pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating
Având în vedere dispoziţiile art. 126, 130-134, 278, 384 şi ale art. 385 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi ale art. 2 lit. a) din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii,
în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 şi ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi ale art. 1 şi 2 şi ale art. 7 alin. (1), (3), (10) şi (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, modificat şi completat prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţionala a României şi Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:
Se aprobă Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Notă *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 bis în afară abonamentului, care se poate achizitiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.
Prezentul ordin şi regulamentul menţionat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Banca Naţionala a României şi Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isarescu
Preşedintele Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare,
Gabriela Anghelache
REGULAMENT
privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi
firmele de investiţii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating
(1)Prezentul regulament stabileşte modul de determinare, conform abordarii bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor, în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit.
(2)Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3)Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, a cadrului general aferent cooperativelor de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte determinarea, potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit ale cooperativelor de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens reglementările emise de casa centrala vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.
(4)Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţionala a României se considera a fi facuta, după caz, la Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare.
(5)Cu respectarea prevederilor art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, tuturor instituţiilor de credit şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit persoane juridice străine din state terţe în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe baza consolidata a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.
(6)Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatista.
(7)Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificatia prevăzută de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
(8)Termenii şi expresiile "instituţie externa de evaluare a creditului", "instituţie externa de evaluare a creditului eligibilă", "instituţie externa de evaluare a creditului nominalizată", "entităţi din sectorul public", "entităţi mici şi mijlocii", "organisme de plasament colectiv (OPC)" şi "societăţi" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.
(9)Termenii şi expresiile "risc de credit al contrapartidei", "contrapartida centrala", "tranzacţii cu termen lung de decontare", "tranzacţii de creditare în marja", "tranzacţie de răscumpărare", "set de compensare" şi "ajustare unilaterala a evaluării creditului" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja.
(10)Termenii şi expresiile "securitizare" şi "poziţie din securitizare" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
(11)Termenii şi expresiile "protecţie finanţată a creditului" şi "protecţie nefinantata a creditului" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(12)Semnificatia expresiei de "grup de clienţi aflaţi în legătură" este cea prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM Nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(13)Termenii şi expresiile "firme de investiţii" şi "instituţii" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(14)Termenii şi expresiile "portofoliu de tranzactionare" şi "operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut" au semnificatia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.
În scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
1.risc de diminuare a valorii creanţei - riscul ca valoarea unei creanţe să fie redusă prin intermediul acordării de credite debitorului, fie sub forma de lichiditati fie sub o alta forma.
2.probabilitate de nerambursare - probabilitatea ca o contrapartida sa ajungă în stare de nerambursare într-un orizont de timp de un an.
3.pierdere - pierderea economică, inclusiv efectele semnificative ale actualizării şi costurile semnificative, directe şi indirecte, asociate cu încasarea instrumentului.
4.pierdere în caz de nerambursare - raportul între pierderea aferentă unei expuneri, ca urmare a nerambursarii din partea contrapartidei, şi suma expusă la risc la momentul nerambursarii.
5.factor de conversie - raportul între partea din angajamentul de finanţare care nu este trasa la momentul actual, dar care va fi trasa şi expusă la risc în situaţie de nerambursare, şi partea din angajamentul de finanţare care nu este trasa la momentul actual, întinderea angajamentului de finanţare fiind determinata de o limita autorizata, mai puţin în cazul în care limita neautorizata este mai mare.
6.pierdere asteptata - raportul între suma ce se anticipeaza a fi pierdută în caz de nerambursare din partea unei contrapartide sau în caz de diminuare a valorii creanţei, într-un orizont de timp de un an, şi suma expusă la risc în caz de nerambursare.
7.formalizare - descrierea şi, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regasite la nivelul instituţiei de credit sub forma unei expuneri scrise cu un grad adecvat de complexitate şi detaliere.
8.expunere - un activ sau un element din afară bilanţului prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordarii standard.
(1)În conformitate cu prevederile prezentului regulament, Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit sa calculeze valoarea ponderată la risc a expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating. În acest scop, instituţiile de credit trebuie să solicite aprobarea Băncii Naţionale a României.
(2)Aprobarea prevăzută la alin. (1) va fi acordată numai dacă Banca Naţionala a României este convinsa ca sistemele de administrare şi de rating pentru expunerile la riscul de credit, de care dispune instituţia de credit, sunt fiabile, implementate cu integritate şi, în particular, îndeplinesc următoarele condiţii potrivit prevederilor Capitolului V:
a)sistemele de rating ale instituţiei de credit permit o evaluare pertinenta a caracteristicilor debitorului şi ale tranzacţiei, o diferentiere pertinenta şi o cuantificare precisa, consecventa şi coerenta a riscului;
b)ratingurile interne şi estimarile cu privire la starile de nerambursare şi pierderi, utilizate în vederea determinării cerinţelor de capital, precum şi sistemele şi procesele asociate au un rol hotarator în administrarea riscurilor şi în procesul decizional, precum şi în ceea ce priveşte mecanismul de aprobare a creditelor, alocarea interna a capitalului şi guvernanta corporativa a instituţiei de credit;
c)instituţia de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit care este responsabilă pentru sistemele sale de rating, şi care are un grad adecvat de independenta şi nu este supusă niciunei influente care să pericliteze independenta sa;
d)instituţia de credit colectează şi înregistrează toate datele relevante pentru a susţine propriile procese de cuantificare şi administrare a riscului de credit;
e)instituţia de credit formalizeaza sistemele sale de rating şi fundamentarea care sta la baza proiectării acestora, şi validează respectivele sisteme.
(3)În cazul prevăzut la art. 131 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Banca Naţionala a României poate permite ca îndeplinirea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V să fie asigurată de societatea-mama şi filialele acesteia, considerate împreună.
O instituţie de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordarii bazate pe modele interne de rating trebuie să demonstreze ca a utilizat, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea, pentru clasele de expuneri care fac obiectul abordarii bazate pe modele interne de rating, în scopul cuantificării şi administrării interne a riscurilor, sisteme de rating conforme în linii generale cu cerinţele minime prevăzute în Capitolul V.
O instituţie de credit care solicită aprobarea în vederea utilizării estimarilor proprii cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie, trebuie să demonstreze ca a realizat şi a utilizat estimarile cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie într-o maniera care respecta în linii generale cerinţele minime privind utilizarea propriilor estimari ale acestor parametri, prevăzute în Capitolul V, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea.
În cazul în care o instituţie de credit nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în acest regulament, trebuie fie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan de redresare rapida a situaţiei, fie sa demonstreze ca efectele generate de neîndeplinirea acestor condiţii nu sunt semnificative.
(1)Unei instituţii de credit nu i se poate permite aplicarea permanenta atât a abordarii pe modele interne de rating de baza cat şi a celei avansate asupra expunerilor pentru care a obţinut aprobarea pentru aplicarea modelelor interne de rating.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), expunerile de tip retail pot fi tratate doar conform abordarii pe modele interne de rating avansate, chiar dacă instituţia de credit implementeaza abordarea pe modele interne de rating de baza pentru alte clase de expuneri, prevăzute la art. 13-21.
(1)Fără a a aduce atingere prevederilor art. 30 şi ale art. 31, instituţiile de credit şi orice societate-mama şi filialele acesteia trebuie să implementeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile.
(2)În condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României, implementarea poate fi realizată gradual pentru diferitele clase de expuneri prevăzute la art. 13-21, în cadrul aceleiaşi unităţi operationale, pentru unităţi operationale diferite în cadrul aceluiaşi grup sau în vederea utilizării propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie pentru calculul ponderilor de risc ale expunerilor înregistrate faţa societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale.
(3)În cazul clasei de expuneri de tip retail prevăzută la art. 13-21, implementarea se poate realiza gradual pentru categoriile de expuneri cărora le corespund diferitele corelatii prevăzute la art. 40-43, din Capitolul II.
Implementarea prevăzută la art. 8 trebuie să fie realizată într-o perioadă de timp rezonabila, convenită cu Banca Naţionala a României. Implementarea trebuie să fie realizată în condiţii stricte, stabilite de Banca Naţionala a României. Aceste condiţii trebuie astfel stabilite încât să asigure faptul ca tratamentul flexibil prevăzut la art. 8 nu va fi utilizat selectiv, cu scopul reducerii cerinţelor minime de capital în ceea ce priveşte categoriile de expuneri sau unităţile operationale pentru care urmează să se aplice abordarea bazată pe modele interne de rating sau în ceea ce priveşte utilizarea estimarilor proprii ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie.
Instituţiile de credit care aplica abordarea bazată pe modele interne de rating pentru oricare clasa de expuneri trebuie să utilizeze aceasta abordare şi pentru clasa de expuneri din titluri de capital.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 8-10 şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 3-6, au obţinut aprobarea sa utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating nu vor reveni, pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, la utilizarea abordarii prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 8-9 şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 22 alin. (9), au obţinut aprobarea sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, nu vor putea recurge la utilizarea valorilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie prevăzuţi la art. 22 alin. (8), decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Pentru aplicarea prevederilor prezentului regulament, fiecare expunere va fi încadrată într-una din următoarele clase de expuneri:
a)creanţe sau creanţe potenţiale faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale;
b)creanţe sau creanţe potenţiale faţă de instituţii sau instituţii financiare;
c)creanţe sau creanţe potenţiale faţă de societăţi;
d)creanţe sau creanţe potenţiale de tip retail;
e)creanţe provenind din titluri de capital;
f)poziţii din securitizare; sau g) active, altele decât cele care reprezintă creanţe de natura creditelor (non-credit obligation assets).
În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri vor fi tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale sau bănci centrale:
a)expuneri faţă de administraţii regionale, autorităţi locale sau faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard; şi b) expuneri faţă de bănci multilaterale de dezvoltare şi organizaţii internaţionale, cărora le este aplicabilă o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.
În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii:
a)expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale, care nu sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard;
b)expuneri faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard; şi c) expuneri faţă de bănci multilaterale de dezvoltare, cărora nu le este aplicabilă o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.
(1)Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail la care se face referire la art. 13 lit. d), expunerile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mica sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată de către clientul debitor sau grupul de clienţi aflaţi în legătură instituţiei de credit şi societăţii-mama şi filialelor instituţiei de credit, inclusiv orice expunere restanta, dar excluzând creanţele sau creanţele potenţiale garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă, sa nu depăşească echivalentul în RON a sumei de 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma respectivele informaţii;
b)să fie tratate de către instituţia de credit, în cadrul procesului de administrare a riscurilor, într-o maniera similară, consecventa şi coerenta în timp;
c)sa nu fie administrate în mod individual precum expunerile din clasa expunerilor faţă de societăţi; şi d) fiecare expunere sa reprezinte o parte dintr-un număr semnificativ de expuneri, care sunt administrate în mod similar.
(2)Valoarea actualizată a plăţilor minime aferente contractelor de leasing de tip retail este eligibilă pentru clasa expunerilor de tip retail.
(3)În cadrul clasei expunerilor de tip retail se vor distinge următoarele tipuri de expuneri:
a)expuneri garantate cu proprietăţi imobiliare;
b)expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, care respecta prevederile art. 41 din Capitolul II;
c)alte expuneri de tip retail.
În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri se încadrează la expuneri din titluri de capital:
a)expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de creanta, dar care conferă un drept subordonat şi rezidual asupra activelor sau venitului emitentului; şi b) expuneri din titluri de creanta, dar a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor prevăzute la lit. a).
În cadrul clasei expunerilor faţă de societăţi, instituţiile de credit trebuie să identifice în mod distinct, ca expuneri provenind din finanţări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:
a)expunerea este înregistrată faţă de o entitate creata în mod special pentru a finanta şi/sau a exploata active corporale;
b)prevederile contractuale conferă creditorului un grad substanţial de control asupra activelor şi veniturilor pe care acestea le generează; şi c) sursa principala de rambursare a creditului este reprezentată de veniturile generate de activele finanţate şi mai puţin de capacitatea independenta de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul sau.
Orice creanta din credite, care nu a fost încadrată în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a), b), d), e) şi f), va fi încadrată în clasa de expuneri prevăzută la lit. c) din articolul respectiv.
Clasa de expuneri prevăzută la lit. g) a art. 13 include valoarea reziduala a bunurilor imobiliare în regim de leasing, dacă aceasta nu este inclusă în expunerile din operaţiuni de leasing, asa cum sunt definite în art. 103 din Capitolul IV.
Metodologia utilizata de instituţia de credit în vederea încadrării expunerilor în diferitele clase de expuneri trebuie să fie adecvată, consecventa şi coerenta pe parcursul timpului.
(1)Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit, în cazul expunerilor incluse într-una dintre clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-e) sau la lit. g), se calculează, dacă acestea nu au fost deduse din fondurile proprii, în conformitate cu prevederile art. 32-56 din Capitolul II.
(2)Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu prevederile art. 57 din Capitolul II. În cazul în care o instituţie de credit are, pentru creanţele achiziţionate, drept de recurs deplin asupra vânzătorului acestor creanţe în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diminuare a valorii creanţei, nu este necesară aplicarea prevederilor art. 22-29 cu privire la creanţele achiziţionate. Expunerea poate fi tratata, în schimb, ca o expunere garantată cu o garanţie reală.
(3)Valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit şi pentru riscul de diminuare a valorii creanţei se calculează pe baza parametrilor de risc relevanti asociaţi expunerilor respective. Aceşti parametri trebuie să includă probabilitatea de nerambursare (PD), pierderea în caz de nerambursare (LGD), scadenta (M) şi valoarea expunerii. Probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se pot considera în mod distinct sau împreună, potrivit prevederilor Capitolului III.
(4)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), cu aprobarea Băncii Naţionale a României, valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul clasei de expuneri prevăzute la art. 13 lit. e) se calculează potrivit art. 47-55 din Capitolul II. Unei instituţii de credit îi este permis de către Banca Naţionala a României sa utilizeze abordarea prevăzută în art. 54 şi art. 55 din Capitolul II, doar dacă instituţia de credit îndeplineşte cerinţele minime prevăzute în art. 235-250 din Capitolul V. (5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate se calculează potrivit prevederilor art. 36 din Capitolul II. Banca Naţionala a României aproba metodologia întocmită de instituţiile de credit pentru aplicarea ponderilor de risc respectivelor expuneri.
(6)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimari ale probabilitatilor de nerambursare în conformitate cu prevederile art. 3-6 şi Capitolului V. (7) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în conformitate cu prevederile art. 3-6 şi Capitolului V. (8) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), instituţiile de credit trebuie să aplice valorile pierderilor în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, şi factorii de conversie prevăzuţi în art. 108, alin. (2) lit. a)-d) din Capitolul IV.
(9)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (8), pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), Banca Naţionala a României poate aproba instituţiilor de credit sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile respectării prevederilor art. 3-6 şi Capitolului V. (10) Valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor securitizate şi al expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. f) se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
(1)În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 61 şi art. 62 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard şi instituţia de credit are cunoştinţa de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct aceste expuneri suport în vederea determinării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii asteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în acest regulament.
(2)În cazul în care instituţia de credit nu îndeplineşte condiţiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul regulament, valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii asteptate se calculează în conformitate cu următoarele metode:
a)pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13, lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. Dacă, în acest scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursa şi expuneri provenind din alte titluri de capital, aceasta trebuie să trateze respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital.
b)pentru toate celelalte expuneri suport, prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard, cu următoarele modificări:
(i)expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi
(îi) expunerilor încadrate în ultimele nivele ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, le va fi aplicată o pondere de risc de 200%.
(3)În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în OPC nu îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 61 şi art. 62 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard sau instituţia de credit nu are cunoştinţa de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile suport şi sa calculeze valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii asteptate în conformitate cu metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursa şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata expunerile respective ca expuneri din alte titluri de capital. Pentru aceste scopuri, expunerile, altele decât cele din titluri de capital, se încadrează în una din clasele (expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursa şi expuneri din alte titluri de capital) prevăzute în art. 77, alin. (1) şi (2) din Capitolul II, iar expunerile a căror natura nu este cunoscută se încadrează în clasa expunerilor din alte titluri de capital.
(4)Ca alternativa la aplicarea metodei descrise mai sus, instituţiile de credit pot determina ele însele sau pot recurge la o terta parte pentru determinarea şi raportarea valorilor medii ponderate ale expunerilor, pe baza expunerilor suport ale OPC, în conformitate cu următoarele metode, în condiţiile în care este asigurata corectitudinea calculului şi raportarii:
a)pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursa şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital;
b)pentru toate celelalte expuneri suport se vor aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard, cu următoarele modificări:
(i)expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi
(îi) expunerilor încadrate la nivelele superioare ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, li se aplică o pondere de risc de 200%.
Valoarea pierderii asteptate pentru expunerile încadrate în una din clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-e), se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58-64 din Capitolul II.
În conformitate cu prevederile art. 58-64 din Capitolul II, valoarea pierderii asteptate se calculează pe baza aceloraşi valori de intrare ale parametrilor de risc, respectiv, probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare, precum şi a valorii expunerii, aferente fiecărei expuneri, cu cele utilizate la determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor în conformitate cu prevederile art. 22 şi ale art. 23. În cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, în cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare, pierderea asteptata va fi cea mai buna estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea asteptata pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu prevederile art. 195 din Capitolul V.
În cazul expunerilor securitizate, valoarea pierderii asteptate se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
În cazul expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. g) valoarea pierderii asteptate este zero.
În cazul creanţelor achiziţionate, valoarea pierderii asteptate pentru riscul de de diminuare a valorii creanţei se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 64 din Capitolul II.
În cazul expunerilor prevăzute la art. 23, valoarea pierderii asteptate se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58-64 din Capitolul II.
(1)Instituţiile de credit care au primit aprobarea Băncii Naţionale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii asteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri, pot aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, pentru următoarele expuneri:
a)clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. a), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;
b)clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. b), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;
c)expuneri în unităţi operationale de importanţa redusă, precum şi clasele de expuneri de importanţa redusă din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc;
d)expuneri faţă de administraţia centrala, administraţiile regionale şi autorităţile locale ale statului membru de origine şi faţă de organismele sale administrative, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(i)din punct de vedere al riscului, ca urmare a existenţei de acorduri instituţionale specifice, nu exista diferenţe între expunerile faţă de administraţia centrala şi celelalte expuneri menţionate; şi
(îi) expunerilor faţă de administraţia centrala le este aplicată o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.
e)expuneri ale unei instituţii de credit faţă de o contrapartida care este societatea sa mama, filiala sa sau o filiala a societăţii sale mama, cu condiţia ca respectiva contrapartida să fie o instituţie, o societate financiară holding, o instituţie financiară, o societate de administrare a investiţiilor sau o societate prestatoare de servicii auxiliare, supuse unor cerinţe prudentiale adecvate, sau o societate aflată în relaţia prevăzută la art. 19 alin. (4) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe baza consolidata a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii;
f)expuneri din titluri de capital faţă de entităţi ale căror obligaţii din credite se pondereaza cu grad de risc 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard (inclusiv faţă de acele entităţi cu caracter public în cazul cărora se poate aplica ponderea de risc 0%);
g)expuneri din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care furnizează instituţiei de credit subvenţii importante pentru investiţii şi implica o anumită forma de monitorizare guvernamentală şi restrictii privind respectivele investiţii în titluri de capital. Aceasta excepţie este limitată la un total de 10% din nivelul fondurilor proprii de nivel I şi al fondurilor proprii de nivel II;
h)expuneri prevăzute de art. 31 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard care îndeplinesc condiţiile specificate în acesta; sau i) garanţii şi contragarantii furnizate de stat potrivit art. 58 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(2)Prevederile alin. (1) nu aduc atingere aplicării prevederilor din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard pentru expunerile din titluri de capital pentru care este permis acest tratament în alte state membre.
În scopul art. 30 alin. (1), clasa expunerilor din titluri de capital ale unei instituţii de credit va fi considerată importanţa dacă, valoarea lor agregata excluzând expunerile din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g), depăşeşte, în medie, în anul precedent, 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit. Dacă numărul acestor expuneri din titluri de capital este mai mic de 10 detineri individuale, acest prag va fi de 5% din fondurile proprii ale instituţiei de credit.
(1)Dacă nu este altfel specificat, parametrii de risc de intrare în formula de calcul, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenta se determina asa cum este prevăzut în Capitolul III, iar valoarea expunerii se determina asa cum este prevăzut în Capitolul IV.
(2)Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere se calculează în conformitate cu formulele corespunzătoare din prezentul capitol.
1.1.Valoarea ponderată la risc pentru expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
Fără a aduce atingere prevederilor art. 34-38, valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:
Corelatia (R) = 0,12x(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))+0,24*[1-(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))]
Ajustare a scadentei (b) = [0,11852-0,05478*ln(PD)]ý
Ponderea de risc (RW) = LGD*(N[(1-R)-^0,5*G(PD)+(R/(1-R))^0,5*G(0,999)]-PD*LGD)*(1-1,5*b)-^1*(1+(M-2,5)*b)*12,5*1,06
N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativa a unei variabile aleatoare normală standard (care exprima probabilitatea ca o variabila aleatoare normal distribuita cu media zero şi varianta 1 să fie mai mica sau egala cu x).
G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativa pentru o variabila aleatoare normală standard (care exprima valoarea lui x astfel încât N(x) = z).
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este nulă, ponderea de risc va fi 0%.
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară:
–pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează valorile pierderii în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, ponderea de risc este 0%;
–pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare, ponderea de risc este max [0%; 12,5*(LGD-EL(BE))];
unde EL(BE) reprezintă cea mai buna estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea asteptata în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V al acestui regulament.
Pentru orice expunere care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 30 şi art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea ponderată la risc a expunerii poate fi ajustata în conformitate cu următoarea formula:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii*(0,15+160*PDpp)
unde,
PDpp este probabilitatea de nerambursare aferentă furnizorului de protecţie
Ponderea de risc (RW) se calculează utilizând formula relevanta de ponderare la risc a expunerii prevăzută la art. 33, probabilitatea de nerambursare aferentă debitorului şi pierderea în caz de nerambursare aferentă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie. Ajustarea scadentei (b) se calculează prin utilizarea celei mai scăzute dintre următoarele valori: probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecţie şi probabilitatea de nerambursare a debitorului.
În cazul expunerilor faţă de societăţi, atunci când cifra de afaceri anuală totală consolidata, la nivelul grupului din care face parte societatea, este, în echivalent RON, cuprinsă între 5 şi 50 de milioane euro, pentru calculul ponderilor la risc instituţiile de credit pot utiliza formula de corelatie de mai jos.
Corelatia (R)=0,12*(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))+0,24*[1-(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))]-0,04*(1-(S-5)/45)
unde,
S reprezintă cifra de afaceri anuală totală consolidata, care este exprimată în milioane RON, şi care se încadrează în intervalul valoric în echivalent RON, de 5 mii euro şi 50 mii euro (în condiţiile în care 5 milioane euro <= S <= 50 milioane euro). Cifrele de afaceri al căror nivel raportat este mai mic decât valoarea echivalenta în RON a 5 milioane euro vor fi tratate ca fiind egale cu 5 milioane euro.
Pentru creanţele achiziţionate, cifra de afaceri anuală totală consolidata este media cifrelor de afaceri asociate creanţelor ponderată în funcţie de nivelul expunerilor individuale din cadrul portofoliului.
În cazul în care cifra de afaceri anuală totală consolidata nu reprezintă un indicator semnificativ pentru dimensiunea întreprinderii, iar totalul activelor reprezintă un indicator cu un grad mai mare de relevanta, instituţiile de credit vor substitui cifra de afaceri anuală totală cu totalul activelor grupului, la nivel consolidat.
(1)În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care o instituţie de credit nu poate demonstra ca estimarile sale privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în Capitolul V, instituţia de credit va aplica respectivelor expuneri ponderile de risc prevăzute în tabelul 1:
Tabel 1
| Scadenţă reziduală | categoria 1 | categoria 2 | categoria 3 | categoria 4 | categoria 5 | |
| Mai puţin de 2,5 ani | 50% | 70% | 115% | 250% | 0% | |
| Cel puţin 2,5 ani | 70% | 90% | 115% | 250% | 0% |
(2)În procesul de încadrare în categoriile menţionate la alin. (1), în vederea aplicării ponderilor de risc expunerilor care provin din finanţarea specializată, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere următorii factori: puterea financiară, cadrul juridic şi politic, caracteristicile tranzacţiei şi/sau ale activului, puterea financiară a sponsorului şi a iniţiatorului, inclusiv veniturile generate de orice parteneriat public-privat, precum şi mecanismele de garantare aferente.
În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele minime prevăzute la art. 220-229 din Capitolul V. În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, care îndeplinesc suplimentar şi condiţiile prevăzute la art. 44 şi pentru care utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor faţă de societăţi stabilite în Capitolul V, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit, se pot utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevăzute în Capitolul V.
În cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi, reducerile rambursabile acordate la achizitionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor provenite din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii pot fi tratate drept poziţii pentru prima pierdere în aplicarea prevederilor aferente ratingurilor interne conform Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
În cazul în care o instituţie oferă protecţie a creditului pentru un cos de expuneri, în condiţiile în care apariţia stării de nerambursare de ordinul n din cadrul expunerilor declanseaza plata şi acest eveniment de credit conduce la terminarea contractului, dacă produsul respectiv dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, atunci se aplică ponderile de risc prevăzute în art. 3-7 şi art. 9-14 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Dacă produsul nu dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, ponderile de risc pentru expunerile incluse în portofoliu vor fi agregate, excluzând cele n-1 expuneri în cazul în care suma dintre valoarea pierderii asteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu depăşeşte valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulţită cu 12,5.
Expunerile până la ordinul n-1, care trebuie excluse din agregare se determina astfel încât fiecare dintre acestea sa producă o valoare ponderată la risc a expunerii mai mica decât valoarea ponderată la risc a oricărei alte expuneri incluse în agregare.
1.2.Valoarea ponderată la risc pentru expuneri de tip retail
În conformitate cu prevederile art. 41 şi ale art. 42, valoarea ponderată la risc pentru expunerile de tip retail se calculează potrivit următoarelor formule:
Corelatia (R)=0,03*(1-EXP(-35*PD))/(1-EXP(-35))+0,16*[1-(1-EXP(-35*PD))/(1-EXP(-35))]
Ponderea de risc (RW)=(LGD*N[(1-R)-^0,5*G(PD)+(R/(1-R))^0,5*G(0,999)]-PD*12,5*1,06)
N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativa a unei variabile aleatoare normală standard (care exprima probabilitatea ca o variabila aleatoare normal distribuita cu media zero şi varianta 1 să fie mai mica sau egala cu x).
G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativa pentru o variabila aleatoare normală standard (care exprima valoarea x pentru care N(x)=z).
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară (aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare), ponderea de risc este valoarea maxima dintre [0%; 12,5*(LGD-EL(BE))];
unde EL(BE) reprezintă cea mai buna estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea asteptata în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.
Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere faţă de entitatile mici şi mijlocii, asa cum sunt definite la art. 16, care îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 30 şi la art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, se poate ajusta conform prevederilor art. 34.
În cazul expunerilor de tip retail garantate cu un bun imobiliar, valoarea obţinută prin aplicarea formulei de corelatie prevăzute la art. 40 este înlocuită de corelatia (R) de 0,15.
(1)În cazul expunerilor de tip retail reinnoibile eligibile, asa cum sunt definite la lit. a)-e) de la alin. (2), formula de corelatie prevăzută la art. 40 este înlocuită de corelatia (R) de 0,04. (2) Vor fi încadrate în categoria de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, expunerile care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)expunerile sunt înregistrate faţă de persoane fizice;
b)expunerile sunt reinnoibile, negarantate şi revocabile necondiţionat de instituţia de credit în situaţia în care creditul nu este utilizat imediat (în acest context, expunerile reinnoibile sunt definite ca reprezentând acele expuneri în cazul cărora soldurile clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestora de a imprumuta şi de a rambursa, într-o limita stabilită de instituţia de credit). Angajamentele de finanţare neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat de instituţia de credit dacă termenii contractuali permit acesteia să le revoce în măsura maxima permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă;
c)expunerea maxima, în cadrul sub-portofoliului, faţă de o singura persoana fizica, este cel mult egala cu echivalentul în RON a 100.000 EUR;
d)instituţia de credit poate demonstra Băncii Naţionale a României ca utilizarea corelatiei prevăzută la alin. (1) este limitată la portofoliile care au înregistrat o volatilitate redusă a ratei pierderilor comparativ cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în cadrul categoriilor cu probabilitate de nerambursare scăzută. Banca Naţionala a României verifica volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru sub-portofoliile de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, precum şi pentru portofoliul total de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile şi manifesta disponibilitate pentru schimbul de informaţii între jurisdicţii, privind caracteristicile ratei pierderilor asociate expunerilor de tip retail reinnoibile eligibile; şi e) Banca Naţionala a României este de acord ca tratamentul ca expunere de tip retail reinnoibila eligibilă este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente sub-portofoliului suport.
(3)Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. b), în cazul facilităţilor de credit asociate unui cont în care este vărsat salariul, pentru care a fost constituită o garanţie reală, Banca Naţionala a României poate renunţa la cerinţa ca expunerea sa nu fie garantată. În acest caz, sumele recuperate ca urmare a executării garanţiei reale nu vor fi luate în calcul la estimarea pierderii în caz de nerambursare.
Pentru a fi eligibile pentru tratamentul retail, creanţele achiziţionate trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute în art. 220-229 din Capitolul V, precum şi următoarele condiţii:
a)Instituţia de credit a achiziţionat creanţele de la terţe părţi cu care nu are nicio legătură, iar expunerile sale faţă de debitorii creanţelor nu includ nicio expunere care să fi fost initiata direct sau indirect de însăşi instituţia de credit;
b)Creanţele achiziţionate trebuie să fi fost generate în condiţii de deplina concurenta între vânzător şi debitor. Astfel, nu sunt eligibile creanţele din tranzacţii între conturile aceleiaşi societăţi, precum nici creanţele evidentiate în conturi de compensare reciprocă între societăţi care vand şi cumpara una de la cealaltă;
c)Instituţia de credit cumparatoare are o creanta asupra tuturor încasărilor generate de creanţele achiziţionate sau un drept proporţional asupra acestor încasări; şi d) Portofoliul creanţelor achiziţionate este suficient de diversificat.
În cazul creanţelor achiziţionate, reducerile rambursabile acordate la achizitionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii, pot fi tratate drept poziţii pentru prima pierdere conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
În cazul grupelor formate din sub-portofolii de creanţe achiziţionate de tip retail diferite pentru care instituţia de credit cumparatoare nu poate face distincţie între expunerile garantate cu bunuri imobiliare şi expunerile de tip retail reinnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, pentru respectivele expuneri va fi utilizata funcţia de ponderare la risc pentru sub-portofoliile de retail care generează cerinţele de capital cele mai mari.
1.3.Valoarea ponderată la risc pentru expuneri din titluri de capital
(1)Pentru calculul valorii ponderate la risc ale expunerilor provenite din titluri de capital, instituţiile de credit pot folosi una din cele trei metode: metoda simpla de ponderare la risc, metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare şi metoda bazată pe modele interne.
(2)Banca Naţionala a României poate aproba unei instituţii de credit utilizarea concomitenta de metode diferite pentru diferite portofolii dacă aceste metode sunt utilizate pe plan intern de instituţia de credit. Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca alegerea este facuta de o maniera consecventa şi coerenta şi nu este determinata de consideratii legate de arbitrajul de reglementare.
(3)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi (2), determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital ale societăţilor prestatoare de servicii auxiliare sau conexe se poate realiza în conformitate cu tratamentul aplicat activelor, altele decât creanţele din credite.
1.3.1.Metoda simpla de ponderare la risc
Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform următoarei formule:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW * valoarea expunerii.
Ponderea de risc (RW) este de 190% pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate şi pentru care instituţiile de credit pot demonstra ca pierderile înregistrate în trecut justifica aplicarea acestei ponderi de risc.
Ponderea de risc (RW) este de 290% pentru expunerile din titluri de capital tranzacţionate la bursa.
Ponderea de risc (RW) este de 370% pentru orice alte expuneri din titluri de capital.
Poziţiile scurte de trezorerie şi pe instrumente financiare derivate din afară portofoliului de tranzactionare pot compensa poziţiile lungi în titluri de acelaşi fel, cu condiţia ca aceste instrumente sa fi fost special destinate acoperirii expunerilor din titluri de capital specifice şi să asigure acoperirea pentru încă cel puţin un an. Alte poziţii scurte se tratează ca şi cum ar fi poziţii lungi, prin aplicarea de ponderi de risc relevante, la valoarea absolută a fiecărei poziţii. În cazul poziţiilor ale căror scadente sunt decalate, se va aplica metoda utilizata pentru expunerile faţă de societăţi pentru determinarea efectului/tratamentul decalajului de scadenta, conform prevederilor art. 86.
Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute la art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
1.3.2.Metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD)
(1)O instituţie de credit poate aplica metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) în condiţiile în care demonstreaza Băncii Naţionale a României ca dezvoltarea unui model intern pentru portofoliul respectiv nu este posibila, în timp ce cerinţele pentru aplicarea metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare sunt îndeplinite.
(2)Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform formulelor prevăzute la art. 33. Dacă instituţiile de credit nu dispun de suficiente informaţii pentru a utiliza definitia stării de nerambursare, prevăzută la art. 160-163 din Capitolul V, ponderilor de risc le este aplicat un factor de majorare de 1,5.
La nivelul unei expuneri individuale, suma dintre valoarea pierderii asteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu trebuie să depăşească valoarea expunerii înmulţită cu 12,5.
Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. În cazul acestei recunoasteri se va utiliza o valoare de 90% a pierderii în caz de nerambursare pentru expunerea faţă de furnizorul de protecţie. Pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul unor portofolii suficient de diversificate, se poate utiliza o valoare de 65% a pierderii în caz de nerambursare. Pentru aceste scopuri, scadenta este de 5 ani.
1.3.3.Metoda bazată pe modele interne
(1)Valoarea ponderată la risc a expunerilor este pierderea potenţiala asociata expunerilor din titluri de capital ale unei instituţii de credit, obţinută prin utilizarea unor modele interne de tip value-at-risk la un interval de încredere unilateral de 99% pentru diferenţa dintre randamentul trimestrial şi o rata adecvată fără risc, calculată pentru o perioadă - esantion de lungă durata, înmulţită cu 12,5. (2) La nivelul unei expuneri individuale, valoarea ponderată la risc nu trebuie să fie mai mica decât suma dintre valoarea minima a expunerii ponderate la risc impusa prin metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) şi valoarea corespunzătoare a pierderii asteptate înmulţită cu 12,5 şi calculată pe baza valorii probabilitatii de nerambursare, prevăzută la art. 95 lit. a) din Capitolul III şi a valorii corespunzătoare a pierderii în caz de nerambursare, prevăzută în art. 96 şi art. 97 din Capitolul III.
(3)În scopul alin. (1), instituţiile de credit vor notifica Banca Naţionala a României cu privire la alegerea sau, după caz, calcularea ratei fără risc, aceasta urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea metodologiei.
Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului obţinută pentru o poziţie pe titluri de capital.
1.4.Valoarea ponderată la risc pentru expuneri din active, altele decât creanţele din credite (non credit-obligation assets)
Valoarea ponderată la risc a expunerilor se calculează conform următoarei formule:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = 100%*valoarea expunerii, cu excepţia cazului în care expunerea reprezintă o valoare reziduala, situaţie în care aceasta trebuie calculată pentru fiecare an şi se determina după cum urmează:
(1/t)*100%*valoarea expunerii;
unde t reprezintă numărul de ani ai duratei contractului de leasing.
Ponderile de risc pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate incluse în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri faţă de societăţi se calculează prin utilizarea formulei prevăzute la art. 33.
Parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează conform prevederilor din Capitolul III, valoarea expunerii se calculează conform prevederilor din Capitolul IV, iar scadenta este de 1 an. Dacă instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României ca riscul de diminuare a valorii creanţei este nesemnificativ, acesta nu este necesar a fi luat în considerare.
Dacă nu este prevăzut altfel, parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează conform prevederilor Capitolului III, iar valoarea expunerii se calculează conform prevederilor Capitolului IV.
(1)Valoarea pierderii asteptate aferentă expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale şi pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:
Pierderea asteptata (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii asteptate = EL*valoarea expunerii
(2)În cazul instituţiilor de credit care utilizează propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare, pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (probabilitatea de nerambursare este 1), pierderea asteptata (EL) va fi cea mai buna estimare a pierderii asteptate (EL(BE)) stabilită de instituţia de credit, corespunzătoare expunerii aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.
Pentru expunerile care fac obiectul tratamentului prevăzut în art. 34 din Capitolul II, pierderea asteptata este 0.
În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care instituţiile de credit utilizează, în vederea aplicării ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36, pierderea asteptata ia valorile corespunzătoare, stabilite în tabelul 2:
Tabel 2
| Scadenţa reziduală | categoria 1 | categoria 2 | categoria 3 | categoria 4 | categoria 5 | |
| Mai mică de 2,5 ani | 0% | 0,4% | 2,8% | 8% | 50% | |
| Mai mare sau egală cu 2,5 ani | 0,4% | 0,8% | 2,8% | 8% | 50% |
Articolul ART. 61
În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 48-50, valoarea pierderii asteptate se determina conform următoarei formule:
Valoarea pierderii asteptate = EL*valoarea expunerii
Pierderea asteptata are următoarele valori:
Pierderea asteptata (EL) = 0,8% pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul unor portofolii suficient de diversificate
Pierderea asteptata (EL) = 0,8% pentru expunerile din titluri de capital tranzacţionate la bursa
Pierderea asteptata (EL) = 2,4% pentru oricare alte expuneri din titluri de capital.
În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 51-53, valoarea pierderii asteptate se determina conform următoarelor formule:
Pierderea asteptata (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii asteptate = EL*valoarea expunerii.
În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 54 şi art. 55, valoarea pierderii asteptate este 0.
Valoarea pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate se calculează conform următoarelor formule:
Pierderea asteptata (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii asteptate = EL * valoarea expunerii
(1)Valorile pierderii asteptate, calculate în conformitate cu prevederile art. 59, art. 60 şi ale art. 64, vor fi deduse din suma ajustarilor de valoare şi provizioanelor aferente acestor expuneri. Diferenţele în plus sau în minus se tratează conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(2)Disconturile aferente expunerilor bilantiere achiziţionate atunci când acestea se afla în stare de nerambursare, potrivit prevederilor art. 100 din Capitolul IV, trebuie tratate în aceeaşi maniera ca şi ajustarile de valoare.
(3)Valorile pierderii asteptate, pentru expunerile securitizate, precum şi ajustarile de valoare şi provizioanele aferente acestor expuneri nu se iau în calcul.
Parametrii de risc de intrare, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenta utilizaţi la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor pierderii asteptate, prevăzuţi în Capitolul II sunt cei estimati de către instituţia de credit în conformitate cu prevederile Capitolului V şi cu respectarea prevederilor prezentului capitol.
1.1.Probabilitatea de nerambursare (PD)
Probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri faţă de o societate sau o instituţie nu poate fi mai mica de 0,03%.
(1)În cazul expunerilor provenite din creanţe faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, pentru care aceasta nu poate demonstra ca propriile estimari ale probabilitatii de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute la Capitolul V, probabilitatile de nerambursare ale acestor expuneri se calculează conform următoarelor metode:
a)pentru creanţele de rang prioritar, probabilitatea de nerambursare este raportul dintre estimarea instituţiei de credit cu privire la pierderea asteptata şi pierderea în caz de nerambursare pentru respectivele creanţe achiziţionate;
b)pentru creanţele subordonate, probabilitatea de nerambursare corespunde estimarii instituţiei de credit cu privire la pierderea asteptata;
(2)Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi dacă, în cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi poate descompune estimarile proprii ale pierderii asteptate, într-o maniera credibila, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a probabilitatii de nerambursare.
În cazul debitorilor aflaţi în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este de 100%.
În vederea determinării probabilitatii de nerambursare, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Instituţiile de credit care utilizează propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului, prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.
(1)În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi probabilitatea de nerambursare este egala cu estimarea pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.
(2)În cazul în care o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o maniera credibila, estimarile proprii ale pierderii asteptate aferente riscului de diminuare a valorii creanţei, pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, instituţia de credit poate utiliza propria estimare a probabilitatii de nerambursare.
(3)În vederea determinării probabilitatii de nerambursare, în cazul riscului de diminuare a valorii creanţei, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinantata a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(4)Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare, pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, aceasta poate recunoaşte protecţia nefinantata a creditului, prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.
1.2.Pierderea în caz de nerambursare (LGD)
(1)Instituţiile de credit care nu au aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare utilizează următoarele valori ale acestui parametru: a) 45% - pentru expunerile cu rang prioritar, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile; b) 75% - pentru expunerile subordonate, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile;
c)instituţiile de credit pot recunoaşte, la determinarea pierderii în caz de nerambursare, protecţia finanţată şi nefinantata a creditului, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii; d) 12,5% - pentru expunerile sub forma obligaţiunilor garantate, asa cum sunt definite la art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard; e) 45% - pentru expunerile aferente creanţelor cu rang prioritar faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naţionale a României ca estimarile proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V; f) 100% - pentru expunerile aferente creanţelor subordonate faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naţionale a României ca estimarile proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V; şi g) 75% - pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi.
(2)Până la 31 decembrie 2010, expunerilor sub forma obligaţiunilor garantate, prevăzute la lit. d), asa cum sunt definite la art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard, le poate fi aplicată o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25%, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
–toate activele prevăzute la art. 52 lit. a)-c) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard, care garantează obligaţiunile, sunt eligibile pentru încadrarea pe primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, prevăzute în respectivul regulament;
–în cazul în care activele prevăzute la art. 52 lit. d) şi e) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard sunt utilizate în calitate de garanţii reale, limita superioară prevăzută la fiecare dintre literele respective este 10% din valoarea nominală a titlurilor emise, aflate în circulaţie;
–activele prevăzute la art. 52 lit. f) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard nu sunt utilizate în calitate de garanţii reale; sau
–obligaţiunile garantate fac obiectul unei evaluări a creditului din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului nominalizate, iar instituţia respectiva le încadrează în categoria de evaluare a creditului cea mai favorabilă pe care o poate utiliza în cazul obligaţiunilor garantate.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în ceea ce priveşte riscul de diminuare a valorii creanţei şi riscul de nerambursare, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea Băncii Naţionale a României sa utilizeze propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o maniera credibila, propriile estimari ale pierderii asteptate aferente creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare pentru aceste creanţe.
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea din partea Băncii Naţionale a României sa utilizeze propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale, protecţia nefinantata a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilitatii de nerambursare şi/sau a pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(2)O instituţie de credit nu poate aloca expunerilor garantate o valoare ajustata a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustata ar fi mai mica decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 73 şi ale art. 75, în scopul art. 34, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directa, comparabila, faţă de furnizorul de protecţie va fi fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea garantului, fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indica faptul ca, în cazul în care, pe durata de viaţa a tranzacţiei acoperite, atât garantul cat şi debitorul s-ar afla în stare de nerambursare, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.
1.3.Scadenta (M)
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 78, instituţiile de credit aplica expunerilor din tranzacţii de răscumpărare sau din operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut o valoare a scadentei de 0,5 ani, iar pentru toate celelalte expuneri o valoare a scadentei de 2,5 ani.
(2)Instituţiile de credit care au obţinut aprobarea sa utilizeze propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii sau administraţii centrale sau bănci centrale, calculează scadenta pentru fiecare dintre aceste expuneri asa cum este prevăzut la art. 78-84, cu respectarea prevederilor art. 85 şi ale art. 86. În toate cazurile, scadenta nu poate fi mai mare de 5 ani.
Pentru un instrument care face obiectul unei eşalonări a fluxurilor de numerar, scadenta se calculează conform următoarei formule:
┌ ┌ ┐┐
│ │ Σ t*CF(t) ││
│ │ t ││
M = max │ 1; MIN │──────────; 5││
│ │ Σ CF(t) ││
│ │ t ││
└ └ ┘┘
unde CF(t) reprezintă fluxurile de numerar (principal, dobânzi şi comisioane) pe care debitorul trebuie să le plătească conform prevederilor contractuale, în perioada t.
În cazul instrumentelor financiare derivate care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadenta este media ponderată a scadentelor reziduale ale fiecărei expuneri şi nu poate fi mai mica de 1 an. Pentru ponderarea scadentelor se utilizează valoarea notionala a fiecărei expuneri.
În cazul expunerilor din tranzacţii cu instrumente financiare derivate, prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, care beneficiază integral sau aproape integral de acoperire cu garanţii reale, pentru expunerile din tranzacţii de creditare în marja, care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale, tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, care fac obiectul unui acord cadru de compensare, scadenta este media ponderată a scadentelor rămase ale tranzacţiilor şi nu poate fi mai mica de 10 zile. Pentru ponderarea scadentelor se utilizează valoarea notionala a fiecărei expuneri.
Pentru o instituţie de credit care a obţinut aprobarea sa utilizeze propriile estimari ale probabilitatii de nerambursare pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în cazul sumelor trase, scadenta este egala cu scadenţa medie ponderată a acelor creanţe şi nu poate fi mai mica de 90 de zile. În cazul sumelor neutilizate ale unei facilităţi de cumpărare ferme se aplică aceeaşi valoare a scadentei, sub rezerva ca facilitatea de cumpărare sa prevadă angajamente efective, evenimente care declanseaza rambursarea anticipata sau să aibă alte prevederi care să protejeze instituţia de credit cumparatoare în cazul unei deteriorări viitoare semnificative a calităţii creanţelor, pe care este obligată să le cumpere până la scadenta facilitatii. În cazul absentei unor asemenea protecţii efective, pentru sumele neutilizate, scadenta se calculează ca suma dintre scadenta creanţei potenţiale celei mai indelungate potrivit contractului de cumpărare şi scadenta reziduala a facilitatii de cumpărare şi nu poate fi mai mica de 90 de zile.
Pentru orice instrument, altul decât cele menţionate la art. 78-81 sau în situaţia în care instituţia de credit nu poate determina scadenta conform prevederilor art. 78, scadenta va fi scadenta reziduala maxima (în ani) pe care o are la dispoziţie un debitor pentru a se achită în întregime de obligaţiile sale contractuale şi nu va putea fi mai mica de 1 an.
(1)În cazul instituţiilor de credit care utilizează pentru determinarea valorii expunerii metoda modelelor interne prevăzută la Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, pentru expunerile cărora li se aplică aceasta metoda şi care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenta contractului celui mai îndelungat este mai mare de 1 an, scadenta se calculează în conformitate cu următoarea formula:
┌tk<=1 an scadenta ┐
│ Σ EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k) + Σ EE(k) * DELTA t(k) * df(k) │
│ k=1 tk>1 an │
M = MIN │────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────; 5│
│ tk<=1 an │
│ Σ EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k) │
└ k=1 ┘
unde:
df(k) este factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare t(k), iar ceilalţi parametri sunt definiţi în Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o instituţie de credit care utilizează un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterala a evaluării creditului, poate folosi ca valoare a scadentei, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, scadenta efectivă a creditului, estimată prin modelul intern.
(3)Sub rezerva prevederilor art. 85, pentru toate seturile de compensare în cazul cărora toate contractele au o scadenta iniţială mai mica de 1 an, se aplică formula de la art. 78.
În scopul art. 34, scadenta este durata efectivă a protecţiei creditului, dar nu va fi mai mica de 1 an.
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, scadenta este de cel puţin 1 zi în următoarele cazuri:
–instrumentele financiare derivate prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale;
–tranzacţiile de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale; şi
–tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut
(2)Prevederile alin. (1) se aplică sub condiţia ca prevederile contractuale sa stipuleze ajustari de marja şi reevaluari zilnice, şi sa includă clauze care să permită lichidarea sau compensarea rapida a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei.
(3)Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, în cazul altor expuneri pe termen scurt, care nu fac parte din finanţarea curenta a debitorului, scadenta nu va fi mai mica de o zi. Pentru fiecare situaţie trebuie să se analizeze cu atenţie detaliile specifice.
În cazul decalajelor de scadenta sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
2.1.Probabilitatea de nerambursare
Pentru orice expunere de tip retail, probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri nu poate fi mai mica de 0,03%.
Probabilitatea de nerambursare aferentă debitorilor aflaţi în stare de nerambursare sau, atunci când este folosită o abordare bazată pe tranzacţii, probabilitatea de nerambursare aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare, este de 100%.
(1)În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egala cu estimarile pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.
(2)În cazul în care o instituţie de credit poate să descompuna într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, aceasta poate utiliza estimarea proprie a probabilitatii în caz de nerambursare.
(1)Protecţia nefinantata a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 93. (2) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul instituţiilor de credit care nu utilizează estimari proprii ale pierderilor în caz de nerambursare, se respecta prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
2.2.Pierderea în caz de nerambursare
Instituţiile de credit calculează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(1)Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, se utilizează o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75%.
(2)În cazul în care, pentru creanţele achiziţionate, o instituţie de credit poate să descompuna, într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.
(1)Protecţia nefinantata a creditului poate fi recunoscută, fie pentru o expunere individuală, fie pentru o grupa de expuneri, prin ajustarea estimarilor probabilitatii de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute la art. 214-219 din Capitolul V, şi în condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României.
(2)O instituţie de credit nu poate aplica unei expuneri garantate o valoare ajustata a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustata va fi mai mica decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 93, în scopul art. 41, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directa, comparabila, faţă de furnizorul de protecţie este fie cea asociata unei linii de credit neacoperite în favoarea garantului, fie cea asociata unei linii de credit neacoperite în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indica faptul ca, în cazul în care atât garantul cat şi debitorul se afla în stare de nerambursare pe durata de viaţa a tranzacţiei acoperite, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.
3.1.Probabilitatea de nerambursare
Probabilitatile de nerambursare se calculează potrivit metodelor utilizate pentru expunerile faţă de societăţi (art. 67-72).
Următoarele valori minime ale probabilitatilor de nerambursare sunt aplicabile:
a)0,09% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursa, atunci când investiţia se înscrie în cadrul unei relaţii pe termen lung cu clientul; b) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital netranzactionate la bursa, atunci când randamentul investiţiei se bazează pe fluxuri de numerar regulate şi periodice, care nu deriva din câştiguri de capital; c) 0,40% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursa, inclusiv alte poziţii scurte asa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II; şi d) 1,25% pentru toate celelalte expuneri din titlurile de capital, inclusiv alte poziţii scurte asa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II.
3.2.Pierderea în caz de nerambursare
În cazul expunerilor din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate, se poate aloca pierderii în caz de nerambursare o valoare de 65%.
În cazul tuturor celorlalte expuneri se aplică pierderii în caz de nerambursare o valoare de 90%.
3.3.Scadenta
În cazul tuturor expunerilor scadenta este de 5 ani.
Dacă nu se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilantiere se cuantifica înainte de deducerea ajustarilor de valoare.
Regula prevăzută la art. 99 se aplică şi în cazul activelor achiziţionate la un preţ diferit de suma datorată. Pentru activele achiziţionate, diferenţa dintre suma datorată şi valoarea neta înregistrată în bilanţul instituţiilor de credit este numita discont, dacă suma datorată este mai mare, şi, respectiv, prima, dacă aceasta este mai mica.
În cazul în care instituţiile de credit utilizează un acord-cadru de compensare cu privire la tranzacţiile de răscumpărare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculează potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
În ceea ce priveşte compensarea bilantiera a creditelor şi depozitelor instituţiile de credit trebuie să utilizeze la calculul valorii expunerilor metodele prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(1)Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este reprezentată de valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing.
(2)În sensul alin. (1), plăţile minime de leasing sunt acele plati de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul va fi sau poate fi obligat să le efectueze şi orice opţiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului - în cazul în care exercitarea acestei opţiunii este certa, într-o măsura rezonabila.
(3)Orice valoare reziduala garantată care îndeplineşte condiţiile referitoare la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, prevăzute în art. 27-29 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, precum şi cerinţele minime pentru recunoaşterea altor tipuri de garanţii, prevăzute în art. 55-58 din cadrul aceluiaşi regulament, trebuie de asemenea inclusă în plăţile minime de leasing.
În cazul oricărui element prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii se calculează prin utilizarea metodelor prevăzute în respectivul regulament.
În vederea calculării valorii ponderate la risc a creanţelor achiziţionate, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea rămasă de rambursat minus cerinţele de capital pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, determinate înainte de aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
(1)În cazul unei expuneri sub forma de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinata în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Atunci când este utilizata metoda extinsă a garanţiilor financiare, prevăzută de Capitolul IV din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, potrivit dispoziţiilor regulamentului respectiv.
(2)În cazul tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii se determina fie potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja fie potrivit prevederilor art. 73-80 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 106, valoarea expunerii în cazul expunerilor la riscul de credit aflate în derulare cu o contrapartida centrala, asa cum sunt acestea stabilite de autorităţile competente, se determina potrivit prevederilor de la art. 8 din Capitolul II din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja cu condiţia ca expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale să fie acoperite zilnic şi integral cu garanţii reale.
(1)Valoarea expunerii pentru elementele de la alin. (2) se calculează ca produs între valoarea reprezentând suma angajata ferm dar neutilizata şi un factor de conversie.
(2)În scopul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să utilizeze următorii factori de conversie: a) 0% pentru liniile de credit care nu sunt angajate ferm, care sunt revocabile necondiţionat, în orice moment şi fără aviz prealabil de către instituţia de credit sau care permit efectiv acesteia revocarea automată în cazul deteriorării calităţii creditului unui debitor. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit trebuie să monitorizeze activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediata a oricărei deteriorării a calităţii creditului aferentă acestuia. Liniile de credit acordate clientelei de tip retail neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat dacă termenii contractuali permit instituţiei de credit să le revoce în măsura maxima permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă. b) 20% pentru scrisorile de credit pe termen scurt provenind din circulaţia bunurilor, atât în cazul instituţiei de credit emitente, cat şi în cel al instituţiei de credit care face confirmarea. c) 0% pentru angajamentele de cumpărare reinnoibile neutilizate privind creanţele achiziţionate, care sunt revocabile necondiţionat sau care permit efectiv instituţiei de credit revocarea automată, în orice moment şi fără aviz prealabil. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit vor monitoriza activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediata a oricărei deteriorări a calităţii creditului aferente acestuia. d) 75% pentru alte linii de credit, facilităţi de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) şi facilităţi reinnoibile de subscriere ferma (Revolving Underwriting Facilities - RUF).
(3)Cu acordul Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit care îndeplinesc cerinţele minime pentru utilizarea propriilor estimari ale factorilor de conversie, prevăzute în Capitolul V, pot utiliza propriile estimari ale factorilor de conversie pentru diferite tipuri de produse, asa cum este prevăzut la lit. a)-d) de la alin. (2).
În cazul în care un angajament se referă la extinderea unui alt angajament, se utilizează factorul cu valoarea cea mai mica dintre cei doi factori de conversie asociaţi fiecăruia dintre angajamentele individuale.
(1)Pentru toate elementele extrabilantiere, altele decât cele menţionate la art. 100-108, valoarea expunerii corespunde următoarelor procente din valoarea sa: a) 100% dacă este un element cu risc maxim, b) 50% dacă este un element cu risc mediu, c) 20% dacă este un element cu risc moderat şi d) 0% dacă este un element cu risc scăzut.
(2)În scopul alin. (1), elementele extrabilantiere se încadrează în categoriile de risc prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.Secţiunea 2 Expuneri din titluri de capital
Valoarea expunerii este valoarea înscrisă în situaţiile financiare. Sunt permise următoarele cuantificari pentru expunerile din titluri de capital:
a)pentru investiţiile evaluate la valoarea justa, în cazul cărora modificările de valoare sunt recunoscute în mod direct în rezultate şi, în consecinţa, în fondurile proprii, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justa înscrisă în bilanţ;
b)pentru investiţiile evaluate la valoarea justa, în cazul cărora modificările de valoare nu sunt recunoscute în mod direct în rezultate, ci sunt recunoscute, nete de impozit, într-o componenta distinctă a capitalurilor proprii, ajustata pentru scopuri fiscale, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justa înscrisă în bilanţ; şi c) pentru investiţiile evaluate la cost istoric sau la cea mai mica valoare dintre acest cost şi valoarea de piaţa, valoarea expunerii este reprezentată de costul istoric sau de valoarea de piaţa înscrisă în bilanţ.Secţiunea 3 Expuneri din active, altele decât cele de natura creanţelor din credite
Valoarea expunerii pentru active, altele decât cele de natura creanţelor din credite, este reprezentată de valoarea înscrisă în situaţiile financiare.
În scopul prezentului regulament, prin "sistem de rating" se înţelege ansamblul metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor şi sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi cuantificarea estimarilor cu privire la starile de nerambursare şi la pierderi pentru un anumit tip de expunere.
În cazul în care o instituţie de credit utilizează mai multe sisteme de rating, rationamentul în baza căruia se realizează alocarea unui debitor sau a unei tranzacţii unui anumit sistem de rating, trebuie formalizat şi aplicat într-o maniera care să reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
Criteriile şi procesele de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie revizuite periodic pentru a se determina dacă acestea au rămas adecvate pentru condiţiile portofoliul curent şi condiţiile externe.
1.1.Structura sistemelor de rating
În cazul în care o instituţie de credit utilizează estimari directe ale parametrilor de risc, acestea pot fi considerate drept rezultatele clasificarii pe clase de rating în cadrul unei scale de rating continue.
1.1.1.Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
Un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei.
Un sistem de rating trebuie să includă o scala de rating a debitorilor, care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare aferent acestora. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă un minim de 7 clase de rating pentru debitorii care nu se afla în stare de nerambursare şi o clasa de rating pentru debitorii care se afla în stare de nerambursare.
(1)În scopul prezentului regulament, prin "rating al debitorului" se înţelege o clasa de risc din cadrul scalei de rating aferente sistemului de rating al debitorilor, în care sunt alocati debitorii, pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating care stau la baza estimarii probabilitatii de nerambursare.
(2)O instituţie de credit trebuie să formalizeze relaţia dintre ratingurile debitorilor, din perspectiva nivelului riscului de nerambursare corespunzător fiecărei clase de rating şi criteriile utilizate în vederea determinării acelui nivel al riscului de nerambursare.
(1)Instituţiile de credit care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţa şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare, trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul acestui interval pentru a evita concentrarea excesiva a debitorilor într-o anumită clasa de rating.
(2)Concentrarile semnificative din cadrul unei singure clase de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectivul rating al debitorilor acoperă un interval suficient de ingust al probabilitatilor de nerambursare şi ca riscul de nerambursare al tuturor debitorilor din aceasta clasa de rating se situeaza în cadrul acestui interval.
În vederea obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare în scopul calculării cerinţelor de capital, un sistem de rating trebuie să includă o scala distinctă de rating a tranzacţiilor, care să reflecte exclusiv caracteristicile acestora în ceea ce priveşte pierderea în caz de nerambursare.
(1)În scopul prezentului regulament, prin "rating al tranzacţiei" se înţelege o clasa de risc din cadrul unei scale de rating a tranzacţiilor aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating, în baza cărora se obţin propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare. Definitia ratingului trebuie să includă atât o descriere a modului în care expunerile sunt alocate respectivei clase de risc, cat şi a criteriilor utilizate pentru a diferentia nivelul de risc asociat fiecărui rating.
(2)Concentrarile semnificative din cadrul unui singur rating al tranzacţiei trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectiva clasa de risc a tranzacţiei acoperă un interval suficient de ingust al pierderilor în caz de nerambursare şi ca riscul aferent tuturor expunerilor din aceasta clasa de risc se situeaza în cadrul acestui interval.
(1)Instituţiile de credit care, pentru alocarea ponderilor de risc în cazul expunerilor din finanţări specializate, utilizează metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, sunt exceptate, în ceea ce priveşte respectivele expuneri, de la obligaţia de a dispune de o scala de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare prezentat de aceştia pentru expunerile respective.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor art. 36, instituţiile de credit prevăzute la alin. (1) trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de un minim de 4 clase de rating pentru debitorii care nu se afla în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasa de rating pentru debitorii care se afla în stare de nerambursare.
1.1.2.Expuneri de tip retail
Sistemele de rating trebuie să reflecte atât riscul debitorului, cat şi cel al tranzacţiei, şi sa surprinda toate caracteristicile relevante ale acestora.
(1)Nivelul de diferentiere a riscului trebuie să asigure faptul ca numărul de expuneri dintr-o anumită clasa de rating sau grupa de risc este suficient de mare pentru a permite o cuantificare şi o validare adecvată a caracteristicilor pierderii la nivelul clasei de rating sau a grupei de risc.
(2)Alocarea expunerilor şi a debitorilor pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie să se realizeze astfel încât să fie evitate concentrarile excesive.
(1)Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc permite o diferentiere adecvată a riscului, regruparea expunerilor în ansambluri suficient de omogene şi estimarea precisa, consecventa şi coerenta a caracteristicilor pierderii la nivelul fiecărei clase de rating sau grupe de risc.
(2)În cazul creanţelor achiziţionate, regruparea expunerilor trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorilor şi eterogenitatea clienţilor.
La alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:
a)caracteristicile de risc ale debitorului;
b)caracteristicile de risc ale tranzacţiei, care să includă tipul produsului bancar sau a garanţiei reale sau ambele. Instituţiile de credit trebuie să trateze în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri sunt acoperite cu aceeaşi garanţie reală; şi c) incidentele de plată, mai puţin în cazul în care instituţia de credit demonstreaza Băncii Naţionale a României ca acestea nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.
1.2.Stabilirea claselor de rating şi a grupelor de risc
O instituţie de credit trebuie să dispună de definiţii, procese şi criterii specifice în vederea alocării expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:
a)Definiţiile şi criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor sa aloce în mod consecvent şi coerent debitorii sau tranzacţiile care prezintă un risc similar, în cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc. Atât consecventa cat şi coerenta trebuie să fie asigurate indiferent de liniile de activitate, departamente sau localizari geografice.
b)Documentaţia aferentă procesului de rating trebuie să permită părţilor terţe sa înţeleagă modul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, sa reproduca şi sa evalueze dacă aceasta alocare este adecvată; şi c) Criteriile utilizate trebuie, de asemenea, să fie în conformitate cu normele interne de creditare ale instituţiei de credit şi cu politicile acesteia cu privire la tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.
(1)La alocarea debitorilor şi tranzacţiilor pe clase de rating sau grupe de risc, o instituţie de credit trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie de actualitate şi să permită instituţiei de credit sa previzioneze performanta viitoare a expunerii. Cu cat o instituţie de credit deţine mai puţine informaţii, cu atât trebuie să fie mai prudenta în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori şi de tranzacţii.
(2)În cazul în care este utilizat un rating extern ca factor principal în vederea alocării unui rating intern, instituţia de credit trebuie, de asemenea, să se asigure ca tine cont şi de alte informaţii relevante.
1.3.Alocarea expunerilor
1.3.1.Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare debitor trebuie alocat unei clase de rating a debitorilor.
În cadrul procesului de aprobare a creditelor, în cazul instituţiilor de credit care au obţinut aprobarea Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, fiecare expunere trebuie, de asemenea, alocata unei clase de rating al tranzacţiei.
În cazul expunerilor din finanţări specializate, instituţiile de credit care utilizează pentru stabilirea ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, trebuie să aloce fiecare dintre aceste expuneri unei clase de rating, conform prevederilor art. 123.
(1)Fiecare entitate juridică distinctă faţă de care o instituţie de credit înregistrează expuneri trebuie să fie evaluată separat.
(2)O instituţie de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca a implementat politici adecvate cu privire la tratamentul debitorilor luati individual precum şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legătură.
Expunerile distincte faţă de acelaşi debitor se încadrează în aceeaşi clasa de rating al debitorului, indiferent de orice diferenţa cu privire la natura fiecărei tranzacţii specifice. Singurele excepţii de la aceasta regula, sunt posibile în următoarele cazuri:
a)exista un risc de transfer aferent unui stat, după cum expunerea este denominata în moneda locală sau într-o moneda străină;
b)cazul în care garanţiile asociate unei expuneri pot fi luate în considerare sub forma unei ajustari a unui rating atribuit debitorului; şi c) cazul în care legislaţia privind protecţia consumatorului, secretul bancar sau alte reglementări interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.
1.3.2.Expuneri de tip retail
În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare expunere trebuie să fie încadrată într-o clasa de rating sau alocata unei grupe de risc.
1.3.3.Modificarea rating-urilor
(1)Instituţiile de credit trebuie să formalizeze situaţiile în care rationamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau asupra rezultatelor procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc, precum şi informaţiile legate de personalul care este responsabil cu aprobarea deciziilor în acest sens. Instituţiile de credit trebuie să formalizeze aceste ajustari şi sa consemneze în scris personalul responsabil cu aplicarea lor.
(2)Instituţiile de credit vor analiza performanta expunerilor ale căror alocari au fost modificate. Aceasta analiza trebuie să includă evaluarea performantei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate cu aprobare de către o anumită persoana, care îşi asuma responsabilitatea pentru întregul personal responsabil.
1.4.Integritatea procesului de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc
1.4.1.Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
Alocarile şi revizuirile periodice ale acestora trebuie să fie efectuate sau aprobate de către o parte independenta, care să nu beneficieze în mod direct de decizia de acordare a creditului.
(1)Instituţiile de credit trebuie să actualizeze alocarile cel puţin anual.
(2)Debitorii care prezintă un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente.
(3)În măsura în care devin disponibile noi informaţii semnificative cu privire la un debitor sau la o expunere, instituţiile de credit trebuie să efectueze o noua alocare (a acestora).
Instituţiile de credit trebuie să dispună de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilitatile de nerambursare precum şi la caracteristicile tranzacţiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie.
1.4.2.Expuneri de tip retail
(1)Instituţiile de credit trebuie să actualizeze, cel puţin anual, alocarile debitorilor şi ale tranzacţiilor sau, după caz, sa revizuiasca caracteristicile pierderilor şi situaţia cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de plată, pentru fiecare grupa de risc identificata.
(2)Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, pe baza unui esantion reprezentativ, sa revizuiasca, cel puţin anual, situaţia expunerilor individuale din cadrul fiecărei grupe de risc, pentru a se asigura ca acestea sunt în continuare corect alocate.
1.5.Utilizarea modelelor
În cazul în care o instituţie de credit utilizează un model statistic şi/sau o alta metoda automată în vederea alocării expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori sau tranzacţii, se vor respecta cerinţele prevăzute la art. 142-146.
(1)Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca modelul utilizat are o buna putere de previzionare şi ca utilizarea sa nu denatureaza cerinţele de capital.
(2)Variabilele de intrare trebuie să constituie o baza rezonabila şi eficienta de previzionare.
(3)Rezultatele estimate nu trebuie să prezinte abateri semnificative faţă de cele efective.
Instituţia de credit trebuie să dispună de un proces de verificare a datelor de intrare utilizate în model, care să includă o evaluare a acuratetei, exhaustivitatii şi pertinentei datelor.
Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca datele utilizate la realizarea modelului sunt reprezentative pentru populaţia efectivă de debitori sau de expuneri ale instituţiei de credit.
Instituţia de credit trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă în special monitorizarea performantei şi a stabilitatii acestuia, revizuirea specificatiilor sale, precum şi evaluarea concluziilor la care se ajunge în urma utilizării modelului în raport cu rezultatele efectiv înregistrate.
(1)Instituţia de credit trebuie să completeze modelul statistic cu rationamentul profesional şi monitorizarea umană pentru a verifica alocarile efectuate pe baza modelului şi pentru a se asigura ca modelul este utilizat în mod adecvat.
(2)Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor care sunt asociate unor deficiente ale modelului.
(3)Rationamentele profesionale trebuie să ţină cont de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le-a luat în considerare.
(4)Instituţia de credit trebuie să formalizeze modul în care se imbina rationamentul uman cu rezultatele modelului.
1.6.Documentaţia aferentă sistemelor de rating
(1)Instituţiile de credit trebuie să formalizeze detaliile conceptuale şi operationale ale sistemelor lor de rating.
(2)Documentaţia trebuie să ateste respectarea cerinţelor minime prevăzute în acest capitol şi sa trateze subiecte precum: diferentierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilităţile părţilor care acorda ratinguri debitorilor şi tranzacţiilor, frecventa cu care sunt revizuite alocarile pe clase de rating şi pe grupe de risc şi monitorizarea procesului de rating de către conducere.
(1)Instituţia de credit trebuie să formalizeze motivele şi analiza aferentă, care stau la baza alegerii criteriilor de rating.
(2)Instituţia de credit trebuie să formalizeze toate modificările importante aduse procesului de rating al riscului, iar documentaţia aferentă trebuie să permită identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului ulterior ultimei verificări efectuate de către Banca Naţionala a României.
(3)Instituţia de credit trebuie, de asemenea, sa formalizeze modul în care este organizată alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, cu accent pe procesul de atribuire de ratinguri şi pe structura controlului intern.
Instituţiile de credit trebuie să formalizeze definiţiile utilizate intern cu privire la starea de nerambursare şi pierdere şi sa demonstreze Băncii Naţionale a României ca acestea sunt coerente cu definiţiile prevăzute de prezentul regulament.
În cazul în care instituţia de credit utilizează un model statistic în cadrul procesului de rating, metodologiile aferente acestuia trebuie formalizate. Documentaţia trebuie:
a)sa descrie detaliat teoria, ipotezele şi/sau baza matematica şi empirica de la care plecand estimarile sunt alocate pe anumite clase de rating, debitori, tranzacţii sau grupe de risc, precum şi sursa/sursele de date utilizate la estimarea modelului;
b)sa stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului (care să includă teste de performanţă "în afară orizontului de timp" - out of time şi "în afară esantionului" - out of sample); şi c) sa precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţionează corect.
Utilizarea unui model achiziţionat de la un furnizor terta parte, care pretinde drepturi de proprietate asupra tehnologiei, nu exonereaza instituţia de credit de obligaţia de a furniza documentaţia solicitată sau de a îndeplini orice alte cerinţe cu privire la sistemele de rating. Instituţiei de credit îi revine sarcina de a demonstra Băncii Naţionale a României îndeplinirea acestor cerinţe.
1.7.Întreţinerea datelor
Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi sa păstreze date cu privire la diverse aspecte referitoare la ratingurile lor interne, conform cerinţelor prevăzute la art. 159-163 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi la art. 3 şi art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
1.7.1.Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
(1)Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi sa păstreze:
a)istoricul complet al ratingurilor alocate debitorilor şi garantilor recunoscuţi;
b)datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile;
c)metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor;
d)identitatea persoanei responsabile cu alocarea ratingurilor;
e)identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
f)data (calendaristică) şi circumstanţele apariţiei starilor de nerambursare; şi g) datele cu privire la probabilitatile de nerambursare şi rata de nerambursare efectivă asociate fiecărei clase de rating, precum şi la migratia ratingurilor.
(2)În cazul instituţiilor de credit care nu utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, se colectează şi se păstrează datele care permit compararea pierderilor în caz de nerambursare efective cu valorile prevăzute la art. 73 din Capitolul III şi a factorilor de conversie efectivi cu valorile prevăzute la art. 108 din Capitolul IV.
Instituţiile de credit care utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie trebuie să colecteze şi sa păstreze:
a)istoricul complet al datelor referitoare la ratingurile atribuite tranzacţiilor, precum şi al estimarilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, asociate fiecărei scale de rating;
b)datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile şi la care au fost efectuate estimarile;
c)metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor alocate tranzacţiilor, precum şi a estimarilor pierderii în caz de nerambursare şi factorilor de conversie;
d)identitatea persoanei care a alocat ratingul tranzacţiei precum şi a persoanei care a furnizat estimari ale pierderii în caz de nerambursare şi ale factorului de conversie;
e)datele cu privire la valoarea estimată şi cea efectivă a pierderii în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie asociaţi fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;
f)datele cu privire la pierderea în caz de nerambursare aferentă expunerii considerate, înainte şi după luarea în considerare a efectelor unei garanţii sau unui instrument financiar derivat de credit, în cazul acelor instituţii de credit care reflecta, în calculul pierderii în caz de nerambursare, efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit; şi g) datele referitoare la componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.
1.7.2.Expuneri de tip retail
Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi sa păstreze:
a)datele utilizate în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating şi pe grupe de risc;
b)datele cu privire la estimarile probabilitatilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;
c)identitatea debitorilor aflaţi în situaţie de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
d)în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele cu privire la clasele de rating sau grupele de risc cărora le-a fost alocata expunerea pe parcursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare precum şi valorile efective ale pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie; şi e) datele referitoare la rata pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reinnoibile.
1.8.Simularile de criza (stress-test) utilizate la evaluarea adecvarii capitalului
(1)O instituţie de credit trebuie să dispună de procese riguroase de simulare de criza (stress-test) pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvarii capitalului.
(2)Simularea de criza (stress-test) trebuie să identifice posibilele evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii de credit, şi sa evalueze capacitatea acesteia de a face faţa acestor modificări.
(1)O instituţie de credit trebuie să deruleze cu regularitate o simulare de criza (stress-test) pentru riscul de credit, în vederea evaluării efectului pe care anumite condiţii specifice îl pot avea asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit.
(2)Simularea de criza este aleasă de către instituţia de credit, şi face obiectul revizuirii Băncii Naţionale a României.
(3)Simularea de criza trebuie să fie semnificativă şi suficient de prudenta, luând în considerare cel puţin efectul unor scenarii de recesiuni moderate.
(4)În cadrul fiecărui scenariu utilizat în derularea simulării de criza instituţia de credit trebuie să evalueze totodată şi migratia ratingurilor sale.
(5)Portofoliile testate în simularea de criza trebuie să cuprindă cea mai mare parte a expunerilor instituţiei de credit.
Instituţiile de credit care utilizează tratamentul prevăzut la art. 34 din Capitolul II, trebuie să ţină cont, în cadrul simulării de criza, de impactul unei deteriorări a calităţii creditului furnizorilor de protecţie şi în special de impactul situaţiei în care aceştia nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
În vederea determinării parametrilor de risc care vor fi asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele prevăzute la art. 160-229.
2.1.Definitia stării de nerambursare
(1)Se considera ca un anumit debitor se afla în stare de "nerambursare" atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele următoare:
a)instituţia de credit considera ca, fără a recurge la măsuri precum executarea garanţiei, dacă aceasta exista, este improbabil ca debitorul să-şi plătească în întregime obligaţiile din credite către instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia;
b)întârzierea la plata a debitorului a depăşit 90 de zile pentru orice obligaţie semnificativă din credite către instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia.
(2)În cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plata începe să curgă de la data la care debitorul a depăşit o limita autorizata, a fost avertizat ca are la dispoziţie o sumă inferioară celei trase la data respectiva, sau a tras un credit fără autorizaţie în condiţiile în care valoarea acestuia este semnificativă.
(3)O limita autorizata în sensul alin. (2), înseamnă o limita care a fost adusă la cunoştinţa debitorului.
(4)În cazul cardurilor de credit, întârzierea la plata începe să curgă de la data scadentei a plăţii minime.
(5)În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, fără a aduce atingere prevederilor art. 162 alin. (2), pentru întârzierea la plata se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).
(6)În cazul expunerilor faţă de societăţi, fără a aduce atingere prevederilor art. 262, pentru întârzierea la plata se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).
(7)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile de credit pot aplica definitia stării de nerambursare la nivel de tranzacţie.
(8)În toate cazurile, întârzierile la plata aferente expunerilor trebuie să se situeze deasupra unui prag stabilit de Banca Naţionala a României, care reflecta un nivel acceptabil al riscului.
Următoarele elemente sunt considerate indicii ale improbabilitatii de plată prevăzute la art. 160 alin. (1) lit. a):
a)instituţia de credit încetează sa mai contabilizeze dobânzile curente neîncasate;
b)instituţia de credit efectuează o ajustare de valoare justificată de perceperea unei deteriorări semnificative a calităţii creditului, în raport cu momentul în care instituţia de credit s-a expus la risc;
c)instituţia de credit vinde creanta din credit înregistrând o pierdere economică semnificativă;
d)instituţia de credit aproba o restructurare în regim de urgenta a creanţei din credit, care este probabil sa genereze o diminuare a valorii sale, ca urmare a anulării sau amânării la plata a unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, unde este cazul, a comisioanelor. În cazul expunerilor din titluri de capital evaluate potrivit metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare este inclusă restructurarea în regim de urgenta a însuşi titlului de capital;
e)instituţia de credit a introdus o cerere prin care solicită deschiderea procedurii de faliment a debitorului sau aplicarea unei măsuri similare faţă de o obligaţie din credit a debitorului către instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia; şi f) debitorul a solicitat deschiderea sau face obiectul procedurii de faliment sau al unei protecţii similare, în cazul în care aceasta ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite către instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia.
(1)Instituţiile de credit care utilizează date externe care nu sunt conforme cu definitia stării de nerambursare, trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca au efectuat ajustari adecvate pentru a obţine un nivel substanţial de echivalenta cu definitia stării de nerambursare.
(2)În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, înregistrate faţă de contrapartide de pe teritoriul altor state membre, pentru definirea stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.
În cazul în care o instituţie de credit considera ca pentru o expunere, care anterior a fost clasificata ca fiind aflată în stare de nerambursare, nu mai este aplicabilă definitia stării de nerambursare instituţia de credit va evalua debitorul sau tranzacţia după cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se afla în stare de nerambursare. Dacă definitia stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, se considera ca s-a înregistrat o alta stare de nerambursare.
2.2.Cerinţe generale privind estimarile
(1)Estimarile proprii ale unei instituţii de credit cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea asteptata trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile relevante şi metodele relevante.
(2)Estimarile trebuie să fie determinate utilizând atât experienta istorica, cat şi constatările empirice şi nu trebuie să se bazeze exclusiv pe considerente ce ţin de rationamentul personal.
(3)Estimarile trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe factorii principali care determina evoluţia respectivilor parametrii de risc.
(4)Cu cat o instituţie de credit dispune de mai puţine date, cu atât estimarile sale trebuie să fie mai prudente.
(1)Instituţia de credit trebuie să fie în măsura sa furnizeze un istoric al pierderilor, detaliat în funcţie de factorii pe care instituţia de credit îi considera determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, care să evidenţieze frecventa apariţiei starilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorii de conversie sau, atunci când sunt utilizate estimari ale pierderii asteptate, nivelul pierderii.
(2)Instituţia de credit trebuie să demonstreze ca estimarile sale sunt reprezentative în contextul unei experienţe de lungă durata.
(1)Orice modificare intervenita în practicile de creditare sau în procesul de recuperare a sumelor datorate pe parcursul perioadei de observare prevăzute la art. 181, art. 186, art. 197, art. 201, art. 208 şi art. 210 trebuie luată în considerare.
(2)Estimarile unei instituţii de credit trebuie să ţină cont de implicatiile pe care le au utilizarea de tehnici avansate, noile date şi alte informaţii, pe măsura ce acestea devin disponibile.
(3)Instituţiile de credit trebuie să revizuiasca propriile estimari atunci când apar noi informaţii, şi de cel puţin o dată pe an.
(1)Esantionul de expuneri reprezentat în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate când au fost generate datele precum şi alte caracteristici relevante, trebuie să fie comparabile faţă de totalitatea expunerilor şi standardelor instituţiei de credit.
(2)Instituţia de credit trebuie de asemenea sa demonstreze relevanta condiţiilor economice sau de piaţa, care caracterizează datele utilizate la estimari, în raport de condiţiile prezente şi de evoluţia previzibila a acestora.
(3)Numărul expunerilor din esantion precum şi perioada de observare a datelor utilizate în cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a putea oferi instituţiei de credit asigurarea acuratetei şi robustetii estimarilor sale.
În cazul creanţelor achiziţionate, estimarile trebuie să reflecte toate informaţiile relevante de care dispune instituţia de credit cumparatoare, cu privire la calitatea creanţelor suport, inclusiv date cu privire la portofolii de creanţe similare, informaţii provenite de la vânzător, de la instituţia de credit cumparatoare sau din surse externe. Instituţia de credit cumparatoare trebuie să evalueze orice date furnizate de vânzător, pe care îşi bazează estimarile.
(1)O instituţie de credit trebuie să adauge la estimarile sale o marja de prudenta, care să ţină cont de intervalul asteptat al erorilor de estimare.
(2)În cazul în care metodele şi datele sunt mai puţin satisfăcătoare, iar intervalul asteptat al erorilor de estimare este mai mare, marja de prudenta va fi în mod corespunzător mai mare.
În cazul în care instituţiile de credit, în vederea calculării ponderilor de risc, utilizează estimari diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, aceasta situaţie trebuie formalizata, iar caracterul rezonabil al diferenţelor existente trebuie demonstrat Băncii Naţionale a României.
În cazul în care instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României ca, în ceea ce priveşte datele colectate înainte de data implementarii prezentului regulament, au fost aplicate ajustari adecvate astfel încât să se asigure atingerea unei echivalente în sens larg cu definiţiile stării de nerambursare sau a pierderii, Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor impuse pentru date.
În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, trebuie să demonstreze ca:
a)sistemele şi criteriile de rating utilizate de celelalte instituţii de credit care furnizează aceste date sunt similare celor proprii;
b)datele centralizate sunt reprezentative pentru portofoliul pentru care aceste date sunt utilizate; şi c) datele centralizate sunt utilizate de către instituţia de credit de o maniera consecventa şi coerenta în timp, în vederea obţinerii estimarilor proprii.
(1)În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, aceasta va rămâne responsabilă în ceea ce priveşte integritatea sistemelor proprii de rating.
(2)Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca, pe plan intern, dispune de o înţelegere suficienta a propriilor sisteme de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza şi audita procesul de rating.
2.2.1.Cerinţe specifice cu privire la estimarea probabilitatii de nerambursare
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
Instituţiile de credit trebuie să estimeze probabilitatile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
Pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, instituţiile de credit pot estima pierderile asteptate pe fiecare clasa de rating a debitorilor utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective.
În cazul în care în ceea ce priveşte creanţele achiziţionate faţă de societăţi, instituţia de credit obţine estimarile medii pe termen lung ale probabilitatilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii asteptate, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să satisfacă standardele generale pentru estimarea probabilitatii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, asa cum este prevăzut la art. 188.
(1)Tehnicile de estimare a probabilitatii de nerambursare trebuie să facă obiectul unei analize suport preliminare care să justifice alegerea unei anumite tehnici de estimare.
(2)Instituţiile de credit trebuie să recunoască importanţa considerentelor ce ţin de rationamentul profesional pentru a imbina rezultatelor tehnicilor de estimare şi pentru a efectua ajustari care să ţină cont de existenta unor limite inerente ale tehnicilor şi informaţiilor.
(1)În măsura în care o instituţie de credit utilizează, în scopul estimarii probabilitatilor de nerambursare, date provenind din experienta sa proprie în materie de nerambursare, aceasta trebuie să demonstreze în cadrul analizelor sale ca estimarile obţinute reflecta condiţiile sale de acordare a creditelor şi orice diferenţe între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating.
(2)În cazul în care condiţiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au suferit modificări, instituţia de credit trebuie să adauge o marja mai mare de prudenta în estimarile sale privind probabilitatea de nerambursare.
(1)În măsura în care o instituţie de credit asociaza sau pune în corespondenta clasele interne de rating cu cele corespunzătoare scalei utilizate de o instituţie externa de evaluare a creditului sau de entităţi similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observata pentru clasele respectivei entităţi externe, punerile în corespondenta trebuie să aibă la baza comparatia criteriilor interne de rating cu cele utilizate de instituţia/entitatea externa, precum şi compararea ratingurilor interne cu cele externe atribuite oricăror debitori comuni.
(2)Instituţia de credit trebuie să evite orice distorsiuni, inconsecvente sau incoerente în cadrul procesului de punere în corespondenta sau la nivelul datelor suport.
(3)Criteriile instituţiei/entitatii externe care stau la baza datelor utilizate în cuantificare trebuie să aibă în vedere numai riscul de nerambursare şi sa nu reflecte caracteristicile tranzacţiei.
(4)Analiza instituţiei de credit trebuie să includă o comparatie a definitiilor utilizate cu privire la starea de nerambursare, luând în considerare cerinţele prevăzute la art. 160-163. (5) Instituţia de credit trebuie să formalizeze baza utilizata pentru punerea în corespondenta.
În măsura în care o instituţie de credit utilizează modele statistice de previzionare a starilor de nerambursare, îi este permis sa estimeze probabilitatile de nerambursare, pentru o clasa de rating data, ca medie simpla a estimarilor probabilitatilor de nerambursare aferente fiecărui debitor inclus în respectiva clasa de rating. Utilizarea de către instituţia de credit, în acest scop, a modelelor de previzionare a probabilitatii de nerambursare trebuie să respecte toate condiţiile prevăzute la art. 141-146.
(1)Indiferent dacă, în vederea estimarii probabilitatii de nerambursare, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate - provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor suport, pentru cel puţin una dintre aceste surse, trebuie să fie de cel puţin 5 ani. Dacă, pentru oricare dintre surse, perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile, de asemenea, şi în cazul metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare aplicate în cazul titlurilor de capital.
(2)Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit cărora nu le este permis sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie, sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante, care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu câte un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
Expuneri de tip retail
Instituţiile de credit trebuie să estimeze probabilitatile de nerambursare pe clasa de rating sau grupa de debitori, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 182, estimarile probabilitatii de nerambursare pot fi de asemenea obţinute pornind de la pierderile efective şi din estimarile adecvate ale pierderii în caz de nerambursare.
(1)În scopul estimarii caracteristicilor pierderii, instituţiile de credit vor considera datele interne utilizate pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, drept sursa principala de informaţii.
(2)Instituţiile de credit pot utiliza date externe, inclusiv date centralizate sau modele statistice pentru cuantificare, în condiţiile în care pot demonstra ca exista o legătură puternica între:
a)procesul utilizat de instituţia de credit pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi procesul utilizat de sursa externa de date; şi b) profilul de risc intern al instituţiei de credit şi compozitia datelor externe.
(3)Pentru creanţele achiziţionate de tip retail, instituţiile de credit pot utiliza date de referinţa externe şi interne. Instituţiile de credit trebuie să utilizeze ca baza de comparatie toate sursele de date relevante.
În cazul în care, în ceea ce priveşte expunerile de tip retail, o instituţie de credit obţine estimarile proprii medii pe termen lung ale probabilitatii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare dintr-o estimare estimare a pierderilor totale, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, atunci procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească standardele generale stabilite pentru estimarea probabilitatii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie să fie consecvent şi coerent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, asa cum este prevăzut la art. 188.
(1)Indiferent dacă, în vederea estimarii caracteristicilor pierderii, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor pentru cel puţin una dintre surse trebuie să fie de cel puţin 5 ani.
(2)În cazul în care, pentru oricare dintre surse perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele respective sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă.
(3)Nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde importanţa egala datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.
(4)Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
Instituţiile de credit trebuie să identifice şi sa analizeze modificările asteptate ale parametrilor de risc pe durata de viaţa a expunerilor din credite în special efectele variatiilor sezoniere.
2.2.2.Cerinţe specifice cu privire la estimarile proprii ale pierderii în caz de nerambursare
Instituţiile de credit trebuie să estimeze pierderile în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de tranzacţii, pe baza mediei valorilor pierderilor efective în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de expuneri, ţinând cont de toate starile de nerambursare observate pentru diferitele surse de date (media ponderată în funcţie de numărul starilor de nerambursare).
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimari ale pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate în ipoteza unui declin economic, în cazul în care acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
(2)În măsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze valori efective ale pierderilor în caz de nerambursare la un nivel constant, pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.
O instituţie de credit trebuie să ia în considerare orice dependenta între riscul aferent debitorului şi riscul aferent garanţiei reale sau furnizorului garanţiei. Cazurile în care exista un grad semnificativ de dependenta trebuie tratate într-o maniera prudenta.
În cadrul procesului de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţia de credit trebuie să trateze cu prudenta cazurile în care între creanta suport şi garanţia reală exista neconcordanta de devize.
(1)În măsura în care estimarile pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenta garanţiei reale, respectivele estimari nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piaţa estimată a acestei garanţii.
(2)Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să ia în considerare incidenţa unei eventuale incapacităţi a instituţiei de credit de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichidă.
În măsura în care estimarile pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenta garanţiilor reale, instituţiile de credit trebuie să stabilească cerinţe interne cu privire la administrarea garanţiilor reale, siguranţa juridică şi administrarea riscului, care să fie consecvente şi coerente, în linii generale, cu cerinţele prevăzute în Capitolul III din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
În măsura în care o instituţie de credit ia în considerare garanţiile reale la stabilirea valorii expunerii la riscul de credit al contrapartidei conform prevederilor din Capitolul V sau Capitolul VI ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, atunci orice suma care se asteapta a fi recuperată ca urmare a executării garanţiilor reale, nu se ia în considerare la determinarea estimarilor pierderii în caz de nerambursare.
Pentru cazul particular al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia de credit trebuie să utilizeze suma dintre cea mai buna estimare a pierderilor asteptate pentru fiecare expunere, având în vedere atât condiţiile economice curente cat şi situaţia expunerii, şi posibilitatea de a inregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.
În măsura în care penalităţile pentru întârzierile la plata, neplătite, sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere, instituţia de credit trebuie să le adauge la valoarea expunerii şi pierderii.
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
(1)Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioada care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, până când datele vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursa de date.
(2)Dacă perioada de observare disponibilă, pentru oricare dintre surse, este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.
Expuneri de tip retail
Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, estimarile pierderii în caz de nerambursare pot fi obţinute din pierderile efective şi din estimarile adecvate ale probabilitatilor de nerambursare.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit pot tine cont de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimarilor proprii pentru pierderea în caz de nerambursare.
În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, în vederea estimarii pierderilor în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot utiliza date de referinţa externe şi interne.
(1)Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde aceeaşi importanţa datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.
(3)Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date adecvate care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
2.2.3.Cerinţe specifice cu privire la estimarile proprii ale factorilor de conversie
Instituţiile de credit trebuie să estimeze factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, pe baza mediei valorilor efective ale factorilor de conversie efectivi, pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, luând în considerare toate starile de nerambursare observate la nivelul surselor de date (medie ponderată în funcţie de numărul starilor de nerambursare).
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimari ale factorilor de conversie adecvate în ipoteza unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
(2)În măsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze, în timp, valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.
(1)Estimarile instituţiilor de credit cu privire la factorii de conversie trebuie să reflecte posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare din credite atât până la data declanşării unui eveniment de nerambursare cat şi după această dată.
(2)Estimarea factorilor de conversie trebuie să includă o marja mai mare de prudenta în cazul în care se poate anticipa o corelatie pozitiva mai puternica între frecventa apariţiei starilor de nerambursare şi nivelul factorului de conversie.
În vederea efectuării propriilor estimari ale factorilor de conversie, instituţiile de credit vor lua în considerare politicile şi strategiile lor specifice adoptate în ceea ce priveşte gestionarea conturilor clienţilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, sa ţină cont de politica de urmărire şi gestiune a noilor trageri în circumstanţe apropriate starilor de nerambursare, cum ar fi încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente considerate ca stări tehnice de nerambursare.
(1)Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza valoarea expunerilor, a sumelor trase şi nerambursate în raport cu liniile de credit angajate şi a modificării sumelor datorate pe debitor şi pe clasa de rating.
(2)Instituţia de credit trebuie să aibă capacitatea de a monitoriza zilnic soldurile.
În cazul în care instituţiile de credit utilizează, în vederea calculării valorii expunerii ponderate la risc, estimari ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopurile lor interne, aceasta situaţie trebuie formalizata, iar justificarea necesităţii estimarilor diferite trebuie demonstrata Băncii Naţionale a României.
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
(1)Estimarile factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioada care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursa de date.
(2)Dacă perioada de observare disponibilă se extinde pe o perioadă mai mare pentru oricare dintre surse, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.
Expuneri de tip retail
Fără a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimarilor proprii cu privire la pierderea în caz de nerambursare.
(1)Estimarile factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor art. 202, nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde importanţa egala datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a tragerilor.
(3)Banca Naţionala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
2.2.4.Cerinţe minime privind evaluarea efectelor garanţiilor personale şi ale instrumentelor financiare derivate de credit
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale pentru care sunt utilizate propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare şi expuneri de tip retail
Cerinţele prevăzute la art. 212-219 nu se aplică în cazul garanţiilor furnizate de instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale, în cazul în care instituţia de credit a primit aprobarea de a aplica, pentru expunerile faţă de astfel de entităţi, regulile prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard. În acest caz se vor aplica cerinţele prevăzute în art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
În cazul garanţiilor aferente expunerilor de tip retail, cerinţele prevăzute în art. 213-219 se aplică şi în ceea ce priveşte alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc precum şi la estimarea probabilitatii de nerambursare.
Garanţi eligibili şi garanţii eligibile
În vederea calculării expunerilor ponderate la risc, instituţiile de credit trebuie să dispună de criterii clar specificate cu privire la categoriile recunoscute de garanţi.
Pentru categoriile recunoscute de garanţi se aplică aceleaşi reguli ca şi în cazul debitorilor, conform prevederilor de la art. 128-140.
(1)Garanţia personală trebuie să fie atestata în scris, nu poate fi revocată de către garant, trebuie să fie valabilă până la îndeplinirea totală a obligaţiei (potrivit sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei) şi trebuie să fie executorie în ceea ce-l priveşte pe garant într-o jurisdicţie în care acesta deţine active care pot fi executate pe baza unei hotărâri judecătoreşti.
(2)Garanţiile care prevăd condiţii conform cărora garantul nu poate fi obligat să-şi îndeplinească obligaţia (garanţii condiţionate) pot fi recunoscute doar cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(3)Instituţia de credit trebuie să demonstreze ca criteriile de alocare evidenţiază în mod adecvat orice diminuare potenţiala a efectului de reducere a riscului asociat garanţiilor.
Criterii de ajustare
O instituţie de credit trebuie să dispună de criterii clar specificate în vederea ajustarii claselor de rating, grupelor de risc sau a estimarilor pierderii în caz de nerambursare, precum şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de alocare a expunerilor pe clase sau pe grupe de risc, în scopul evidenţierii impactului pe care îl au garanţiile asupra calculului expunerilor ponderate la risc. Aceste criterii trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute la art. 128-140.
Criteriile trebuie să fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie să reflecte capacitatea şi intenţia garantului de a-şi executa obligaţia asumată, data probabila a oricăror plati efectuate de către garant, gradul de corelatie dintre capacitatea garantului de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi capacitatea de rambursare a debitorului şi nivelul la care se menţine riscul rezidual faţă de debitor.
Instrumente financiare derivate de credit
(1)Cerinţele minime prevăzute în prezentul capitol pentru garanţiile personale se aplică, de asemenea, şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la baza o singura semnatura.
(2)În cazul în care exista o neconcordanta între creanta suport şi creanta de referinţa care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între creanta suport şi obligaţia utilizata pentru a determina dacă s-a produs sau nu un eveniment de credit, se vor aplica cerinţele prevăzute la art. 60 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(3)În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul articol se aplică în ceea ce priveşte procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc.
(1)Criteriile trebuie să ia în considerare structura plăţilor aferentă instrumentului financiar derivat de credit şi sa evalueze în mod prudent impactul pe care aceasta îl are asupra nivelului şi datelor de recuperare.
(2)Instituţia de credit trebuie să ia în considerare măsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.
2.2.5.Cerinţe minime cu privire la creanţele achiziţionate
Siguranţa juridică
Cerinţele legate de siguranţă juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:
a)Structura tranzacţiei trebuie să asigure ca, în toate cazurile previzibile, instituţia de credit deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţele achiziţionate.
b)În cazul în care debitorul face plăţile direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia de credit trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi conform termenilor contractuali agreati.
c)În scopul prevederilor de la lit. b), prin societate de administrare se înţelege entitatea care administrează pe baza zilnica un portofoliu de creanţe achiziţionate sau expunerile de credit suport.
d)Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul ca proprietatea asupra creanţelor şi încasărilor în numerar este protejata împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase, care pot întârzia semnificativ capacitatea instituţiei creditoare de a lichidă sau de a ceda creanţele sau de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.
Eficienta sistemelor de monitorizare
Instituţia de credit trebuie să monitorizeze atât calitatea creanţelor achiziţionate, cat şi situaţia financiară a vânzătorului sau a societăţii de administrare. În acest sens, instituţia de credit trebuie să îndeplinească, în special condiţiile enunţate la art. 222-226 luate cumulativ.
Instituţia de credit trebuie să evalueze corelatia existenta între calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiară atât a vânzătorului cat şi a societăţii de administrare, şi trebuie să dispună de politici şi proceduri interne care să furnizeze o protecţie adecvată împotriva oricărui eveniment neprevăzut, inclusiv alocarea unui rating intern de risc pentru fiecare vânzător şi societate de administrare.
(1)În vederea determinării eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare, instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente.
(2)Instituţia de credit sau mandatarul sau trebuie să evalueze periodic fiecare vânzător şi societate de administrare în scopul de a verifica acuratetea rapoartelor acestora, de a detecta eventualele fraude sau deficiente operationale, precum şi în scopul de a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi cea a politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Concluziile acestor evaluări trebuie să fie formalizate.
Instituţia de credit trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul intarzierilor de plată, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţele neperformante ale vânzătorului, condiţiile de plată, şi eventualele conturi corespondente.
Instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri eficiente de monitorizare pe baza agregata a concentrarilor de risc faţă de un singur debitor atât în cadrul unuia cat şi la nivelul mai multor portofolii de creanţe achiziţionate.
Instituţia de credit trebuie să se asigure ca primeşte la timp rapoarte suficient de detaliate de la societatea de administrare privind scadenta şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, pentru a asigura pe de o parte conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale instituţiei de credit şi cu politicile referitoare la acordarea de avansuri aferente creanţelor achiziţionate şi, pe de altă parte, pentru a putea fi efectiv în măsura să monitorizeze şi sa confirme condiţiile de vânzare ale vânzătorului şi diminuarea valorii creanţelor.
Eficienta sistemelor de tratare a situaţiilor problematice
(1)Instituţia de credit trebuie să dispună de sisteme şi proceduri pentru identificarea în faza incipienta, a deteriorarilor situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru tratarea pro-activa a situaţiilor problematice nou apărute.
(2)În special, instituţia de credit trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme informationale clare şi eficiente în vederea monitorizarii incalcarilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea procedurilor judiciare şi pentru administrarea adecvată a situaţiilor problematice cu privire la creanţele achiziţionate.
Eficienta sistemelor de control al garanţiilor reale, al accesului la credit şi al lichidităţii
(1)Instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente de control al creanţelor achiziţionate, creditului şi numerarului.
(2)Politicile interne, consemnate în documente, trebuie să precizeze, în mod special, toate elementele semnificative ale programului de achiziţie a creanţelor, inclusiv ratele de avans, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesară, limitele de concentrare şi modalitatea în care urmează să fie gestionate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare toţi factorii relevanti şi semnificativi, inclusiv situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare, concentrarile de risc, evoluţia calităţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi ai vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul ca fondurile nu sunt avansate decât pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei suport prevăzute.
Respectarea politicilor şi procedurilor interne ale instituţiei de credit
(1)Instituţia de credit trebuie să dispună de un proces intern eficient în vederea evaluării conformitatii cu totalitatea politicilor şi procedurilor interne.
(2)Procesul prevăzut la alin. (1) trebuie să includă:
a)angajamente de audit desfăşurate cu regularitate pe parcursul tuturor etapelor importante ce trebuie parcurse în cadrul programului pentru achiziţionarea creanţelor;
b)verificări cu privire la segregarea responsabilităţilor, în ceea ce priveşte evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare pe de o parte, precum şi evaluarea debitorului, pe de altă parte, precum şi între evaluarea şi auditul specializat pentru vânzător şi societatea de administrare; şi c) evaluarea operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor iniţiate (back office), accentul fiind pus în special pe gradul de dotare cu personal calificat şi cu experienta precum şi infrastructura informatica disponibilă.Secţiunea 3 Validarea estimarilor proprii
(1)Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acuratetea, consecventa şi coerenta sistemelor şi procedurilor de rating, precum şi a estimarilor tuturor parametrilor de risc relevanti.
(2)O instituţie de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca procesul de validare interna îi permite sa evalueze, într-o maniera consecventa, coerenta şi semnificativă, performanta sistemelor interne de rating şi de estimare a riscului.
(1)Instituţiile de credit trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimarile probabilitatilor de nerambursare pentru fiecare clasa de rating şi, în cazul în care respectivele rate de nerambursare efective se situeaza în afară intervalului previzionat pentru clasa respectiva de rating, instituţiile de credit trebuie să analizeze motivele acestei abateri.
(2)Instituţiile de credit care utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, vor efectua analize similare pentru aceste estimari.
(3)Comparatiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să se bazeze pe date istorice care să acopere o perioadă de timp cat mai lungă posibil.
(4)Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Analiza şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă şi să efectueze comparatii cu surse de date externe relevante.
(2)Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliilor considerate, sunt actualizate cu regularitate şi acoperă o perioadă de observare corespunzătoare adecvată.
(3)Evaluarile interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanta sistemelor proprii de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cat mai lungă posibil.
(1)Metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.
(2)Modificările intervenite în cadrul metodelor şi datelor (atât a surselor de date, cat şi a perioadelor de timp acoperite) utilizate pentru estimari şi validari trebuie să fie formalizate.
(1)Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile estimarilor faţă de valorile efective ale probabilitatilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când pentru estimari este utilizata pierderea asteptata, devin suficient de semnificative astfel încât validitatea estimarilor să fie privită cu rezerva.
(2)Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice şi factori care determina o variatie sistematica similară ratei de nerambursare.
(3)În cazul în care valorile efective sunt în continuare mai mari decât valorile asteptate, instituţiile de credit trebuie să-şi revizuiasca estimarile în sensul majorării acestora pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.Secţiunea 4 Determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital, utilizând abordarea bazată pe modele interne
4.1.Cerinţe de capital şi cuantificarea riscului
Pentru determinarea cerinţelor de capital, instituţiile de credit vor respecta în mod cumulativ cerinţele prevăzute la art. 236-242.
(1)Estimarile pierderilor potenţiale trebuie să fie suficient de robuste astfel încât să fie pertinente şi în condiţiile unei evolutii negative a pieţei care poate afecta profilul de risc pe termen lung al diferitelor participatii ale instituţiei de credit.
(2)Datele utilizate pentru a reprezenta distributiile rentabilitatii titlurilor trebuie să reflecte esantionul care acoperă perioada cea mai lungă pentru care sunt disponibile date pertinente pentru a reprezenta profilul de risc al expunerilor instituţiei de credit din titluri de capital. Datele utilizate trebuie să fie suficiente în vederea furnizarii unor estimari prudente ale pierderii care din punct de vedere statistic, trebuie să prezinte încredere şi să fie robuste şi care să nu se bazeze în mod exclusiv pe considerente subiective sau care ţin de rationamentul profesional.
(3)Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României ca socul utilizat furnizează o estimare prudenta a pierderilor potenţiale pe parcursul unui ciclu economic sau de piaţa pe termen lung.
(4)Instituţiile de credit trebuie să combine analiza empirica a datelor disponibile cu ajustari care se bazează pe un ansamblu de factori, în vederea obţinerii unor rezultate ale modelului caracterizate de un nivel adecvat de realism şi prudenta.
(5)În vederea construirii modelelor de tip "valoare la risc" (VaR) care estimeaza pierderile potenţiale trimestriale instituţiile de credit pot utiliza date trimestriale sau pot transforma datele aferente unei perioade de timp mai scurte în echivalentul unor date trimestriale, prin utilizarea unei metode analitice adecvate, bazate pe date empirice, precum şi prin intermediul unui proces şi al unei analize profesionale dezvoltate în mod corespunzător şi formalizate. Aceasta abordare trebuie aplicată într-o maniera prudenta, consecventa şi coerenta de-a lungul timpului. În situaţia în care este disponibil doar un volum limitat de date relevante, instituţiile de credit trebuie să adauge o marja de prudenta adecvată.
(1)Modelele utilizate trebuie să permită surprinderea tuturor riscurilor semnificative inerente randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piaţa cat şi riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
(2)Modelele interne trebuie să explice în mod adecvat variatiile istorice de preţ, sa reflecte amploarea concentrarilor potenţiale şi modificările în compozitia acestora şi să fie robuste în condiţii de piaţa nefavorabile.
(3)Esantionul de expuneri utilizat în estimarea datelor trebuie să fie în mare măsura similar sau cel puţin comparabil cu populaţia expunerilor din titluri de capital a instituţiei de credit.
(1)Modelul intern trebuie să fie adecvat profilului de risc şi complexităţii portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
(2)În situaţia în care o instituţie de credit are detineri semnificative ale căror valori au, prin natura lor, un comportament non-linear accentuat, modelele interne trebuie să fie astfel concepute încât sa reflecte în mod adecvat riscurile aferente unor asemenea instrumente.
Punerea în corespondenta a poziţiilor individuale cu valori aproximative, indici de piaţa şi factori de risc trebuie să fie plauzibila, intuitiva şi să fie riguroasă din punct de vedere conceptual.
Instituţiile de credit trebuie să demonstreze, pe baza analizelor empirice, adecvarea factorilor de risc, inclusiv capacitatea acestora de a acoperi atât riscul general, cat şi riscul specific.
Estimarile cu privire la volatilitatea randamentului expunerilor din titluri de capital trebuie să ia în considerare datele, informaţiile şi metodele relevante şi disponibile. Se utilizează date interne supuse unei revizuiri independente sau date provenind din surse externe (inclusiv date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit).
Instituţia de credit trebuie să dispună de un program riguros şi complet de testare pentru condiţii de criza.
4.2.Procesul de administrare a riscului şi sistemele de control aferente
Cu privire la elaborarea şi utilizarea modelelor interne în scopul calculării cerinţelor de capital, instituţiile de credit trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme de control care să asigure integritatea modelului intern şi a procesului de modelare. Aceste politici, proceduri şi sisteme de control trebuie să sa prevadă următoarele:
a)Integrarea deplina a modelului intern în cadrul sistemelor informatice de gestiune globală ale instituţiei de credit şi în administrarea portofoliului de titluri de capital din afară portofoliului de tranzactionare. Modelele interne trebuie să fie deplin integrate în infrastructura instituţiei de credit de administrare a riscurilor, dacă sunt utilizate în mod special în vederea masurarii şi evaluării performantei portofoliului de titluri de capital (inclusiv performanta ajustata la risc), alocării capitalului economic pe expuneri din titluri de capital şi evaluării cu privire la adecvarea globală a capitalului şi a procesului de administrare a investiţiilor.
b)Sistemele de administrare, procedurile şi mecanismele de control care asigura revizuirea periodică şi independenta a tuturor elementelor procesului intern de modelare, inclusiv aprobarea revizuirii modelului, verificarea datelor de intrare ale modelului şi revizuirea rezultatelor modelului, precum verificarea în mod direct a calculelor privind riscul. Aceste revizuiri trebuie să evalueze nivelul de acuratete, exhaustivitate şi adecvare ale datelor de intrare şi ale rezultatelor modelului şi să se concentreze atât către identificarea şi limitarea erorilor potenţiale asociate deficienţelor cunoscute, cat şi către identificarea deficienţelor necunoscute ale modelului. Asemenea revizuiri pot fi efectuate de către o structura interna independenta sau de către o terta parte independenta.
c)Sisteme şi proceduri adecvate de monitorizare a limitelor de investiţie şi a expunerilor la risc din titluri de capital;
d)Structurile responsabile cu elaborarea şi aplicarea modelului trebuie să fie independente din punct de vedere funcţional faţă de unităţile responsabile cu administrarea investiţiilor individuale; şi e) Personalul responsabil cu oricare dintre aspectele procesului de modelare trebuie să aibă o calificare adecvată. Conducerea va aloca resurse umane suficient de calificate şi competente structurii responsabile de modelare.
4.3.Validarea şi documentaţia
(1)Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste de validare a acuratetei, consecventei şi coerentei modelelor lor interne şi procesului de modelare.
(2)Toate elementele semnificative ale modelelor interne şi ale procesului de modelare şi validare trebuie formalizate.
Instituţiile de credit trebuie să utilizeze procesul intern de validare în mod consecvent, coerent şi semnificativ în vederea evaluării performantei modelelor şi procedurilor lor interne.
(1)Metodele şi datele utilizate în vederea validării cantitative trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.
(2)Modificările cu privire la metodele şi datele (atât în ceea ce priveşte sursele de date, cat şi perioadele de timp acoperite) utilizate pentru estimari şi validari trebuie să fie formalizate.
(1)Instituţiile de credit trebuie să compare cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital (calculate pe baza câştigurilor şi pierderilor realizate şi nerealizate) cu cele estimate de model.
(2)Comparatiile prevăzute la alin. (1) trebuie să utilizeze date istorice care să acopere o perioadă de timp cat mai lungă posibil.
(3)Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Aceasta analiza şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze şi alte instrumente de validare cantitativă şi comparatii cu surse de date externe. Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliului considerat, sunt actualizate în mod regulat şi acoperă o perioadă de observare adecvată.
(2)Evaluarile interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanta modelelor lor trebuie să ia în considerare o perioadă de timp cat mai lungă posibil.
(1)Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care comparatia între randamentele efective ale titlurilor de capital şi estimarile modelelor ridica problema validităţii estimarilor sau a modelului.
(2)Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice precum şi factorii care determina o variatie sistematica similară a randamentelor titlurilor de capital.
(3)Toate ajustarile aduse modelelor interne ca urmare a revizuirii acestora trebuie să fie formalizate şi să respecte standardele instituţiei de credit cu privire la revizuirea modelelor.
Modelele interne şi procesele de modelare, inclusiv responsabilităţile structurilor implicate în activitatea de modelare, precum şi procesele de aprobare a modelului şi revizuire a acestuia, trebuie formalizate.
5.1.Guvernanta corporativa
Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare vor fi aprobate de structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau de către un comitet desemnat în acest scop, precum şi de conducerea superioară. Aceste structuri trebuie să aibă o înţelegere generală cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi o înţelegere detaliată a rapoartelor de administrare asociate.
Conducerea superioară trebuie să informeze structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau comitetul special desemnat cu privire la toate modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la toate derogarile semnificative de la acestea, care au un impact semnificativ asupra funcţionarii sistemelor de rating ale instituţiei de credit.
(1)Conducerea superioară trebuie să aibă o buna înţelegere asupra conceperii şi funcţionarii sistemelor de rating.
(2)Conducerea superioară trebuie să se asigure în permanenta ca sistemele de rating funcţionează în mod corect.
(3)Conducerea superioară trebuie să fie informată cu regularitate de către structurile de control a riscului de credit cu privire la performanta procesului de rating, aspectele care necesita îmbunătăţiri şi stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor constatate anterior.
Analiza, bazată pe ratinguri interne, a profilului de risc de credit al instituţiei de credit reprezintă o parte esenţială rapoartelor de administrare prezentate structurilor prevăzute la art. 251. Rapoartele trebuie să includă informaţii cu privire la cel puţin următoarele aspecte: profilul de risc pe clase de rating, migratia debitorilor între clasele de rating, estimarea parametrilor risc de relevanti aferenţi fiecărei clase de rating şi compararea ratei de nerambursare efective şi, în măsura în care estimarile proprii sunt utilizate, a valorii pierderilor în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie, cu previziunile şi cu rezultatele testelor pentru condiţii de criza. Frecventa rapoartelor trebuie să depindă de importanţa şi tipul informatiei, precum şi de nivelul ierarhic al destinatarului.
5.2.Controlul riscului de credit
Unitatea de control a riscului de credit trebuie să fie independenta faţă de persoanele şi structurile organizatorice responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi trebuie să raporteze direct conducerii superioare. Aceasta unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, monitorizarea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea de control a riscului elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
Unităţilor de control a riscului de credit le revin următoarele responsabilităţi:
a)testarea şi monitorizarea claselor de rating şi grupelor de risc;
b)elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteza cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
c)implementarea procedurilor care vizează garantarea aplicării definitiilor claselor de rating şi grupelor de risc de o maniera consecventa şi coerenta la nivelul diferitelor departamente şi localizari;
d)examinarea şi formalizarea oricăror modificări aduse procesului de rating, inclusiv a motivelor aferente respectivelor modificări;
e)examinarea criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului. Modificările aduse procesului, criteriilor sau parametrilor de rating individuali trebuie formalizate şi arhivate;
f)participarea activa în conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în cadrul procesului de rating;
g)monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; şi h) revizuirea şi îmbunătăţirea continua a modelelor utilizate în procesul de rating.
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 256, instituţiile de credit care utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, conform prevederilor art. 172 şi ale art. 173, pot externaliza următoarele activităţi:
a)producerea de informaţii relevante în vederea testarii şi monitorizarii claselor de rating şi grupelor de risc;
b)elaborarea rapoartelor de sinteza cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
c)producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului;
d)formalizarea modificărilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating individuali; şi e) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii continue a modelelor utilizate în procesul de rating.
(2)Instituţiile de credit care aplica prezentul articol trebuie să asigure faptul ca Banca Naţionala a României are acces la toate informaţiile relevante provenind de la terţe părţi, la informaţiile relevante necesare pentru a verifica respectarea cerinţelor minime şi ca Banca Naţionala a României poate efectua inspecţii la faţa locului în aceeaşi măsura în care acestea pot fi efectuate în cadrul instituţiilor de credit.
5.3.Auditul intern
Auditul intern sau o alta structura independenta comparabila trebuie să revizuiasca, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimarile cu privire la probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, pierderea asteptata şi factorii de conversie. Sfera de revizuire trebuie să cuprindă şi respectarea tuturor cerinţelor minime aplicabile.
În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordarii bazate pe modele interne de rating înainte de 2010, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 4 poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă care nu poate fi mai mica de 1 an, până la 31 decembrie 2009.
În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 5, poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă de 2 ani, până la 31 decembrie 2008.
Până la 31 Decembrie 2010, valoarea medie ponderată în funcţie de expunere a pierderilor în caz de nerambursare, aplicabilă tuturor expunerilor de tip retail garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă şi care nu beneficiază de garanţii din partea administraţiilor centrale, nu va fi mai mica de 10%.
Până la data de 31 decembrie 2011, pentru expunerile faţă de societăţile situate pe teritoriul altor state membre, pentru numărul de zile de întârziere la plata aferent definitiei stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.
Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la art. 284 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Instituţiile de credit pot utiliza propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile prezentului regulament, începând cu 1 ianuarie 2008.
Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
Prezentul regulament transpune prevederile art. 4 punctele 24, 25, 26, 27, 28 şi 29, art. 84, art. 85, art. 86, art. 87, art. 88, art. 89 şi art. 154 alin. (2), (3), (5) şi (7) şi Anexa VII la Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006, precum şi prevederile art. 50(1) din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
