Decizie nr. 419 din 11 noiembrie 2003

Costică Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea în Dosarul nr. 1.059/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin reprezentant Ştefan Preda, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei depune la dosar concluzii scrise şi solicită oral admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât obligaţia depunerii cauţiunii are rolul de a frâna acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor excepţii similare, sens în care a fost citată Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.059/2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003.

Excepţia a fost ridicată, în dosarul de mai sus, de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât obligaţia de a plăti o cauţiune egală cu 20% din valoarea creanţei este de natură să restrângă liberul acces la justiţie, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 21 din Constituţia României.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu înfrâng prevederile constituţionale invocate, prin care legiuitorul a urmărit să împiedice exercitarea abuzivă a dreptului de a contesta executarea silită.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea cauţiunii în cuantum de 20% din valoarea sumei datorate nu aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie, ci constituie o garanţie în vederea evitării abuzurilor de drept şi a exercitării contestaţiei la executare cu rea-credinţă, situaţii ce pot duce la tergiversarea soluţionării cauzelor şi, implicit, la amânarea realizării creanţelor bugetare.

Este neîntemeiată şi susţinerea privind crearea unei discriminări între persoanele fizice şi persoanele juridice prin instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii doar pentru acestea din urmă, "deoarece această obligaţie a fost instituită ca o garanţie doar în cazul persoanelor juridice, în considerarea volumului mult mai ridicat al obligaţiilor datorate de către acestea bugetului de stat".

Avocatul Poporului apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, deoarece condiţionarea formulării contestaţiei la executare de depunerea unei cauţiuni constituie, de fapt, o garanţie a desfăşurării cu celeritate a procedurii de executare şi, deopotrivă, un impediment în exercitarea abuzivă a acţiunii în scopul tergiversării nejustificate a acesteia.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, completată ulterior prin Legea nr. 433/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 4 noiembrie 2003, şi are următorul conţinut:

Art. 127. – (1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2)Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3)Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie. În urma aprobării Legii de revizuire a Constituţiei şi a republicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 21 are următorul conţinut:

Art. 21. – (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 reglementează procedura colectării creanţelor bugetare, care prin titlul V - "Contestaţia la executarea silită" - stabileşte condiţiile concrete în care aceasta va putea fi executată.

Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că prin reglementarea generică din care fac parte dispoziţiile criticate se asigură accesul la justiţie al persoanelor interesate, iar condiţionarea introducerii contestaţiei la executare, în anumite împrejurări, de plată unei cauţiuni reprezintă - alături de termenul de exercitare şi celelalte condiţii prevăzute de lege - o măsură de asigurare a celerităţii procedurii şi de descurajare a abuzului de drept, condiţionare admisibilă şi rezonabilă.

Cu privire la susţinerea în sensul că dispoziţiile criticate creează discriminări între anumite categorii de persoane, prin instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii doar pentru persoanele juridice, Curtea reţine că această obligaţie a fost inserată în actul normativ contestat în scopul reglementării unei situaţii speciale care justifică în mod obiectiv şi raţional existenţa unui tratament juridic diferit. Această modalitate de reglementare a fost necesară numai pentru persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze care au avut ca obiect executarea creanţelor bugetare, cât şi din motive de natură economică. Prin Decizia nr. 135/1996, Curtea a statuat că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, fapt pentru care principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii juridice care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, Curtea a respins ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Neexistând elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii în această materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) şi al art. 21 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea în Dosarul nr. 1.059/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru