privind dezlegarea chestiunii de drept referitoare la analiza din perspectiva principiului "la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fie egale" a funcțiilor publice ocupate de reclamanți
Dosar nr. 2.122/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Liviu Eugen Făget | - judecător la Secția I civilă |
| Minodora Condoiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ștefania Dragoe | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.122/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.207/121/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, însă acestea nu au formulat puncte de vedere la raport.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 25 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.207/121/2022*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă funcțiile publice ocupate de către reclamanți, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fie egale“ prin raportare la funcțiile publice din cadrul altor autorități aflate pe alte paliere de funcționare, având competențe și atribuții adiacente și ierarhice supraordonate.
Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002)
Articolul 22
(1)Funcțiile polițiștilor se diferențiază prin categorie, grad profesional și coeficient (…).
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
Art. 6 – Principii
Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…)
b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c)principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;“ (…)
Art. 39 – Aplicarea tranzitorie
(1)Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (…)
(4)În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.“ (…)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați cu nr. 1.207/121/2022*, mai mulți reclamanți, prin sindicat, au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Galați la acordarea salariului funcției la nivelul maxim din anul 2018 pentru funcțiile de agent și ofițer de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și la plata diferențelor salariale cuvenite.
În motivare, au susținut că există diferențe între salariile reclamanților și cele ale personalului încadrat pe aceleași funcții de agenți și ofițeri de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aceste diferențe fiind generate de modificarea succesivă a legislației în materia salarizării polițiștilor. Au mai arătat că drepturile salariale ar fi trebuit calculate prin raportare la nivelul maxim al coeficientului de salarizare aplicabil funcției de agent de poliție, respectiv celei de ofițer de poliție conform art. 22 din Legea nr. 360/2002.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
În acest sens a menționat că Tribunalul Galați a fost legal învestit să judece cauza în primă instanță și că problema de drept a cărei lămurire se solicită influențează soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, trebuie să rezulte în mod clar dacă reclamanții pot beneficia de drepturile salariale stabilite, de plano, de către un terț ierarhic superior autorității, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul acestuia, fără alte acte administrative privind aplicarea acestor valori autorităților aflate sub coordonarea acestuia.
A mai arătat că nu s-a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
Instanța de trimitere a apreciat că drepturile salariale pretinse se referă doar la egalizarea cu funcțiile din cadrul inspectoratelor de poliție județene și nu se raportează la alte instituții, funcțiile ocupate efectiv de reclamanți neavând relevanță în cauză, întrucât aceștia au solicitat stabilirea salariului funcției, în raport cu perioada lucrată, prin egalizarea la cuantumul transmis prin adresă de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma executării unei hotărâri judecătorești. În lipsa unor acte normative ori administrative, o astfel de asimilare nu ar fi posibilă.
Din răspunsurile transmise de către instanțele judecătorești consultate a rezultat o singură orientare jurisprudențială.
Astfel, s-a apreciat că nivelul maxim de salarizare se stabilește prin raportare la nivelul maxim din cadrul instituției/autorității publice angajatoare sau din cadrul instituțiilor/autorităților publice subordonate aceluiași ordonator de credite, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, dacă salariații au aceleași funcții și îndeplinesc aceleași atribuții.
În cadrul acestei orientări s-a stabilit că polițiștii care nu își desfășoară activitatea în Ministerul Afacerilor Interne nu pot pretinde egalizarea prin raportare la nivelul maxim stabilit pentru funcțiile similare din cadrul acestui minister.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate.
Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: sintagma „salarizat la același nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2025, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.
Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.
Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.
Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Pentru a se putea constata că sesizările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt apte să asigure îndeplinirea scopului pentru care a fost emisă, acela de a se pronunța o decizie interpretativă, de principiu, în scopul preîntâmpinării apariției unei practice judiciare neunitare, se impune evaluarea circumstanțelor care au generat sesizările, precum și a condițiilor legale care permit declanșarea mecanismului de interpretare prealabilă.
Condițiile cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
b)cauza să fie una dintre cele prevăzute în mod limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024;
c)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
d)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate se face în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu mențiunea că art. 4 din acest act normativ prevede completarea dispozițiilor ordonanței de urgență cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
În conformitate cu art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dispozițiile ordonanței de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.
Potrivit art. 1 alin. (3) din aceeași ordonanță de urgență, aceasta se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, iar la art. 3 s-a prevăzut că dispozițiile art. 1 și art. 2 se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este formulată de un complet din cadrul Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, instanță învestită de mai mulți reclamanți, prin sindicat, care au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Galați la acordarea salariului funcției la nivelul maxim din anul 2018 pentru funcțiile de agent și ofițer de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și la plata diferențelor salariale cuvenite.
Ca atare, se constată că pretențiile deduse judecății în cauza aflată în curs de judecată în primă instanță sunt drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Analizând îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de dispozițiile mai sus citate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite exigențele legale pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării unei practici judiciare neunitare.
Așa cum rezultă din cuprinsul art. 2 alin. (1) ale Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiția ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită a fi „lămurită“, în măsură să reclame intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul interpretării unei norme legale, iar nu a aplicării ei.
De altfel, în preambulul acestui act normativ se arată că „măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
Legiuitorul delegat a ținut seama la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, după cum rezultă din preambulul la acest act normativ, de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu contribuția sa constituțională de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești naționale. Astfel, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este de actualitate și după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.
După cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, obiectul procedurii pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este reprezentat de o normă juridică incompletă sau neclară, care în urma unei argumentații juridice poate primi înțelesuri și aplicări diferite în situații identice și poate determina o practică judiciară neunitară.
De asemenea, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a stabilit în sarcina titularului sesizării și obligația de „verificare“, în sensul unei prime analize a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în ce privește respectiva sesizare.
Ca atare, din încheierea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, ca de altfel și în cazul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit art. 520 din același act normativ, cu care dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează, trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât și dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale dispozițiilor legale care au generat chestiunea de drept invocată.
Cerința normei impune ca instanța de trimitere să arate și în ce constă dificultatea chestiunii de drept și în ce măsură această dificultate depășește obligația instanței de sesizare de a interpreta și a aplica legea în soluționarea litigiului dedus judecății.
În procedura de dezlegare a unei chestiuni de drept rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă doar atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare și care, din acest considerent, are vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.
Sesizarea instanței de trimitere reproduce obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, privind acordarea salariului funcției la nivelul maxim din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru funcția de agent de poliție, respectiv de ofițer de poliție, precum și a diferențelor salariale rezultate.
Din conținutul încheierii de sesizare nu se poate identifica motivarea îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale și veritabile, precum și a dificultății de interpretare a acesteia, instanța de trimitere rezumându-se la o prezentare a conținutului textelor legale invocate și a obiectului cererii de chemare în judecată.
Mai mult, în încheierea de sesizare, instanța și-a exprimat punctul de vedere în sensul că drepturile salariale pretinse se referă doar la egalizarea cu funcțiile din cadrul inspectoratelor de poliție județene și nu se raportează la alte instituții, funcțiile ocupate efectiv de reclamanți neavând relevanță în cauză, întrucât aceștia au solicitat stabilirea salariului funcției, în raport cu perioada lucrată, prin egalizarea la cuantumul transmis prin adresă de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma executării unei hotărâri judecătorești. A mai arătat că, în lipsa unor acte normative ori administrative, o astfel de asimilare nu ar fi posibilă.
Astfel, instanța de trimitere are o interpretare proprie și clară asupra chestiunii de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, neindicând existența unor posibile interpretări diferite asupra chestiunii de drept ce face obiectul judecății. Ca atare, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.
De asemenea, răspunsurile transmise de către instanțele judecătorești consultate relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel jurisprudențial în sensul că polițiștii care nu își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu pot pretinde egalizarea prin raportare la nivelul maxim stabilit pentru funcțiile similare din cadrul acestui minister, argumentându-se că nivelul maxim de salarizare se stabilește pentru persoanele angajate în instituții/autorități publice aflate la același nivel de subordonare financiară și care au aceleași funcții și îndeplinesc aceleași atribuții.
Astfel, instanțele judecătorești nu au întâmpinat dificultăți în soluționarea unitară a cauzelor în care s-a invocat chestiunea de drept antamată prin întrebarea adresată instanței supreme.
Rezolvarea în acest mod a chestiunii de drept invocate relevă inexistența unui risc real de apariție a practicii judiciare neunitare cu privire la o chestiune de drept care nu prezintă o dificultate suficient de mare de natură să justifice intervenția instanței supreme în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile.
De altfel, în chiar preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la „necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării.
Or, acest deziderat a fost deja atins în practica judiciară prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive care au cristalizat o singură orientare jurisprudențială cu privire la chestiunea de drept invocată.
În plus, în cadrul analizei îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie subliniat că cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la inexistența unor dezlegări de principiu ale aceleiași chestiuni de drept sau ale unei chestiuni de drept similare, date de către completurile instanței supreme în cadrul competenței de unificare a practicii judiciare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară, prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, respectiv hotărârea prealabilă și recursul în interesul legii.
Or, pentru întrebarea prin care instanța de trimitere solicită a se lămuri dacă funcțiile publice ocupate de către reclamanți, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fi egale“ prin raportare la funcțiile publice din cadrul altor autorități aflate pe alte paliere de funcționare, având competențe și atribuții adiacente și ierarhice supraordonate, pot fi valorificate reperele de interpretare a dispozițiilor legale în legătură cu care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile din cuprinsul Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018, Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 și Deciziei nr. 40 din 16 septembrie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Operațiunea de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauza dedusă judecății trebuie însă să rămână atributul instanței învestite cu soluționarea litigiului, neputând fi transferate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.207/121/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă funcțiile publice ocupate de către reclamanți, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fie egale“ prin raportare la funcțiile publice din cadrul altor autorități aflate pe alte paliere de funcționare, având competențe și atribuții adiacente și ierarhice supraordonate.
Obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
