Decizie nr. 144 din 7 martie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Guţă în Dosarul nr. 1.766/1.259/2010* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.601D/2012.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece prevede obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare aceasta nu a fost plătită în cuantumul legal, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Se arată că, în faza procesuală a căilor de atac, justiţiabilul nu a cunoscut valoarea taxei judiciare de timbru încă de la sesizarea instanţei de judecată, când avea posibilitatea să îşi retragă cererea. În cazul judecăţii în primă instanţă, însă, justiţiabilii au posibilitatea să opteze, în funcţie de posibilităţile financiare de care dispun, între a nu plăti taxa judiciară de timbru, cu sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, sau a continua procesul, plătind taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit. Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că situaţiile prezentate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt analoage, astfel încât soluţiile legislative incidente sunt diferite. Arată că legea prevede posibilitatea părţii care a căzut în pretenţii de a solicita o reeşalonare a plăţii taxelor de timbru şi a cheltuielilor de judecată, în cadrul unei contestaţii la executare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 64/A-C din 21 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.766/1.259/2010*, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Guţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni revocatorii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederea legală criticată instituie un tratament juridic discriminatoriu între justiţiabili în ceea ce priveşte plata taxei judiciare de timbru. În acest sens, se arată că în cazul judecăţii în primă instanţă, justiţiabilii au posibilitatea să opteze, în funcţie de posibilităţile financiare de care dispun, raportate la scopul urmărit prin declanşarea procesului judiciar, între a nu plăti taxa judiciară de timbru, cu sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, sau a continua procesul, plătind taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit.

Dimpotrivă, în cazul în care instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac constată că prima instanţă a stabilit un cuantum mai mic al taxelor de timbru, obligă partea căzută în pretenţii la achitarea taxelor judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţa superioară, fără a exista posibilitatea de a opta pentru neplata acestora şi renunţarea la judecată, ceea ce contravine, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, şi principiului constituţional referitor la ocrotirea proprietăţii private.

De asemenea, se mai susţine că prevederea legală criticată instituie un tratament juridic inegal între stat, pe de o parte, şi părţile unui proces civil, pe de altă parte, deoarece statul beneficiază de un control al cuantumului taxelor judiciare de timbru, exercitat din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea unor căi de atac, în vreme ce părţile unui proces judiciar pot cere doar reexaminarea acestora, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, la aceeaşi instanţă.

Se solicită eliminarea prevederilor legale criticate, astfel încât taxa judiciară de timbru să fie stabilită sau, eventual, reexaminată de prima instanţă de judecată, fără a putea exista posibilitatea modificării cuantumului acesteia pe tot parcursul judecării procesului, cu excepţia cazului în care se modifică obiectul sau se majorează valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că obligaţia justiţiabililor de a timbra cererile formulate în justiţie este în concordanţă cu îndatorirea cetăţenilor de a contribui prin taxe şi impozite la suportarea cheltuielilor publice, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi, având în vedere că această obligaţie revine tuturor celor care se adresează justiţiei, excepţiile fiind strict prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată prin ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu hotărârea pronunţată în Cauza Marcks împotriva Belgiei. Astfel, reglementarea legală criticată exprimă opţiunea legiuitorului, în considerarea situaţiei obiectiv diferite în care se află anumite categorii de justiţiabili. În ceea ce priveşte susţinerile privind tratamentul preferenţial instituit prin norma legală criticată, în favoarea intereselor statului, arată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie consacră numai egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, raporturile juridice dintre stat şi cetăţean nefiind raporturi de egalitate, ci de drept public. Prevederea legală criticată nu contravine protecţiei constituţionale a proprietăţii private, cu atât mai mult cu cât art. 1 paragraful 2 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale acordă dreptul statelor de a adopta legile necesare pentru a asigura plata impozitelor, a altor contribuţii sau a amenzilor, astfel încât textul de lege criticat instituie obligaţia justiţiabilului de a plăti taxele judiciare de timbru stabilite de către instanţa ce judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, potrivit cărora: "(5) În situaţia în care instanţa judecătorească investită cu soluţionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 17 - Interzicerea abuzului de drept, art. 18 - Limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte constituţionalitatea obligaţiei de plată a taxelor judiciare, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant, statuând că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia şi nici o dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie, în acord şi cu dispoziţiile art. 56 din Legea fundamentală, potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii, la cheltuielile publice.

De asemenea, Curtea a constatat că atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (a se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 87 din 27 februarie 2003, nr. 155 din 17 martie 2005, nr. 925 din 18 octombrie 2007, nr. 1.306 din 2 decembrie2008, nr. 808 din 19 mai 2009, nr. 390 din 13 aprilie 2010 sau nr. 569 din 3 mai 2011, nr. 387 din 9 mai 2005, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, nr. 873 din 23 decembrie 2008, nr. 428 din 23 iunie 2009, nr. 332 din 19 mai 2010 şi, respectiv, nr. 465 din 4 iulie 2011).

În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie un tratament juridic discriminatoriu între justiţiabili în ceea ce priveşte plata taxei judiciare de timbru, deoarece se poate renunţa la plata acestei taxe doar în faţa primei instanţe de judecată, cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată, în vreme ce, în cadrul soluţionării unei căi de atac, achitarea taxei judiciare de timbru de către partea căzută în pretenţii este obligatorie.

Potrivit textului de lege criticat, atunci când constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare va dispune obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Curtea constată că obligativitatea achitării taxelor judiciare de timbru, fără a mai exista posibilitatea nehdeplinirii acestei obligaţii de plată, cu consecinţa anulării acţiunii sau a cererii, este rezultatul firesc al derulării procesului, fiind echitabil ca, la finalul unui proces judiciar, partea care a căzut în pretenţii să fie obligată la plata taxelor judiciare de timbru, ca expresie a contribuţiei justiţiabilului la realizarea serviciului public al justiţiei, în acord cu obligaţia constituţională reglementată prin art. 56 din Legea fundamentală. Din acest punct de vedere este evident că persoana care nu a beneficiat de realizarea actului de justiţie, renunţând la declanşarea procesului judiciar, prin neplata taxelor judiciare de timbru aferente, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a justiţiabilului care a fost implicat în proces, beneficiind de examinarea cauzei sale sub aspectele legalităţii şi temeiniciei de către o instanţă de judecată, inclusiv în cadrul soluţionării căilor de atac, astfel încât şi regimul juridic al plăţii taxelor judiciare de timbru nu poate fi decât diferit.

Instanţa de judecată controlează, din oficiu, cuantumul taxei judiciare de timbru, obligând partea să plătească valoarea acesteia, fie în cuantum fix, în cazul cererilor neevaluabile în bani, fie în cuantumul stabilit în funcţie de valoarea obiectului cererii, în situaţia cererilor evaluabile în bani. Din acest punct de vedere, Curtea constată că timbrarea acţiunii este o cerinţă imperativă a legii, judecătorul neputând soluţiona o cerere fără a constata în prealabil valabilitatea efectuării plăţii taxei de timbru aferente valorii obiectului cererii de chemare în judecată.

Autorul excepţiei mai susţine că prevederea legală criticată instituie un tratament juridic inegal între stat, pe de o parte, şi părţile unui proces civil, pe de altă parte, deoarece statul beneficiază de un control al cuantumului taxelor judiciare de timbru, exercitat din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea unei căi de atac, în vreme ce părţile unui proces judiciar pot cere doar reexaminarea acestora, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, la aceeaşi instanţă.

În legătură cu acest aspect, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 215 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 27 martie 2000, principiul constituţional al egalităţii în drepturi priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi nu se referă la egalitatea acestora cu autorităţile publice.

De altfel, Curtea constată că actul normativ criticat reglementează în mod simetric posibilitatea modificării cuantumului taxelor judiciare de timbru, atât în faţa primei instanţe, instituind posibilitatea reexaminării acestora, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în cadrul fazei procesuale a căilor de atac, când, potrivit textului de lege criticat în prezenta cauză, instanţa de judecată poate dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, atunci când constată că în fazele procesuale anterioare cuantumul taxei de timbru nu a fost plătit în mod legal.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Guţă în Dosarul nr. 1.766/1.259/2010* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie