Decizia nr. 485 din 27 octombrie 2022

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ion Păun și alții în Dosarul nr. 4.217/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 379D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 718D/2019, nr. 970D/2019 și nr. 1.631D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Simona Florica Nicolau și alții, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, din oficiu, respectiv de Teodora Albu în dosarele nr. 2.922/2/2018, nr. 3.448/2/2018 și nr. 2.846/2/2018 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.281D/2019 și nr. 2.327D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Aurel Olteanu și alții, respectiv de Florina Gheorghe și Roxana Danciu în dosarele nr. 2.862/2/2018 și nr. 1.653/2/2018 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche.

6.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

7.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 718D/2019, nr. 970D/2019, nr. 1.631D/2019, nr. 2.281D/2019 și nr. 2.327D/2019 la Dosarul nr. 379D/2019, care a fost primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.Prin Sentința civilă nr. 4.685 din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.217/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ion Păun și alții, personal auxiliar, conex și contractual în cadrul Tribunalului Gorj și al Judecătoriei Târgu Jiu.

10.Prin Încheierea din 9 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.922/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Simona Florica Nicolau și alții, judecători în cadrul Tribunalului Vrancea.

11.Prin Încheierea din 29 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.448/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost invocată, din oficiu, de instanța de judecată cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale pentru partea Nicoleta Tudosie, consilier de probațiune în cadrul Serviciului de probațiune Gorj.

12.Prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.846/2/2018, Curtea de apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost invocată de Teodora Albu.

13.Prin Sentința civilă nr. 2.205 din 12 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.862/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Aurel Olteanu și alții, judecători în cadrul Curții de Apel Târgu Mureș.

14.Prin Încheierea din 9 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.653/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Florina Gheorghe și Roxana Danciu, având funcția de grefieri în cadrul Tribunalului Argeș.

15.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două tribunale există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, prevăzute de dispozițiile art. 5 din capitolul VIII al secțiunii I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același grad, iar plafonarea sporurilor judecătorilor, ale personalului auxiliar, conex și contractual va fi, de asemenea, diferită.

16.Se va ajunge astfel ca un judecător cu același grad, aceeași funcție și aceeași treaptă să beneficieze de drepturi diferite față de un coleg aflat în aceeași situație. Aceeași situație se regăsește și în cazul personalului auxiliar, conex și contractual din instanțele de judecată.

17.Se încalcă astfel principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României. Mai mult, drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condițiile în care un judecător beneficiază potrivit legii de anumite sporuri, pe care însă în realitate nu le poate încasa.

18.Plafonând cuantumul sporurilor acordate, persoane care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30%, aceste persoane încasând aceleași drepturi salariale ca persoanele care lucrează în condiții normale de muncă.

19.Aceeași situație se regăsește și în cazul persoanelor cu handicap care desfășoară o activitate în condiții normale de lucru și, potrivit legii, ar trebui să beneficieze de un spor de 15%, pe care însă legiuitorul, deși îl acordă, nu îl garantează.

20.Pentru cele mai sus arătate, autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 4 privind egalitatea între cetățeni, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 41 privind dreptul la muncă și protecție socială și afectează statutul profesiei de magistrat, astfel cum este reglementat în art. 124 și 125 din Constituție. De asemenea, autorii excepției invocă și incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituția României, din care reiese că principiul egalității protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental.

21.Autorii excepției amintesc că, în Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea a arătat că „un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității“.

22.Autoarele excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 2.327D/2019 susțin că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât limitează acordarea drepturilor la sporuri prevăzute de lege la cuantumul total al bugetului. De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituție, întrucât, cu privire la anumite categorii sociale, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 se raportează la totalul bugetului ordonatorului principal de credite, iar pentru alte categorii sociale se raportează la bugetul ordonatorului de credite.

23.În mod distinct, în motivarea excepției de neconstituționalitate invocate din oficiu în Dosarul nr. 3.448/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, neclare și lipsite de previzibilitate. În motivarea acestei susțineri, coroborând dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și cele ale art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și prevederile anexei nr. V la aceeași lege, arată că actuala modalitate de reglementare a acordării sporurilor salariale pare că lasă la aprecierea angajatorului cuantumul sporurilor ce se acordă fiecărui angajat în parte, inducând arbitrarul acestuia, fiind totodată de natură să creeze un tratament diferențiat între persoanele având aceeași funcție, vechime și calificare angajate în sistemul public care aparțin de ordonatori de credite diferiți. Astfel, acei ordonatori care au beneficiat de o alocare bugetară mai substanțială sau care au un volum al cheltuielilor mai mic vor putea acorda discreționar sporuri salariale calculate la procentul maxim prevăzut în anexa nr. V, fără a depăși cota de 30% din totalul bugetului instituției, în timp ce ordonatorii de credite care au beneficiat de o alocare bugetară redusă ori care au cheltuieli extrasalariale mai mari vor fi ținuți în mod obligatoriu de plafonul maxim de 30%, cu diminuarea corespunzătoare a procentului sporurilor în raport cu numărul angajaților. Nu este clar, din cauza modului defectuos de redactare a normelor juridice amintite mai sus, dacă este posibilă depășirea plafonului de 30% pentru a atinge un plafon de 45% la nivel de salarizare individuală, așa cum este reglementat în anexa nr. V.

24.Astfel, în prezent, din cauza neclarităților din lege, la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt modalități diferite de aplicare a prevederilor legale de mai sus. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, datorându-se faptului că dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acelea de a elimina orice forme de discriminare și a institui un tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

25.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, în Dosarul nr. 4.217/2/2018, apreciază că dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu cele ale art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la aceeași lege, sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.922/2/2018, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în măsura în care se reține că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor art. 4 și 16 din Constituție, iar în Dosarul nr. 2.846/2/2018 se exprimă, de asemenea, în sensul neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate. În Dosarul nr. 2.862/2/2018, instanța de judecată se exprimă doar în sensul admisibilității excepției de neconstituționalitate, fără a-și exprima opinia și cu privire la temeinicia acesteia. În Dosarul nr. 1.653/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

26.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

27.Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în dosarele Curții Constituționale nr. 718D/2019 și nr. 970D/2019, arată că prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale, în măsura în care creează diferențiere de salarizare între persoanele care au aceeași vechime și îndeplinesc aceeași funcție de magistrat, prin limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, fiind de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv cea a magistraților, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, invocă prevederile art. 4 și 16 din Constituție, jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, în care s-a reținut că principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv (Decizia Curții Constituționale nr. 460 din 22 iunie 2017), dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a arătat că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă. Într-o societate democratică, o astfel de discriminare este aceea care urmărește un „scop legitim“ și respectă „un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui“. Totodată, amintește că, potrivit Hotărârii din 28 mai 1995 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Incze împotriva Austriei, noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când autoritățile statale „introduc distincții între situații analoage și comparabile“, fără ca ele să se bazeze pe „o justificare rezonabilă și obiectivă“ (Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunțată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunțată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Spadea și Scalabrino împotriva Italiei). În același sens, invocă prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 2 alin. (3) din același act normativ și subliniază că principiul sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și de art. 5 și art. 6 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Tot cu privire la egalitatea remunerării invocă și prevederile art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Amintește că în Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, s-a reținut că în sistemul public principiul egalității este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri de studii, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția, postul sau meseria. Arată și că munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă. În context, este de reținut faptul că prin „funcție similară“, în speță magistrați, se înțelege funcție identică, cu aceleași vechime, grad/treaptă, categorie, condiții de muncă etc. din instituția respectivă sau dintr-o altă instituție ce are încadrate astfel de funcții. Prin urmare, principiul de ordine publică „la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal“ exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare pentru magistrați nu se justifică. Or, în speță, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv cea a magistraților, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același grad, iar plafonarea sporurilor aferente magistraților va fi de asemenea diferită. Se încalcă astfel principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraților statuate de legea unică de salarizare și de Legea fundamentală. Mai mult, statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat la nivel constituțional, în art. 125 pentru judecători și în art. 132 pentru procurori, iar la nivel infraconstituțional, statutul magistraților este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali, procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii, iar magistrații-asistenți se bucură de stabilitate. Astfel, magistrații aparțin unei categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv cel al persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării își formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate și sunt nevoite să se supună unor exigențe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât și pe plan personal (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr. 22 din 20 ianuarie 2016 și nr. 262 din 5 mai 2016). Așadar, este necesar să existe o compensație a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații (capitolul II din Legea nr. 303/2004 stabilește o serie de incompatibilități și interdicții pentru judecători și procurori). Acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraților obligații și interdicții pe care alte categorii socioprofesionale nu le au (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000 și nr. 873 din 25 iunie 2010). Prin urmare, cu atât mai mult cu cât această categorie socioprofesională are un statut special, nimic nu îndreptățește autoritatea care interpretează și aplică legea să creeze o diferență de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoașterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

28.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului exprimat în dosarele Curții Constituționale nr. 718D/2019 și nr. 970D/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit unora dintre actele de sesizare, dispozițiile întregului art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, iar potrivit altora, doar prevederile alin. (1) din acest articol de lege. Analizând motivarea excepției și obiectul cauzelor în care au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate, Curtea apreciază că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează doar prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul conținut: „(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“31. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 125 referitor la statutul judecătorilor. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 12 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea apreciază că, în realitate, sunt vizate prevederile art. 14 din Convenția mai sus amintită, care se referă la interzicerea discriminării. Întrucât în cauză sunt invocate și critici referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a legii, se apreciază că sunt avute în vedere și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligația de respecta Constituția, supremația ei și legile.

32.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse ca neîntemeiate (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 705 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 21 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021).

33.Curtea a reținut, în esență, că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.

34.Curtea a mai reținut că soluția legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz“, și prin dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.“35. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea a reținut că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

36.De asemenea, cu privire la critica axată pe unele probleme rezultate din aplicarea dispozițiilor legale criticate, prin evidențierea unor situații particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul și categoriile de angajați în cadrul unei instituții/autorități publice, Curtea a făcut referire la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, și ale art. 3 alin. (4) din aceeași lege-cadru, potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“37. Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că „Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

38.În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

39.Referitor la invocarea dispozițiilor art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituție prevede „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile.

40.În consecință, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 și 41 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

41.De asemenea, Curtea a apreciat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 124, 125 și 132 din Constituție, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiției și statutul judecătorilor și procurorilor, nu au relevanță în cauză.

42.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

43.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Păun și alții, de Simona Florica Nicolau și alții, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, din oficiu, de Teodora Albu, de Aurel Olteanu și alții, respectiv de Florina Gheorghe și Roxana Danciu în dosarele nr. 4.217/2/2018, nr. 2.922/2/2018, nr. 3.448/2/2018, nr. 2.846/2/2018, nr. 2.862/2/2018 și nr. 1.653/2/2018 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea