Decizie nr. 468 din 23 septembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.452/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 248D/2014.

2.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013, de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 206 din 8 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 21 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 12.452/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Va civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens se susţine că interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportate la însăşi domeniul de reglementare al legii, astfel cum este definit în titlul acesteia (măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), impune aplicabilitatea acestora doar în privinţa procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea se invocă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul neretroactivităţii legii. Totodată arată că prin invocarea de către instanţele de judecată, din oficiu, a excepţiei de prematuritate se încălca dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării cauzei într-un termen rezonabil.

6.Se mai susţine că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, se apreciază că prevederile legale criticate nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest context arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi la art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

7.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, se arată că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecţia art. 1.391 şi art. 1.392 din Codul civil din 1.864, referitoare la cesiunea de creanţă, "în condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale". Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice încheiate între titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013] şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Mai mult, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul. De asemenea, potrivit motivării excepţiei de neconstituţionalitate, conţinutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta, este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care "nesocoteşte libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate", ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică. Se mai susţine că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 echivalează cu o confiscare a averii dobândite licit, în condiţii legale, de către cesionarii drepturilor conferite de legile speciale de reparaţie. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, confiscarea procentului de 85% din drepturile stabilite de către Legea nr. 10/2001 generează o îmbogăţire fără justă cauză a statului, contrar principiilor statului de drept, precum şi dreptului convenţional la respectarea bunurilor.

8.Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. Se apreciază că trebuie făcută distincţia între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Unor situaţiile juridice voluntare nu pot fi asimilate acţiunile în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi, de aceea, intrând sub incidenţa noului act normativ. Nu este încălcat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că instituirea unor limite temporale diferite pentru soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este justificată de gradul diferit de încărcare a entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, măsura fiind menită să asigure un mecanism eficient de protecţie a drepturilor garantate. Mai mult, condiţionarea accesului la justiţie de expirarea termenelor prevăzute la art. 33-35 din lege reprezintă o măsură de restrângere temporară, justificată prin necesitatea de a înlătura, pe viitor, disfuncţionalităţi ale mecanismului de restituire sau de despăgubire şi care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din acelaşi act normativ, instanţa de judecată arată că nu se poate reţine existenţa unei egalităţi între situaţia persoanelor victime ale preluărilor abuzive din perioada regimului comunist şi situaţia cesionarilor de drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire, în privinţa cărora nu se poate vorbi despre dreptul la măsuri reparatorii. În ipoteza în care s-ar putea vorbi despre existenţa unui bun în patrimoniul reclamantului cesionar, nu se poate susţine încălcarea dreptului de proprietate privată, în situaţia în care preţul vânzării a reflectat valoarea reală a imobilului. Desigur, în ipoteza în care tranzacţia a fost una speculativă, cesionarul va pierde profitul estimat, fără însă ca prin aceasta să i se aducă atingere dreptului ocrotit de art. 44 din Constituţie.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, dat fiind faptul că aceste prevederi legale au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) şi (4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

–Art. 1 alin. (3): "(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 24 alin. (2), (3) şi (4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3)Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4)În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

–Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4)Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

–Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2)Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3)Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

–Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2)În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4)Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5)Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

14.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind naţionalizarea şi alin. (8) referitor la averea dobândită licit şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere că această cauză de inadmisibilitate a intervenit după sesizarea Curţii cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Curtea mai reţine că, în aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

16.În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport de obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, aceste din urmă prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării. Aşa cum reiese chiar din notele scrise depuse în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, sesizarea instanţei de judecată a fost făcută după pronunţarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, prin care, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

17.Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei. În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

18.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4 ) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, în raport cu critici de neconstituţionalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Contrar susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate - care au calitatea de cesionari ai dreptului la despăgubire, această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

19.În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea Europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalităţile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

20.În acest context, Curtea a mai reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau a moştenitorilor acestuia. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

21.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de contencios constituţional a statuat că împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

22.Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţate în Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, anterior citată, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.452/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad şi Societatea Comercială "Real Invest Grup" - S.A. din Bucureşti în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie