Decizie nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel Salontai în Dosarul nr. 3.213/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.213/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Gabriel Salontai într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 6/P din 16 decembrie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate permit unei structuri jurisdicţionale din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să judece sesizări de natura abaterii disciplinare, substituindu-se în rolul unei instanţe de judecată, încălcându-se astfel şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine prevederilor criticate din Constituţie şi din actele internaţionale şi nici jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, acestea reprezentând tocmai expresia prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Invocă în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 788/2007, nr. 148/2003 şi nr. 165/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, având următorul conţinut: "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată."

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". De asemenea, sunt invocate prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În primul rând, prevederile de lege criticate reprezintă o reiterare a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. [...]". Prin urmare, legea sa organică - Legea nr. 317/2004 - stabileşte procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în secţiunea a 4-a "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor" din cap. IV "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate.

În al doilea rând, Curtea reţine că - referitor la natura juridică a contestaţiilor privitoare la măsurile disciplinare ce pot fi aplicate de către ordinele profesionale -, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor ordine, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei, care impune totuşi unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicţiile ordinelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială. În acest sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii contra Franţei, prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz contra Poloniei, şi prin Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet contra Franţei.

În această ordine de idei, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acestea fiind în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale ale art. 134 alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, avându-se în vedere, pe de o parte, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanţă de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor", iar pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 317/2004 care prevăd o cale de atac la instanţa de judecată împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, nu se poate susţine că prevederile art. 44 alin. (1) din aceeaşi lege încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În final, Curtea observă că reglementări similare privind competenţa de soluţionare a abaterilor disciplinare se regăsesc în ceea ce îi priveşte pe avocaţi (potrivit art. 71 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului, iar potrivit art. 72, în cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou, iar recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanţă de fond, este judecat de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză), pe executorii judecătoreşti (potrivit art. 45 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani, iar împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri) sau pe notarii publici (potrivit art. 40 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, acţiunea disciplinară se exercită de Colegiul director şi se judecă de Consiliul de disciplină, iar împotriva hotărârii acestuia părţile pot face contestaţie la Consiliul uniunii, în termen de 10 zile de la comunicare; hotărârea Consiliului uniunii poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, civilă sau de contencios administrativ, după caz).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel Salontai în Dosarul nr. 3.213/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean