Decizie nr. 650 din 19 iunie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate raportată la deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, arată că situaţia este diferită, întrucât textul criticat în cauza de faţă nu lasă loc la interpretări.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.499/86/2011, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că principiul solidarităţii sistemului asigurărilor sociale de sănătate obligă contribuabilii la plata unor sume diferite către fondul de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de cuantumul veniturilor, deşi pachetul de servicii medicale asigurat este egal. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele ce realizează venituri ca urmare a desfăşurării unor activităţi independente, care se supun impozitului pe venit, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Totodată, în susţinerea acesteia, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.

Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 56 alin. (2) care instituie principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1.Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a urmărit instituirea unui sistem general de asigurări sociale de sănătate care să garanteze tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenilor străini şi apatrizilor care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau care au domiciliul în România accesul la un pachet de bază de servicii medicale. Acest drept este însoţit însă de obligaţia corelativă a celor asiguraţi de a contribui la susţinerea acestui sistem prin plata unei părţi din veniturile realizate. Analizând această obligaţie, Curtea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, şi p rin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, acesta fiind, în fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligaţia de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepţie făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligaţie.

Se observă, de asemenea, că în situaţia în care contribuabilul care din venituri independente realizează venituri sub venitul minim brut pe ţară, lunar, textul de lege criticat îl obligă la plata unei contribuţii minime egale cu un procent de 6,5 calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Or, având în vedere valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul acestei contribuţii minime, valoare ce depăşeşte cu mult valoarea acestei contribuţii, precum şi cuantumul în sine al contribuţiei, se apreciază că nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii disproporţionate, contrare cerinţelor art. 56 din Constituţie.

Totodată, Curtea a reţinut că obligaţia de plată a contribuţiei minime la asigurările sociale de sănătate nu are un caracter singular, discriminatoriu, în această situaţie aflându-se şi persoanele care se încadrează în ipoteza art. 257 alin. (2) lit. f), dar şi salariaţii prevăzuţi la lit. a), aceştia având garantat salariul minim brut pe ţară prin însuşi textul art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

2.În ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, şi a Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea observă că textul supus controlului de constituţionalitate în prezenta cauză se referă la o altă ipoteză.

Astfel, stabilind cuantumul contribuţiei minime, art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

În acelaşi timp, însă, art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, care a format obiectul Deciziei nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, instituie obligaţia persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Din examinarea în ansamblu a dispoziţiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006, se desprind următoarele concluzii:

a)Obligaţia tuturor cetăţenilor care realizează venituri, indiferent din ce sursă, de a contribui cu un procent de 6,5% aplicat tuturor veniturilor (principiul solidarităţii). În cazul veniturilor din salarii şi celor asimilate salariilor, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, care este garantat chiar prin lege.

b)În situaţia realizării de venituri din activităţi independente [art. 257 alin. (2) lit. b)], din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală, indiferent de modul de realizare [art. 257 alin. (2) lit. f)] al căror cuantum este mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% este salariul de bază minim brut pe ţară, lunar.

Curtea, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, a reţinut că, deşi pare a urmări aceeaşi logică a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, textul art. 257 alin. (2) lit. f), prin formularea sa, conducea însă la o interpretare diferită, şi anume că, în situaţia persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, valoarea contribuţiei nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Faptul că o astfel de interpretare este posibilă în practică este confirmat prin însăşi opinia formulată de instanţa de judecată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin care se arată că "legiuitorul a înţeles să stabilească o obligaţie fiscală minimă pe care orice persoană care realizează venituri să o aibă (nu mai puţin de un salariu minim brut pe ţară, lunar) [...]".

Or, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumulunui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Nemulţumirea autorului, care critică în concret doar art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, pleacă, însă, de la faptul că procentul de 6,5% se aplică asupra tuturor acestor venituri şi nu asupra unui cuantum egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, fără a observa însă că, potrivit art. 257 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, procentul se aplică asupra tuturor veniturilor din salarii sau asimilate salariilor şi veniturilor realizate din activităţi independente, iar potrivit art. 257 alin. (2) lit. b) din lege, procentul de 6,5% se aplică asupra salariului de bază minim brut pe ţară, lunar, doar în situaţia în care aceste venituri se situează, lunar, sub venitul de bază minim brut pe ţară.

3.Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate în cauza de faţă apare ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu