Decizie nr. 556 din 16 iulie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 9.169/2/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 155D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 215D/2015 şi nr. 780D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ramona Cristina Mihalaş şi de instanţa de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 6.073/2/2012 şi nr. 6.024/2/2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4.La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

7.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 215D/2015 şi nr. 780D/2015 la Dosarul nr. 155D/2015, care a fost primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.Prin încheierile din 15 ianuarie 2015, din 11 decembrie 2014 şi din 12 martie 2015, pronunţate în dosarele nr. 9.169/2/2012, nr. 6.073/2/2012 şi nr. 6.024/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar". În dosarele Curţii Constituţionale nr. 155D/2015 şi nr. 780D/2015, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de către instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării unor recursuri împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-au respins ca neîntemeiate acţiunile privind anularea unor ordine emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordine prin care au fost stabilite drepturi salariale, ca urmare a încadrării în gradaţia 4 de vechime în muncă. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 215D/2015, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta-reclamantă Ramona Cristina Mihalaş în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva unui ordin al Ministrului Justiţiei referitor la stabilirea drepturilor salariale.

10.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 155D/2015 şi nr. 780D/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 şi art. 41 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instituie discriminări privind salarizarea personalului încadrat în funcţii de execuţie (în speţă, judecători sau procurori), care sunt avansaţi în funcţie, în raport cu data când sunt îndeplinite condiţiile de avansare, respectiv în anul 2012 sau anterior acestei date. Arată că, în mod concret, personalul care în anul 2012 şi ulterior este avansat în funcţie de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă este încadrat în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, majorarea fiind corespunzătoare numărului de clase de salarizare succesive multiplicat cu procentul prevăzut de art. 10 alin. (5), "fără acordarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare." Ca urmare a acestei prevederi, personalul (în speţă, judecători sau procurori) care îndeplinea condiţiile de a trece la o altă gradaţie până la 1 ianuarie 2011, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, are un salariu diferit de cel care îndeplineşte condiţiile după 1 ianuarie 2011. Astfel, pentru acele persoane care au îndeplinit condiţiile anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi au trecut de la gradaţia 3 la 4, de la gradaţia 4 la 5, creşterea a fost de 5%, în schimb pentru cei care îndeplinesc aceleaşi condiţii după 1 ianuarie 2011, creşterea este de 2,5%, pentru că , potrivit dispoziţiilor de lege criticate, nu se acordă coeficientul de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Or, potrivit doctrinei dreptului muncii, pentru cel care prestează o activitate, salariul/remuneraţia reprezintă un raport între efortul depus şi câştigul obţinut. Din punct de vedere juridic, prestarea muncii şi salarizarea sunt obligaţiile principale ce rezultă din încheierea raportului juridic de muncă. Unul din principiile sistemului de salarizare din dreptul naţional rezultat din art. 41 alin. (4) din Constituţie şi din art. 6 alin. (3) din Codul muncii este acela că "pentru muncă egală sau de valoare egală, plata trebuie să fie egală." Or, acest principiu de ordine publică, constituţională, exclude orice discriminare în materia salarizării. Ca urmare, aşa cum s-a exprimat şi în doctrină, dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare la acelaşi angajator nu se justifică.

11.Mai susţine că, în speţă, diferenţa de salarizare care rezultă din aplicarea prevederilor criticate este nejustificată obiectiv şi rezonabil, criteriul temporal nefiind identificat ca sursă constituţională pentru acordarea unor salarii/remuneraţii diferite. Elementele care determină în mod necesar valoarea salariului/remuneraţiei sunt: felul muncii, cerinţele de calificare profesională şi condiţiile de muncă. Astfel, numai aceste elemente au caracter obiectiv şi pot conduce la salarizare diferită. Or, prin norma criticată, s-a instituit un criteriu care nu poate justifica obiectiv şi rezonabil diferenţa de salarizare între judecători, procurori sau orice altă categorie de personal din sistemul public, atunci când îndeplinesc aceeaşi funcţie, la acelaşi nivel al instanţei şi au aceeaşi calificare profesională. Principiul egalităţii, astfel cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu are semnificaţia omogenităţii, însă, în cazul de faţă, tratamentul juridic diferenţiat înfrânge principiul consacrat de art. 16 din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, norme care interzic discriminarea pentru criteriile enunţate în cuprinsul lor, dar precum şi pentru orice alte situaţii. Precizează că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este obligatorie în baza art. 11 din Constituţie şi că lista drepturilor ocrotite de art. 14 din Convenţie are caracter indicativ, iar nu limitativ, caracter ilustrat de adverbul "în special". De asemenea, instanţa de judecată arată că, în cazul analizat, nu este aplicabil principiul "a distinge nu înseamnă a discrimina", deoarece situaţia prezentată nu are particularităţi ce ar necesita o tratare diferenţiată. Inegalitatea de drept este permisă în cadrul unor politici cu caracter social, numai pentru a asana o situaţie de fapt. Or, în cazul salarizării pe baza normelor criticate nu există o inegalitate de fapt care să justifice o măsură legislativă de asanare, pentru că în discuţie sunt aceleaşi elemente, mai precis durata de timp care dă dreptul la acordarea unei gradaţii, iar valoarea este diferită în raport cu data la care se împlineşte termenul pentru promovare într-o gradaţie superioară. Astfel, prin această modalitate de reglementare s-a ajuns la situaţia ca o persoană care are aceeaşi funcţie, prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă sau în funcţie să primească un salariu cu 2,5% mai puţin. În aceste circumstanţe, legiuitorul naţional a adoptat un text normativ care a creat discriminare între salariaţii aparţinând aceleiaşi categorii profesionale, care îndeplinesc aceeaşi funcţie, au acelaşi nivel de studii, aceeaşi calificare profesională şi au aceeaşi vechime în muncă sau profesie.

12.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 215D/2015, autoarea Ramona Cristina Mihalaş susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, creând discriminări între persoane aflate în situaţii identice, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care transpune Directiva 2000/43/CE şi Directiva 787/43/CE, precum şi principiului egalităţii de tratament prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

13.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 215D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile de lege criticate contravenind dispoziţiilor art. 16 şi art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prevederile de lege criticate instituie discriminări sub aspectul salarizării între persoane care aparţin aceleiaşi categorii profesionale, care îndeplinesc aceeaşi funcţie, au acelaşi nivel de studii, aceeaşi calificare profesională, desfăşoară aceeaşi activitate la acelaşi nivel al instanţei şi au aceeaşi vechime în muncă sau profesie.

14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15.Avocatul Poporului a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 215D/2015 şi nr. 780D/2015, prin care apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcând astfel egalitatea de tratament în stabilirea salariului, consacrată de art. 41 alin. (4) din Constituţie, de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, de art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi de art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la principiul egalităţii de tratament arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei), precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, potrivit principiului "la muncă egală, remuneraţie egală", dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică. Prin urmare, consideră că, în temeiul principiului "la muncă egală, salariu egal", personalul care îndeplineşte condiţiile de trecere la o altă gradaţie după 1 ianuarie 2011 are dreptul legal la stabilirea şi obţinerea unor drepturi salariale egale cu ale personalului care a îndeplinit condiţiile de trecere la o altă gradaţie până la 31 decembrie 2010, întrucât deţine o funcţie sau un post identic la acelaşi nivel cu ceilalţi colegi şi au aceleaşi atribuţii de serviciu.

16.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: "Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar", iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conţinut:

Art. II. – Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 6. – (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2)În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie». [...]

19.Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

20.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 41 alin. (4) potrivit cărora "La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii", precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la nediscriminare.

21.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, criticate din aceeaşi perspectivă ca şi în cauza de faţă, Curtea s-a pronunţat, prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014. Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar aceste din urmă dispoziţii au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate. De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, se solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

22.Prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

23.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, şi Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării asupra prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele acestor decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.

24.Distinct faţă de acestea, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia, la muncă egală, femeile au salariul egal cu bărbaţii, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, de vreme ce textul de lege criticat reglementează modul de calcul al majorării salariale în cazul avansării într-o altă treaptă de vechime în muncă, fără a institui discriminări pe criteriul de sex.

25.Referitor la critica privind încălcarea art. 14 din Convenţie, privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa faptul că acest articol nu are o existenţă autonomă şi nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziţii ale Convenţiei sau protocoalelor sale adiţionale. (Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Coriolan Gabriel Ioviţoni şi alţii împotriva României, paragraful 52). Având în vedere acestea, Curtea constată că în cauza de faţă art. 14 din Convenţie nu este incident.

26.Curtea reţine că diferenţele de salarizare invocate de autorii excepţiei, existente în cadrul personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţiile 4 şi 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2010 [art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabilind că diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%, iar art. 11 alin. (3) din aceeaşi lege stabilind că tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii sunt următoarele: gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare; gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare; gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare; gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare; gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare], raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011 (potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, la trecerea într-o altă treaptă de vechime în muncă sau vechime în funcţie, majorarea era de 5%, indiferent de treaptă). În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

27.În final, referitor la neacordarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, Curtea observă că dispoziţiile din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, referitoare la stabilirea salariului prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referinţă de 600 lei ar conduce la diminuarea drepturilor salariale, contrar celor stabilite de Curte prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, prin care a reţinut că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin egal lunii iunie 2010. [...] pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege", şi anume cea de 600 lei.

28.În consecinţă, dispoziţiile de lege criticate care prevăd modul de calcul al majorării salariale de care beneficiază personalul avansat într-o tranşă de vechime în muncă nu instituie prin ele însele discriminări de natură a contraveni art. 16 din Constituţie.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în dosarele nr. 9.169/2/2012 şi nr. 6.024/2/2013 şi de Ramona Cristina Mihalaş în Dosarul nr. 6.073/2/2012, toate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean