Decizia nr. 571 din 1 octombrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul penal, excepție ridicată de Aurel Anghel în Dosarul nr. 881/199/2017/a1 al Tribunalului Bacău, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.523D/2017.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.678D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul penal, excepție ridicată de Marius Laurențiu Șerban în Dosarul nr. 15.977/280/2016 al Judecătoriei Pitești - Secția penală, precum și în Dosarul nr. 2.718D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul penal, excepție ridicată de Vladimir Sebastian Ghițu Deneanu în Dosarul nr. 3.688/280/2017 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

4.La apelul nominal lipsesc autorii excepțiilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 2.678D/2017 și nr. 2.718D/2017 la Dosarul nr. 2.523D/2017, care este primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, textul criticat fiind în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorii excepției. Se arată că refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive a fost impusă de rațiuni ce țin de asigurarea siguranței circulației rutiere, în scopul prevenirii vătămării unor valori sociale protejate de legea penală. Se arată, de asemenea, că prelevarea de mostre biologice are loc atunci când există suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții la regimul circulației pe drumurile publice. Mai mult, se susține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de nevinovăție, astfel cum a fost invocată de către autorii excepției, în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a nu se incrimina, nu este încălcată prin obligarea acesteia de a se supune testului de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin Decizia nr. 3/A/2017 din 20 septembrie 2017 și Încheierile din 28 septembrie 2017 și 25 octombrie 2017, pronunțate în Dosarele nr. 881/199/2017/a1, nr. 15.977/280/2016 și nr. 3.688/280/2017, Tribunalul Bacău, Judecătoria Pitești - Secția penală și Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 337 din Codul penal, excepție ridicată de Aurel Anghel, Marius Laurențiu Șerban și de Vladimir Sebastian Ghițu Deneanu, în cauze având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută la art. 337 din Codul penal.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat încalcă dreptul persoanei de a nu se autoincrimina, componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Se susține că un conducător auto depistat în trafic ca fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, care este conștient că a consumat astfel de substanțe, aspect ce poate atrage răspunderea sa penală sau contravențională, nu poate fi obligat să își dea consimțământul pentru a-i fi prelevate mostre biologice, întrucât în acest fel ar fi obligat să participe la propria acuzare. Se arată că, spre deosebire de prevederile art. 14 alin. (1) lit. g) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Constituția României și Convenția nu reglementează dreptul persoanei la a nu se autoincrimina. Cu toate acestea, existența dreptului anterior menționat a fost statuată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind invocate Hotărârile din 25 februarie 1993 și 17 decembrie 1996, pronunțate în cauzele Funke împotriva Franței și Saunders împotriva Regatului Unit. Se arată că, în soluționarea cauzelor penale, acuzarea este cea care trebuie să dovedească vinovăția persoanei acuzate și că acest lucru nu se poate realiza prin obținerea de probe prin mijloace coercitive sau opresive. Se mai susține că respectarea dreptului persoanei de a nu se autoincrimina este strâns legată de respectarea prezumției de nevinovăție, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituție. Se arată că, potrivit art. 190 din Codul de procedură penală, examinarea fizică a unei persoane poate fi făcută doar cu consimțământul acesteia; or, art. 337 din Codul penal nu presupune obținerea consimțământului persoanei în vederea recoltării de probe biologice, aspect ce constituie o încălcare gravă a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție. Se susține că rațiunea dreptului persoanei de a nu se autoincrimina constă în asigurarea principiului legalității procesului penal și a protecției împotriva abuzurilor provenite din partea autorităților statului, fiind invocată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2002 pronunțată în Cauza Allan împotriva Regatului Unit. În acest context, se susține că prevederile art. 337 din Codul penal obligă persoana vizată să își exprime consimțământul pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în caz contrar fiind atrasă răspunderea penală a acesteia. Se arată că este lipsit de sens ca o persoană să fie trasă la răspundere penală pentru că a refuzat să i se recolteze probe biologice în scopul constatării de către organele de poliție a săvârșirii unei eventuale contravenții sau infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, deoarece aceasta ar însemna ca persoana să devină anchetator în propria cauză.

9.Tribunalul Bacău, Judecătoria Pitești - Secția penală și Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și susțin că prevederile art. 337 din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se susține că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu presupune obligarea conducătorului auto de a contribui la producerea unei probe împotriva lui însuși, nu creează o prezumție de vinovăție și nu implică o constrângere a celui în cauză de a se supune la recoltarea de probe biologice. Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 17 decembrie 1996, pronunțată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit, prin care instanța de la Strasbourg a reținut că dreptul persoanei de a nu se autoincrimina nu este unul absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri. Se arată, totodată, că, în momentul în care conducătorului auto i se solicită să se supună prelevării de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, nu se poate vorbi de un proces penal sau de o acuzație în materie penală, care ar fi de natură a garanta participanților drepturi procesuale, ci de o fază în care organele abilitate ale statului constată acțiuni sau inacțiuni ce vizează domeniul siguranței circulației pe drumurile publice, care pot atrage sau nu sancțiuni.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, datele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile art. 337 din Codul penal reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, și că acestea nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil. Referitor la dreptul persoanei de a nu se autoincrimina se arată că acest drept nu este unul absolut, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, putând face obiectul unor limitări. Este invocată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 decembrie 1996, pronunțată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit.

12.Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 337 din Codul penal sunt constituționale și că își menține punctul de vedere care a fost reținut de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 793 din 17 noiembrie 2015.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 337 din Codul penal care au următorul conținut: „Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.“16. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Totodată, având în vedere trimiterile făcute de autorii excepției la dreptul la tăcere, componentă a prezumției de nevinovăție, reglementată la art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea reține dispoziția constituțională anterior menționată ca text de referință, în prezenta cauză, în corelație cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție referitoare la legalitatea incriminării și cu cele ale art. 6 paragraful 2 din Convenție, cu privire la prezumția de nevinovăție.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia invocă în susținerea neconstituționalității textului criticat dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, art. 337 din Codul penal constituie o normă de drept penal substanțial, iar dreptul fundamental anterior menționat este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, aspect reținut în jurisprudența constantă a Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18, și Decizia nr. 53 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019, paragraful 28).

18.Referitor la obligația persoanelor de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, prin Decizia din 15 iunie 1999, pronunțată în Cauza Tirado Ortiz și Santiago Lozano Martin împotriva Spaniei, cu privire la o infracțiune cu conținut similar, reglementată la art. 380 din Codul penal spaniol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, deși nu sunt explicit menționate în art. 6 din Convenție, dreptul de a tăcea și cel de a nu se autoincrimina sunt standarde internaționale general recunoscute care stau la baza noțiunii de proces echitabil reglementată prin norma convențională anterior referită. Rațiunea este, între altele, de a proteja acuzatul împotriva unor obligații incorecte impuse de autorități și de a contribui în acest fel la evitarea unor erori judiciare și la îndeplinirea scopurilor art. 6 din Convenție. S-a constatat, astfel, că dreptul de a nu se autoincrimina, în special, presupune că într-un proces penal acuzarea trebuie să dovedească și să formuleze învinuirea fără a recurge la probe obținute prin metode coercitive sau opresive, contrare voinței acuzatului. În acest sens, dreptul în discuție este strâns legat de prezumția de nevinovăție prevăzută la paragraful 2 al articolului analizat.

19.Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul de a nu se autoincrimina se referă, înainte de toate, la respectarea dorinței de a tăcea a persoanei acuzate. Conform legislației din statele membre și din alte țări, acest drept nu se extinde și la folosirea, în procedurile penale, a materialelor obținute de la acuzat în virtutea exercitării de către autorități a unor puteri obligatorii care există independent de voința inculpatului, cum ar fi documentele obținute în urma unei percheziții, testele de respirație, sânge ori urină sau testarea țesuturilor pentru stabilirea ADN-ului.

20.Astfel, prin decizia mai sus menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în cauza dedusă judecății, ofițerii de poliție au cerut suspecților să efectueze etilotestul întrucât existau suspiciuni că aceștia au săvârșit o infracțiune. De asemenea, instanța europeană a reținut că în favoarea acestora sunt reglementate suficiente garanții împotriva arbitrariului sau a utilizării incorecte a testului. Mai mult, Curtea a reținut că testele de stabilire a alcoolemiei sunt folosite în mod frecvent în statele membre ale Consiliului Europei în legătură cu legislația rutieră.

21.Având în vedere considerentele mai sus enunțate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dispozițiile legale aplicabile reclamanților exclud o încălcare a art. 6 din Convenție, cererea urmând a fi respinsă ca vădit neîntemeiată.

22.Curtea reține că jurisprudența mai sus invocată este aplicabilă, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.

23.Astfel, infracțiunea prevăzută la art. 337 din Codul penal constă în refuzul sau sustragerea unei persoane aflate în condițiile prevăzute în ipoteza normei de incriminare de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

24.Prelevarea de mostre biologice presupune recoltarea unor cantități mici de sânge, urină ori a altor substanțe organice de natură umană în scopurile mai sus arătate. În acest sens, conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testați în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezența în produsele biologice a unor substanțe psihoactive, le sunt recoltate obligatoriu probe biologice. Conform art. 17 din Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul probelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.512/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 20 decembrie 2013, consimțământul persoanei cu privire la recoltarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței drogurilor în organism este prezumat, iar refuzul persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta recoltarea probelor biologice sau prezența la sediul unității de asistență medicală autorizată ori al instituției medico-legale, în vederea recoltării probelor biologice, se pedepsește conform legii. Confirmarea unui asemenea refuz se face de către polițistul rutier, prin întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii; în situația în care persoana vizată refuză recoltarea probelor biologice după desigilarea trusei standard, sunt completate, în mod corespunzător, rubricile din procesul-verbal de recoltare a probelor biologice din interiorul trusei standard. Așadar, infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este săvârșită întotdeauna cu intenție directă sau indirectă, textul criticat neprevăzând și un scop pentru care sunt comise actele de refuz sau sustragere.

25.Infracțiunea prevăzută la art. 337 din Codul penal face parte din titlul VII - Infracțiuni contra siguranței publice, capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, având, prin urmare, ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la siguranța circulației rutiere parte intrinsecă a siguranței publice și, în subsidiar, relațiile sociale din domeniul înfăptuirii justiției.

26.Pentru a asigura protecția juridică a relațiilor sociale mai sus menționate și în considerarea importanței majore pe care acestea o au în societate, legiuitorul a impus anumite obligații în sarcina unor persoane aflate în situații expres reglementate, obligații a căror neîndeplinire este sancționată penal. Printre acestea se numără și obligația conducătorului unui vehicul, în situația în care pentru respectivul vehicul legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, obligația instructorului auto, aflat în procesul de instruire, precum și cea a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

27.Totodată, infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este strâns legată de infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută la art. 336 din Codul penal, care constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Or, aceasta presupune determinarea îmbibației alcoolice sau a prezenței altor substanțe în organismul făptuitorului, precum și un moment al determinării acestora.

28.Așa fiind, obligația criticată de autorii excepției are, pe de o parte, rolul de a preveni faptele de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, incriminate la art. 336 din Codul penal, atrăgând atenția asupra pericolului sporit pe care acestea îl prezintă pentru siguranța publică, iar, pe de altă parte, de a face posibilă aplicarea prevederilor art. 336 din Codul penal. Aceasta, întrucât, în lipsa reglementării obligației persoanelor aflate în ipoteza normei de incriminare prevăzute la art. 337 din Codul penal de a se supune prelevării de mostre biologice, siguranța circulației rutiere și a participanților la traficul rutier ar fi afectată, organele judiciare fiind lipsite de mijloacele necesare pentru a proba săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

29.Astfel, reglementarea obligației de supunere la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive reprezintă atât un mijloc de asigurare a circulației rutiere, cât și un mijloc de asigurare a probelor necesare în scopul dovedirii faptelor prevăzute la art. 336 din Codul penal, iar incriminarea nerespectării ei este determinată de importanța obiectului juridic al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acestea nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție a titularului obligației analizate, prin restrângerea nejustificată a dreptului său la tăcere, care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus invocată, nu acoperă și ipoteza testelor de respirație, sânge ori urină sau testarea țesuturilor pentru stabilirea ADN-ului (a se vedea, în același sens, Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 iunie 1999, pronunțată în Cauza Tirado Ortiz împotriva Spaniei).

30.Având în vedere aceste considerente, Curtea conchide că dispozițiile art. 336 din Codul penal au la bază prezumția relativă că persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere desfășoară această activitate fără a se afla sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. Prin urmare, scopul testului privind stabilirea îmbibației alcoolice reprezintă un control efectuat de organele poliției pentru asigurarea siguranței traficului rutier. Ca urmare a efectuării testului, în situația constatării unei îmbibații alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, persoana aflată în ipoteza normei de la art. 336 din Codul penal va răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Așa fiind, faptele de refuz sau sustragere a unei persoane de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute la art. 337 din Codul penal, reprezintă fapte de nesupunere la efectuarea unui control de către organele de poliție, control ce are ca scop verificarea respectării normelor juridice care asigură securitatea traficului pe drumurile publice. Astfel, dispozițiile legale ce reglementează obligația supunerii la controalele efectuate de organele de poliție în scopul determinării îmbibației alcoolice nu vizează dreptul la tăcere al persoanelor a căror alcoolemie este, astfel, determinată, ca standard al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) și art. 6 din Convenție.

31.Referitor la rolul preventiv al normelor penale și, implicit, al pedepselor, precum și la obligația statului de a incrimina faptele a căror săvârșire prezintă un pericol social sporit, asigurând, în acest fel, securitatea relațiilor sociale din domeniile vizate și, totodată, a valorilor fundamentale ocrotite prin Constituție, obligație ce îi revine acestuia conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că dispozițiile constituționale anterior menționate impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. S-a arătat, prin urmare, că, atunci când stabilește regulile referitoare la tragerea la răspundere penală, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual și interesul general al societății de a-i găsi și a-i trage la răspundere penală pe autorii infracțiunilor și de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii și siguranței publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituționale (a se vedea Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22, și Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, paragraful 33). Prin aceeași jurisprudență, Curtea a reținut că dacă o anumită categorie de fapte, de un vădit pericol social, „nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituțional, precum statul de drept, democrația, respectarea Constituției și a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme“.

32.Pentru aceste considerente, Curtea reține că prevederile art. 337 din Codul penal nu contravin dispozițiilor art. 23 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 23 alin. (12) din Constituție.

33.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Anghel în Dosarul nr. 881/199/2017/a1 al Tribunalului Bacău, de Marius Laurențiu Șerban în Dosarul nr. 15.977/280/2016 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și Vladimir Sebastian Ghițu Deneanu în Dosarul nr. 3.688/280/2017 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 337 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău, Judecătoriei Pitești - Secția penală și Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop