Decizia nr. 53 din 22 ianuarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Marius George Icătoiu în Dosarul nr. 25.715/281/2016 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.518D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Autorul excepției a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, critica autorului excepției, potrivit căreia sintagmele „a face afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ din cuprinsul textului criticat nu sunt previzibile, nu poate fi primită, deoarece sintagma „a face afirmații“ trebuie privită în coroborare cu art. 114 din Codul de procedură penală. De asemenea, sintagma „împrejurări esențiale“ este lămurită de doctrină, care califică împrejurările esențiale ca fiind orice fapte/date/situații/circumstanțe care, având legătură cu fondul cauzei, au importanță în ceea ce privește soluția ce se dă în procesul respectiv. În jurisprudență se arată același lucru, că împrejurarea are caracter esențial dacă este concludentă în raport cu învinuirea adusă. Așa fiind, față de aceste argumente nu se poate susține că textul criticat nu ar fi previzibil și că destinatarii săi nu și-ar putea adapta conduita în mod corespunzător.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 19 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 25.715/281/2016, Judecătoria Ploiești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Marius George Icătoiu în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la libertatea individuală. Astfel, sintagmele „a face afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ sunt lipsite de previzibilitate și claritate, deoarece fiecare individ uman percepe și receptează diferit ceea ce vede și aude, în funcție de caracterul și psihologia sa, nivelul de instrucție și cunoștințe, sex, vârstă, experiență de viață, același eveniment nefiind redat identic de către persoanele care au asistat la producerea sa. Prin modul în care a fost concepută și definită infracțiunea, legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, putând fi asimilată, în cazul unei afirmații considerate pro causa, infracțiunii de favorizare a făptuitorului, deoarece se poate interpreta ca un ajutor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

7.Judecătoria Ploiești - Secția penală constată că inculpatul a invocat aspecte care au relevanță în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, respectiv a cerinței esențiale a normei de incriminare cuprinse în textul art. 273 alin. (1) din Codul penal (declarația mincinoasă sau omisiunea martorului de a spune tot ce știe trebuie să vizeze fapte sau împrejurări esențiale ale cauzei, cum sunt cele vizând obiectul probei, elementul material al infracțiunii, situația premisă, cerințele esențiale etc.), aspecte care urmează să fie supuse analizei pe fond a cauzei, întrucât aprecierea probelor este de esența activității organului judiciar, care trebuie să supună unui control extrem de circumspect toate aprecierile ce se fac în cauză, caracterul mincinos al mărturiei trebuind dovedit.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia Curții Constituționale nr. 146 din 12 martie 2015).

10.Guvernul a observat că norma incriminatoare la care se referă excepția de neconstituționalitate sancționează fapta martorului care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat. Or, aprecierea atitudinii subiective a martorului față de afirmațiile neconforme cu realitatea se face însă de organele judiciare de la caz la caz, acest aspect fiind valabil pentru orice faptă prevăzută de legea penală adusă în atenția organelor judiciare. Astfel, conform regulilor generale ale Codului penal, infracțiunea este prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.11. Așa fiind, susținerile autorului excepției privind caracterul subiectiv și imprevizibil al sintagmelor invocate nu sunt întemeiate, formularea textului de lege nefiind de natură a genera dificultăți de interpretare. Sintagmele „afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ nu sunt susceptibile de interpretări diferite, orice destinatar al acestei norme fiind de așteptat a cunoaște înțelesul incriminării și a-și putea adapta conduita exigențelor legale.

12.Dispozițiile legale criticate sunt formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau neechivoce și reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale, astfel încât și sub acest aspect excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și susține că întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, întrucât sunt redactate cu suficientă precizie astfel încât destinatarii normei penale de incriminare să aibă posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia.

14.Având în vedere că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Așa fiind, în cauza de față, elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea.

15.Textul de lege criticat este suficient de precis și de clar pentru a se observa cu ușurință că sancțiunea se aplică doar în condițiile în care fapta se realizează, din punctul de vedere al elementului material, prin acțiunea martorului de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe cu privire la aspectele esențiale pentru cauza în care este ascultat și asupra cărora a fost întrebat.

16.În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se arată că nu poate fi reținută, deoarece cerința procesului echitabil vizează numai procedura de desfășurare a procesului, și nu cadrul juridic sancționator al faptelor, adică materia dreptului substanțial.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, cu denumirea marginală Mărturia mincinoasă, care au următorul conținut: „Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“20. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 23 referitor la Libertatea individuală, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică sintagmele „a face afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ din cuprinsul art. 273 alin. (1) din Codul penal, susținând că sunt lipsite de previzibilitate și claritate, motiv pentru care apreciază că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 21,art. 23, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22.În ceea ce privește susținerea potrivit căreia sintagmele „a face afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ sunt lipsite de claritate și previzibilitate, Curtea constată că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească [Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31]. Prin urmare, dacă noțiunea nu are înțeles autonom înseamnă că se aplică înțelesul/semnificația său/sa din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie aplicat(ă) prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil cauzei. De aceea, nu se poate aduce în discuție o obligație absurdă impusă legiuitorului - să definească prin lege fiecare noțiune folosită în definirea altei noțiuni. Revine instanțelor judecătorești competența de a interpreta legea în mod corespunzător, prin apelarea la metodele de interpretare.

23.Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, sintagmele „a face afirmații mincinoase“ și „împrejurări esențiale“ nu au fost definite în legislația penală sau în cea procesual penală, aspect ce denotă intenția legiuitorului de a conferi acestora sensul lor uzual. În limbajul curent, „a face afirmații mincinoase“ presupune a spune altceva decât cele știute, a declara ca fiind adevărat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esențial este să existe o nepotrivire între cele declarate ca martor și cele știute de el. Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune și constă în fapta martorului care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat. Nu are importanță dacă afirmațiile mincinoase sunt pozitive, adică martorul afirmă ca existente împrejurări despre care știe că nu există în realitate, sau negative, adică afirmă ca inexistente împrejurări despre care știe că există în realitate. Tot astfel, când mărturia mincinoasă se săvârșește în modalitatea omisivă, este necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra împrejurărilor esențiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage atenția, printr-o întrebare, asupra unei anumite împrejurări, acesta își poate da seama că acea împrejurare este esențială și, prin urmare, că orice alterare a adevărului aduce atingere activității de înfăptuire a justiției. Întrebarea expresă adresată martorului asupra împrejurărilor esențiale constituie o condiție pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă.

24.De asemenea, cerința privitoare la „împrejurările esențiale“ determină conținutul declarației care poate constitui o mărturie mincinoasă, limitându-l la obiectul probei, la ceea ce interesează a fi probat în cercetarea sau soluționarea cauzei. Conceptul de „împrejurări“ vizează atât faptele principale ale cauzei, cât și circumstanțele în care au avut loc acestea, precum și orice alte date de natură a servi la soluționarea cauzei (de exemplu, identificarea autorului, un alibi). Caracterul de împrejurare „esențială“ este dat de eficiența probatorie a acesteia, de pertinența și concludența sa în cercetarea și soluționarea cauzei respective, fiind indiferent dacă instanța care a soluționat cauza a înlăturat din ansamblul probator administrat declarațiile date de martor ca fiind nesincere, întrucât infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmațiile mincinoase cu privire la împrejurările esențiale, neavând relevanță dacă au influențat sau nu soluția pronunțată (a se vedea și Decizia nr. 1.319/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală).

25.Așa fiind, Curtea constată că, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind calitatea legilor, dispozițiile legale criticate sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

26.De asemenea, în privința variantei comisive de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă, sintagma „face afirmații mincinoase“ nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituție, deoarece, la fel ca și în cazul celorlalte infracțiuni, constatarea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă și sancționarea ei urmează a fi făcute de către instanța de judecată competentă, în urma cercetării judecătorești, atunci când se constată că fapta există, că ea a fost săvârșită de către inculpat și că aceasta constituie infracțiune, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana în cauză este prezumată a fi nevinovată. Aceleași rațiuni sunt valabile și cu privire la sintagma „împrejurări esențiale“.

27.Totodată, referitor la critica potrivit căreia „legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, putând fi asimilată în cazul unei afirmații considerate pro causa, infracțiunii de favorizarea făptuitorului“, Curtea constată că aceasta se circumscrie efectiv în zona de competență a instanțelor de drept comun care, în acord cu art. 126 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală, sunt singurele în drept să asigure interpretarea și aplicarea legii, iar, în măsura în care se conturează o practică neunitară, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii atât cu prilejul soluționării recursurilor în interesul legii, cât și cu prilejul pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului prioritar al infracțiunii de mărturie mincinoasă față de norma prevăzută de art. 269 din Codul penal - indiferent dacă afirmațiile necorespunzătoare adevărului sau omisiunea declarării sunt destinate și împiedicării sau îngreunării efectuării cercetărilor într-o cauză și tragerii la răspundere penală, precum și ajutorării făptuitorului - excedează sferei de competență a Curții Constituționale.

28.Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenție, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale criticate au în vedere conținutul constitutiv al unei infracțiuni, vizând, prin urmare, aplicarea unor norme de drept penal substanțial. Or, garanțiile specifice dreptului de acces liber la justiție și dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18).

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius George Icătoiu în Dosarul nr. 25.715/281/2016 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și constată că dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru