Decizia nr. 373 din 28 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016) al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.906D/2017.2. La apelul nominal răspund, pentru autorul excepției, doamna avocat Dana Tofan, cu delegație depusă la dosar, pentru partea Societatea Comercială Băneasa Business and Technology Park - S.A. București, doamna avocat Ana Maria Filip, cu delegație depusă la dosar, pentru părțile Societatea Comercială Băneasa Rezidențial - S.R.L. București și Societatea Comercială Băneasa Investments - S.A. București, domnul avocat Stelian Garofil, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta solicită judecarea în lipsă. Totodată, referă asupra memoriului depus la dosar de către avocatul autorului excepției, prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Dana Tofan, care apreciază că excepția întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Legii nr. 47/1992. În continuare, arată că judecătorul laturii penale a decis, prin sentința de condamnare, disjungerea laturii civile. Aceasta presupune că, prin sentință, au fost pronunțate condamnări cu executare, deși nu a fost stabilit un prejudiciu în dosar. Susține că, în cauza de față, contrar prevederilor art. 26 din Codul de procedură penală, judecătorul a pronunțat disjungerea laturii civile printr-o sentință, iar nu printr-o încheiere. Apreciază că aceasta este o încălcare a legii a cărei verificare nu ține de competența Curții Constituționale. Apreciază însă că această aplicare greșită a legii a fost determinată de modalitatea de reglementare a instituției disjungerii laturii civile, prin textul criticat, text lipsit de claritate și previzibilitate.

5.Învederează că în memoriul depus se regăsește o amplă motivare a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că textul criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul previzibilității și predictibilității, în condițiile în care cei în cauză „au fost luați prin surprindere, neputând ridica nici excepția de neconstituționalitate“. O dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Apreciază că aspectele subliniate anterior nu sunt respectate de dispozițiile criticate.

6.În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, arată că în memoriul depus au fost menționate decizii ale Curții Constituționale care vin în susținerea criticilor din prezenta cauză. Susține că elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil este exigența ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de drept și de fapt și ca niciuna dintre părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. În acest context, apreciază că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate nu au fost respectate principiul contradictorialității, principiul egalității de arme și nici dreptul la apărare. În continuare, apreciază că dreptul la apărare este încălcat, părțile neavând posibilitatea de a pune concluzii cu privire la măsurile prin care le sunt vătămate drepturile. Totodată, apreciază că stabilirea întinderii prejudiciului constituie în cazul unor infracțiuni un criteriu de stabilire a vinovăției, de individualizare a pedepsei. Or, în cauza de față, acest lucru nu s-a putut realiza din moment ce prejudiciul nu s-a stabilit anterior condamnării.

7.În ceea ce privește prevederile art. 124 din Legea fundamentală, apreciază că și acestea sunt încălcate, deoarece a fost afectat caracterul imparțial al justiției. Disjungerea laturii civile nu a fost pusă în dezbaterea părților, fiind decisă exclusiv de judecătorul cauzei, ceea ce presupune lipsa imparțialității obiective. Astfel, se pot identifica împrejurări certe că același judecător, în soluționarea laturii civile, va da naștere unor suspiciuni cu privire la lipsa de imparțialitate. Totodată, au fost încălcate și prevederile art. 127 din Constituție referitor la publicitatea ședințelor de judecată.

8.Apreciază că dispozițiile alin. (5) al art. 26 din Codul de procedură penală încalcă și prevederile art. 129 din Constituție referitoare la căile de atac. Astfel, având în vedere că dispozițiile criticate prevăd că încheierea de disjungere este definitivă, este evident că nu a existat posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva soluției de disjungere pronunțate în cauza de față. Legiuitorul nu poate suprima dreptul substanțial al unei părți interesate de a exercita căile de atac și nici nu poate restrânge exercițiul acestui drept decât în condițiile restrictive stabilite prin art. 53 din Constituție. Astfel, legiuitorul nu prevede garanții efective pentru părțile afectate de măsura disjungerii laturii civile și nici nu justifică suprimarea dreptului persoanelor interesate de a folosi o cale de atac împotriva hotărârii, a dreptului la apărare, a dreptului de a fi judecat de o instanță imparțială și a publicității procesului. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

9.Având cuvântul, doamna avocat Ana Maria Filip solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, depunând note scrise în acest sens. Susține că prin modul de reglementare a dispozițiilor criticate sunt încălcate garanțiile prevăzute de Constituție cu privire la dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiție și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Pe de-o parte, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că disjungerea se poate dispune inclusiv, din oficiu, de către instanță, fapt ce poate crea ideea că judecătorul poate pronunța această soluție fără a o pune în discuția părților, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 26 alin. (5) din același act normativ prevăd că încheierea de disjungere este definitivă. Astfel, având în vedere că, pe de-o parte, se încalcă dreptul părților de a pune concluzii cu privire la măsura disjungerii, iar, pe de altă parte, se încalcă dreptul de a exercita o cale de atac, se ajunge la încălcarea prevederilor constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.

10.Având cuvântul, domnul avocat Stelian Garofil reiterează cele susținute anterior. Precizează că prin modul de reglementare a dispoziției criticate este exclusă orice critică referitoare la o posibilă aplicare greșită a textului de lege. Mențiunea că hotărârea prin care s-a dispus disjungerea laturii civile nu este supusă niciunei căi de atac nu permite atacarea acesteia nici măcar în calea de atac ordinară promovată în cadrul laturii penale. Apreciază că nu există nicio justificare pentru a înlătura dreptul părții de a contesta o hotărâre judecătorească ce îi vatămă drepturile.

11.Reprezentantul Ministerului Public învederează că în fața instanței de contencios constituțional au fost invocate prevederi constituționale diferite față de cele invocate inițial. Arată că autorul excepției, în notele scrise, a invocat doar prevederile art. 21, art. 24 și art. 129 din Constituție. Apreciază că legiuitorul a avut în vedere buna administrare a justiției, precum și asigurarea unei celerități a procesului penal și a laturii civile. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 129 din Constituție, susține că instanța de contencios constituțional a statuat că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Judecarea separată a laturii civile este justificată de buna administrare a justiției și este conformă exigențelor constituționale.

12.În continuare, apreciază că nicio prevedere constituțională nu reglementează exercitarea căilor de atac în orice cauză. Legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și modul de exercitare a acestora. De asemenea, legiuitorul este cel care stabilește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse căilor de atac.

13.Susține că dispozițiile criticate nu conțin norme care să îngrădească dreptul la apărare, părțile interesate putându-se prevala de toate garanțiile constituționale. Arată că, în practică, disjungerea presupune constituirea unui nou dosar în cadrul căreia se judecă separat acțiunea civilă. Or, inclusiv în acest dosar, părțile se bucură de toate garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală aplicabile și atunci când acțiunea civilă se soluționează fără a fi disjunsă. Solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

14.Având cuvântul în replică, doamna avocat Dana Tofan arată că autorul excepției a invocat prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, art. 124 și art. 127 din Constituție inclusiv în cererea inițială.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

15.Prin Încheierea din 31 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru cu ocazia soluționării laturii civile disjunse dintr-un dosar penal.

16.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și art. 24, deoarece nu prevăd posibilitatea de a formula contestație împotriva luării măsurii disjungerii din oficiu dispuse de către instanța judecătorească. Apreciază că dispozițiile art. 21 din Constituție nu disting, astfel că accesul liber la justiție nu se referă exclusiv la acțiunea introductivă la prima instanță judecătorească, ci la sesizarea oricăror altor instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, așadar, la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, și posibilitatea acționării împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale.

17.Apreciază că excluderea de la controlul judecătoresc a încheierii prin care instanța judecătorească dispune cu privire la disjungerea acțiunii civile în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiție, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanție procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanței dreptului statuat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.

18.În continuare, susține că prevederile art. 129 din Constituție consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul acestuia, de a folosi căile de atac „în condițiile legii“, această din urmă sintagmă neavând semnificația că „legea“ poate înlătura ori restrânge exercițiul unor drepturi și al unor libertăți fundamentale. Împiedicarea persoanei interesate de a exercita o cale de atac împotriva legalității și temeiniciei încheierii instanței judecătorești de luare a măsurii disjungerii acțiunii civile încalcă dreptul la acces liber la justiție.

19.Curtea de Apel București - Secția I penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

20.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

21.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional care consacră accesul liber la justiție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Susține că nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac.

22.De asemenea, susține că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici principiului constituțional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepției de neconstituționalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. Judecarea separată a acțiunii penale în situația circumscrisă textului legal criticat este justificată de rațiuni ce țin de buna administrare a actului de justiție și constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție.

23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

(2)Disjungerea se dispune de către instanță din oficiu ori la cererea procurorului sau a părților. [...]

(5)Încheierea prin care se disjunge acțiunea civilă este definitivă.

26.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

27.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepției susține că „disjungerea laturii civile a procesului penal nu a fost pusă în discuția părților, fiind dispusă de instanță din oficiu“, fără a prezenta alte elemente care să susțină eventuala neconstituționalitate reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.

28.În consecință, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală ca inadmisibilă.

29.În continuare, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că dispozițiile art. 26 din Codul de procedură penală reglementează instituția disjungerii acțiunii civile. Din economia alin. (1) al acestui articol rezultă că disjungerea acțiunii civile este posibilă doar în condițiile în care soluționarea acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale. Potrivit doctrinei, „disjungerea acțiunii civile pentru motivul că soluționarea ei ducea la depășirea duratei rezonabile de soluționare a laturii penale era deja o practică constantă a instanțelor, al cărei caracter just a dus la transpunerea ei legislativă“.

30.De asemenea, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a reținut că judecarea separată a acțiunii penale în situația circumscrisă textului legal criticat este justificată de rațiuni ce țin de buna administrare a actului de justiție și constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție (Decizia nr. 332 din 18 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008).

31.Totodată, Curtea reține că, în jurisprudența sa, pronunțându-se asupra unor dispoziții referitoare la caracterul definitiv al unor hotărâri pronunțate de instanța penală în cursul procesului penal [de exemplu, art. 250 alin. (4) și art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală], a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să instituie căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condițiile legii“. Împrejurarea că împotriva unor încheieri ale instanței nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituționale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.

32.Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018).

33.În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 și art. 129, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

34.Astfel, disjungerea acțiunii civile se dispune de către instanța care judecă procesul penal la cererea procurorului, a părților sau din oficiu. Mai mult, soluționarea acțiunii civile disjunse își menține caracterul accesoriu celei penale, rămânând în competența instanței penale. În doctrină, s-a precizat că instanța este obligată, în continuare, să observe limitele reale și personale ale acțiunii penale, chiar dacă soluționarea acesteia din urmă nu îi mai revine. Totodată, potrivit art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluționarea acțiunii civile disjunse. De asemenea, potrivit doctrinei, soluțiile pronunțate în acțiunea penală (care, prin premisa pe care s-a întemeiat disjungerea, se va fi soluționat înaintea celei civile) determină și modul de soluționare a acțiunii civile disjunse, dispozițiile art. 25 din Codul de procedură penală fiind deplin aplicabile și acesteia.

35.Curtea constată că soluția pronunțată de instanță se referă la un incident procedural - disjungerea laturii civile, fără a exista o judecată relativă la infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale. În aceste condiții, procedurii reglementate la art. 26 din Codul de procedură penală nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform căruia „orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară“. Prin urmare, legiuitorul poate să hotărască reglementarea căilor de atac în cazul hotărârii prin care se soluționează cererea de disjungere a acțiunii civile potrivit politicii sale penale, aplicând dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

36.Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală.

37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu