Decizia nr. 22 din 20 mai 2019

Dosar nr. 129/1/2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 129/1/2019 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă, în Dosarul nr. 9.804/318/2014*, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 169/1997), privind cerințele concrete în care poate fi solicitat și obținut prețul actualizat al unui teren vândut în baza unui titlu constatat nul ulterior vânzării, prin explicitarea sintagmelor „vânzări succesive ale terenurilor“ și „prețul actualizat“.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării 1. Tribunalul Gorj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, în Dosarul nr. 9.804/318/2014*, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

2.Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2019, cu nr. 129/1/2019, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 20 mai 2019.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile 3. Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare

Articolul III

(...) (2^4) În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. (...)

III. Expunerea succintă a procesului 4. În favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori legali ai autorului lor, s-a emis titlul de proprietate nr. xxxxxxx din 21 iulie 2011, prin care li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,6442 ha teren situat pe raza comunei Bălești. Titlul de proprietate a fost eliberat în baza Sentinței civile nr. xxxx din 16 iulie 2010 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. xxxx din 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj - Secția I civilă.

Anterior promovării de către reclamanți a litigiului în care s-a dispus eliberarea titlului de proprietate, autorul pârâților, în calitate de vânzător, a înstrăinat la data de 3 februarie 1999 către cumpărătoarea X S.R.L. suprafața totală de 7.910 mp, teren situat în tarlaua 23, parcelele 922/1, 922/2 și 920, la prețul de 400 lei (4.000.000 ROL), despre care s-a consemnat în contract că a fost achitat de către cumpărătoare anterior perfectării contractului.

Așa fiind, reclamanții au promovat și o acțiune în revendicare, admisă în parte, prin care a fost obligată pârâta X S.R.L. să le lase în deplină proprietate suprafața de teren de 1.440 mp. Sentința pronunțată în această cauză de Judecătoria Târgu Jiu a fost modificată în parte prin Decizia nr. xxx din 1 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj - Secția I civilă, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind revendicarea terenului de 1.440 mp deținut de pârâta X S.R.L. Instanța de recurs a reținut că, în apărarea principiului securității raporturilor juridice, dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 prevăd că cel care a vândut terenul pe baza unui titlu constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, astfel că aceste dispoziții conduc la concluzia că legea protejează cumpărătorul de bună-credință, actul său de proprietate rămânând valabil, în schimb vânzătorul este ținut la plata către adevăratul proprietar a prețului obținut din vânzare, actualizat.

Întemeindu-se pe această hotărâre judecătorească, reclamanții au promovat acțiunea de față, prin care au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri reprezentând prețul de circulație al terenului înstrăinat.

5.Prin Sentința nr. xxxx din 13 aprilie 2018, Judecătoria Târgu Jiu - Secția civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții, în calitate de moștenitori ai autorului lor, care a vândut terenul, să plătească reclamanților suma de 28.000 lei reprezentând prețul de circulație al terenului de 1.440 mp.

6.Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au obținut câștig de cauză, în sensul constatării nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea autorului pârâților, însă nu au mai putut intra în posesia terenului înstrăinat, ca urmare a reținerii de către instanțe a bunei-credințe a cumpărătorului, X S.R.L. Legiuitorul a înțeles să reglementeze această situație prin art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, astfel că, în această ipoteză, adevăratul proprietar trebuie să primească echivalentul valoric, adică prețul de circulație al terenului de care a fost lipsit ca urmare a tranzacției de vânzare-cumpărare, tranzacție încheiată anterior constatării nulității absolute a titlului persoanei neîndreptățite la reconstituire.

Instanța a reținut că, în succesiunea modificărilor suferite de legile de retrocedare a bunurilor imobile având destinația de terenuri, legiuitorul a urmărit primirea unei reparații echitabile de către fostul proprietar căruia i s-a preluat abuziv terenul, fie prin retrocedarea acestuia în natură, fie prin retrocedarea pe un alt amplasament acceptat de fostul proprietar, fie prin acordarea de despăgubiri ce urmau să fie suportate de către stat prin intermediul Fondului Proprietatea.

Or, din moment ce statul îl despăgubește pe fostul proprietar căruia nu i se mai poate restitui terenul în natură, sub formă de despăgubiri, care nu sunt calculate în raport cu indicele de inflație, ci după niște criterii stabilite de legiuitor, pentru acordarea unei reparații echitabile, prin analogie, și un terț care are calitatea de particular, în temeiul aceleiași legi de reparație, ar trebui, în opinia instanței, să îl despăgubească pe fostul proprietar deposedat de bunul său, ca urmare a înstrăinării terenului de către terț, tot în raport cu prețul de circulație.

Instanța de judecată a apreciat că este incidentă una dintre regulile de interpretare logică a normelor de drept, respectiv argumentul de analogie, care exprimă ideea că, unde este aceeași rațiune a legii, acolo trebuie aplicată aceeași soluție. Potrivit acestui argument, regula de drept prevăzută pentru un caz trebuie extinsă și la cazuri asemănătoare, iar acest argument este folosit de judecător pentru soluționarea unor cazuri în care există un hiat legislativ.

Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, acesta va trebui să recurgă la argumentul de analogie, ori de câte ori norma juridică este neclară, precum este cazul în speța dedusă judecății cu privire la art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, prin raportare la noțiunea de preț actualizat.

7.Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul.

8.Reclamanții au criticat hotărârea atacată, arătând că în mod greșit instanța de fond a admis în parte cererea și le-a acordat despăgubiri doar pentru terenul în suprafață de 1.440 mp, respingând cererea cu privire la acordarea de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prețului actualizat al terenului în suprafață de 1.415 mp; reclamanții au susținut că sunt îndreptățiți să primească despăgubiri și pentru terenul în suprafață de 1.415 mp, dat fiind că ambele terenuri, conform considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în procesul de revendicare, au aceeași situație juridică.

9.Pârâtul a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, deoarece vânzarea terenului s-a realizat în baza unui certificat de moștenitor, iar nu în baza unui titlu de proprietate constatat nul ulterior, iar în cauză nu este vorba despre vânzări succesive, ci despre o singură vânzare, către X. S.R.L. De asemenea, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit sintagma „preț actualizat“, care, în opinia apelantului-pârât, trebuie, înțeleasă ca fiind preț încasat în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu indicii de inflație.

10.În ședința publică din 25 octombrie 2018, apelantul-pârât, prin apărător, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a se stabili dacă dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sunt aplicabile în cauza de față și, în caz afirmativ, să se stabilească ce înseamnă „preț actualizat“.

11.În ședința publică din 22 noiembrie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii 12. Prin Încheierea pronunțată la 22 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, pentru următoarele considerente:

–asupra problemei invocate în speță instanța supremă nu a statuat, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii;

–chestiunea de drept menționată a fost invocată în faza apelului, constatându-se că litigiul de față se soluționează în ultimă instanță în apel, drept care și această cerință este îndeplinită;

–în actuala formă a textului art. 519 din Codul de procedură civilă, condiția de admisibilitate privește o chestiune de drept cu elemente de noutate, fără a impune necesitatea existenței unei/unor hotărâri judecătorești, și, având în vedere că instanța supremă nu a mai statuat asupra ei și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, chestiunea de drept invocată prezintă caracter de noutate;

–analizând comparativ opiniile contradictorii ale părților cu privire la această chestiune, se constată că poate comporta interpretări și că are legătură determinantă în dezlegarea pe fond a cauzei.V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 13. În opinia apelantului-pârât, care a formulat cererea de sesizare a instanței supreme, textul de lege în cauză, pentru a fi invocat în promovarea unei astfel de acțiuni, impune cerința realizării unor vânzări succesive a unui teren sau a terenurilor înscrise în titluri de proprietate constatate nule ulterior, iar când se realizează această cerință se dispune de către instanță restituirea prețului actualizat fostului proprietar deposedat.

S-a mai arătat că în speța de față nu a fost efectuată decât o singură vânzare de către autorul pârâților, cu respectarea principiilor ad validitatem, ad solemnitatem, dar instanța a considerat că au fost efectuate vânzări succesive și a dispus restituirea unei sume cu titlu de despăgubiri civile, fără să explice dacă este prețul actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, din contractul încheiat în baza titlului de proprietate declarat nul ulterior, sau prețul de piață actualizat al terenului ce a făcut obiectul unei astfel de vânzări.

Apelantul-pârât a considerat că modul în care a fost interpretat și aplicat acest text de lege de către instanța de fond este străin de sensul în care a fost adoptat de către legiuitor, cel puțin modul ce se desprinde direct din redarea ad litteram a acestuia, apreciind astfel că trebuie să se realizeze o lămurire și o interpretare oficială a celor două chestiuni arătate în prezenta cerere, pentru o justă soluționare a cauzei de față și a altor spețe de acest gen.

14.În opinia apelanților-reclamanți, modul de interpretare propus de apelantul-pârât este în dezacord cu regulile generale referitoare la interpretarea normelor juridice și este în măsură să creeze un vid legislativ, motiv pentru care normele de drept nu trebuie văzute doar prin prisma înțelesului literal al termenilor, ci lămurirea sensului unei norme juridice trebuie să se facă pe baza legilor logicii și a sistemului de argumentare pe care se sprijină. Norma de drept este unanim văzută de instanțele judecătorești, în sensul că, indiferent de câte înstrăinări au avut loc de la data obținerii titlului constatat nul și până la data la care fostului proprietar rămas fără teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, cel care este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren este numai cel care a vândut terenul în baza titlului constatat nul, și nu terțul sau terții subdobânditori ai vânzării sau vânzărilor succesive. Apelantul-pârât nu este considerat subdobânditor, ci răspunde în calitate de „având cauză“, fiind succesor cu titlu universal al tatălui său.

De asemenea, prin interpretarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 nu se poate ajunge la încălcarea unor norme de drept internațional, astfel că valoarea despăgubirilor trebuie să fie justă și echitabilă. Dacă instanțele judecătorești ar accepta stabilirea unei despăgubiri de 475 lei pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură, s-ar rupe echilibrul dintre aceasta și valoarea terenului, întrucât acest lucru ar echivala cu lipsa unei despăgubiri. De altfel, restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație de către fostul proprietar ar echivala cu o sancțiune pentru acesta, fiind denaturat scopul prevăzut de legiuitor prin adoptarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997.

15.După comunicarea raportului, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 9.804/318/2014* nu și-a exprimat opinia asupra problemei de drept, dar a apreciat că toate considerentele expuse de părți, precum și condițiile de admisibilitate reținute de tribunal ca fiind îndeplinite determină necesitatea sesizării instanței supreme, pentru a exprima o opinie cu privire la chestiunea de drept invocată.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 17. Jurisprudența Curții de Apel Craiova - curtea de apel din a cărei rază teritorială face parte instanța de trimitere a comunicat punctul de vedere al judecătorilor de la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, potrivit căruia, în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 517 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, și nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii având ca obiect pretenții sau despăgubiri solicitate de fostul cumpărător/ proprietar al unui teren, ce a fost deposedat ca urmare a declarării ca nul a titlului de proprietate al vânzătorului, va trebui să acorde acestuia suma prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare achitată cu titlu de preț vânzătorului, sumă ce va fi actualizată cu rata indicilor de inflație calculați de la data achitării și până la data restituirii efective.

18.Jurisprudența celorlalte instanțe din țară

Curtea de Apel Bacău a transmis punctul de vedere al magistraților din cadrul Judecătoriei Onești, potrivit căruia sintagma „vânzări succesive“ se interpretează în sensul că poate fi și o singură vânzare, iar în ceea ce privește sintagma „preț actualizat“ s-a apreciat că aceasta vizează prețul de circulație, iar nu prețul actualizat cu indicele de inflație, dat fiind faptul că dispozițiile art. III, introduse prin Legea nr. 169/1997, ca urmare a modificării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), sancționează cu nulitatea absolută actele emise cu încălcarea dispozițiilor fondului funciar, nulitate care operează cu efect retroactiv, astfel că persoana îndreptățită primește, ca efect al constatării nulității absolute, terenul reconstituit sau constituit în mod nelegal în favoarea altor persoane.

Judecătoria Moinești opinează că trebuie să existe cel puțin două vânzări ale imobilului în litigiu, iar prețul să fie cel de piață, actualizat al terenului.

Curtea de Apel Brașov a comunicat opinia potrivit căreia sintagma „preț actualizat“ din cuprinsul textului de lege vizat de sesizare este similară cu cea folosită de legiuitor în art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), în legătură cu care practica a stabilit că este vorba despre preț actualizat cu indicele de inflație. La fel, potrivit art. 50 alin. (2^1) din același act normativ, atunci când legiuitorul a intenționat să acorde un preț mai mare decât cel actualizat, a făcut referire la „prețul de piață“. În consecință, în accepțiunea textului de lege indicat, prin sintagma „vânzări succesive“ sunt vizate acte de dispoziție succesive, iar prin „preț actualizat“ se poate înțelege prețul din contractul anulat, actualizat cu indicele de inflație, indiferent de buna sau reaua-credință a cumpărătorului, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.

Opinia majoritară a magistraților Judecătoriei Brașov este că prin sintagma „vânzări succesive“ se înțelege existența a cel puțin două înstrăinări succesive ale imobilului-teren, iar sintagma „preț actualizat“ trebuie interpretată în sensul prețului actualizat cu rata inflației, și nu al prețului de piață al imobilului- teren.

În opinia minoritară, sintagma „vânzări succesive“ nu poate fi interpretată literal în sensul că s-ar impune existența a cel puțin două înstrăinări succesive, fiind suficientă și o singură vânzare, textul legal instituind o garanție pentru evicțiune, iar relativ la „preț actualizat“, acesta este reprezentat de prețul de piață al bunului.

Judecătoria Sfântu Gheorghe apreciază că prin „preț actualizat“ se înțelege valoarea imobilului de care fostul proprietar ar fi beneficiat la data când ar fi trebuit să i se emită titlu de proprietate, iar prin „vânzări succesive“ se înțelege transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului de către cel care a beneficiat de imobil în baza unui titlu ulterior anulat, precum și alte vânzări sau moduri de transmitere a dreptului de proprietate ulterioare de către cumpărător sau moștenitor.

Curtea de Apel București a comunicat următoarele:

Magistrații din cadrul Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București au arătat că legiuitorul a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate, emise în condiții ilegale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulității absolute, de repunere în situațiile anterioare, deschide posibilitatea celor îndreptățiți să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În situația în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului inițial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997. Însă, în aceste cazuri, dispozițiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice și să aducă atingere drepturilor câștigate în temeiul legilor menționate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară. Astfel, legiuitorul a instituit o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.

De altfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, opțiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii înstrăinărilor succesive nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991, și anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la remiterea prețului actualizat.

În contextul menționat, s-a opinat că ipoteza în discuție are în vedere chiar și o singură acțiune prin care se poate solicita constatarea nulității absolute a vânzării.

La nivelul Secției a IV-a civile a Curții de Apel București, opinia majoritară a fost în sensul că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor“ din cuprinsul dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 se interpretează în sensul încheierii mai multor contracte de vânzare a aceluiași teren, succesive în timp. Sintagma „preț actualizat“ se interpretează în sensul că asupra prețului din contractul de vânzare se aplică indicele de inflație.

Magistrații din cadrul secțiilor a III-a-a V-a civile ale Tribunalului București și judecătoriilor din circumscripția acestuia au exprimat un punct de vedere majoritar, în sensul că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor“ are înțelesul de modalitate de înstrăinare a bunului care a constituit obiect al regimului reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu particulari, în condițiile dreptului comun.

Prin Decizia nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, a statuat că „... în situația în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului inițial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Însă, în aceste cazuri, dispozițiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice și să aducă atingere drepturilor câștigate în temeiul legilor menționate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară. Astfel, legiuitorul a instituit o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren“.

Curtea Constituțională a reținut că este de competența instanțelor judecătorești să constate, în funcție de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credință a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului și, după caz, să facă aplicarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate și admiterii unei acțiuni în revendicare, în toate cazurile în care cumpărătorii au fost evinși, aceștia sunt îndreptățiți la restituirea de către vânzător a prețului actualizat.

Se apreciază că Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, nu are incidență în aceste cazuri, aceasta propunându-și să rezolve în mod unitar problematica generată de introducerea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și care au fost formulate după intrarea în vigoare a acesteia.

Prin urmare, în cazul revendicării terenurilor care au constituit obiect al Legii nr. 18/1991, cel ce a dobândit de la un non dominus, chiar cu bună-credință, nu va fi preferat celui ce prezintă un titlu valabil de proprietate asupra bunului, sub argumentul că este titularul unui bun.

Sintagma „preț actualizat“ are înțelesul de calcul de actualizare a prețului din contract, prin luarea în considerare a indicilor de actualizare, ca urmare a devalorizării monetare.

La nivelul Judecătoriei Oltenița, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că textul de lege la care se face referire, pentru a fi invocat în promovarea unei astfel de acțiuni, impune cerința realizării unor vânzări succesive ale unui teren sau ale terenurilor înscrise în titluri de proprietate constatate nule ulterior, iar când se realizează această cerință se dispune de instanță restituirea unei sume cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prețul de piață actualizat al terenului ce a făcut obiectul unei astfel de vânzări.

La nivelul Tribunalului Ialomița și al instanțelor arondate acestuia, opinia a fost în sensul că, potrivit textului de lege, în cazul unor înstrăinări succesive, respectiv în cazul încheierii unor acte juridice prin care se transmite dreptul de proprietate cu orice titlu (vânzări succesive; acte de donație succesive sau orice alte acte de înstrăinare cu titlu oneros/gratuit), cel care a înstrăinat terenul în baza unui titlu de proprietate constatat nul este obligat să restituie fostului proprietar rămas fără teren prețul de piață (de circulație) al terenului, stabilit la momentul la care se dispune plata acestui preț.

Referitor la sintagma „preț actualizat“, s-a apreciat că adevăratul proprietar al terenului ce nu mai poate fi restituit în natură trebuie să primească o reparație dreaptă, efectivă și echitabilă pentru respectivul teren.

În cadrul Tribunalului Ilfov s-a apreciat că normele invocate trebuie interpretate în sensul că prin sintagma „vânzări succesive“ legiuitorul a avut în vedere mai multe transmiteri ale dreptului de proprietate, iar nu una singură, în sprijinul acestei opinii făcându-se trimitere la interpretarea gramaticală a textului.

De asemenea, s-a arătat că prin sintagma „preț actualizat“ trebuie înțeles prețul actualizat cu indicele de inflație, iar nu valoarea de circulație a bunului. Dacă legiuitorul ar fi vrut să acorde prețul de piață, ar fi menționat expres acest aspect, astfel cum a reglementat în alte acte normative, exemplificând cu art. 50 alin. (2^1) din Legea nr. 10/2001. Însă, menționând prețul actualizat, acesta este cel primit de vânzător, cu actualizarea prin indicele de inflație, așa cum s-a mai prevăzut și în alte norme, cum ar fi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Opinia majoritară conturată la nivelul Judecătoriei Buftea a fost în sensul că dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 vizează situația în care titlurile de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod care implică transmiterea dreptului de proprietate. Legiuitorul a instituit o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente și a reglementat obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Astfel, în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la remiterea prețului actualizat. Prin urmare, persoana îndreptățită trebuie să primească echivalentul valoric, respectiv prețul de circulație al bunului, legiuitorul urmărind o reparație efectivă și echitabilă a fostului proprietar căruia i s-a preluat abuziv bunul.

La nivelul Judecătoriei Giurgiu, în unanimitate, s-a opinat că prin expresia „vânzări succesive ale terenurilor“ se înțelege îndeplinirea condiției existenței a cel puțin unei singure vânzări asupra aceluiași teren, în timp ce sintagma „preț actualizat“

trebuie interpretată prin raportare la valoarea de circulație a bunului, de la data dispunerii plății prețului terenului, actualizată cu dobânda legală.

De asemenea, s-a susținut că, examinând dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, se poate aprecia că acestea instituie în sarcina celui care a dobândit terenul pe baza unui titlu de proprietate constatat nul și l-a revândut ulterior obligația de remitere a prețului la valoarea de circulație a bunului înstrăinat în raport cu momentul restituirii, și nicidecum obligația de plată a prețului nominal stipulat în convenția de vânzare încheiată între beneficiarul titlului de proprietate lovit de nulitate și subdobânditorul terenului. Totodată, acest preț va fi actualizat cu dobânda legală, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit.

La nivelul Judecătoriei Bolintin-Vale s-a arătat că, potrivit art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut în baza unui titlu constatat nul este obligat să restituie prețul actualizat fostului proprietar.

Sintagma „preț actualizat“ trebuie interpretată ca fiind preț obținut efectiv pentru teren conform actului de vânzare-cumpărare, care se actualizează cu rata inflației. S-a apreciat că nu trebuie interpretat în sensul de „valoare de circulație actuală“ a terenului, având în vedere că în titlul de lege nu regăsim această formulă, iar legea este de strictă interpretare.

Din speța prezentată se înțelege și că vânzătorul și cumpărătorul au fost de bună-credință, prin urmare niciunul dintre aceștia nu trebuie sancționat în vreun fel. Vânzătorul a primit o sumă de bani, ca preț al vânzării, pe care urmează să o restituie întocmai (adăugându-se la aceasta o sumă reprezentând actualizarea cu indicii de inflație).

Referitor la sintagma „vânzări succesive ale terenurilor“ s-a apreciat că aceasta implică cel puțin două vânzări. O singură vânzare nu se circumscrie cerințelor textului de lege invocat în condițiile interpretării logico-gramaticale a textului.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției civile a Tribunalului Teleorman a fost că, indiferent câte înstrăinări au avut loc de la data obținerii titlului constatat nul și până la data la care fostului proprietar rămas fără teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, cel care este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar este numai cel care a vândut terenul în baza titlului constatat nul, și nu terțul sau terții dobânditori ai vânzării sau vânzărilor succesive.

Dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 conduc la concluzia că legea protejează cumpărătorul de bună-credință, actul său de proprietate rămânând valabil, în schimb, vânzătorul este ținut la plata către adevăratul proprietar a prețului obținut din vânzare, actualizat.

La nivelul Judecătoriei Alexandria s-a apreciat că sintagma „vânzări succesive ale terenurilor“ trebuie interpretată în sensul în care suntem în prezența a două sau mai multe vânzări ale aceluiași teren, iar sintagma „preț actualizat“ ce trebuie restituit fostului proprietar trebuie interpretată în sensul în care privește prețul obținut de vânzătorul inițial actualizat cu indicele de inflație.

Judecătorii din cadrul judecătoriilor Roșiori de Vede, Turnu Măgurele și Zimnicea au susținut că, în interpretarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, prin „vânzări succesive ale terenurilor“ se înțelege transmiterea dreptului de proprietate prin acte autentice, iar prin „preț actualizat“ se înțelege prețul de circulație la data constatării nulității titlului.

Punctul de vedere exprimat de judecătorii Judecătoriei Videle a fost că prin „vânzări succesive ale terenurilor“ se înțelege orice vânzare având la bază titlul de proprietate constatat nul ulterior, iar prin „preț actualizat“ se înțelege prețul actualizat cu indicele de inflație.

Curtea de Apel Cluj a transmis opinia judecătorilor Secției civile a Tribunalului Cluj, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive“ ar trebui interpretată în sensul că terenul a format obiectul mai multor vânzări, cu toate că o asemenea soluție ar prezenta inconvenientul că, în ipoteza unei singure vânzări, fostul proprietar nu ar fi despăgubit. În ce privește sintagma „preț actualizat“, s-a concluzionat că se va acorda suma reprezentând prețul vânzării actualizat până la momentul solicitării de către fostul proprietar.

Opinia Judecătoriei Baia Mare este că prin sintagma „vânzări succesive“ se înțelege că acela care a vândut primul un teren, iar vânzarea a fost ulterior constatată nulă de către instanța de judecată, este cel care trebuie să restituie prețul adevăratului proprietar. Vânzătorul ulterior va remite prețul încasat vânzătorului inițial. Prețul actualizat presupune prețul de circulație al terenului de la data pronunțării hotărârii, determinat prin expertiză tehnică de specialitate.

Curtea de Apel Constanța a transmis opinia judecătorilor Tribunalului Tulcea, care au apreciat că sintagma „înstrăinări succesive“ se interpretează în sensul că trebuie să existe cel puțin o înstrăinare a bunului imobil printr-un contract de vânzare-cumpărare, textul făcând vorbire, în mod expres, despre „cel care a vândut terenul“. Sintagma „preț actualizat“ se interpretează în sensul că prețul restituit este cel cu care terenul a fost vândut, actualizat cu indicele de inflație, nu prețul de piață al bunului imobil.

Aceeași opinie a fost comunicată și de Judecătoria Tulcea, care a adăugat că, în ceea ce privește prețul actualizat, statului îi revine obligația de a complini suma cuvenită cu titlu de despăgubiri până la concurența valorii reale actuale a terenului, în condițiile aplicării procedurii prevăzute de legea de reparație. Adevăratul proprietar are posibilitatea de a învesti instanțele cu o cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare pentru preț simulat în frauda legii, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, în temeiul dispozițiilor dreptului comun în materia contractelor civile.

Curtea de Apel Galați a comunicat opinia judecătorilor Secției I civile, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive“ semnifică transferul în timp al dreptului de proprietate din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei/altor persoane, iar sintagma „preț actualizat“ semnifică valoarea reală a prețului vânzării plătit de cumpărător, actualizat cu rata inflației.

Curtea de Apel Iași a comunicat opinia judecătorilor Secției civile a Judecătoriei Iași, potrivit căreia sintagma „vânzări succesive“ se interpretează în sensul existenței a minimum două vânzări, deci terenul se află la al treilea proprietar, incluzând și pe deținătorul titlului de proprietate constatat nul. Cât privește sintagma „preț actualizat“, s-a apreciat că legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desființării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută și interesul particular al subdobânditorului bunului respectiv, instituind posibilitatea restituirii prețului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Această sintagmă corespunde standardului de protecție instituit prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dezvoltat în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, potrivit căruia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obțină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiectivele legitime de interes public pot acționa pentru a rambursa mai puțin decât valoarea de piață. Așadar, sintagma „preț actualizat“ înseamnă valoarea actuală de circulație a imobilului, sistemul de actualizare prin raportare la indicele de inflație nefiind unul echitabil.

Judecătoria Pașcani a comunicat opinia potrivit căreia noțiunea de „vânzări succesive“ se referă la toate acele acte juridice de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul constatat nul, restul vânzătorilor (dacă există mai multe înstrăinări succesive) fiind apreciați de legiuitor ca fiind de bună-credință. Noțiunea de „preț actualizat“ se referă la faptul că primul vânzător remite fostului proprietar - persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din titlul de proprietate constatat nul - prețul terenului la valoarea de circulație de la momentul solicitării prețului.

Tribunalul Vaslui opinează că, deși dispozițiile legale incidente fac referire la vânzări succesive ale terenurilor, din perspectiva posibilității adevăratului proprietar rămas fără teren de a fi despăgubit interesează doar prima operațiune de vânzare a terenului, de către cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul, acesta fiind persoana împotriva căreia se va îndrepta acțiunea în despăgubire. Cât privește sintagma „preț actualizat“, instanța trebuie să dea eficiență normei juridice, neavând posibilitatea aplicării instituției răspunderii civile delictuale în vederea reparării integrale a prejudiciului. Prevederile legale se referă strict la prețul actualizat încasat de cel care a vândut terenul dobândit în baza unui titlu de proprietate declarat nul. Prin această prevedere legiuitorul a căutat să protejeze și înstrăinătorul de situația de a suporta la final o pierdere mai mare decât beneficiul efectiv realizat.

Curtea de Apel Pitești a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Tribunalului Argeș, care au apreciat că prin „vânzări succesive“, în accepțiunea art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, trebuie avută în vedere ipoteza în care terenul cu privire la care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate făcuse, anterior constatării nulității, obiectul a cel puțin două contracte de vânzare-cumpărare, iar prin sintagma „preț actualizat“ se înțelege prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare actualizat cu indicele de inflație, pe care l-a plătit proprietarul deposedat, respectiv cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat opinia judecătorilor Tribunalului Buzău - Secția I civilă și ai Judecătoriei Buzău, potrivit căreia prin „vânzări succesive ale terenurilor“ se înțelege situația în care același teren a făcut obiectul mai multor contracte de vânzare-cumpărare succesiv, fiind transmis de la un autor la altul. În ceea ce privește sintagma „preț actualizat“ de restituit fostului proprietar deposedat, Judecătoria Buzău apreciază că este vorba despre prețul actualizat cu indicele de inflație, potrivit prevederilor legale.

Curtea de Apel Suceava a comunicat o opinie de principiu conturată la nivelul instanțelor de fond, în sensul că sintagma „vânzări succesive“ se referă la două situații ipotetice:

a)titularul din titlul de proprietate vinde succesiv mai multor persoane același teren sau parcele diferite;

b)după un prim transfer al dreptului de proprietate de la titularul beneficiar al reconstituirii, dobânditorul vinde, la rândul său, unui terț și așa mai departe. În ce privește sintagma „preț actualizat“, s-au conturat două opinii. Într-o primă opinie, actualizarea prețului plătit urmează a se face printr-o expertiză.

19.Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.

20.Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale21. Din verificările efectuate rezultă că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în repetate rânduri, asupra constituționalității dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, a căror interpretare se solicită.

22.Astfel, prin Decizia nr. 743 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 23 noiembrie 2012, examinând excepția invocată, Curtea a constatat că s-a mai pronunțat asupra unor critici similare, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 517 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, sau Decizia nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, prin care a statuat că prevederile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 nu contravin normelor constituționale invocate.

Curtea a reținut că prin prevederile de lege criticate „legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câștigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate, emise în condiții ilegale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulității absolute de repunere în situațiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptățiți să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. [...] în situația în care respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului inițial, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1990.

Însă, în aceste cazuri, dispozițiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice și să aducă atingere drepturilor câștigate în temeiul legilor menționate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară. De aceea, legiuitorul a instituit o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.

De altfel, opțiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii de bună-credință ai înstrăinărilor succesive nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991, și anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la remiterea prețului actualizat.“

23.De asemenea, prin Decizia nr. 1.216 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, Curtea a reținut că reglementarea sancțiunii nulității absolute a actelor emise în mod ilegal, până la adoptarea legii criticate, nu presupune încălcarea principiului statului de drept și respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constituțională în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, care prevede că România este stat de drept în care drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea reprezintă valori supreme și sunt garantate. Astfel, legiuitorul a stabilit că existența drepturilor dobândite cu rea-credință sau prin abuzul autorității publice nu este compatibilă cu garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, potrivit dispozițiilor art. 57 din Constituție, în virtutea cărora cetățenii români trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or, este de competența instanțelor judecătorești să constate, în funcție de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credință a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului, și, după caz, să facă aplicarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil.IX. Raportul asupra chestiunii de drept 24. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea nu este admisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile, în sensul că nu este îndeplinită condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, particularitățile specifice ale speței neputând antrena un răspuns cu valoare de principiu și nici condiția dificultății chestiunii de drept supuse interpretării.X. Înalta Curte de Casație și Justiție25. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:Asupra admisibilității sesizării26. Conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

27.Pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenței, legiuitorul, în cuprinsul textului normativ enunțat, a instituit mai multe condiții de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

–existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;

–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

–ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

–chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

28.Pentru a stabili dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea jurisprudenței care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea jurisprudenței interne într-una predictibilă - se impune evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor care permit declanșarea mecanismului de interpretare, știut fiind că doar o chestiune de drept reală și care prezintă un grad sporit de dificultate poate face obiectul unei astfel de sesizări.

29.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, anume în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Gorj - Secția I civilă, titularul sesizării, învestit cu soluționarea apelului, care urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

30.Se constată, totodată, că este îndeplinită și condiția ca problema de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

31.Rămâne de analizat îndeplinirea condiției referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei și cea a dificultății chestiunii de drept supuse interpretării, iar această evaluare este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită soluționarea de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau, dimpotrivă, este chemată să dezlege chiar litigiul în cauză.

32.În acest scop, examinând succint cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, se constată că reclamanții au dedus judecății o cerere în despăgubire pentru două suprafețe de teren pentru care autorului lor i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în procedura prevăzută de dispozițiile Legii nr. 18/1991, terenuri care însă, anterior obținerii titlului de proprietate, fuseseră înstrăinate în favoarea unui terț de bună-credință de către autorul pârâților, în baza unui alt titlu de proprietate emis nelegal în procedura aceleiași legi de reparație, titlu a cărui nulitate absolută a fost constatată.

33.În motivarea cererii în despăgubire, reclamanții au arătat că acțiunea în revendicarea celor două terenuri le-a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, motivat de faptul că înstrăinarea terenurilor s-a realizat de ambele părți contractante cu bună-credință, întrucât nu se putea prevedea că titlul de proprietate emis vânzătorului în anul 1998 va fi anulat peste aproximativ 11 ani și de faptul că legiuitorul a stabilit un remediu, prin prevederile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, în sensul că persoana care a vândut terenul în baza unui titlu constatat nul are obligația de a remite adevăratului proprietar prețul actualizat.

34.La judecata în primă instanță, cererea în despăgubire dedusă judecății a fost admisă, în parte, apreciindu-se, în considerarea efectului pozitiv al Deciziei civile nr. xxx din 1 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj - Secția I civilă, că raportului de despăgubire dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, sens în care pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților o despăgubire reprezentând contravaloarea prețului de circulație al terenului înstrăinat. Cu privire la cuantumul despăgubirii acordate, prin interpretarea normei juridice menționate, instanța a reținut că acordarea doar a contravalorii prețului vânzării, actualizat cu indicii de inflație, nu ar conduce la o reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin pierderea terenului cu privire la care, deși dețin un titlu de proprietate, nu pot exercita prerogativele dreptului de proprietate.

35.Prin apel, reclamanții au susținut că în mod greșit prima instanță a admis în parte cererea și le-a acordat despăgubiri doar pentru terenul în suprafață de 1.440 mp, întrucât sunt îndreptățiți să primească despăgubiri și pentru terenul în suprafață de 1.415 mp, dat fiind că ambele terenuri, conform considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în procesul de revendicare, au aceeași situație juridică.

36.Prin apel, pârâtul a susținut că raportului de despăgubire dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, deoarece nu ar fi îndeplinită cerința privind existența unor „înstrăinări succesive“ a terenului pentru care s-a stabilit despăgubirea, dat fiind că acesta a făcut obiectul unui singur contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza certificatului de moștenitor, ca urmare a decesului titularului înscris în titlul de proprietate nul. Totodată, pârâtul a susținut că dispoziția legală menționată impune în sarcina vânzătorului plata către adevăratul proprietar a prețului încasat în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu indicii de inflație, nu a prețului de circulație al terenului pe piața liberă, cum eronat a statuat prima instanță.

37.În acest context procesual, titularul sesizării se întreabă cum se interpretează și aplică dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1991 și care sunt cerințele concrete în care poate fi solicitat și obținut prețul actualizat al unui teren vândut în baza unui titlu de proprietate constatat nul ulterior vânzării.

38.Analizând condiția enunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că procedura sesizării instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfășurare, al cărui obiect presupune interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare, iar nu însăși interpretarea și aplicarea legii cu privire la un anumit raport juridic, cu particularități proprii, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

39.Aceasta, întrucât identificarea normelor legale incidente și interpretarea acestora în vederea aplicării într-o anumită cauză, folosind metodele specifice de interpretare a normelor juridice, sunt în competența judecătorului care soluționează litigiul, căruia îi revine obligația de a judeca direct și efectiv, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă („Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“) și a dispozițiilor art. 22 din Codul de procedură civilă potrivit cărora „(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. (...)“.

40.În speță, se constată că la judecata în primă instanță s-a statuat că dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sunt incidente raportului juridic dedus judecății prin aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat raportat la considerentele unei hotărâri judecătorești irevocabile, anume ale Deciziei civile nr. xxx din 1 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj - Secția I civilă. Cât privește cuantumul despăgubirii, judecătorul fondului a apreciat că sintagma „preț actualizat“ prevăzută de textul de lege ar putea fi susceptibilă de două înțelesuri, și anume de preț de piață al terenului și de preț al vânzării actualizat cu indicii de inflație. Pornind de la această distincție, judecătorul a apreciat că norma de drept ar fi imprecisă și că se impune interpretarea acesteia, sens în care, folosind metode și argumente de interpretare a legii, pe care le-a enunțat în cuprinsul hotărârii, a tras concluzia că reclamanții sunt îndreptățiți să primească, cu titlu de despăgubire, prețul de piață al terenului, și nu prețul încasat de autorul pârâților în urma înstrăinării imobilului, actualizat cu indicii de inflație.

41.Or, analizarea și dezlegarea unor astfel de probleme de drept ale cauzei, asupra cărora părțile au puncte de vedere divergente, sunt și rămân în atributul exclusiv de soluționare al instanțelor judecătorești.

42.Aceasta, întrucât răspunsul la întrebarea dacă raportului juridic de despăgubire dedus în concret judecății i se aplică sau nu prevederile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, se impune a fi formulat în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei, nefiind necesare dezlegări cu valoare de principiu ale cerințelor prevăzute de textul de lege, deoarece nu analiza unor astfel de cerințe a constituit fundamentul judecății în primă instanță.

43.În acest sens, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016) s-a reținut că operațiunea de interpretare și aplicare a textului de lege la diferitele circumstanțe particulare ce caracterizează un anumit litigiu nu poate fi atribuită completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și că revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei rolul de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluționării cauzei, să studieze circumstanțele particulare ale speței deduse judecății, să identifice problemele de drept și, ulterior, să procedeze la interpretarea și aplicarea normelor de drept, pentru emiterea actului jurisdicțional final.

44.În consecință, pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită condiția legală privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât particularitățile specifice ale speței nu pot antrena un răspuns cu valoare de principiu.

45.Nici condiția de admisibilitate a sesizării constând în dificultatea chestiunii de drept supuse interpretării nu este îndeplinită.

46.Astfel, în jurisprudența anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut că, deși textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conține o definiție a acestei noțiuni, totuși, pentru a fi vorba despre o veritabilă problemă de drept, trebuie ca norma juridică disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii să fie una serioasă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text de lege este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, anterior citată).

47.Așa fiind, instanța care inițiază sesizarea trebuie să evidențieze caracterul complex sau, după caz, precar al normei de drept a cărei interpretare o solicită, de natură a conduce la o jurisprudență neunitară, condiția neputând fi apreciată ca îndeplinită doar prin prezentarea opiniilor părților litigante, care au ca fundament interesele contradictorii ale acestora, în raport cu scopul urmărit.

48.În speța supusă analizei, din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care este dificultatea întâmpinată de instanța de apel în interpretarea dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 și nu sunt evidențiate aspectele lacunare sau imprecise ale acestor dispoziții legale și care ar putea antrena o interpretare duală sau contradictorie a textului de lege enunțat.

49.Verificând conținutul literal (formularea) al normei juridice prevăzute de dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, se constată că acesta coincide cu conținutul real al normei, în sensul că se precizează cu claritate părțile și obiectul raportului juridic care cade sub incidența sa. Anume, norma de drept enunță că despăgubirea se plătește fostului proprietar rămas fără teren de către cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul, iar această despăgubire este echivalentul prețului actualizat.

50.În ceea ce privește sintagma „înstrăinări succesive“, din conținutul normei juridice rezultă că aceasta se referă la înstrăinările succesive care au fost efectuate de către cel care a vândut terenul în baza titlul de proprietate nul, intenția legiuitorului fiind aceea ca norma juridică să fie incidentă tuturor înstrăinărilor de acest fel, indiferent de numărul acestora, una sau mai multe înstrăinări succesive, condiția fiind ca toate aceste înstrăinări să fi fost efectuate în baza titlului de proprietate nul, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

51.Folosind argumentul reducerii la absurd, rezultă că o altă interpretare a sintagmei ar fi de natură să conducă la concluzii imposibile, cum ar fi cea potrivit căreia fostul proprietar poate fi despăgubit doar în situația în care terenul a fost înstrăinat pe baza titlului prin mai multe acte juridice sau doar în situația în care, la rândul său, terțul dobânditor de bună-credință ar fi înstrăinat și el terenul altor subdobânditori, nu și în cazul în care terenul a fost înstrăinat printr-un singur act juridic, ceea ce ar fi absurd.

52.Rezultă deci că sintagma „înstrăinări succesive“ se referă la totalitatea înstrăinărilor, una sau mai multe, efectuate în baza titlului de proprietate lovit de nulitate, și nu la existența, drept condiție de admisibilitate a acțiunii în despăgubire a fostului proprietar, a mai multor înstrăinări succesive ale aceluiași teren care să fi fost efectuate de terții dobânditori de bună-credință, în baza actelor de proprietate deținute, altele decât titlul de proprietate nul emis în procedura legii de reparație.

53.Verificând conținutul literal al normei juridice prevăzute de dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 se constată, totodată, că aceasta relevă faptul că despăgubirea care se plătește fostului proprietar rămas fără teren de către cel care a înstrăinat terenul pe baza titlului constatat nul este echivalentul prețului actualizat, sintagmă care se referă la suma de bani consemnată în actul sau actele de înstrăinare, actualizată cu indicii de inflație. De altminteri, prețul de piață, adică prețul cel mai probabil cu care se poate vinde un bun la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, nu este supus operațiunii de actualizare cu indicii de inflație.

54.Așa fiind, în măsura în care interpretarea literală a normei juridice prevăzute de art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 acoperă raporturile juridice pe care, în intenția sa, legiuitorul a dorit să le reglementeze, nu se justifică ca, pe cale de interpretare extensivă, conținutul normei de drept menționate să fie, în parte, înlăturat.

55.De altfel, despăgubirea datorată de persoana care, cu bună-credință, a înstrăinat terenul deținut în baza unui titlu de proprietate ale cărui vicii nu le cunoștea nu poate fi asimilată, folosind argumentul de analogie, cu alte tipuri de despăgubiri acordate de stat, întrucât faptul „înstrăinării“ unui teren ce s-a dovedit, ulterior, că aparține unui alt proprietar nu poate fi asimilat, în lipsa voinței legiuitorului, cu o „deposedare abuzivă“ de bunuri, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile legilor speciale de reparație.

56.Este de observat, totodată, că însuși legiuitorul a reglementat distinct, în cadrul legilor speciale de reparație, diverse cuantumuri ale despăgubirilor care pot fi acordate persoanelor îndreptățite. În acest sens pot fi exemplificate dispozițiile art. 50 alin. (2^1) și art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, comparativ cu dispozițiile art. 50 alin. (2) din același act normativ, care prevăd restituirea prețului actualizat plătit.

57.Cu privire la acest aspect, este relevantă și jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că opțiunea legiuitorului de a reglementa, prin dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, obligația persoanei care a înstrăinat prin acte de vânzare-cumpărare succesive sau în alt mod terenul pe baza unui titlu constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991, și anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât soluția se justifică pentru menținerea stabilității raporturilor juridice civile și protejarea drepturilor câștigate de subdobânditorii de bună-credință în temeiul legilor ce au reglementat regimul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 și Decizia nr. 746 din 24 iunie 2008, precitate).

58.În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept cu care acest complet a fost învestit,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă, în Dosarul nr. 9.804/318/2014*, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, privind cerințele concrete în care poate fi solicitat și obținut prețul actualizat al unui teren vândut în baza unui titlu constatat nul ulterior vânzării, prin explicitarea sintagmelor „vânzări succesive ale terenurilor“ și „prețul actualizat“.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2019.

PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE

Laura-Mihaela Ivanovici

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu