Decizie nr. 605 din 28 aprilie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Focşani în Dosarul nr. 1.133/275/2007 al Judecătoriei Panciu.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilierul juridic Cristina Stoica, părţile Gheorghe Apostoleanu şi Gheorghe-Leonida Gussi, prin procurator Maricel Cosor, precum şi Instituţia Prefectului Vrancea - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin consilier juridic Răduţă Bornaz-Hornea, şi Primăria Soveja - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin primar Costel Pleşa. Celelalte părţi lipsesc, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentanţii autorului excepţiei, ai Primăriei Soveja şi ai Instituţiei Prefectului Vrancea susţin admiterea criticii de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate creează discriminări între foştii proprietari sub aspectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fostele amplasamente, privilegiind anumite persoane în vederea dobândirii unor terenuri în alte zone decât vechile amplasamente. Mai mult, aceste reconstituiri abuzive sunt de natură a afecta în mod ireparabil proprietatea publică a statului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că reglementarea criticată are caracter special, întrucât vizează terenurile cu vegetaţie forestieră, domeniul şi condiţiile de aplicare a legii reparatorii constituind opţiunea liberă a legiuitorului. De altfel, argumentele invocate în susţinerea excepţiei reprezintă aspecte ce ţin de modul de aplicare a legii de către instituţiile competente.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.133/275/2007, Judecătoria Panciu a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Focşani.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele legale criticate încalcă prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, întrucât instituie o discriminare între cetăţenii români, favorizând acele persoane ale căror terenuri forestiere sunt declarate, potrivit legii, arii naturale protejate sau unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, aceştia având dreptul de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat. În opinia autorului, dispoziţiile art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 contravin şi art. 44 din Constituţie, fiind nesocotit dreptul de proprietate al statului. Astfel, legea operează o expropriere a statului în favoarea anumitor cetăţeni, fără plata unei despăgubiri. Mai mult, dispoziţiile criticate instituie o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate privată a statului asupra terenului dobândite în mod legal, cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 53.

Judecătoria Panciu apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul conţinut:

(1^2)Terenurile din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante-mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le păstra destinaţia şi de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.

(1^4)În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuie să respecte destinaţia acestora şi să permită lucrările de intervenţie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament.

(2)Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.

(3)Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 şi 44.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în domeniul legilor fondului funciar, legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere pe vechile amplasamente. Astfel, Legea nr. 1/2000, în art. 2 alin. (1), prevede că "în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". Aceste dispoziţii constituie expresia aplicării principiului restitutio în integrum, în deplină concordanţă cu principiul garantării dreptului de proprietate prevăzut la art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Excepţia expres prevăzută de lege o constituie situaţia în care terenurile au fost atribuite în mod legal altor persoane, aşa cum reglementează şi dispoziţiile art. 24 alin. (2) din lege, care fac trimitere la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare. Această excepţie reprezintă transpunerea în plan normativ a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile şi consacrarea prin lege a adagiului "tempus regit actum".

Analizând dispoziţiile art. 24 alin. (1^2) şi (1^4) din Legea nr. 1/2000, Curtea constată că regula reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente este aplicabilă şi în cazul terenurilor din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretelui constituit ca unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante-mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, precum şi pădurilor încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic (dispoziţii preluate de noul Cod silvic, Legea nr. 46/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008). Însă dreptul de proprietate asupra terenurilor enumerate, astfel reconstituit, este grevat de sarcina proprietarului de a păstra destinaţia acestora, de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate, precum şi de a permite lucrările de intervenţie necesare.

Cu privire la instituirea prin lege a unor sarcini asupra dreptului de proprietate, Curtea Constituţională reţine că acest drept nu este absolut. Potrivit alin. (1) al art. 44 din Constituţie, "Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca în considerarea unor interese specifice să instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Totodată, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul dreptului de proprietate privată a tuturor sarcinilor stabilite de lege.

Dincolo de aceste argumente, suficiente pentru a susţine opţiunea legiuitorului de a reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente în condiţii conforme Constituţiei, Curtea reţine că legea oferă posibilitatea foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat, în situaţia în care consideră prea împovărătoare sarcinile care grevează terenurile cu afectaţiunea prevăzută de lege. În acest caz, reconstituirea dreptului are ca obiect un alt teren, aflat în proprietatea publică a statului, situat în apropierea vechiului amplasament. De asemenea, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, şi în situaţia în care pentru acestea din urmă s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel încât nu mai este posibilă restituirea către foştii proprietari.

Potrivit dispoziţiilor legale, reconstituirea dreptului de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul proprietarului.

Aşa fiind, Curtea constată că fostul proprietar se bucură de o protecţie sporită a proprietăţii sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială. Astfel, condiţionarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natură a prejudicia dreptul de proprietate publică a statului. Întrucât legea nu prevede condiţiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispoziţiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate şi aplicate în mod arbitrar. Astfel, urmărind realizarea unui câştig material, fostul proprietar îşi poate exercita în mod abuziv dreptul de opţiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este în acord cu interesul său personal.

Or, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate, constituind premisele unei atari conduite din partea foştilor proprietari, aduc atingere dreptului de dispoziţie, ca prerogativă a dreptului de proprietate publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber de bunurile aflate în patrimoniul său. Astfel, în cauză, prin îngrădirea dreptului de dispoziţie se aduce atingere prevederilor constituţionale cuprinse la art. 136 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul constituţional potrivit căruia proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege.

Mai mult, prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, care dispun că "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece îi favorizează pe titularii dreptului de proprietate privată - persoane fizice sau persoane juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere din ariile naturale protejate, arboretelui constituit ca unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante-mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, precum şi pădurilor încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, în raport cu ceilalţi titulari îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Or, nimeni nu poate beneficia în ceea ce priveşte bunurile proprietate privată de o protecţie juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau persoane juridice private, statul sau unităţile administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^2), (1^4) şi (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Focşani în Dosarul nr. 1.133/275/2007 al Judecătoriei Panciu, şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu