Decizie nr. 134 din 21 februarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 teza a doua, art. 403 alin. 4 teza a patra şi art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Adrian Târnăvean şi Dorina Târnăvean în Dosarul nr. 1.492/2005 al Judecătoriei Sighişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.492/2005, Judecătoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 teza a doua, art. 403 alin. 4 teza a patra şi art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Adrian Târnăvean şi Dorina Târnăvean.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile art. 373^1 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie, întrucât încheierea de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite, pronunţată fără citarea părţilor, nu poate fi supusă cenzurii instanţei de control judiciar. Acelaşi text constituţional este încălcat şi de dispoziţiile art. 403 alin. 4 teza a patra din Codul de procedură civilă, întrucât, în condiţiile în care fiecare act de executare este susceptibil de a fi atacat cu contestaţie la executare, debitorul poate fi obligat la plata mai multor cauţiuni în cadrul aceleiaşi proceduri execuţionale. În acest mod creditorul are la dispoziţie mai multe garanţii, fapt ce afectează echilibrul procesual dintre părţi şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Dispoziţiile art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă vin în contradicţie cu principiul garantării proprietăţii private, debitorul fiind obligat să indisponibilizeze o sumă de bani consistentă, achitată drept cauţiune, pe o perioadă nedeterminată, care poate dura mai mulţi ani.

Judecătoria Sighişoara apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă drepturile protejate constituţional ale debitorului, întrucât reglementarea executării silite, în ansamblul său, conferă suficiente garanţii care au fost concepute pentru respectarea intereselor acestuia.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373^1 alin. 2 teza a doua, art. 403 alin. 4 teza a patra şi art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 373^1 alin. 2 teza a doua: "Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac.";

–Art. 403 alin. 4 teza a patra: "Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.";

–Art. 723^1 alin. 3: "Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, art. 21 privitoare la accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Faptul că încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispoziţiilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Textul constituţional lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor anumite hotărâri judecătoreşti, aşa cum a procedat prin art. 373^1 din Codul de procedură civilă, fără a se putea afirma că, procedând astfel, ar contraveni dispoziţiei constituţionale.

De altfel, reglementarea actuală nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu calea de atac a contestaţiei la executare nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al accesului liber la justiţie. Astfel, art. 399 alin. 2^1 din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că, "după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie sau, după caz, încuviinţarea executării, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale". Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, şi să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 128 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 24 mai 2005, că această cauţiune constituie o garanţie în favoarea creditorului pentru prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale şi a întârzierii executării unor obligaţii stabilite prin titlul executoriu. Textul de lege criticat nu conţine măsuri discriminatorii ce ar contraveni principiului egalităţii în faţa legii, întrucât măsura instituită prin acesta se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal în faţa legii.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă contravine principiului garantării proprietăţii private, se constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, eliberarea cauţiunii în maximum 30 de zile după soluţionarea fondului cauzei, prin hotărâre irevocabilă, dacă partea interesată nu a formulat cerere pentru obligarea părţii adverse la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, reprezintă o garanţie a ocrotirii dreptului de proprietate, legea instituind în mod expres termenul în care debitorul îşi poate recupera suma plătită cu titlu de cauţiune.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 teza a doua, art. 403 alin. 4 teza a patra şi art. 723^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Adrian Târnăvean şi Dorina Târnăvean în Dosarul nr. 1.492/2005 al Judecătoriei Sighişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu