Decizie nr. 353 din 22 martie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 2.862/302/2010 al acestei instanţe.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.862/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin noua eşalonare instituită de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, respectiv la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Totodată, prin intermediul acestor prevederi, se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În acest sens, prezintă evoluţia legislativă privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, precum şi reeşalonarea datoriei reprezentând drepturi salariale executorii, câştigate de personalul bugetar, reţinând că nu au fost respectate măsurile şi termenele prevăzute de acestea.

Astfel, instanţa arată că potrivit dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă a fiecărui stat parte la Convenţie, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil, consacrând în acest fel dreptul la o instanţă, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanţă în materie civilă (Hotărârea din 1991, pronunţată în Cauza Philis împotriva Greciei). Totuşi, dreptul ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, fără efect, în detrimentul uneia dintre părţi. Dacă administraţia refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, garanţiile art. 6 din Convenţie, de care a beneficiat justiţiabilul în cursul fazei judiciare a procedurii, şi-ar pierde raţiunile de a fi.

În consecinţă, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri. Lipsa fondurilor autorităţii publice nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere (Hotărârea din 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este compatibilă cu cerinţa art. 6 din Convenţie executarea eşalonată într-un anumit interval de timp, dacă este impusă de anumite cerinţe de interes public, însă cu condiţia ca prin această modalitate de executare să nu se a ducă atingere însăşi substanţei dreptului creditorului (Hotărârea pronunţată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei).

În cazul de faţă, prin eşalonările obligaţiei de plată, creditorii sunt puşi în ipostaza de a-şi vedea concretizate drepturile salariale într-un interval cuprins între 4 şi 6 ani de la data pronunţării titlului, iar succesivitatea acestor eşalonări aduce atingere însăşi substanţei dreptului de creanţă de natură salarială şi dă senzaţia perpetuării acestei situaţii.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45 din 19 mai 2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.

În opinia instanţei, acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 21 alin. (1) şi (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare cu cele invocate în prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.

Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia" (Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, prin Hotărârea din 2002 pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare.

Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 2.862/302/2010 al acestei instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu