul urmăririi penale fără punerea în mişcare a acţiunii penale, să prezinte învinuitului în toate cazurile materialul de urmărire penală, sau Decizia nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 18 decembrie 2007, decizie prin care constatarea neconstituţionalităţii unor sintagme din textele legale criticate, care limitau dreptul apărătorului învinuitului sau inculpatului să asiste la efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, a avut drept efect extinderea dreptului apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricăror acte de urmărire penală.

II. Conform cererii de chemare în judecată formulate de către Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş la data de 17 septembrie 2010, se solicită obligarea angajatorului la "calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a neacordării sporului de predare simultană la 2 - 4 clase de elevi pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2010 [...] actualizate potrivit ratei inflaţiei până la data efectivă a plăţii".

Cererea de chemare în judecată este formulată, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003 - în vigoare la momentul declanşării litigiului - în numele unui cadru didactic, Laszlo Ildiko, membru de sindicat, care predă matematică şi fizică în cadrul învăţământului gimnazial în regim de predare simultană.

În privinţa sporului de predare simultană, raportul de muncă al cadrului didactic în cauză este guvernat pe parcursul anului 2010, an pentru care, de altfel, autorul excepţiei solicită plata acestui drept salarial, de Legea nr. 330/2009. Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată, începând cu 1 ianuarie 2011, prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

Rezultă că, în speţa de faţă, dispoziţiile Legii nr. 330/2009, deşi nu mai sunt formal în vigoare, produc în continuare efecte juridice, ele guvernând pe parcursul anului 2010 raportul de muncă al cadrului didactic în privinţa salarizării şi, implicit, deci al acordării/neacordării sporului de predare simultană.

Curtea a statuat că, o dată sesizată, are sarcina de a controla normele deduse analizei sale, "fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate", ceea ce a şi dus la concluzia că "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).

Efectele juridice pe care norma le produce trebuie analizate atât pentru perioada activităţii normei juridice, cât şi pentru perioada ulterioară acesteia dacă efectele juridice produse nu sau stins încă. O atare constatare este susţinută de faptul că o normă juridică ce a avut o aplicare limitată în timp nu se poate aplica decât în privinţa raporturilor juridice născute şi stinse în perioada sa de activitate sau a celor ce s-au născut în această perioadă, dar care nu s-au stins încă din diverse motive; numai în acest din urmă caz ideea de continuitate în privinţa producerii efectelor juridice menţionate vizează efectele produse în perioada de activitate a normei ce se reflectă în continuare asupra situaţiei personale a autorului excepţiei, dovadă a faptului că raportul juridic respectiv nu s-a stins.

În cauza de faţă, Curtea constată că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa salarizării odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2010, tocmai datorită faptului că angajatul contestă, potrivit legii, modul de stabilire al salariului, ceea ce califică situaţia în care acesta se află ca fiind o facta pendentia.

Prin urmare, Curtea reţine că norma legală nu şi-a epuizat efectele juridice în privinţa cadrului didactic în numele căruia a fost ridicată excepţia, ea continuând să producă, pe cale de consecinţă, efecte juridice asupra situaţiei sale personale.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în lumina Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ cuprinsă în anexa nr. II/1 privind reglementări specifice personalului contractual din unităţile de învăţământ la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este admisibilă.

III. Prin prisma celor mai înainte expuse, Curtea reţine, pe de o parte, că este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată, fără a interfera cu sfera de competenţă a legiuitorului ordinar sau delegat, iar, pe de altă parte, că excepţia respectă condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) - ( 3) din Legea nr. 47/1992. În consecinţă, Curtea urmează să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

IV. În jurisprudenţa sa, Curtea, în ceea ce priveşte principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, a stabilit că acesta "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Art. 16 din Constituţie "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).

V. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, respectiv Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

VI. Curtea Constituţională a constatat că "sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, Decizia nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 iunie 2009, Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).

"Instituirea şi diminuarea acestora [a sporurilor - s.n.], acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, şi Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitată).

VII. Conform art. 1 şi 4 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.281/2006 privind funcţionarea învăţământului preuniversitar cu predare simultană, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 28 februarie 2006, învăţământul simultan se poate organiza atât în învăţământul preuniversitar primar, cât şi în cel gimnazial. Acest ordin este în continuare în vigoare, deci şi după intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

VIII. Curtea, având în vedere cele de mai sus, observă că textul de lege criticat creează o diferenţă de tratament juridic între cadrele didactice din ciclul primar şi cele din ciclul gimnazial, în sensul că beneficiul sporului de predare simultană este acordat numai primei categorii de personal. Or, ambele categorii de cadre didactice predau în regim simultan, astfel încât consumul nervos, suprasolicitarea neuropsihică şi efortul psihic depus sunt aceleaşi. În aceste condiţii, Curtea reţine că, deşi ambele categorii de personal prestează activitate didactică în condiţii de predare simultană, tratamentul juridic în privinţa recompensării acestui efort psihic este diferit, uneia acordându-i-se sporul de predare simultană, alteia nu. Diferenţierea operată, şi anume în funcţie de ciclul de învăţământ, respectiv primar sau gimnazial, în condiţiile în care toate aceste cadre didactice fac parte din categoria cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Este evident că învăţământul primar şi gimnazial sunt parte componentă a învăţământului preuniversitar, astfel încât nu se poate susţine că sporul de predare simultană se cuvine numai unui anumit nivel din acest sistem (celui primar), atât timp cât această modalitate de predare se desfăşoară şi în cadrul următorului nivel (în cel gimnazial).

Rezultă că legiuitorul a optat pentru un criteriu greşit în acordarea acestui spor, ceea ce a creat o situaţie de discriminare la nivelul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care asigură activitatea de predare simultană.

În aceste condiţii, sintagma "în învăţământul primar" cuprinsă în textul de lege criticat este neconstituţională, fiind contrară art. 16 din Constituţie, întrucât limitează acordarea sporului de predare simultană numai la o anumită categorie de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, fără a exista vreo justificare obiectivă şi raţională în acest sens.

IX. Curtea observă că atât art. 7 din cap. I lit. B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" din anexa nr. II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare lt; lt;Învăţământ gt; gt;" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cât şi art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, au menţinut soluţia legislativă criticată în sensul că suplimentele băneşti rezultate din predarea simultană se acordă numai cadrelor didactice din învăţământul primar, fie prin creşterea corespunzătoare a clasei de salarizare faţă de cea anterior deţinută, fie prin acordarea unui spor aplicat la salariul de bază. Curtea observă că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, în privinţa stabilirii drepturilor de natură salarială pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, între 1 ianuarie 2011 şi 12 mai 2011, iar, începând cu 13 mai 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011.

Având în vedere această situaţie, Curtea constată că are competenţa să îşi extindă controlul de constituţionalitate cu privire la cele două legi care preiau in terminis soluţia legislativă declarată ca fiind neconstituţională.

Curtea Constituţională reţine că este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, ceea ce duce la concluzia reţinută şi în Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, că instanţa constituţională este singura competentă să constate neconstituţionalitatea actelor normative de reglementare primară. Totodată, Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei [a se vedea în acest sens art. 142 alin. (1) din Constituţie sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011], ceea ce obligă instanţa constituţională la o atitudine activă, în sensul aplicării şi respectării acestui principiu în limitele competenţei sale. Mai mult, şi ceea ce este de fapt decisiv în analiza problemei ridicate, este efectul mediat pe care îl produce asupra controlului de constituţionalitate Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, care, în mod direct, obligă Curtea să se pronunţe asupra textului legal aplicabil cauzei, chiar dacă acesta nu mai este în vigoare, iar, în mod indirect, să elimine soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională din celelalte acte normative care s-au succedat actului normativ iniţial care a cuprins acest viciu de neconstituţionalitate.

Această decizie a readus controlul de constituţionalitate pe cale de excepţie la rigorile controlului de tip concret, stabilind, în mod expres, că "legea nouă - normă de drept material, care abrogă expres legea anterioară, chiar dacă ar conţine dispoziţii asemănătoare cu cele abrogate, nu poate guverna raportul juridic existent între părţi, nefiind aplicabilă cauzei deduse judecăţii; controlul de constituţionalitate asupra acestor noi dispoziţii nu ar prezenta niciun fel de relevanţă asupra soluţionării litigiului, efectuarea unui asemenea control echivalând cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992".

Prin urmare, Curtea a stabilit că este obligată să se pronunţe asupra constituţionalităţii textului aplicabil cauze, potrivit principiului tempus regit actum, şi nu numai asupra textului nou care ar prelua soluţia legislativă criticată. Însă decizia citată nu neagă competenţa Curţii de a-şi extinde controlul cu privire la textul care a preluat soluţia legislativă criticată în condiţiile în care a analizat şi a constatat neconstituţionalitatea textului legal abrogat cu care a fost sesizată. Din contră, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 obligă Curtea, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, la o atitudine activă, în sensul eliminării dispoziţiei constatate ca fiind neconstituţională şi din actele normative succesive care au intervenit ulterior, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare la momentul soluţionării excepţiei.

De asemenea, Curtea reţine că actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale ce nu mai este în vigoare şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia.

Mai mult, în privinţa Legii nr. 63/2011, Curtea observă că aceasta este parte a dreptului pozitiv în raport cu care subzistă o obligaţie a instanţei constituţionale de a elimina dispoziţiile legale neconstituţionale. O atare atitudine a Curţii Constituţionale trebuie să fie justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână în vigoare acte juridice vădit neconstituţionale, Curtea neputând rămâne în pasivitate până când Parlamentul în mod ipotetic ar acţiona (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010).

Totodată, Curtea reţine că această extindere nu poate fi făcută avându-se în vedere Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, întrucât aceasta se referă la judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale modificate sau completate după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi nu la judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii cuprinse într-o lege nouă care a preluat soluţia criticată din legea anterioară (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011).

În consecinţă, Curtea constată că este competentă să îşi extindă controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor similare, care cuprind soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, din Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 63/2011. Totodată, Curtea subliniază că, prin această extindere a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, nu exercită un control de constituţionalitate din oficiu prin ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate distincte asupra noilor dispoziţii legale şi totodată situaţia de faţă nu este similară celei reglementate de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia, "în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare".

Prin urmare, pentru motivele expuse la pct. VIII al prezentei decizii, Curtea constată că sintagma "în învăţământul primar" cuprinsă în art. 7 din cap. I lit. B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" din anexa nr. II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare lt; lt;Învăţământ gt; gt;" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi în art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este neconstituţională.

X. În privinţa efectelor prezentei decizii, Curtea reţine că, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, "de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", ceea ce înseamnă că, în temeiul prezentei decizii, nu pot fi supuse controlului judecătoresc acele raporturi juridice care s-au născut sub imperiul celor două legi care nu mai erau în vigoare (Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010) şi s-au stins înainte de data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, în ceea ce priveşte deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii care nu mai sunt în vigoare, a stabilit că "acestea nu produc efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor. Dispoziţiile neconstituţionale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile. Aşa fiind, efectele deciziei de admitere se limitează exclusiv asupra aplicării în timp a dispoziţiei sancţionate, căreia i se refuză ultraactivitatea întemeiată pe principiul «tempus regit actum», iar nu şi asupra existenţei normei în dreptul pozitiv, care, în urma abrogării sau ajungerii la termen survenite anterior momentului în care se realizează controlul de constituţionalitate, a trecut în stare pasivă. Cu alte cuvinte, decizia Curţii prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor în toate situaţiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuă să-şi producă efectele juridice neconstituţionale, în virtutea principiului «tempus regit actum»".

Desigur, în privinţa Legii nr. 63/2011, în vigoare la momentul pronunţării prezentei decizii, se aplică prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, cu toate consecinţele pe care acestea le implică atât sub aspectul obligaţiilor ce se nasc în sarcina Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), cât şi al autorităţilor publice chemate să aplice dispoziţiile art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr. 63/2011.

Totodată, Curtea reţine că salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ pentru anul 2012 se va face în conformitate cu dispoziţiile art. II referitoare la art. 1 alin. (3)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, potrivit cărora, "în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Prin urmare, autorităţile publice implicate, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt chemate să realizeze o interpretare şi aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care la produce prezenta decizie în privinţa acordării sporului de predare simultană în condiţiile Legii nr. 63/2011, ceea ce înseamnă că, de la data publicării acestei decizii, cadrele didactice îndreptăţite vor beneficia de plată pe viitor a sporului de predare simultană.

În fine, Curtea reţine că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş în Dosarul nr. 3.293/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că sintagma "în învăţământul primar" cuprinsă în dispoziţiile pct. 10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ cuprinsă în anexa nr. II/1 privind reglementări specifice personalului contractual din unităţile de învăţământ la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 din cap. I lit. B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" din anexa nr. II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ»" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 6 din anexa nr. 5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly