Decizie nr. 775 din 17 noiembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 38.752/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 95D/2015.

2.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, doamna subcomisar Andreea-Lavinia Constantin, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 2 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, mandatul european de arestare reprezintă un instrument de cooperare judiciară internaţională care "poate" fi emis în anumite condiţii, statele membre neavând o obligaţie în acest sens. În aceste condiţii, prin acordarea posibilităţii judecătorului de a utiliza sau nu un astfel de instrument, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, nu poate fi considerată ca afectând dispoziţiile art. 16 şi art. 124 din Constituţie.

4.Apreciind asupra oportunităţii emiterii mandatului european de arestare, judecătorul nu ia decizia în mod arbitrar, deoarece legea prevede criteriile la care trebuie să se raporteze. În plus, încheierea motivată a acestuia prin care constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea mandatului european de arestare este supusă căii de atac a contestaţiei, putând fi astfel exercitat şi un control legal asupra respectivului act. Aşa fiind, prin examinarea oportunităţii emiterii mandatului european de arestare nu este afectată hotărârea judecătorească de condamnare, deoarece dispoziţiile legale criticate vizează alegerea modalităţii de aducere la îndeplinire a unei astfel de hotărâri. Depune concluzii scrise.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin instituirea unui examen de oportunitate asupra emiterii mandatului european de arestare s-a urmărit respectarea dreptului european cu privire la proporţionalitate şi la maximizarea recunoaşterii între statele membre a hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 38.752/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată într-o cauză referitoare la sesizarea organului de poliţie cu privire la emiterea unui mandat european de arestare, respectiv solicitarea de dare în urmărire internaţională a unui condamnat.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece prin instituirea examenului de oportunitate s-a acceptat posibilitatea de a se reveni asupra celor deja decise şi de a pune sub semnul întrebării hotărâri judecătoreşti. Totodată, egalitatea cetăţenilor este afectată, întrucât, spre deosebire de procedura cererii de dare în urmărire internaţională, examenul de oportunitate este cerut numai în cazul emiterii mandatului european de arestare.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 17 din Legea nr. 300/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 11 decembrie 2013, care au următorul conţinut: "Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, faţă de natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare [...]."

12.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei care se înfăptuieşte în numele legii.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la condiţiile în care se poate emite un mandat european de arestare. Spre deosebire de vechea reglementare, în prezent, legiuitorul a lăsat judecătorului posibilitatea de a analiza oportunitatea luării unei astfel de măsuri. Or, analizând expunerea de motive a Legii nr. 300/2013 care a adus aceste modificări, Curtea constată că ele au fost impuse atât de necesitatea soluţionării unor probleme de practică judiciară semnalate în perioada 2009-2011 de către instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public, cât şi de o serie de hotărâri pronunţate în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Decizia nr. 39 din 22 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 16 martie 2009, vizează art. 81 alin. (1), devenit, după republicare, art. 88 şi care constituie obiectul prezentei excepţii. Cu acel prilej instanţa supremă a statuat că, de vreme ce mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, atunci "legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului european de arestare, recunoaşte judecătorului [...] dreptul de dispoziţie, după verificarea condiţiilor şi competenţelor legale cu privire la emiterea sau nu a acestui act de cooperare juridică internaţională în materie penală."

14.În plus, legiuitorul are deplina libertate de a institui condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi emis un mandat european de arestare. Acest fapt nu echivalează în niciun caz cu infirmarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, deoarece mandatul european de arestare, aşa cum rezultă din chiar definiţia sa, "este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

15.De asemenea, posibilitatea judecătorului de a emite sau nu un mandat european de arestare în funcţie de examenul de oportunitate referitor la natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, nu este menită să nege cele statornicite prin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii care au justificat declanşarea procedurii. Aşa fiind, judecătorul hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, şi nicidecum nu se pronunţă cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării anterior dispuse ori asupra oportunităţii arestării preventive. De altfel, câtă vreme arestarea preventivă dispusă în condiţiile Codului de procedură penală este o excepţie ce poate fi luată numai în anumite condiţii prevăzute de lege, atunci şi emiterea mandatului european de arestare este o posibilitate condiţionată, de asemenea, de îndeplinirea altor cerinţe prevăzute tot de lege. Prin urmare, emiterea mandatului european de arestare reprezintă un instrument pe care autorităţile române îl au în vederea aducerii în ţară a persoanelor care se încadrează în limitele prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În plus, în măsura în care judecătorul competent va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), deci inclusiv condiţiile de oportunitate criticate, atunci va emite o încheiere motivată care poate fi atacată de procuror în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţia urmând a fi judecată de instanţa superioară, care poate obliga judecătorul de drepturi şi libertăţi iniţial sesizat să emită un mandat european de arestare.

16.De altfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, un mandat european de arestare "poate" fi emis în anumite condiţii. Aceasta nu înseamnă că, în cazul în care se solicită emiterea unui mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse, este afectată autoritatea de lucru astfel judecat, deoarece examenul de oportunitate pus la îndemâna judecătorului nu vizează hotărârea de condamnare, ci alegerea unei modalităţi de executare în aşa fel încât, în funcţie de criteriile stabilite referitoare la natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, să fie atins scopul stabilit pentru Uniune, şi anume de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără ca prin aceasta, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, să fie depăşit ceea ce este necesar pentru atingerea obiectului.

17.De asemenea, în ce priveşte relaţia cu statele terţe referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, Curtea constată că examenul de oportunitate cu privire la emiterea mandatului european de arestare în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare nu duce la concluzia imposibilităţii executării ei, întrucât, în acord cu art. 140^5 din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri judecătoreşti date de o instanţă română poate fi delegată unui stat terţ, legiuitorul urmărind pe această cale să maximizeze o astfel de alternativă.

18.Totodată, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece nu poate fi pus semnul egalităţii între persoanele care pot fi supuse procedurii de dare în urmărire internaţională şi cele care pot fi supuse procedurii referitoare la arestarea europeană, întrucât, în cel din urmă caz, mandatul european de arestare se emite atunci când persoana în cauză se află pe teritoriul unui alt stat membru, caz în care sunt deplin aplicabile dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre al Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, pe când darea în urmărire internaţională se aplică în relaţiile cu celelalte state pe baza unor raporturi de drept internaţional.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 38.752/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru