Decizie nr. 181 din 29 martie 2016

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Miron în Dosarul nr. 1.614/108/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.207D/2015.

2.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.208D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi norme procesual penale, excepţie ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 1.615/108/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.

4.La apelul nominal, lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.208D/2015 la Dosarul nr. 1.207D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.208D/2015 la Dosarul nr. 1.207D/2015, care este primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7.Prin Încheierile penale nr. 97/DL şi, respectiv, nr. 98/DL din 9 iulie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.614/108/2015 şi, respectiv, nr. 1.615/108/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Miron în cadrul contestaţiilor formulate împotriva încheierilor nr. 49 din 30 iunie 2015 şi, respectiv, nr. 46 din 23 iunie 2015, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, prin care s-au respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire a încheierilor penale nr. 32 din 12 mai 2015 şi, respectiv, nr. 36 din 26 mai 2015, pronunţate de aceeaşi instanţă, prin care a fost admisă propunerea procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive, respectiv a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul autor al excepţiei.

8.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare, autorul susţine că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că exclud din sfera hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi atacate cu revizuire acele hotărâri definitive pronunţate în materia măsurilor preventive. Apreciază că interpretarea conform căreia sunt supuse revizuirii doar acele hotărâri judecătoreşti care privesc fondul cauzei, fiind excluse hotărârile definitive privind măsurile preventive, este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 23 şi 53.

9.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că prevederile procedurale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Arată că practica judiciară a statuat că revizuirea priveşte hotărâri prin care se evocă fondul cauzei, în acest sens fiind Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Totodată, arată că, în ceea ce priveşte măsurile preventive, inculpatul are la îndemână calea de atac a contestaţiei şi poate solicita oricând revocarea sau înlocuirea acestora, soluţia cu privire la aceste cereri fiind, de asemenea, supusă contestaţiei. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

11.Avocatul Poporului îşi exprimă opinia, atât în Dosarul nr. 1.207D/2015, cât şi în Dosarul nr. 1.208D/2015, în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, face referire la Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a statuat că "sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal". Aşadar, încheierile prin care se dispune luarea unor măsuri preventive nu pot face obiectul revizuirii, întrucât prin acestea nu se soluţionează fondul cauzei. Totodată, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 11 ianuarie 2007, în care s-a reţinut că luarea măsurii arestării preventive şi, dacă este cazul, menţinerea acesteia în cursul judecăţii, nu implică pronunţarea instanţei de judecată asupra fondului procesului, adică şi asupra vinovăţiei inculpatului, ci numai asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii privative de libertate. Arată că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, însă din analiza excepţiei de neconstituţionalitate reiese că autorul acesteia critică, în realitate, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: (...)"

15.În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 23 referitor la libertatea individuală şi ale art. 53 relativ la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, din Constituţie.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, realizând un control de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală - potrivit cărora "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă" - din perspectiva unor critici identice cu cele formulate în cauza de faţă, a pronunţat Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect normele procesual penale ale art. 452 alin. (1) pentru considerente ce sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

17.Astfel, în motivarea soluţiei sale, în paragrafele 42-45 ale Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii, iar cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora puteau fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417).

18.Curtea a reţinut, totodată, că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti; or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reţinut, de asemenea, că la acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă, observând că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

19.Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aşa încât, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Miron în dosarele nr. 1.614/108/2015 şi nr. 1.615/108/2015 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu