Decizie nr. 147 din 25 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 4, art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Sindicatul Profesional al Magistraţilor din Târgu Mureş în Dosarul nr. 8.129/2003 al Judecătoriei Târgu Mureş.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către Sindicatul Profesional al Magistraţilor din Târgu Mureş, prin care se invocă "excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în calitate de intimaţi a Ministerului Public", întrucât apreciază că, potrivit art. 45 alin. 4 din Codul de procedură civilă, participarea reprezentantului Ministerului Public este obligatorie doar în cazurile expres prevăzute de lege, or, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 nu consacră această obligativitate.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, întrucât, pe de-o parte, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, citarea Ministerului Public este obligatorie, iar, pe de altă parte, Ministerul Public nu a fost citat în calitate de intimaţi, aşa cum susţine fără temei autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea, luând în considerare cererea depusă la dosar de Sindicatul Profesional al Magistraţilor din Târgu Mureş, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora "Judecata are loc [...] cu citarea [...] Ministerului Public", constată că citarea Ministerului Public este obligatorie şi că acesta nu a fost citat în calitate de intimaţi.

Având în vedere aceste considerente, Curtea respinge cererea depusă la dosar de Sindicatul Profesional al Magistraţilor din Târgu Mureş şi va trece la judecarea cauzei.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 25/2003, pronunţată în cadrul controlului a priori al Legii nr. 54/2003, şi, de asemenea, Decizia nr. 469/2003, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.129/2003, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 4, art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Sindicatul Profesional al Magistraţilor într-o cauză având ca obiect cererea de înregistrare a acestuia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele:

a)dispoziţiile art. 4 din Legea sindicatelor sunt neconstituţionale în sensul prevederilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât sunt în discordanţă cu reglementările art. 9 alin. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948 şi ale art. 5 din Carta socială europeană revizuită, care permit limitarea dreptului la asociere sindicală numai pentru personalul forţelor armate şi cel al poliţiei. Arată că aceste dispoziţii legale contravin şi prevederilor art. 37, raportate la art. 49 din Constituţie, deoarece restrângerea dreptului de asociere al magistraţilor nu se impune într-o societate democratică;

b)dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din aceeaşi lege "sunt neconstituţionale în măsura în care îngrădesc dreptul membrilor fondatori ai organizaţiei sindicale de a se adresa justiţiei în mod direct, iar nu numai prin intermediul unui împuternicit special", îngrădind accesul liber la justiţie în mod discriminatoriu, contrar prevederilor art. 21 şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie;

c)dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. d) din lege, solicitând procedura administrativă a autentificării procesului-verbal de constituire, contravin reglementărilor art. 2, 3, 4 şi 7 din Convenţia O.I.M. nr. 87/1948, potrivit cărora "constituirea unei organizaţii sindicale nu poate fi supusă unei autorizări prealabile şi unei alte condiţii decât conformarea statutului său, iar intervenţia autorităţilor publice este interzisă", fiind neconstituţională în sensul art. 20 alin. (2);

d)dispoziţiile art. 2 alin. (2), condiţionând constituirea organizaţiei sindicale de existenţa a cel puţin 15 membri fondatori din aceeaşi ramură sau profesie, sunt neconstituţionale în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, fiind contrare reglementărilor art. 2, 3, 4 şi 7 din Convenţia O.I.M. nr. 87/1948.

Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată în privinţa tuturor dispoziţiilor legale criticate şi cu raportare la toate prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, pentru următoarele considerente:

a)restrângerea dreptului magistraţilor de asociere în organizaţii sindicale se impune într-o societate democratică pentru asigurarea echilibrului puterilor judecătorească şi executivă;

b)dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor au ca scop simplificarea demersurilor judiciare ale sindicatului, ca măsură de protecţie a acestuia, având caracter facultativ;

c)art. 14 alin. (2) lit. d) din lege nu impune autentificarea procesului-verbal de constituire, ci numai existenţa unei procuri speciale pentru împuternicit, iar numirea acestuia este facultativă;

d)dispoziţiile art. 2 alin. (2) din lege "sunt instituite în favoarea organizaţiei sindicale, pentru a-i asigura coeziunea şi forţa necesară desfăşurării acţiunilor specifice".

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionale ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Interpretarea dispoziţiilor Convenţiei OIM nr. 87/1948 trebuie să se facă prin coroborare cu noile reglementări internaţionale în materie, cum sunt "Principiile fundamentale relative la independenţa magistraturii", adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în Rezoluţiile sale 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985, care prevăd că, în exercitarea dreptului de asociere, magistraţii trebuie să păstreze demnitatea, imparţialitatea şi independenţa magistraturii. De asemenea, aceste reglementări internaţionale prevăd că judecătorii sunt liberi să constituie asociaţii sau alte organizaţii care să le apere interesele, să promoveze formarea lor profesională şi să protejeze independenţa justiţiei. Totodată, în art. 120 din Legea nr. 92/1992, republicată, dreptul de asociere al magistraţilor este reglementat în mod expres.

Pe de altă parte, din prevederile art. 30 din Legea nr. 54/2003 rezultă că sindicatele apără drepturile membrilor lor în raporturile cu angajatorii, ceea ce nu poate fi aplicabil magistraţilor, care sunt independenţi şi inamovibili şi nu au raporturi de subordonare cu nici un angajator, fiind numiţi de Preşedintele României.

Cu privire la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5), considerate că ar contraveni prevederilor art. 7 din Convenţia OIM nr. 87/1948, apreciază că această critică este neîntemeiată, întrucât textele legale "se referă la procedura de acordare a personalităţii juridice a organizaţiei sindicale şi nu aduc atingere dreptului de constituire a sindicatului, de elaborare a statutului acestuia şi nici nu se referă la dizolvarea sau suspendarea lor pe cale administrativă, situaţii interzise de art. 7 al Convenţiei menţionate".

Referitor la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, apreciază că acest text legal este constituţional, întrucât este necesară stabilirea unui număr minim de membri, ţinând seama de atribuţiile organizaţiilor sindicale prevăzute la art. 27 din lege.

În final arată că, potrivit art. 9 din Constituţie, sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii, şi invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 469/2003.

Avocatul Poporului consideră că toate dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicată sunt constituţionale, arătând, în acest sens, că:

a)limitările dreptului de asociere sunt consacrate în art. 40 alin. (3) din Constituţie, iar "categoriile de persoane care nu pot constitui ori nu pot adera la anumite tipuri de asociaţii pot face parte din altele, dreptul acestora la liberă asociere nefiind atins", după cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 469/2003;

b)dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor "se aplică tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza normei (...), fără a face nici o diferenţiere în cadrul acestei categorii", şi nu conţin norme restrictive referitoare la accesul persoanelor la justiţie;

c)dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. d) din lege nu încalcă reglementările internaţionale invocate, deoarece "cerinţa depunerii unei cereri de înscriere a organizaţiei sindicale la judecătoria competentă este ulterioară constituirii acesteia";

d)conform prevederilor art. 9 din Constituţie, sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Aşadar, legea poate prevedea anumite condiţii, inclusiv categoriile de persoane care pot face parte din anumite asociaţii sau numărul de membri necesar pentru constituire, prevederi de la care statutele asociaţiilor nu pot deroga.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 4, art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, având următorul cuprins:

–Art. 2 alin. (2): "Pentru constituirea unei organizaţii sindicale este necesar un număr de cel puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi.";

–Art. 4: "Persoanele care deţin funcţii de conducere, funcţii de demnitate publică, conform legii, magistraţii, personalul militar din aparatul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi din unităţile aflate în subordinea acestora nu pot constitui organizaţii sindicale.";

–Art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d): "(1) Pentru dobândirea personalităţii juridice de către organizaţia sindicală, împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul aceasta.

(2)La cererea de înscriere a organizaţiei sindicale se anexează originalul şi câte două copii certificate de reprezentantul legal de pe următoarele acte: [...] d) procura autentică a împuternicitului special, dată prin procesul-verbal de constituire prevăzut la lit. a).";

–Art. 15 alin. (3) şi (5): "(3) În cazul în care sunt întrunite cerinţele prevăzute la alin. (1), instanţa va proceda la soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizaţiei sindicale. [...]

(5)Hotărârea judecătoriei se comunică semnatarului cererii de înscriere, în termen de 5 zile de la pronunţare."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 37 alin. (1) şi ale art. 49 care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, respectiv art. 40 alin. (1) şi art. 53, având următorul conţinut:

–Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exerciţiul acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 40 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

De asemenea, autorul excepţiei susţine şi încălcarea următoarelor prevederi din reglementări internaţionale:

–Art. 5 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999: În vederea garantării sau promovării libertăţii lucrătorilor şi a patronilor de a constitui organizaţii locale, naţionale sau internaţionale pentru protejarea intereselor lor economice şi sociale şi de a adera la aceste organizaţii, părţile se angajează ca legislaţia naţională să nu aducă atingere şi să nu fie aplicată de o manieră care să aducă atingere acestei libertăţi. Măsura în care garanţiile prevăzute în prezentul articol se vor aplica poliţiei va fi determinată prin legislaţia sau prin reglementarea naţională. Principiul aplicării acestor garanţii membrilor forţelor armate şi măsura în care ele se vor aplica acestei categorii de persoane sunt, de asemenea, determinate prin legislaţia sau prin reglementarea naţională.";

–Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, ratificată de România prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958:

–Art. 2: "Lucrătorii şi cei ce angajează, fără nici o deosebire de nici un fel, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă să constituie organizaţiile stabilite de ei înşişi, precum şi de a se afilia la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora.";

–Art. 3: "1. Organizaţiile lucrătorilor şi ale celor ce angajează au dreptul de a elabora statutele lor şi reglementările administrative, să aleagă în mod liber reprezentanţii lor, să organizeze gestiunea şi activitatea lor, să formuleze programele de acţiune.

2.Autorităţile publice trebuie să se abţină la orice intervenţie de natură să limiteze acest drept sau să împiedice exerciţiul legal.";

–Art. 4: "Organizaţiile lucrătorilor şi ale celor ce angajează nu pot fi dizolvate sau suspendate pe cale administrativă.";

–Art. 7: "Dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile lucrătorilor şi ale celor ce angajează, federaţiile şi confederaţiile lor, nu pot fi subordonate unor condiţii de natură să pună în cauză aplicarea dispoziţiilor articolelor 2, 3 şi 4 de mai sus.";

–Art. 9 alin. 1: "Măsura în care garanţiile prevăzute de prezenta convenţie se vor aplica forţelor armate şi poliţiei va fi determinată de legislaţia naţională."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Principala critică de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 4 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, pentru faptul că acestea interzic constituirea de organizaţii sindicale de către magistraţi. Constituţionalitatea limitării dreptului anumitor categorii de persoane de a constitui organizaţii sindicale a mai fost examinată Curtea Constituţională. Astfel, atât în cadrul controlului a priori a Legii sindicatelor (Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003), cât şi în cadrul controlului a posteriori, cu prilejul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate (Decizia nr. 469 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2004), Curtea a statuat că această limitare a exerciţiului dreptului de a constitui organizaţii sindicale de către magistraţi nu încalcă prevederile Constituţiei şi nici reglementările internaţionale în materie.

Curtea reţine că art. 40 alin. (1) din Constituţie prevede dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Acest drept fundamental, social-politic, care nu este însă un drept absolut, se exercită prin participare la constituirea asociaţiilor sau prin aderare la asociaţii existente. Prevăzând posibilitatea constituirii mai multor tipuri de asociaţii, nedeterminate în mod limitativ, art. 40 alin. (1) din Legea fundamentală are în vedere şi posibilitatea limitării sferei persoanelor care pot constitui ori pot adera la diferite tipuri de asociaţii, în funcţie de obiectul de activitate şi de scopul asociaţiilor respective, limitare ce se concretizează prin lege, ţinându-se seama de situaţia obiectiv diferită a anumitor categorii de persoane, fără a se aduce atingere, prin aceasta, principiului egalităţii în drepturi, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Înseşi prevederile constituţionale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte:

a)scopurile şi activitatea;

b)membrii;

c)caracterul asociaţiei, rezultând din modul său de constituire. Astfel, art. 40 alin. (3) din Legea fundamentală şi dispoziţiile altor legi organice prevăd anumite categorii de persoane care nu pot face parte din partide politice. Membri ai unor asociaţii profesionale pot fi numai persoanele care exercită aceeaşi profesie. De exemplu, în asociaţiile patronale pot intra numai angajatorii, iar în cele ale proprietarilor de locuinţe ori ale locatarilor, numai proprietarii de locuinţe sau locatarii. Astfel, nici limitarea categoriilor de persoane care pot constitui ori pot adera la sindicate nu contravine principiului constituţional referitor la libertatea de asociere.

Pe de altă parte, art. 9 din Constituţie prevede că: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor." Şi din această reglementare constituţională rezultă existenţa mai multor tipuri de asociaţii, cu obiect de activitate şi scopuri diferite. Membrii diferitelor asociaţii au drepturi şi interese profesionale, economice sau sociale diferite, ceea ce înseamnă că şi categoriile de persoane care pot face parte din anumite asociaţii sunt diferite. Textul constituţional menţionat prevede constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Prin urmare, Curtea reţine că legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor, inclusiv categoriile de persoane care pot face parte din diferite asociaţii, de la care statutele lor nu pot deroga. Categoriile de persoane care nu pot constitui ori nu pot adera la anumite tipuri de asociaţi pot face parte din alte tipuri de asociaţie, dreptul lor la liberă asociere nefiind atins.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din lege, care, potrivit susţinerilor autorului excepţiei sunt neconstituţionale "în măsura în care îngrădesc dreptul membrilor fondatori ai organizaţiei sindicale de a se adresa justiţiei în mod direct, iar nu numai prin intermediul unui împuternicit special", Curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât dreptul membrilor fondatori de a se adresa justiţiei în mod direct nu este atins, nefiind încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, ci se prevede numirea unui împuternicit special în scopul simplificării procedurii, astfel încât să nu fie necesară citarea unui număr mare de persoane, iar comunicarea hotărârii judecătoreşti să se facă numai către o singură persoană. Aceasta reprezintă o facilitate acordată de legiuitor, membrii fondatori putând renunţa oricând la aceasta, îndeplinind direct şi personal actele procedurale şi prezentându-se personal în instanţă.

III. Cu privire la dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. d) din Legea sindicatelor, care impun existenţa unei procuri autentice a împuternicitului special, dată prin procesulverbal de constituire, Curtea reţine că acestea reprezintă norme de procedură a căror elaborare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, în sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste norme procedurale nu sunt contrare prevederilor constituţionale sau reglementărilor internaţionale, deoarece aplicarea lor nu înseamnă o procedură administrativă prealabilă, nu reprezintă cerinţa vreunei autorizări şi nici intervenţia inadmisibilă a autorităţilor publice, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei.

Normele procedurale criticate nu au incidenţă asupra constituirii organizaţiilor sindicale, ci ele sunt aplicabile după constituirea propriu-zisă şi reprezintă condiţii de formă pentru depunerea şi soluţionarea de către instanţa de judecată competentă a cererii de înscriere în vederea dobândirii personalităţii juridice. Numirea împuternicitului special având caracter facultativ, procura autentică a acestuia va fi dată numai în cazul în care membrii fondatori decid să nu îşi exercite direct şi personal drepturile procesuale şi să îşi numească un împuternicit special prin procesul-verbal de constituire a sindicatului.

IV. Referitor la cerinţa existenţei unui număr de cel puţin 15 persoane pentru constituirea unei organizaţii sindicale, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, Curtea constată că şi aceasta se încadrează în condiţiile pe care legea le poate impune potrivit prevederilor art. 9 din Constituţie. Stabilirea numărului minim de membri constituanţi se impune pentru a se asigura organizaţiei sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfăşurării activităţilor specifice de apărare a drepturilor şi intereselor membrilor săi.

Cu privire la reglementările internaţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că acestea prevăd dreptul lucrătorilor şi al patronilor (celor ce angajează) de a constitui organizaţii (asociaţii) stabilite de ei înşişi. Prin urmare, acestea nu se referă în mod exclusiv la constituirea organizaţiilor sindicale şi nu prevăd dreptul oricărei categorii de persoane de a constitui orice tip de asociaţie.

Prevederile Constituţiei României sunt în concordanţă cu aceste reglementări internaţionale şi, ca atare, art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală nu sunt încălcate prin dispoziţiile legale criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 4, art. 14 alin. (1) şi (2) lit. d) şi ale art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Sindicatul Profesional al Magistraţilor din Târgu Mureş în Dosarul nr. 8.129/2003 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean