Decizia nr. 528 din 11 iulie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.769D/2016.2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Mariana Ștefan, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Totodată, pentru partea Călin Ciontu răspunde avocat Bogdan Lamatic, pentru partea Diana Alina Enache răspund apărătorii Mihaela Gongone și Mircea Badea, iar pentru partea Oana Alina Vasile răspunde avocat Ioana Grosu, având împuterniciri avocațiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Simona Georgiana Drăghici a comunicat o adresă prin care arată că nu dorește să participe la termenul de judecată în fața Curții Constituționale, iar partea Sorin Viorel Parasca a depus note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul doamnei avocat Mariana Ștefan, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând criticile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Avocat Mihaela Gongone, având cuvântul, achiesează la susținerile apărătoarei autoarei excepției, subliniind că probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului fiind acela ca, la sfârșitul cercetării judecătorești, să dea valoare acestora și să analizeze atât legalitatea, cât și temeinicia acestora. Susține că este neconstituțional ca, în timpul cercetării judecătorești, în mod contradictoriu, să nu se poată constata că o probă a fost obținută nelegal, întrucât a fost depășită faza camerei preliminare. Consideră că nelegalitatea mijloacelor de probă nu se poate demonstra doar prin înscrisuri, reglementarea criticată reprezentând o ingerință a legiuitorului în activitatea judecătorului. Apărătorul părții Călin Ciontu face referire la situația de fapt din dosarul de fond și solicită, în consecință, admiterea excepției de neconstituționalitate. Avocat Ioana Grosu solicită admiterea excepției, având în vedere că normele procesual penale criticate constituie o ingerință în activitatea judecătorului. Pentru partea Dumitru Lapa, apărătorul Mircea Badea depune concluzii scrise în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.

5.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că situația premisă de la care pornește autoarea excepției este una eronată, întrucât se creează confuzie între verificarea legalității administrării probelor și verificarea temeiniciei acestora. Câtă vreme în camera preliminară se verifică legalitatea administrării probelor, așadar conformitatea acestora cu legea, într-o astfel de procedură nu se poate administra proba cu martori. Subliniază că, ceea ce relevă autoarea excepției și părțile prezente, este tocmai demersul pe care aceștia au înțeles să îl facă în sensul de a demonstra temeinicia probelor, iar nu legalitatea administrării acestora. Reține că un astfel de demers ține exclusiv de faza de cercetare judecătorească, în care instanțele dispun și audierea martorilor cu identitate protejată sau a investigatorilor sub acoperire, apanajul procedurii de cameră preliminară fiind verificarea legalității încuviințării unui astfel de mijloc probatoriu, respectiv existența unei ordonanțe, întocmirea ei de către procuror. Totodată, arată că înlăturarea unor declarații de martor ține de temeinicia probei, astfel încât, în art. 110 alin. (5) și art. 123 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut obligativitatea organului judiciar de a înregistra din punct de vedere tehnic (video și audio) atât depoziția suspectului sau inculpatului, cât și declarația de martor, astfel încât acestea, coroborate cu celelalte mijloace de probă, să demonstreze legalitatea administrării probei. Reține că neconstituționalitatea normelor procesual penale criticate este dedusă și din confuzia care se face între procedeul probatoriu, mijlocul de probă și probă. În concluzie, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței instanței de control constituțional în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ileana Yassin cu ocazia soluționării contestației formulate de autoare, printre alții, împotriva Încheierii din data de 12 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât judecătorul de cameră preliminară se pronunță, în temeiul art. 342 din Codul de procedură penală, înainte de a administra toate probele, lipsind de conținut dispozițiile art. 103 din Codul de procedură penală, potrivit cărora probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Cât privește dispozițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că ar trebui să se asigure administrarea oricăror probe prin care să se dovedească nelegalitatea mijloacelor de probe pe care se bazează acuzația. Apreciază că ar fi constituțional doar textul de lege ce ar permite analiza de către judecător, la sfârșitul cercetării judecătorești, a întregului material probator atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.

8.Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că textele de lege criticate sunt neconstituționale și, în acest sens, face referire la paragrafele 60 și 61 din Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, în care s-a reținut că, „din reglementarea instituției camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilității pentru judecătorul din această fază de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, nebeneficiind de contradictorialitate și oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formală a legalității probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, (...) imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum și lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situația de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept.“ Arată că excluderea este o sancțiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalității și loialității, și se poate dispune în cazul în care se constată o încălcare substanțială și semnificativă a unei dispoziții legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menținerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal. Reține că aprecierea probelor este elementul esențial al întregii activități probatorii, iar, pentru corecta soluționare a cauzei, nu este suficientă doar existența elementelor materiale obiective care să constituie baza reflectării în conștiința judecătorului, fiind necesară și aprecierea corespunzătoare a acestor elemente de fapt care pot contura modul de administrare a unei probe. Or, norma procesual penală criticată, stabilind ce probă poate fi primită de judecător în dovedirea respectării principiilor legalității și loialității probelor, îi limitează libertatea de apreciere în totală opoziție cu principiul liberei aprecieri a probelor.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluției de inadmisibilitate, arată că autoarea excepției critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conțin, astfel încât, în speță, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate. În plus, observă că autoarea excepției s-a mărginit să enumere o serie de dispoziții convenționale și constituționale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicția dintre acestea și norma legală criticată. În susținerea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, reține că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunță asupra vinovăției inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanțiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reține că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt și cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul, care exercită funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și a urmăririi penale și care decide începerea judecății, va exercita în continuare, în aceeași cauză, și funcția de judecată, cu excepția cazului în care se dispune începerea judecății, potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. Apreciază că dispozițiile criticate sunt în acord cu prevederile constituționale invocate, câtă vreme acestea nu împiedică soluționarea cauzei penale în care se efectuează constatări tehnico-științifice de către inspectori antifraudă, de către o instanță de judecată care să se bucure de jurisdicție deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce privește aspectele de fapt, cât și cele de drept, nici nu limitează dreptul inculpatului de a fi apărat, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil.

11.Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității normelor procesual penale criticate, acesta fiind reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 și nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile orale ale apărătorilor prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Examinând motivele de neconstituționalitate dezvoltate în notele scrise ale autoarei, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 342 și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea din urmă au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, având următorul conținut:

–Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“;

–Art. 345 alin. (1): „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.“15. Autoarea susține că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil. Invocă, totodată, dispozițiile constituționale ale art. 11 alin. (1) și alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, și Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, paragrafele 20-22, a statuat că, potrivit dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală [în prezent art. 345 alin. (3)], judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunțată în cazul în care fie constată neregularități ale actului de sesizare, fie sancționează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale.

17.Cu privire la legalitatea probațiunii, Curtea a reținut că, în camera preliminară, pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată.

18.În aceste condiții, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanța competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăși să se pronunțe cu privire la cererile și excepțiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară și care au fost soluționate în această procedură (atât pe fond, cât și/sau în contestație) nu afectează dreptul părților la un proces echitabil, deoarece acestea au făcut deja obiect al controlului unui judecător.

19.Curtea a reținut, totodată, că instanța competentă să se pronunțe asupra judecății pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicție să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispozițiile art. 383 alin. (4) din același act normativ, care obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță. Faptul că instanța de judecată va ține seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigențele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

20.Curtea a observat, totodată, că, în urma pronunțării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în cadrul camerei preliminare se desfășoară în cadrul unor dezbateri orale și contradictorii, instanța citând părțile și procurorul în acest scop. Dreptul la o procedură orală și contradictorie asigură contactul nemijlocit între judecător și părți, făcând ca expunerea susținerilor formulate de părți să respecte o anumită ordine și facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. De asemenea, Curtea a constatat că aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obținute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situația în care dreptul la o procedură orală și contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (aceste din urmă considerente se regăsesc în Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 24, și în Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19).

21.În ceea ce privește prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Curtea constată astfel că, prin modificarea normelor procesual penale examinate în acord cu Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, anterior citată, viciile de neconstituționalitate constatate prin aceasta au fost acoperite. Astfel, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și alin. (3) ale acestui articol, dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, „cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului“. Totodată, art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului. Având în vedere toate cele menționate anterior, Curtea constată că examinarea de către judecătorul de cameră preliminară a cererilor și excepțiilor formulate cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală pe baza lucrărilor și a materialului dosarului de urmărire penală garantează respectarea dreptului la un proces echitabil în procedura de cameră preliminară, în acord cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale (deciziile nr. 296 din 11 mai 2016 și nr. 778 din 15 decembrie 2016), urmând ca, în faza judecății pe fond a cauzei, instanța competentă să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, administrând probatoriul în condițiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 342 și art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu