Decizie nr. 1.579 din 13 decembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Laurenţiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 80D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 313D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Csiha Tamâs ErnŞ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 887D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.076D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 80D/2011, nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 şi nr. 1.076D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 şi nr. 1.076D/2011 la Dosarul nr. 80D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precum şi considerentele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Ortiz şi alţii contra Spaniei, şi Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.188/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Felician Veber cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.655/100/2010, Tribunalul Maramureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată de Csiha Tamas Erno Kornel cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.

Prin Încheierea din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.291/110/2010, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Genaru Bibire cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Prin Încheierea din 6 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.995/99/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unor cauze având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care prevăd transformarea pensiilor speciale în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi recalcularea pensiilor speciale cuvenite sau aflate în plată prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, sunt contrare principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Astfel, consideră că noile prevederi de lege nu pot afecta pensiile deja aflate în plată, ci trebuie să se aplice numai pensiilor ce se vor stabili în viitor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii. În acest sens, arată că aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 873/2010 cu privire la magistraţi sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte parlamentarii, aceştia fiind ţinuţi de obligaţii şi interdicţii asemănătoare. În acelaşi timp, este înfrânt principiul separaţiei puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare şi cea judecătorească. Astfel, în opinia sa, echilibrul între puteri se creează şi prin diferitele modalităţi de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor de către cei care poartă autoritatea, aşa încât, dacă magistraţii se bucură în continuare de pensie de serviciu, acelaşi drept trebuie acordat şi parlamentarilor. De asemenea, prevederile de lege criticate aduc atingere autorităţii, independenţei şi reprezentativităţii mandatului de parlamentar, întrucât parlamentarul poate fi şi o persoană cu o situaţie materială modestă, care are nevoie de mijloace decente şi suficiente pentru a face faţă unei poziţii de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de deputat sau senator este de natură a marca întreaga existenţă a persoanei respective, care poate suporta consecinţe de ordin moral sau fizic, un fost membru al parlamentului având un statut post-mandat special, caracterizat printr-o nevoie de ţinută şi prestanţă. În aceleaşi timp, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece la obţinerea mandatului de parlamentar s-a născut o speranţă legitimă privind pensia de serviciu, care este considerată un "bun" în sensul prevederilor mai sus arătate. Afectarea acestui drept echivalează cu o expropriere. Or, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, nu se poate vorbi despre existenţa unei cauze de utilitate publică, aşa cum prevede Constituţia ca o condiţie a exproprierii. De asemenea, arată că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât din cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 119/2010 nu rezultă nici că măsurile bugetare se impun şi nici faptul că acestea ar fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat. În plus, măsura restrângerii dreptului la pensie nu are un caracter temporar. În sfârşit, susţin că interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporţionalităţii, consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de Constituţie, prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general prin privarea de dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul garantat de dispoziţiile art. 68 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 567/2004.

Tribunalul Vrancea - Secţia civilă consideră că Legea nr. 119/2010 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care înlătură drepturi ce s-au născut sub imperiul legii vechi.

Tribunalul Maramureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Tribunalul Bacău - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu exclude reglementarea diferenţiată a pensiei de serviciu atâta vreme cât acest principiu nu poate transgresa şi la nivelul drepturilor şi al obligaţiilor cuprinse în statutul special al reprezentanţilor fiecărei puteri. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consideră că sunt valabile cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 873/2010.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 873/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului, având în vedere aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la garantarea proprietăţii private şi condiţiile în care poate fi efectuată exproprierea, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 69 alin. (1) referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul de proprietate. Totodată, invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 30 mai 2000 pronunţată în Cauza Carbonara şi Ventura contra Italiei, Hotărârea din 22 martie 2001 pronunţată în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz contra Germaniei, Hotărârea din 18 iunie 1971 pronunţată în Cauza De Wilde, Ooms şi Versyp contra Belgiei, Hotărârea din 16 septembrie 1996 pronunţată în Cauza Gaygusuz contra Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002 pronunţată în Cauza Buchen contra Cehiei, Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunţată în Cauza Stec şi alţii contra Regatului Unit, Hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunţată în Cauza Muller contra Austriei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004 pronunţată în Cauza Pravednaya contra Austriei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995 pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii contra Belgiei şi Hotărârea din 18 februarie 2009 pronunţată în Cauza Andrejeva contra Letoniei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că unele dintre criticile formulate în prezenta cauză au mai fost supuse analizei instanţei de contencios constituţional. Astfel, pronunţându-se asupra conformităţii legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate privată, dreptul la pensie şi principiul neretroactivităţii legii civile, Curtea, prin deciziile nr. 871 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială." Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia." Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială" nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între magistraţi, pe de o parte, şi parlamentari, de cealaltă parte, Curtea constată că argumentele invocate de autorii excepţiei vizează existenţa unor obligaţii şi incompatibilităţi asemănătoare, ceea ce, în opinia acestora, impune instituirea unei reglementări identice.

Curtea apreciază însă că cele două categorii comparate de beneficiari ai dreptului la pensie se află în situaţii obiectiv diferite. Astfel, existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de justiţie, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicţii care se întind pe întreaga carieră în justiţie, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorităţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicţii care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar.

De altfel, Curtea constată că însăşi afirmaţia potrivit căreia magistraţii şi parlamentarii se supun unui statut asemănător este infirmată de dispoziţiile constituţionale. Astfel, dacă art. 125 alin. (3) din Constituţie prevede că "Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior", dispoziţie identică şi pentru procurori [art. 132 alin. (2)] şi judecătorii Curţii Constituţionale (art. 144), potrivit art. 71 alin. (2) din acelaşi act normativ fundamental, "Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului."

Prin urmare, chiar dacă cele constatate cu privire la statutul şi activitatea parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordării unei pensii de serviciu, Curtea reţine că aceste temeiuri sunt diferite de cele reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873/2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor de serviciu.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se constată că acest principiu constituţional consacră, într-adevăr, o diviziune a diferitelor funcţii ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exerciţiul acestora. Acest echilibru se realizează, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuţiilor acestor autorităţi, care presupune asigurarea independenţei unei autorităţi faţă de interferenţa unei altei autorităţi, dar nu exclude, pe de altă parte, existenţa unui mecanism de control reciproc între acestea. În acest sens, sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 637 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007.

Concretizarea acestui principiu se asigură, totodată, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autorităţile, la modul general, ci şi persoanele prin care se exercită autoritatea judecătorească, legislativă sau executivă în stat, în sensul prevenirii exercitării oricărei forme de influenţă sau constrângere personală care ar aduce atingere principiului în discuţie. Relevante apar, din această perspectivă, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39 din 10 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 2 august 1996, referitor la numirea judecătorilor.

Răsfrângerea principiului separaţiei puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercită funcţiile judecătorească, legislativă sau executivă în stat nu poate primi însă şi semnificaţia existenţei unei obligaţii de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent şi nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfăşoară activităţi diferite, îndeplinind funcţii distincte.

Aşa fiind, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile autorilor excepţiei privind contrarietatea textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinţei politice a poporului prin intermediul aleşilor, independent însă de orice influenţă din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui să asigure, în exerciţiul mandatului său, interesele întregii naţiuni, indiferent de opţiunile particulare ale electorilor săi. Fireşte, această independenţă de opţiune a parlamentarului trebuie asigurată prin diferite garanţii, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilităţi, precum cele prevăzute de art. 71 din Constituţie, dar şi a unor măsuri de protecţie, aşa cum este imunitatea juridică de care se bucură parlamentarii pe durata exercitării mandatului. Din această perspectivă, asigurarea unei indemnizaţii şi a altor drepturi de natură să prevină deturnarea opţiunii politice către interese de ordin personal poate apărea ca o garanţie a independenţei parlamentarului. În aceeaşi măsură însă obţinerea unor astfel de drepturi nu trebuie să constituie criteriul obţinerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta de asemenea o îndepărtare de la scopul existenţei acestuia. De asemenea, Curtea observă că în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar. Mai mult, interdicţiile cărora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraţilor şi se întind doar pe durata exercitării mandatului de parlamentar, limitată în timp.

Din toate aceste considerente se desprinde concluzia că, deşi statutul de care se bucură deputaţii şi parlamentarii, ca reprezentanţi ai voinţei poporului, poate constitui temei al acordării unei pensii de serviciu, aceasta însă nu poate fi considerată ca o consecinţă constituţională a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1), astfel că reprezintă o opţiune a legiuitorului, dar nu şi o obligaţie a acestuia de a legifera în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Laurenţiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, de Csiha Tamâs ErnŞ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă, de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă şi, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea